Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “aprilie, 2019”

30 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și a ridicat privirea și i-a văzut pe bogați aruncându-și darurile în vistierie. Și a văzut și o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuți. Și a spus: „Într-adevăr, vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți; pentru că toți aceștia din prisosul lor au aruncat la darurile lui Dumnezeu, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea ca să trăiască”.
Luca 21.1-4


Această întâmplare a avut loc în timpul ultimei vizite a Domnului la Ierusalim. Marcu și Luca o relatează amândoi și Îl prezintă pe Domnul șezând lângă vistierie și privind la bogații care își aruncau acolo darurile. Cu câteva sute de ani în urmă, atunci când templul avusese nevoie de reparații, marele preot, la porunca împăratului, a luat o ladă, a făcut un orificiu în capacul ei și a așezat-o la intrare, în partea dreaptă a altarului pentru arderile-de-tot. Cei care veneau să-și aducă jertfele puteau astfel să contribuie la costul reparațiilor (2 Împărați 12.9-15; 2 Cronici 24.8-14). Vedem că această practică fusese continuată de-a lungul timpului.

Domnul Isus privea nu numai la ce dădeau oamenii, ci și la cum dădeau. Cu ceva timp în urmă, El denunțase felul ostentativ în care unii oameni își făceau dărnicia; uneori ei foloseau trâmbița, pentru a atrage atenția celorlalți asupra lor. Aici Domnul a văzut cum cei bogați dădeau mult, însă a văzut-o și pe o sărmană văduvă, care a pus în vistierie doi bănuți – o sumă extrem de mică.

Totuși Domnul a lăudat-o pe această văduvă, spunând că ea dăduse mai mult decât toți ceilalți. Această remarcă n-a făcut-o public, pentru ca văduva să nu fie stânjenită, ci le-a spus doar ucenicilor că toți ceilalți dăduseră din prisosul lor, în timp ce ea dăduse tot ce mai avea ca să trăiască. Ea avusese doi bănuți; dacă dădea doar unul, adică jumătate din ce avea, ar fi fost și așa foarte mult, însă ea a dat tot. În felul acesta, văduva se putea încrede doar în Dumnezeu pentru toate nevoile ei.

Cu siguranță că Dumnezeu nu avea s-o dezamăgească! El prețuiește dărnicia care se sacrifică. El Însuși L-a dat pe Fiul Său, iar Fiul Său S-a făcut sărac și Și-a dat chiar viața Sa!

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, dar fii un model … în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.
1 Timotei 4.12


Exemplul lui Christmas

Christmas Evans a trăit între anii 1766-1838 și s-a născut în familia unui pantofar sărac. Tatăl lui, cizmar de meserie, a murit când Christmas avea 9 ani, iar timp de 6 ani, băiatul a fost lăsat în grija unui unchi de-al său, care era un bețiv. Fără prieteni și fără casă, fără nicio educație religioasă și lipsit de cineva care să aibă grijă de sufletul lui, a fost înconjurat de cele mai rele exemple pe care le poate oferi o lume fără Dumnezeu. La vârsta de 17 ani, el nu știa să citească și nici să scrie, iar viitorul său părea fără nicio speranță. Ulterior, în preajma unui pastor, a învățat să citească în numai o lună și nu a trecut mult timp și s-a întors la Dumnezeu. El a devenit unul dintre predicatorii renumiți ai timpului său.

Viața lui Evans este o demonstrație remarcabilă pentru toți tinerii despre ceea ce poate fi făcut prin studiu personal, chiar dacă acesta este început la o vârstă înaintată, cu o vedere deficitară (avea doar un ochi) și în anonimatul unei slujbe mici, ca în cazul lui Christmas.

Deși lipsit de instruire la tinerețe, el a ajuns la vârsta de 30-40 de ani să stăpânească limbile greacă și ebraică. Profunda lui dorință de a înțelege Biblia și rugăciunea cu care o asocia au avut ca efect un mod neobișnuit de a folosi pasajele Scripturii și au arătat că puterea Duhului Sfânt îi însoțea predicarea.

Acest exemplu al lui Evans arată că, prin înțelepciunea care vine de sus, de la Tatăl ceresc, omul poate deveni o binecuvântare pentru alții.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE SĂ FACI CU CEI CARE TE-AU RĂNIT – Fundația SEER

„Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)


La vârsta de șaptesprezece ani, frații lui Iosif l-au vândut ca rob. La treizeci de ani, Faraon l-a făcut conducător al Egiptului. În cei treisprezece ani, Iosif a suferit teribil din cauza fraților săi. Dar iată că ajunge să aibă putere de viață și de moarte asupra lor. Cu toate acestea, el a ales nu numai să-i ierte, ci și să-i hrănească în timpul foametei. E unul din cele mai extraordinare exemple de iertare din istorie. În timp ce ei stăteau în fața lui tremurând, Iosif a zis: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângîiat şi le-a îmbărbătat inimile.” (v. 20-21).

Cel puțin patru lucruri putem învăța din acest text:

1) Numai Dumnezeu înțelege inima oamenilor, deci numai El este calificat să-i judece.

2) Pe măsură ce devii mai matur, ești în stare să vezi mâna lui Dumnezeu la lucru în unele situații prin care ai trecut, văzând „binele” din ele, nu „răul”.

3) Pentru că ai crescut spiritual, îți vei da seama că și ceilalți pot să crească și să se schimbe.

4) Pentru că ai căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu și ai primit binecuvântarea Lui, nu numai că vei vorbi cu bunătate cu cel care te-a ofensat, dar vei fi și generos față de el.

Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Ești dispus să faci asta? Sau, dorești măcar să te rogi: „Doamne, ajută-mă să fiu dispus!”?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 19:16-25


Când un copil mic susţine că poate face ceva care-i este imposibil, de exemplu să ridice un sac de cincizeci de kilograme, ce-i spune tatăl? „Încearcă!” Numai după ce, dând greş, copilul s-a convins că tatăl are dreptate, el se poate încrede în tatăl său, ca să facă el acest lucru în locul lui.

Aceasta este lecţia pe care va trebui s-o înveţe Israel lângă Muntele Sinai.

Poporul crede că poate face tot ceea ce cere Domnul? Aşa să fie, atunci să li se facă înţelese cerinţele Lui sfinte.

Capitolul 12 din Evrei (v. 18-19) tocmai la această scenă se referă când prezintă în antiteză muntele „care nu se putea atinge” cu cel al Sionului, cu alte cuvinte, harul prin care suntem chemaţi să ne apropiem. Şi nu Moise mijloceşte pentru noi pe munte, ci Isus, care este în cer. „De aceea”, conchide scriitorul acestei epistole, „să avem har, prin care să slujim plăcut lui Dumnezeu, cu respect şi cu teamă evlavioasă” (Evrei 12.28). Această teamă de a nu fi pe plac Domnului, în cazul nostru, nu se naşte din porunci stricte, nici din angajamente îndrăzneţe pe care le-am făcut noi, nici, ca aici, pornind de la o demonstraţie solemnă a puterii lui Dumnezeu. Ea este răspunsul inimilor noastre faţă de harul Lui nemăsurat pentru noi (Psalmul 130.4).

29 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi!
Cântarea Cântărilor 2.1


Pe ce ne bazăm părerile despre noi înșine? Cum înțelegem cine și ce suntem? În versetul citat mai sus, mireasa se descrie pe ea însăși. Care este explicația acestei descrieri atât de pozitive? Ea nu este preocupată de ceea ce gândesc alții despre ea, nici măcar de ceea ce ea însăși gândește despre ea, ci de cuvintele preaiubitului ei. În capitolul 1.8, el o numește „cea mai frumoasă dintre femei”. Presupun că acestea sunt cele mai plăcute cuvinte pe care o femeie le poate auzi, atunci când vin din gura celui pe care ea îl iubește cel mai mult.

Să ne gândim însă la felul în care Domnul ne privește pe fiecare dintre noi. În ochii Săi, fiecare avem o frumusețe aparte, fiindcă El ne-a făcut așa prin harul Său. Ne-a răscumpărat prin sângele Său scump, iar acum ne vede ca fiind fără pată și fără cusur. Preocupându-ne cu ceea ce Domnul gândește despre noi, putem fi eliberați de greșeala de a ne autoevalua și, de asemenea, de a ne lăsa evaluați de către alții.

Pavel spune în 1 Corinteni 15.10: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt”. Nu conta pentru el că fariseii îl puteau considera trădător, că atenienii îl socoteau a fi un palavragiu sau că Festus îl credea nebun. Dumnezeu îl chema sfânt, prin har, iar acest lucru îl mulțumea deplin pe Pavel. Suntem și noi satisfăcuți cu ceea ce suntem în Hristos? Suntem gata să găsim în El toate lucrurile de care avem nevoie?

G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Fiul meu, nu uita învățătura mea și păstrează în inima ta poruncile mele. Căci ele … îți vor aduce multă pace.
Proverbe 3.1,2


Cugetări

• Dacă te afli într-un avion în timpul unor turbulențe puternice, vei observa că nu există niciun ateu.

• Când cel rău se preface că-i bun, atunci e cel mai rău.

• Întunericul nu a fost niciodată prietenul luminii.

• Numai în pomii roditori se aruncă cu pietre.

• Înțelepții cad în neștiință când se ceartă cu neștiutorii.

• Înfrângerile îi întăresc pe cei puternici.

• Dacă-i judeci pe oameni, nu mai ai timp să-i iubești.

• Viața este o taină tristă, a cărei cheie o are credința.

• Oamenii s-ar putea împărți după principiul că unii sunt mari, iar alții se cred mari.

• Spiritele mari deranjează caracterele mici.

• Să nu cerem semenilor ce nu ne pot da.

• Numai greșind, greșim mai puțin.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVIEREA – O POȚI CREDE – Fundația SEER

„Li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi” (Faptele Apostolilor 1:3)


Dovezile Învierii Domnului Hristos au fost examinate mai atent decât dovezile oricărui alt fapt istoric! Au fost cântărite și analizate de către unii dintre cei mai buni cercetători, printre care Simon Greenleaf, primul deținător al gradului de profesor de drept Royall și Dane, la Universitatea Harvard între 1833 și 1848. El a contribuit la faima Școlii de Drept de la Harvard și este considerat drept una din cele mai de seamă autorități în materie de dovezi certe din istoria omenirii. Când Greenleaf și-a orientat atenția spre Înviere și a examinat-o în lumina tuturor legilor evidenței, el a ajuns la concluzia că s-a întâmplat în realitate, că a fost un eveniment istoric și că oricine analizează dovezile cu sinceritate va fi convins că așa a fost.

Avocatul și inginerul britanic, Frank Morison, a fost cel care a început să scrie o carte prin care să respingă Învierea lui Hristos. A scris-o, într-adevăr, dar nu a fost cartea pe care a intenționat s-o scrie! După ce a analizat dovezile, acest avocat sceptic a fost atât de copleșit, încât s-a văzut silit să recunoască evidențele și să accepte Învierea, devenind creștin. Cartea pe care a scris-o: „Cine a dat piatra la o parte?” detaliază dovezile Învierii, iar capitolul introductiv este intitulat „Cartea care a refuzat să se lase scrisă”.

Un general al Uniunii din timpul Războiului Civil, avocatul Lew Wallace, a început și el să scrie o lucrare în care intenționa să conteste cu dovezi divinitatea lui Hrisos și Învierea Sa – și a ajuns s-o apere, în celebra sa carte „Ben-Hur”, descrisă ca fiind „cartea cu cea mai mare influență din secolul al nouăsprezecelea.”

Hristos a înviat! Și toți cei dragi ai tăi care au fost răscumpărați prin sângele Lui vor învia și ei, și veți putea petrece veșnicia împreună în prezența lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 19:1-15


După pustiul Şur (15.22) şi cel din Sin (16.1), poporul ajunge în pustiul Sinai. Purtaţi „pe aripi de vultur” (simbol al puterii; v.4), sosesc acum la locul unde Domnul le va face descoperiri şi îi va învăţa cum doreşte El să fie slujit (10.26). Cum am văzut, în Egipt închinarea era imposibilă. În contrast cu Egiptul, de îndată ce s-a împlinit răscumpărarea şi Dumnezeu i-a pus deoparte pe ai Săi, El aşteaptă de la ei slujba laudei. „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi naţiune sfântă”, declară El în v.6. „Ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată …”, completează 1 Petru 2.9.

Cu capitolul acesta începe o nouă parte a cărţii. Până aici am văzut ceea ce a făcut Domnul în har pentru poporul Său. Începând de aici vom vedea ce aşteaptă El în schimb de la ai Săi. Dumnezeu începe întotdeauna prin a dărui, înainte de a cere. Vai! Bietul popor nu ajunsese să se cunoască pe sine, în ciuda evenimentelor de la Masa şi de la Meriba (17.7). Ei răspund printr-o promisiune nebunească, pe care Dumnezeu nu le-o ceruse: „Vom face tot ce a zis Domnul!” (v.8). Nu peste mult timp se va vedea incapacitatea lor de a respecta acest angajament.

28 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți, ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, într-adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi.
1 Petru 1.18-20


Moartea și învierea lui Hristos formează temelia nouă pe care Dumnezeu stabilește orice relație cu omul căzut, iar Scriptura este plină de imagini, profeții și umbre care indică spre Cel care urma să vină. Mai înainte chiar de întemeierea lumii, Dumnezeu pregătise Mielul Său, iar după ce primul om, Adam, a păcătuit și a eșuat în responsabilitatea sa față de Dumnezeu, acest lucru a servit drept ocazie ca Dumnezeu să-L aducă în lume pe al Doilea Om, pe Omul planurilor Sale, pe Domnul din cer.

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Aceasta a fost exclamația lui Ioan Botezătorul, pe care o găsim în Ioan 1.29. Dumnezeu Însuși trebuia să poarte de grijă pentru Mielul de jertfă, căci nimeni altcineva nu putea face acest lucru. Ceea ce sfințenia lui Dumnezeu cerea, dragostea Sa a oferit prin trimiterea Fiului Său. Ce Resursă minunată pentru păcătoșii pierduți! Cât de prețioase sunt cuvintele din Efeseni 1.6,7: „Spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit; în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său”! Cel care a fost răstignit pe cruce, purtând păcatele noastre, este acum așezat la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta este dovada binecuvântată că Dumnezeu a fost pe deplin satisfăcut cu lucrarea prin care păcatul a fost îndepărtat.

Dreptatea lui Dumnezeu cere ca toți cei care au fost răscumpărați să fie de asemenea glorificați împreună cu Hristos, acolo unde El Însuși Se află. Vom fi cu El și ca El, rod al harului Său și obiecte ale plăcerii eterne a lui Dumnezeu. „Singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin” (Iuda 25).

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Și iată, a fost un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului.
Matei 28.2


Marele adevăr al învierii

Atât la moartea Domnului Isus, cât și la învierea Lui, Dumnezeu a trimis câte un cutremur; dar, pe lângă aceasta, în ochii oamenilor care păzeau mormântul a avut loc o minune uimitoare. Un înger din cer a venit, a răsturnat piatra de la intrarea mormântului și a stat deasupra ei. Hainele sale erau albe ca zăpada și fața sa, strălucitoare ca fulgerul. Nu este de mirare că paznicii au fost îngroziți și au rămas ca morți.

De ce a fost rostogolită piatra? Nu pentru a-L lăsa pe Domnul și Mântuitorul nostru să iasă, ci pentru a arăta oricărui ochi interesat că Isus Hristos nu mai era în mormânt. Domnul înviase dintre morți! În timpul vieții Sale, Mântuitorul a spus: „Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”. Atotputernicia Domnului Isus Hristos s-a văzut și în înviere. El a spus: „Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine …” (Ioan 10.17,18).

Atunci când au raportat preoților de seamă cele ce văzuseră, gărzile au fost mituite pentru a minți și a spune că ucenicii Domnului Isus veniseră și furaseră trupul Său din mormânt, în timp ce ei dormeau. Bineînțeles că orice om cinstit și-ar fi putut da seama de această înșelăciune, pentru că, din moment ce gărzile dormeau, de unde ar mai fi știut ele că veniseră ucenicii? Întotdeauna vrăjmașul cel vechi, diavolul, folosește minciuna ca să-i abată pe oameni de la adevăr. Să reținem în sufletele noastre marele adevăr că Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos, a înviat biruind moartea!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TEORIE SAU ADEVĂR HRISTOS A ÎNVIAT – Fundația SEER

„A înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Romani 4:25)


Marele iluzionist Houdini a promis că se va întoarce din morți și că va vorbi cu prietenii săi. Unii chiar au consultat clarvăzători pentru a vedea dacă există vreun mesaj de dincolo de mormânt. Nu, nu există! Doar un singur om care a promis că va învia din morți și-a ținut promisiunea, și acesta a fost Isus! El a făcut lucrul acesta pentru a ne „socoti neprihăniți.”

Tranzacțiile de afaceri în zilele biblice erau relativ simple. După ce vânzătorul stabilea un preț și cumpărătorul accepta, afacerea era încheiată. Ceva asemănător s-a întâmplat la Paști. Dumnezeu a stabilit un preț pentru mântuirea noastră, iar Isus Hristos a fost gata să plătească acest preț, făcând mântuirea posibilă.

Iar dovada cea mai mare a Învierii se găsește în viețile transformate ale oamenilor din toată lumea. Cum spune cântecul: „Vrei să mă-ntrebi de unde știu că El e viu? Trăiește în inima mea!” În Evanghelia după Ioan (11:26), Mântuitorul afirmă: „oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată”; iar într-una din aparițiile Sale menționate în cartea Apocalipsa (1:18), Domnul Isus a spus: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor!” Și astăzi, Hristos e la ușa inimii tale, spunându-ți: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3:20).

Dacă nu Îl recunoști pe Hristos ca Mântuitor personal, ești fără speranță în lumea aceasta și în cea care va veni. Învierea lui Hristos este singura ta nădejde. Fără ea, nu ai ce să aștepți de la viitor, mai mult decât o groapă în pământ. Astăzi deci, pocăiește-te de păcatele tale și pune-ți încrederea în Acela care a fost mort și a înviat pentru tine. Hristos a înviat!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 18:13-27


Ietro l-a îndemnat pe Moise să încredinţeze altora o parte din lucrarea sa. A fost un sfat aparent înţelept, dar Ietro nu înţelegea puterea Duhului lui Dumnezeu! Acesta este unul dintre principiile care au stat la baza instituirii clerului: oameni sunt desemnaţi şi învestiţi cu autoritate de către alţi oameni, după o ierarhie, ca intermediari între Dumnezeu şi simplii «credincioşi». Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu recunoaşte în Biserică decât un singur Cap, care este perfect capabil să Se ocupe de tot ceea ce îi priveşte pe ai Săi (Efeseni 4.5). Şi Isus nu Se ocupă numai cu „lucrurile grele”, ci cu orice lucru care ne priveşte, pentru că nici unul nu este fără însemnătate pentru El. Să nu ne fie niciodată teamă să contăm direct pe El (citiţi 1 Petru 5.7).

Sub aspect profetic, acest capitol arată că administrarea împărăţiei (Matei 19.28) nu va fi înfăptuită de Hristos singur. Când El va veni în mijlocul zecilor de mii de sfinţi ai Săi, se va instaura o guvernare cu diverse responsabilităţi, în totul spre gloria lui Dumnezeu.

În timp ce poporul lui Dumnezeu îşi urmează calea prin deşert (v. 27), Ietro se întoarce în ţara lui. Viaţa de credinţă, statutul de străin şi de călător nu-l atrag. Vai, cât de mulţi creştini i se aseamănă!

27 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Omul și soția lui s-au ascuns de fața Domnului Dumnezeu, în mijlocul pomilor grădinii.
Geneza 3.8


Grădina era locul de părtășie dintre Domnul Dumnezeu și Adam, însă, după păcatul omului, ea a devenit locul unde el s-a ascuns de prezența lui Dumnezeu. Imediat ce păcatul a intervenit, Adam a fugit de prezența gloriei lui Dumnezeu. Această glorie respinge păcatul, iar omul păcătos face orice ca să o evite. Pavel rezumă acest lucru în felul următor: „Toți au păcătuit și nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu” (Romani 3.23).

„Și Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și soției sale îmbrăcăminte de piele și i-a îmbrăcat” (Geneza 3.21). Acest verset descoperă un principiu foarte important. Pentru ca omul să se întoarcă și să se poată bucura din nou de prezența lui Dumnezeu, trebuie să fie îmbrăcat cu dreptatea pe care Dumnezeu o dăruiește. Pentru aceasta trebuie să intervină moartea. Îmbrăcămintea de piele fusese obținută prin omorârea unui animal nevinovat. Cât de clar este prezentată aici moartea Domnului Isus pe cruce! „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21). Domnul Isus a purtat păcatele și nelegiuirile noastre comise împotriva lui Dumnezeu, fiindcă El „a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră” (Romani 4.25).

Dreptatea lui Dumnezeu a fost manifestată la crucea lui Hristos. „O dreptate a lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei care cred: pentru că nu este deosebire” (Romani 3.22). El oferă tuturor această dreptate, însă ea este doar peste cei care cred. Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos „vor suferi pedeapsă, pieirea eternă de la fața Domnului și de la gloria puterii Sale” (2 Tesaloniceni 1.9).

R. A. Barnett

 

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Căci cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.
1 Corinteni 1.18


Crucificarea

În creștinătate este o tradiție ca, în această săptămână dinaintea Paștilor, oamenii să se gândească în mod deosebit la crucificarea Mântuitorului. Iată un lucru bun, dar el nu trebuie să rămână la nivel de tradiție, pe care o uităm cu repeziciune! Crucea Domnului Isus Hristos vorbește despre suferințele și moartea Salvatorului.

Crucea Domnului Isus era o necesitate absolută, pentru ca oamenii să poată veni la Dumnezeu. Înainte de moartea Sa pe cruce, Isus Hristos L-a rugat pe Tatăl Său să îndepărteze de la El „paharul” pe care trebuia să-l bea. Dumnezeu nu L-a scutit pe Fiul Său de moartea pe cruce. Astfel, Domnul Isus a murit pentru vina noastră, purtând la cruce păcatele noastre. Acolo Dumnezeu L-a pedepsit pentru ceea ce am făcut noi. Acolo a curs sângele prețios al Mielului fără cusur și fără pată, pe baza căruia Dumnezeu îl poate ierta pe cel care își mărturisește păcatele și crede în lucrarea de mântuire a Fiului Său. Crucea este dovada că omul este stricat și incapabil să se mântuiască pe sine.

Pentru mulți, crucea este o nebunie. Ei nu sunt dispuși să recunoască în fața lui Dumnezeu falimentul lor, și de aceea vor merge în pierzarea veșnică. Dar cel care recunoaște în fața lui Dumnezeu păcatul său va fi salvat.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TEORIE SAU ADEVĂR ISUS E VIU – Fundația SEER

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19)


     Să analizăm o altă teorie susținută de cei care încearcă să dezaprobe adevărul Învierii în trup a lui Hristos: „Teoria leșinului.” În cartea sa Conspirația Paștelui, Hugh J. Schonfield emite teoria conform căreia Isus pur și simplu a leșinat, a fost dat jos de pe cruce și a fost socotit mort. Apoi, în răcoarea mormântului, El Și-a revenit, a ieșit de acolo și i-a convins pe ucenicii Săi că de fapt a înviat din morți. Lucrul acesta ridică neapărat câteva întrebări; de exemplu: cum se face că înainte de această teorie cu nouăsprezece veacuri, nici prietenii, nici dușmanii creștinilor nu au menționat lucrul acesta?

Dar ce spui de sutașul roman care i-a străpuns coasta cu o suliță, din rană țâșnind sânge și apă – dovadă clară a faptului că viața încetase, de vreme ce sângele se separase în elementele sale constitutive? Dar mărturia sutașului trimis de Pilat, un om competent și experimentat în domeniu, a cărui sarcină a fost tocmai să constate că Isus a murit?

Apoi se ridică întrebarea referitoare la giulgiul din mormânt. Iudeii aveau obiceiul de a înfășura trupurile moarte în giulgiu de înmormântare și foloseau sute de litri de mirodenii între straturi, pecetluind giulgiul pe cadavru, făcându-l ca o mumie. Capul a fost și el înfășurat. Cum ar fi putut respira Domnul Isus? Și ar fi putut un om aflat într-o stare atât de jalnică să dea la o parte piatra care sigila mormântul și să învingă gărzile romane? Este nevoie de mai multă credință pentru a crede această teorie decât pentru a crede ceea ce s-a întâmplat în realitate – Învierea! Isus e viu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 18:1-12


Aici îl întâlnim din nou pe Ietro, socrul lui Moise. El personifică naţiunile pământului care, într-o vreme viitoare, se vor bucura împreună cu poporul Israel de eliberarea lui şi Îl vor glorifica pe Dumnezeu. Vedem de asemenea că Sefora şi cei doi fii ai ei, personificând Biserica, aşa cum am văzut mai înainte în cap. 2, nu au jucat nici un rol în încercările lui Israel, nici în eliberarea lui. Biserica va fi răpită de pe pământ atunci când va începe necazul cel mare, căruia îi va urma restaurarea poporului evreu.

Gherşom ne aminteşte prin numele lui că, asemenea lui Moise, Hristos a fost un străin pe pământul unde a venit să locuiască şi că şi Biserica este străină aici jos. Dar, în această situaţie dificilă, el are ajutorul lui Dumnezeu: aceasta este semnificaţia numelui Eliezer. În v. 8, Moise aduce mărturie despre tot ce a făcut Dumnezeu pentru ai Săi. Nu este oare un exemplu bun pentru noi? Să nu ne abţinem să spunem altora, începând cu membrii familiei noastre, care s-ar putea să nu ştie, cum am fost mântuiţi. Rezultatul acestei mărturii se vede în v.11: Ietro recunoaşte măreţia Domnului, Îi dă glorie, aduce jertfe şi, în final, mănâncă sau, cu alte cuvinte, are comuniune cu cei răscumpăraţi în prezenţa lui Dumnezeu.

26 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulți au crezut în Numele Lui, privind semnele pe care le făcea El. Dar Isus Însuși nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți și pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om, fiindcă El Însuși cunoștea ce era în om.
Ioan 2.23-25


Vedem aici adevărul cu privire la starea omului și la lucrarea pe care Dumnezeu o face în el și pentru el. Principiul important că întreaga binecuvântare aparține stării de înviere sau că este bazată pe ea – omul în starea lui naturală fiind cu totul lăsat în urmă – apare constant în Ioan, așa cum se poate vedea în capitolele 5 și 6, precum și de-a lungul întregii Evanghelii. Avem deci aici cele două mari temelii ale creștinismului, cu referire la starea noastră: anume nașterea din nou și crucea, amândouă fiind absolut necesare pentru mântuirea noastră; cea de-a doua însă merge mai departe de ceea ce era strict necesar, potrivit naturii lui Dumnezeu Însuși, și ne introduce în lucrurile cerești.

Pentru a avea parte în Împărăție, cineva trebuia să aibă o viață cu totul nouă. Chiar credința în Isus, acea credință bazată pe dovezi care se puteau adresa inteligenței umane, nu valora nimic. Oamenii puteau fi cu adevărat convinși (au existat și încă mai există astfel de oameni) fie prin educație, fie prin exersarea minții, dar, ca să poți fi în relație cu Dumnezeu, trebuia să existe o natură nouă – o natură care poate să-L cunoască și care corespunde cu a Lui Însuși. Mulți au crezut în Isus când au văzut minunile pe care le făcea (versetul 23); ei au tras concluzia, la fel ca Nicodim, că un om nu putea face ceea ce făcea Isus, dacă n-ar fi fost ceea ce pretindea că este. Concluzia era perfect adevărată. Nu era însă vorba de biruință asupra poftelor, de abandonarea prejudecăților sau a intereselor greu de sacrificat, ci de rațiunea omului care judeca destul de corect dovezile oferite, în timp ce restul ființei sale nu era atins. Însă Domnul îl cunoștea pe om; știa, cu o pricepere divină, ceea ce era în el. Probabil că unor astfel de oameni nu le lipsea sinceritatea, însă ei posedau doar o concluzie, o convingere omenească lipsită de putere asupra voinței omului, asupra patimilor lui și, de asemenea, cu totul neputincioasă împotriva șiretlicurilor prințului acestei lumi. „Isus Însuși nu Se încredea în ei.” Trebuia să existe o lucrare divină și o natură la fel de divină pentru ca cineva să se bucure de părtășia divină și să umble pe calea dumnezeiască în această lume.

J. N. Darby

 SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”.
Matei 16.24


Punctul de plecare

Aici ucenicii sunt chemați să meargă după Domnul Isus Hristos. Pentru a merge după Mântuitorul, sunt necesare mai întâi două lucruri: cunoașterea personală a Mântuitorului Isus Hristos și cunoașterea crucii. Numai crucea înlătură orice piedică de a-L urma pe Isus Hristos. Acesta este punctul de plecare, primul nostru pas pe drumul pe urmele Mântuitorului, căci credinciosul nu poate să facă niciun pas, dacă nu pleacă de la piciorul crucii. Această lucrare contrazice orice gând firesc, orice învățătură obișnuită a omului religios.

Învățătura firească spune astfel: Faceți primul pas spre Isus Hristos, părăsiți viciile voastre, dedicați-vă lui Dumnezeu, și harul Său vă va ajuta. Dumnezeu nu a spus niciodată așa ceva. Chiar istoria lui Petru este dovada. Biblia ne învață că Dumnezeu a făcut primul pas spre om, că acest prim pas L-a condus pe Domnul Isus la cruce, că prin acest pas omul a putut să-I fie plăcut lui Dumnezeu. Acesta este deci punctul nostru de plecare pentru a merge după Mântuitorul.

Cuvintele „să se lepede de sine” sunt traduse de o mare parte dintre creștini astfel: trebuie să renunțați la anumite păcate, la anumite plăceri. Biblia ne spune că trebuie să renunțăm la noi înșine. Dar putem? Numai în puterea omului nou, căci omul cel vechi nu poate să se lepede de sine! Trebuie să fie un om nou pentru a putea să spună: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2.20).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TEORIE SAU ADEVĂR VINEREA MARE – Fundația SEER

„Credem că Isus a murit şi a înviat…” (1 Tesaloniceni 4:14)


În următoarele trei zile vom vorbi despre câteva teorii susținute de cei care au încercat să nege Învierea. Unii spun că din cauza faptului că Evangheliile au fost scrise cu mult timp (câteva zeci de ani) după evenimente, istoria a fost fie falsificată, fie înfrumusețată. Însă arheologia nu este de acord cu această teorie. Noi știm că Evangheliile fac referire la autorii ale căror nume le poartă și că mărturia Învierii se referă la perioada în care s-a întâmplat. Așadar, nu a fost timp pentru ca legenda să se dezvolte! Unii spun că ucenicii au experimentat viziuni sau halucinații, pentru că Hristos le-a promis că va învia din morți și ei s-au așteptat ca El să împlinească ce a spus.

Dar în istoria halucinației nu există nicio întâmplare în care cinci sute de oameni, provenind din medii diferite să fi avut aceeași viziune în același timp. Dar cei doi ucenici de pe drumul spre Emaus, care au mers alături de Hristos și au vorbit cu El (vezi Luca 24:13)? Și ei au avut halucinații? Când Petru a predicat în ziua Cincizecimii despre „marea lui halucinație”, el se afla la numai zece minute de mormântul în care fusese Isus (vezi Faptele Apostolilor 2:24). Mii de oameni au crezut; sigur, alții au auzit și nu au crezut. Oare nu s-a gândit nimeni să meargă și să verifice ce-a spus Petru? Cu siguranță, saducheii care făceau tot felul de conspirații ar fi profitat de această ocazie pentru a dovedi că nu a fost decât o simplă halucinație. De-a lungul coastelor mării sunt amplasate faruri, iar păsările atrase de lumina lor puternică se izbesc în zbor de ele, sfârșind prin a se răni sau a muri. Acest lucru ne duce cu gândul la cei ce critică Învierea, nu-i așa?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 17:8-16


Cu foamea satisfăcută şi cu setea potolită, iată că poporul era pregătit de Domnul pentru o nouă experienţă, cea a luptei cu Amalec. După ce au fost întăriţi „în Domnul şi în puterea tăriei Lui”, credincioşii pot să facă faţă vrăjmaşilor lor (Efeseni 6.10-13). La Marea Roşie, Domnul luptase pentru ei, iar ei a trebuit să stea liniştiţi (14.14). Crucea a fost în exclusivitate lupta Domnului. Nu putem face nimic pentru mântuirea noastră. Dar imediat după convertire încep luptele (Galateni 5.17). Ca o armată puternică, toate greşelile noastre vechi vin din nou să ne hărţuiască, să lupte împotriva noastră (1 Petru 2.11).

Oare nu putem conta pe Domnul şi de astă dată? Putem, într-adevăr! La cruce, El a luptat pentru noi, în locul nostru; acum El luptă alături de noi – El, adevăratul Iosua. Totuşi, victoria este câştigată sus, pe munte. Hristos, adevăratul Moise şi adevăratul Aaron, este acum în cer, mijlocind pentru ai Săi. Şi mâinile Sale nu slăbesc niciodată (Romani 8.34, 37; Evrei 7.25). Rezultatul bătăliei nu depinde de forţele angajate în luptă, ci de credinţa şi de rugăciunile Domnului Isus.
În această relatare, Iosua ne învaţă cum să luptăm, iar Moise cum să ne rugăm (Psalmul 144.1, 2).

25 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei … Astfel deci să nu dormim, ca ceilalți.
1 Tesaloniceni 5.5,6


Dumnezeu știe foarte bine ceea ce suntem și cunoaște orice gând și orice motivație a noastră; nimic nu poate fi ascuns de El. Credinciosul, conștient de acest adevăr, umblă cu Dumnezeu; el știe că Dumnezeu privește în inima lui și că vede toate lucrurile. Nu se teme de această privire a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, se bucură de ea. Dumnezeu cunoaște totul, iar cel credincios știe astfel că nimic din ceea ce el face nu-L poate lua prin surprindere pe Dumnezeu. Răul care este în el însuși îl surprinde adesea pe cel credincios, însă niciodată pe Dumnezeu, care îl cunoaște perfect de bine. Însă nimic nu-l poate separa pe cel credincios de dragostea lui Dumnezeu. Avem viața veșnică, viața lui Dumnezeu Însuși; Dumnezeu locuiește în noi, iar noi, în Dumnezeu; El ne-a dat Duhul Său, astfel ca noi, sărmane creaturi, slabe și falimentare, să umblăm în lumină.

Întotdeauna Scriptura ne îndeamnă să ne purtăm în conformitate cu ceea ce suntem deja. Suntem fii ai luminii, de aceea trebuie să umblăm ca în timpul zilei. Responsabilitatea noastră decurge întotdeauna din privilegiile pe care le avem și din poziția și din relațiile în care ne aflăm deja.

A dormi și a umbla sunt două lucruri care nu pot merge împreună. Din nefericire, există mulți copii ai lui Dumnezeu care s-au obișnuit cu o viață de formalism și de ritualuri religioase, iar umblarea lor se desfășoară într-o adormire aproape totală. Să avem grijă ca în viața noastră să existe realitate practică, fiindcă noi nu suntem ai nopții – de aceea, să nu dormim ca ceilalți!

H. F. Witherby

 

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul.
Ioan 15.14,15


Ce Prieten bun! (3)

Ce Prieten bun e Domnul! El ne-aude orișicând.
O! Ce mare fericire să-ți verși Lui necazul tău!
Cât de mult adesea pierdem, cât de apăsați suntem
Când nu spunem orice grijă Dumnezeului cel viu!

Sunt necazuri și ispite sau o supărare grea?
Să nu-ți pierzi deloc speranța: spune totul lui Isus!
Care alt prieten ca El parte la dureri îți ia?
El cunoaște cât de slab ești: spune totul lui Isus!

Ești trudit și plin de grijă, apăsat de greu necaz?
Adăpost să-ți fie ruga, spune totul lui Isus!
Ești disprețuit de lume? Spune-ndată lui Isus!
El în brațe te-ocrotește și te mângâie nespus.

Când te vezi în lume singur, părăsit de orice om,
Când primejdia-i mai mare și din greu nu poți să ieși,
Când ești atacat de oameni, lasă totu-n mâna Lui!
El dreptate îți va face: lasă să lucreze El!

El nu uită niciodată pe niciunul din ai Lui,
El ne-ajută-n orice luptă și Se roagă pentru noi.
El e viața și lumina, e odihna noastră-aici,
În curând El Se va-ntoarce și ne va răpi în cer!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FURNICILE (4) – Fundația SEER

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)


Furnicile mor efectiv lucrând. Dar trebuie să știm că Biblia nu promovează un mod de viață dependent de muncă, care să ne pună în pericol sănătatea și să ne facă să neglijăm familia. Prea multe căsnicii se destramă atunci când cuplul subscrie acestei filosofii, și prea mulți copii cresc urând faptul că părinții lor nu au avut niciodată timp pentru ei. Când înțelegem lucrul acesta, vom vedea și că popularul concept contemporan al pensionării nu se regăsește în Biblie. Da, te poți pensiona de la locul de muncă, dar nu te poți pensiona niciodată de la muncă. Câtă vreme ești în viață, există mereu munci pe care Dumnezeu dorește să le faci. Universitatea Harvard a efectuat un studiu pe câțiva dintre absolvenții săi. Un grup de o sută de participanți a ieșit la pensie la vârsta de 65 de ani, în timp ce al doilea grup a lucrat până la vârsta de 75 de ani.

În primul grup, șapte din opt au murit la vârsta de 75 de ani. În cel de-al doilea grup, din cei care au continuat să lucreze, numai unul din opt a murit înaintea vârstei de 75 de ani. Cercetătorii au concluzionat că pensionarea timpurie poate reduce longevitatea. Oprește-te și gândește-te la lucrarea de trei ani și jumătate pe care a făcut-o Domnul Isus. La sfârșitul ei, Mântuitorul a zis: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”

Te-ai gândit vreodată că mântuirea este la dispoziția noastră pentru că Domnul Isus S-a dovedit a fi un lucrător credincios, care nu și-a părăsit locul de muncă până nu și-a isprăvit lucrarea? Repet: odihna, relaxarea și pensionarea sunt valoroase și bine-meritate după o viață întreagă de muncă. Dar de fapt, câtă vreme ești în viață, Dumnezeu are pentru tine un lucru pe care trebuie să-l faci! Și în timp ce faci acel lucru, nu vei găsi numai bucurie și împlinire, ci îi vei binecuvânta și pe cei din jurul tău.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 16:32-37, 17:1-7


„Ia un urcior şi pune în el un omer plin de mană…” (v.33). Era partea lui Dumnezeu. «Mana ascunsă, Hristos coborât din cer pentru a deveni om şi apoi înviat şi înălţat la cer într-un trup glorios, ţinea de plăcerea lui Dumnezeu» (H. Rossier) – plăcere pe care o împărtăşeşte cu biruitorii (Apocalipsa 2.17).

După foame, setea este încă o ocazie pentru ca bietul popor să murmure. Ei bine, harul lui Dumnezeu se foloseşte şi de aceasta, ca să ne descopere o taină preţioasă, a cărei explicaţie o găsim în 1 Corinteni 10.4: „Toţi au băut aceeaşi băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală care îi urma (şi stânca era Hristosul – compară cu Ioan 7.37-39). Dar, pentru ca stânca să dea apă (viaţa din Duhul), ea trebuie să fie lovită, aşa cum Hristos a fost lovit pe cruce chiar de mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, să observăm că păcatul poporului, murmurele lor, răzvrătirea lor, au impus ca stânca să fie lovită. „Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit”, spune profetul (Isaia 53.8). Astfel, în timp ce mana este o imagine a Hristosului venit din cer, stânca lovită vorbeşte despre Hristos cel răstignit, iar apa vie reprezintă Duhul Sfânt, puterea vieţii noi pe care Mântuitorul mort şi înviat o dă tuturor celor care cred în El.

24 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Să nu gândiți că am venit să desființez legea sau profeții: n-am venit să desființez, ci să împlinesc.
Matei 5.17


Venirea Domnului Isus în această lume a fost cel mai uimitor eveniment care avusese vreodată loc. Creația însăși era uimită; multe minuni au avut loc în Vechiul Testament, însă faptul că Însuși Creatorul a venit și S-a născut în Betleem este o minune care provoacă cea mai profundă uimire în orice om sincer. Sunt mulți care neagă acest eveniment, însă o cercetare onestă și serioasă îi va convinge de veridicitatea lui.

De ce a coborât El din cea mai înaltă glorie, ca să Se nască în împrejurări atât de umile? A venit să împlinească ceea ce legea și profeții prevestiseră. Există multe profeții în Vechiul Testament cu referire directă la Domnul Isus. Isaia 53.5,6 ne spune: „Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați. Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; și Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”. Îi mulțumim lui Dumnezeu că El a împlinit această profeție în mod perfect, prin jertfa Sa măreață de la Golgota!

Dar ce înseamnă că El a împlinit legea? Cu siguranță, nu înseamnă doar că a păzit legea, fiindcă legea cerea pedeapsa cu moartea pentru cei care o încălcau, iar El, în loc să aplice această pedeapsă împotriva celor vinovați, a împlinit cerințele legii pentru ei, prin faptul că a acceptat să primească El pedeapsa morții pentru ei. El Însuși a suferit judecata pe care noi o meritam. Prin urmare, El nu a desființat legea, ci a onorat-o, împlinind toate cerințele ei, astfel ca cei credincioși să nu mai fie sub lege, ci sub har. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21).

L. M. Grant

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
Iacov 1.17


Ce Prieten bun! (2)

După mai mulți ani, un vecin care l-a vizitat a găsit pe o măsuță de lângă patul lui Joseph poezia: „What a friend we have in Jesus!”. Textul l-a fascinat pe vizitator și acesta a întrebat: „Dumneavoastră sunteți autorul?”. „Domnul și cu mine”, a fost răspunsul simplu a lui Joseph. El scrisese poezia pentru mama sa rămasă înlăcrimată și bolnavă în Irlanda, pentru că fiul ei a trebuit să sufere atât de mult. Joseph dorea să-și consoleze mama și să-i arate Cine devenise Prietenul lui cel mai bun.

Melodia pentru această poezie a fost compusă de asemenea într-un mod uimitor. Un învățător al școlii duminicale, făcând o vizită juristului Charles C. Converse (1834-1918), a găsit o hârtie pe care era scrisă această poezie. „O, aceasta este poezia pe care am dat-o să fie tipărită pentru școala duminicală! Păcat că nu există o melodie pentru ea!”, a spus învățătorul. După ce Converse a recitit versurile, a spus: „Mai puteți aștepta 15 minute?”, și a luat imediat o foaie de hârtie pe care în câteva minute a scris melodia. Niciodată Joseph Scriven nu s-ar fi putut gândi că această melodie va deveni așa de iubită de milioane de creștini din toată lumea. În spatele acelei lucrări a fost Dumnezeu, care a dorit să aducă prin această melodie alinare multor suflete. Joseph Scriven a plecat la Domnul pe 10 august 1886. Cântecul a fost tradus în diferite limbi. De asemenea, el a apărut și în limba română în diferite variante, dar cu același subiect: Ce Prieten bun e Domnul!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FURNICILE (3) – Fundația SEER

„Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” (Proverbele 10:4)


Furnicile tăietoare-de-frunze pot transporta până la cincizeci de ori greutatea proprie pe o distanță de peste 90 de metri. Asta înseamnă echivalentul unui om de 90 de kg care duce în spate cinci tone, pe o distanță de aproximativ 27 de kilometri! Într-o singură vară, o colonie mare de furnici poate excava între 13 și 20 de tone de pământ pentru a-și face mușuroiul și pot aduce înapoi în mușuroi în jur de 2 tone de material pe post de mâncare. Ele pot face patru călătorii dus-întors pe zi, spre surse de hrană, care se poate afla la o depărtare de peste 120 de metri față de mușuroi. Este aproximativ echivalentul a 100 de kilometri parcurși de un om. Dacă furnica ar avea pasul unui om, ea ar fi capabilă să alerge cu peste 100 km/h și ar merge normal cu viteza de 32 km/h.

Și mai ai impresia că îți este greu! Iată încă un lucru despre furnică demn de luat în seamă: întotdeauna dă ce are mai bun, și întotdeauna își face partea.

Invață-i pe copiii tăi că reputația lor nu va fi niciodată peste etica lor despre muncă și peste felul în care se desfășoară și este apreciată munca lor. Succesul imperiului Walt Disney s-a bazat pe filosofia fondatorului său: „Indiferent ce faci, fă-o atât de bine, încât oamenii care te vor vedea cum faci să-și dorească să învețe de la tine, și să aducă și pe alții ca să le arate cât de bine faci ceea ce faci.” Învață-i pe copiii tăi să muncească, să termine întotdeauna ce au de făcut și să dea totdeauna ce au ei mai bun. Dacă învață bine această lecție, nu trebuie să-i înveți multe despre succes; el va fi tovarășul lor constant.  


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 16:13-31


„Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu …”, I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răspuns că El Însuşi este „adevărata pâine … care coboară din cer” (Ioan 6.31-33). Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare importanţă în legătură cu aceasta:

1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care Îl dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10);

2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine. Hristos trebuie să-mi fie susţinătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.

3. În sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, înainte să se topească sub dogoarea zilei. Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineaţa, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindu-ne ocazia de a o face. Nu trece o zi fără să ne hrănim trupul. Tot astfel, nici sufletul să nu   ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.

23 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea și Răscumpărătorul meu!
Psalmul 19.14


Psalmul 19 (3) – Dumnezeu revelat în Răscumpărătorul

Dumnezeu S-a revelat prin cartea creației. Gloria Sa este văzută în stelele cerului – lucrarea mâinilor Sale (Psalmul 19.1-6). El S-a revelat de asemenea prin Scriptură, iar Psalmul 19 face referire în mod specific la Lege (Psalmul 19.7-11). Însă niciuna dintre aceste cărți ale revelației Sale nu putea mântui sufletul nostru. Gloria cerurilor ne descoperă puterea lui Dumnezeu și divinitatea Sa, însă nu și dragostea Sa; Legea, deși „sfântă și dreaptă și bună” (Romani 7.12), nu ne poate mântui. De fapt, prin Lege vine „cunoașterea păcatului” (Romani 3.20).

Cea de-a treia parte a psalmului tratează chestiunea păcatului (versetele 12-14). Avem aici rugăciunea psalmistului pentru a fi curățit de păcate ascunse și, de asemenea, pentru a fi păzit de păcate ale mândriei. Noi am fost îndreptățiți prin sângele scump al lui Hristos. El ne-a curățit de orice păcat, iar această lucrare nu mai trebuie vreodată repetată. Însă mărturisirea zilnică este o parte importantă a unei vieți creștine sănătoase și roditoare. Comuniunea cu Dumnezeu trebuie menținută. Versetul 12 vorbește despre păcatele comise din neștiință, însă psalmistul se roagă de asemenea să fie păzit de păcatele mândriei. Dacă acești pași ai vegherii și ai mărturisirii sunt urmați, vom fi păziți de păcate grave; nu există cădere bruscă în păcat, ci o alunecare gradată. Să luăm seama la acest lucru!

În ultimul verset al acestui psalm minunat, David Îl numește pe Iahve „Stânca mea” și „Răscumpărătorul meu”. Această expresie din urmă este folosită de doar două ori în Biblie – David și Iov sunt singurii credincioși care spun: „Răscumpărătorul meu” (Iov 19.25). Acest psalm începe cu Creatorul și se încheie cu Răscumpărătorul (vedeți, de asemenea, Apocalipsa 4.11 și 5.9). Fie ca meditația inimii noastre și cuvintele gurii noastre să fie plăcute Lui!

B. Reynolds

 

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Nimeni nu este ca Dumnezeu … El trece pe ceruri ca să-ți vină în ajutor, și peste nori, în măreția Lui. Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost.
Deuteronom 33.26, 27


Ce Prieten bun! (1)

Joseph Medlicott Scriven s-a născut la 10 septembrie 1819 în Dublin (Irlanda). Copilăria și tinerețea nu au fost grele pentru el. A frecventat o școală bună, apoi a urmat studii superioare în Dublin. Joseph avea idealuri înalte. Curând s-a logodit cu o tânără care era de acord cu ideile lui. Urma să aibă loc căsătoria, dar a urmat tragedia. Cu o zi înaintea nunții, mireasa a traversat un pod pe un cal. Tocmai atunci s-a iscat un vânt puternic și viitoarea mireasă a căzut în apă și s-a înecat. A fost o mare tragedie pentru Joseph. Dar acel șoc nu l-a putut înfrânge pe tânărul Joseph. El s-a rugat insistent lui Dumnezeu pentru ajutor și sprijin.

Cu toate că avea mari perspective în țara natală, la vârsta de 25 de ani a plecat în Canada. Acolo dorea să uite de tot necazul său. La început a locuit în Port Hope (Portul nădejdii) unde a predat ore pentru copiii unei familii din Anglia. Acolo a cunoscut o tânără pe nume Elza Roche și s-au logodit. Cu câteva săptămâni înaintea nunții, tânăra s-a îmbolnăvit și a murit. Viața lui Joseph Scriven s-a transformat în durere. Dar a găsit adăpost la cel mai bun Prieten: Isus Hristos. De atunci gândurile lui Joseph s-au schimbat, el devenind speranța multor oameni aflați în suferință. Săracii, văduvele și bolnavii au găsit ajutor la acest om smerit. El a dorit ca dragostea lui Dumnezeu să ajungă la cât mai mulți oameni. Toate ajutoarele sale erau făcute cu multă smerenie.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FURNICILE (2) – Fundația SEER

„Oriunde se munceşte este şi câştig” (Proverbele 14:23)


Furnica nu consideră munca drept slugărnicie sau activitate sub demnitatea ei. Fie că trebuie să curețe noroiul sau să ducă în spate poveri grele, ea nu face decât să-și ducă sarcina la bun sfârșit. Ce deosebire există între furnici și unii oameni din ziua de astăzi! Cineva a făcut următoarea glumă: „Dacă dorești să-ți ferești adolescentul de apă fierbinte, pune niște vase murdare în ea!” Orice sarcină poate (și trebuie) să fie făcută spre slava lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 10:31).

Esența acestei chestiuni se găsește în această simplă afirmație biblică: „Oriunde se muncește este și câștig.” Învață-i pe copii modalitatea demodată de a primi bani – muncind pentru ei! Cuvântul „vocație” vine din latinescul vocare, care înseamnă „a chema.” Așadar, fiecare muncă sau vocație, indiferent care ar fi, este o chemare de la Dumnezeu.

Dr. Martin Luther King Jr. a afirmat pe bună dreptate: „Nu toții oamenii sunt chemați să aibă locuri de muncă specializate sau profesionale; chiar mai puțini sunt chemați la înălțimile geniului în arte sau științe; mulți sunt chemați să fie muncitori în fabrici, pe ogoare și pe străzi. Dar nicio muncă nu este lipsită de semnificație!”

Ca părinte, îți pregătești copilul pentru perioada când va munci, așa că pregătește-l bine. Dacă nu o faci, va avea o viață de suferință și va crea o viață de suferință pentru alții. În plus, s-ar putea să se întoarcă și să-ți bată la ușă! Șefii nu-i plătesc pe angajații care nu lucrează.

Așadar, înainte de a-i da copilului tău niște bani, dă-i niște sarcini, cum ar fi: să-și facă patul, să-și facă ordine în cameră, să ajute la treburile din casă, să ducă gunoiul, să ia note bune la școală și să-și facă temele la timp. Răsplata fără responsabilitate înseamnă răsfăț. Și dacă îți iubești copilul, nu vei face asta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 16:1-12


Murmure în faţa Mării Roşii (14.11, 12), la Mara (15.24), din nou în deşertul Sin (16.2), curând murmure şi la Refidim (17.3)! Vai, ce oglindă fidelă a inimilor noastre, atât de înclinate să uite că „bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna” (Psalmul 136.13)! Cu câteva zile înainte cântaseră din toată inima cântarea eliberării. Acum ei murmură împotriva lui Moise şi a lui Aaron. De fapt plângerile lor sunt împotriva lui Dumnezeu (v.8). Dragi răsumpăraţi ai Domnului, să ne amintim că, fiind nemulţumiţi de alţii sau de împrejurările în care ne găsim, înseamnă, de fapt, că de Dumnezeu nu suntem mulţumiţi.

Iar cât despre îngrijorarea legată de lucrurile necesare acestei vieţi, nu este ea oare un afront adus Celui care a spus: „Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca şi ce veţi bea … Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6.25, 34; de văzut şi Psalmul 23.1)? El Însuşi a cunoscut ce înseamnă să fii în pustiu şi să-ţi fie foame. Dar, într-o supunere deplină, El a respins vicleşugurile ispititorului. A aşteptat de la Dumnezeu, cu toată încrederea, răspunsul la nevoile Sale.

Câtă răbdare a arătat Domnul! În loc să pedepsească poporul, El începe prin a le arăta gloria Sa (v. 7, 10), luând asupra Lui satisfacerea lor.

22 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Fericit este oricine nu se va poticni de Mine.
Luca 7.23


Ioan avea, fără îndoială, să înțeleagă aceste cuvinte. Ele fuseseră menite să-l atingă până în străfundurile sufletului. Acest iubit slujitor spusese, cu referire la Isus: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez”, iar acum era chemat să intre în mod practic în adevărul acestor cuvinte, nu doar în ce privea slujba sa, ci și în privința persoanei sale. Trebuia să accepte că viața sa avea să se încheie în acea temniță, sub ascuțișul sabiei. Cât de greu este de acceptat așa ceva de către carne și sânge! Cât de necesar era ca Ioan să audă acele cuvinte, pe care Petru le-a auzit mai târziu: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea” (Ioan 13.7).

Ce cuvinte pline de greutate! „Acum” și „după acestea”! Câtă nevoie avem să ne aducem aminte de ele! Adesea ni se întâmplă că „acum” este învăluit într-un întuneric adânc și impenetrabil. Nori grei acoperă calea noastră. Lucrările Tatălui față de noi ne sunt cu totul inexplicabile. Gândurile ne sunt confuze. Există împrejurări în viața noastră pe care nu le putem înțelege deloc. Suntem cu totul cuprinși în acest „acum”, iar mințile noastre sunt pline de întuneric și de raționamente ale necredinței, până când la urechea noastră sună aceste cuvinte, ca un susur blând și subțire: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea”.

Atunci primim răspunsuri, iar întunecatul și deprimantul „acum” este luminat de razele strălucitoare și glorioase ale lui „după acestea”, după care inima poate spune: „Facă-se voia Ta, Doamne!”. Facă Domnul să cunoaștem mai mult din această stare! Poate nu vom fi chemați, ca Ioan Botezătorul, la temniță și la moarte, însă fiecare dintre noi își are propriul „acum”, care trebuie interpretat în lumina lui „după acestea”. Trebuie să privim la „cele văzute și pentru un timp” în lumina clară și binecuvântată a „celor nevăzute și eterne”.

C. H. Mackintosh

 

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania … Acolo I-au pregătit o cină. Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă.
Ioan 12.1,2


Casa din Betania

Biblia, cartea pentru fiecare om în parte și pentru toate împrejurările vieții noastre, ne redă și această istorisire. Ce scenă plăcută! Este unică în felul ei. Multe femei I-au slujit Domnului cu ceea ce aveau; mulți ucenici L-au urmat; mulți bolnavi, mulți necăjiți și mulți neștiutori au venit la El; unii L-au invitat la masă, dar niciunde nu S-a oprit așa cum S-a oprit în casa din Betania. Acolo Domnul a fost invitat nu numai să mănânce, ci și să rămână în casă. Acolo a fost primit cu o dragoste neprefăcută, a fost slujit cu cinste și a fost tratat într-un mod așa de deosebit, cum nu mai găsim un alt exemplu. Cele trei persoane care compuneau acea familie se deosebeau, desigur, foarte mult în caracterul și în viața lor spirituală, dar toate Îl iubeau din inimă pe Domnul Isus și au fost iubite cordial de Domnul și Mântuitorul lor. Acolo Domnul locuia cu plăcere, Se simțea bine. Acolo Se simțea acasă. Fericită familie! Ce onoare, ce privilegiu să găzduiești un astfel de Oaspete ceresc! Ce mult s-au bucurat aceste trei persoane! Neuitate au fost pentru ele acele ore și acele zile! Ele au făcut cunoștință cu Domnul Isus într-un mod cu totul deosebit. El era nu numai Salvatorul și Învățătorul lor, ci și Prietenul casei lor.

Și acest Salvator și Învățător ceresc dorește să intre și în casa inimii tale. Îl primești? Nu mai zăbovi, primește-L chiar acum, când încă este har!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FURNICILE (1) – Fundația SEER

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!” (Proverbele 6:6)


Solomon dezvoltă ideea în Proverbe 6: „Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.” (v. 6-8). Deși regina-furnică se află în centrul atenției și este mama întregii colonii, nu ea este conducătorul șef. Munca și supraviețuirea coloniei este asigurată de furnicile „soldați.” Acești lideri-slujitori sunt furnici mai în vârstă, care încep fiecare activitate nouă din mușuroi făcând munca ele singure. Furnicile mai tinere imită apoi liderii-slujitori și li se alătură la treabă. Nu există supraveghetori, șefi sau ofițeri printre furnici.

Așa că atunci când Solomon spune că furnicile nu au „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregătesc hrana vara”, înseamnă că furnicile demarează activitatea automat; aceasta este imaginea omului harnic din Proverbe 10:4: „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

Când vezi o furnică ducând în spate o firimitură sau un bob de câteva ori mai mare decât ea, pe o pantă abruptă, asta este imaginea hărniciei! Indiferent de câte ori scapă încărcătura, se întoarce, o ridică și începe să urce din nou, până când reușește s-o ducă acolo unde trebuie. Ce o determină să facă asta? Foamea – forța motivatoare pusă în noi de Dumnezeu ca să muncim.

„Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru” (Proverbe 16:26). Zgomotul stomacului unui om flămând e deseori calea prin care ne învață Dumnezeu valoarea și importanța faptului de a fi dispuși să muncim.  


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 15:17-27


Până la v. 16, cântecul copiilor lui Israel celebrează ceea ce Domnul tocmai făcuse pentru poporul Său. Versetele 17 şi 18 proclamă ceea ce El va face în viitor. Roadele victoriei sunt privite prin credinţă. Dumnezeu Şi-a pregătit: 1) o moştenire; 2) o locuinţă; 3) un sanctuar; 4) o împărăţie. În prima sa epistolă, Petru ne prezintă forma nouă pe care o iau aceste binecuvântări sub dispensaţia creştină (1 Petru 1.4; 2.5, 9).

Poporul este acum răscumpărat şi se află în drum spre ţara promisă. În acelaşi fel, calea noastră creştină începe cu convertirea şi sfârşeşte în glorie. Dar, pe drumul dintre ele, sunt experienţele pustiei. Cea dintâi dintre aceste mari lecţii este Mara. Asemeni acestor ape amare, Domnul permite să întâlnim pe calea noastră împrejurări dureroase şi dezamăgitoare. Dar, de îndată ce înţelegem că aceste necazuri sunt îngăduite spre binele nostru şi vedem în ele puterea crucii lui Hristos, atunci, fără ca aceste împrejurări să se schimbe, ele încetează să mai aibă gust amar şi ajungem chiar să găsim bucurie şi mângâiere în ele (Romani 5.3 …; 2 Corinteni 12.9). Suntem atunci în stare să apreciem Elim, acest loc de înviorare şi de odihnă, imagine a strângerii împreună a credincioşilor, acolo unde Dumnezeu dă binecuvântarea (Psalmul 133.3).

21 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței. Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță.
Isaia 53.10


Iată Robul Meu (13)

Unele traduceri spun: a fost voia Domnului să-L zdrobească, fiindcă este dificil să înțelegem cum unui Dumnezeu drept I-ar fi plăcut să-L zdrobească. Trebuie însă precizat că voia lui Dumnezeu și plăcerea Lui sunt același lucru. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu L-ar fi zdrobit cu plăcere pe Fiul Său, ci doar că voia lui Dumnezeu și buna Sa plăcere sunt același lucru. Nu a existat nicio altă cale pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu de a aduce pe mulți fii la glorie. Doar aceasta era calea și doar prin acest proces dificil și dureros, jertfirea Fiului Său Preaiubit, a putut fi Dumnezeu onorat.

Fiul cel veșnic a avut același gând și Și-a adus sufletul ca jertfă pentru vină. Cu alte cuvinte, El S-a supus planului lui Dumnezeu de a fi Jertfa supremă prin care Dumnezeu să fie onorat. Aceasta era singura cale prin care noi puteam fi mântuiți și prin care putem intra în familia lui Dumnezeu. Când Petru a scris despre „sângele scump al lui Hristos”, a descris jertfa Lui unică drept jertfirea unui Miel fără cusur și fără pată. Jertfirea Lui a fost cunoscută mai înainte de întemeierea lumii (1 Petru 1.19,20). Ce lucru uimitor! Tatăl L-a dat pe Fiul – care S-a dat pe Sine Însuși – astfel ca acest plan să fie împlinit la vremea potrivită. El a implicat suferință, durere și zdrobire pentru Domnul Isus.

Expresia „sufletul Său” apare de trei ori în acest pasaj uimitor din Isaia. Mai întâi, Iahve avea să facă sufletul Său o jertfă pentru păcat și pentru vină, după cum Domnul Însuși S-a dat în vederea acestui lucru (versetul 10); apoi, „El va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut” (versetul 11); în al treilea rând, El Și-a dat sufletul la moarte (versetul 12), El, care era Prințul vieții – ce adevăr de nepătruns! Prin toate acestea, El L-a glorificat pe Dumnezeu și a așezat temelia pentru binecuvântările noastre.

A. E. Bouter

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.
Zaharia 9.9


Smerit și biruitor

Profeția din versetul de astăzi a fost împlinită în ziua pe care lumea o numește Duminica Floriilor. Domnul Isus Hristos a plecat spre Ierusalim, cetatea care-i omora pe proroci și în care El Se ducea să moară. Dar Dumnezeu a dorit ca Isus Hristos să intre în cetate ca Împărat, pentru împlinirea Scripturilor, ca mărturie pentru iudei că El era într-adevăr Mesia. Pentru împlinirea Scripturii cu privire la El, Domnul a intrat în cetate călare pe un măgar: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgărițe” (Ioan 12.15).

Domnul Isus a fost aclamat de mulțime ca Împăratul care venea în Numele lui Dumnezeu și care împlinea cu strictețe profeția biblică cu privire la El. În acel timp, Domnul Isus Hristos a venit în smerenie, dar va veni vremea când Se va arăta pe norii cerului, și nu pe un măgăruș. Dacă iudeii n-ar fi fost orbiți de ura și de necredința lor, ei ar fi înțeles că profețiile se împlineau prin intrarea Domnului Isus în Ierusalim și L-ar fi primit. La început, nici ucenicii nu au înțeles aceste adevăruri, dar, după ce a fost proslăvit Mântuitorul Isus Hristos, și-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El. Însă mărturia frumoasă a mulțimii la adresa Domnului a făcut să crească ura fariseilor, care vedeau prăbușindu-se influența, autoritatea și slava lor. Ce tablou real al inimilor omenești pline de ură împotriva Domnului Isus – atunci și acum, în vremea noastră!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII UN OM ÎMPĂCIUITOR! – Fundația SEER

„Ferice de cei împăciuitori” (Matei 5:9)


Un om care iubește pacea se îngrijește de propriile sale interese. Un om împăciuitor, se pune la dispoziție ca să-i ajute pe ceilalți. Nu e ușor să faci pace. Când vrei să fii un mediator, descoperi că „cel ce stă în mijlocul drumului este lovit din ambele părți”! Să fim cinstiți: uneori este mai ușor să trăiești într-un climat de teamă și animozitate, decât cu iminența schimbării care vine prin reconciliere!

„Întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18). Asta înseamnă că trebuie să înveți să vorbești și să interacționezi cu oameni care gândesc altfel decât tine. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să-ți schimbi viziunea sau mesajul, ci înseamnă că trebuie să-ți schimbi abordarea. A face pace înseamnă a te angaja într-un dialog real cu doi oameni, și nu în „mușcături crâncene” cu o singură persoană.

Nimănui nu-i este ușor să-și accepte respingerea. De aceea puterea persoanelor împăciuitoare este atât de crucială în rezolvarea conflictelor. E un obiectiv prea înalt pentru a te aștepta ca toate diferențele să se omogenizeze ca într-un creuzet. Un scop realist este ca o salată: o combinație de ingrediente, în care fiecare își păstrează aroma și textura unică. Adevărata pace începe în inimă, nu în minte. Biblia spune: „Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8).

Când oamenii se simt iubiți și înțeleși, ei dau la o parte barierele și încep să aibă legături unii cu alții. Și când se întâmplă asta, problemele se rezolvă, și inimile și mințile se vindecă. De aceea a spus Domnul Isus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”  


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 15:1-16


Ce corespondent are acest pasaj cu privire la Marea Roşie în istoria celor răscumpăraţi de Domnul? În mod cert lucrarea lui Hristos şi eliberarea noastră! În timp ce Paştele prezintă aspectul eliberării de sub judecata lui Dumnezeu şi Îl arată pe Dumnezeu împotriva păcatului, Marea Roşie ilustrează salvarea păcătosului de sub puterea lui Satan şi Îl arată pe Dumnezeu pentru păcătos. Moartea este învinsă; poporul lui Dumnezeu este de acum luat din acest „veac rău”, înălţat cu Hristos, de cealaltă parte a morţii. Hristos nu este numai Cel care eliberează, ci şi Cel care dă tonul laudelor în mijlocul Adunării (Psalmul 22.22; Evrei 2.12).

„Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului această cântare” (v.1). Este prima cântare din Scriptură. Cum ar fi putut poporul să cânte sub poverile egiptenilor? (cf. Ps. 137.4). Acum însă bucuria umple inima tuturor răscumpăraţilor. Sub conducerea lui Hristos, adevăratul Moise, ei au privilegiul de a-L lăuda pe Cel care i-a salvat de talazurile morţii şi de puterea vrăjmaşului. Pe tot parcursul istoriei lui Israel – iar pentru noi în toată eternitatea – va fi celebrat Cel care a secat marea, apele adâncului celui mare şi care „a făcut adâncurile mării o cale de trecere pentru cei răscumpăraţi” (Isaia 51.10).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: