21 Aprilie 2019
Totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței. Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță.
Isaia 53.10
Iată Robul Meu (13)
Unele traduceri spun: a fost voia Domnului să-L zdrobească, fiindcă este dificil să înțelegem cum unui Dumnezeu drept I-ar fi plăcut să-L zdrobească. Trebuie însă precizat că voia lui Dumnezeu și plăcerea Lui sunt același lucru. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu L-ar fi zdrobit cu plăcere pe Fiul Său, ci doar că voia lui Dumnezeu și buna Sa plăcere sunt același lucru. Nu a existat nicio altă cale pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu de a aduce pe mulți fii la glorie. Doar aceasta era calea și doar prin acest proces dificil și dureros, jertfirea Fiului Său Preaiubit, a putut fi Dumnezeu onorat.
Fiul cel veșnic a avut același gând și Și-a adus sufletul ca jertfă pentru vină. Cu alte cuvinte, El S-a supus planului lui Dumnezeu de a fi Jertfa supremă prin care Dumnezeu să fie onorat. Aceasta era singura cale prin care noi puteam fi mântuiți și prin care putem intra în familia lui Dumnezeu. Când Petru a scris despre „sângele scump al lui Hristos”, a descris jertfa Lui unică drept jertfirea unui Miel fără cusur și fără pată. Jertfirea Lui a fost cunoscută mai înainte de întemeierea lumii (1 Petru 1.19,20). Ce lucru uimitor! Tatăl L-a dat pe Fiul – care S-a dat pe Sine Însuși – astfel ca acest plan să fie împlinit la vremea potrivită. El a implicat suferință, durere și zdrobire pentru Domnul Isus.
Expresia „sufletul Său” apare de trei ori în acest pasaj uimitor din Isaia. Mai întâi, Iahve avea să facă sufletul Său o jertfă pentru păcat și pentru vină, după cum Domnul Însuși S-a dat în vederea acestui lucru (versetul 10); apoi, „El va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut” (versetul 11); în al treilea rând, El Și-a dat sufletul la moarte (versetul 12), El, care era Prințul vieții – ce adevăr de nepătruns! Prin toate acestea, El L-a glorificat pe Dumnezeu și a așezat temelia pentru binecuvântările noastre.
A. E. Bouter
Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.
Zaharia 9.9
Smerit și biruitor
Profeția din versetul de astăzi a fost împlinită în ziua pe care lumea o numește Duminica Floriilor. Domnul Isus Hristos a plecat spre Ierusalim, cetatea care-i omora pe proroci și în care El Se ducea să moară. Dar Dumnezeu a dorit ca Isus Hristos să intre în cetate ca Împărat, pentru împlinirea Scripturilor, ca mărturie pentru iudei că El era într-adevăr Mesia. Pentru împlinirea Scripturii cu privire la El, Domnul a intrat în cetate călare pe un măgar: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgărițe” (Ioan 12.15).
Domnul Isus a fost aclamat de mulțime ca Împăratul care venea în Numele lui Dumnezeu și care împlinea cu strictețe profeția biblică cu privire la El. În acel timp, Domnul Isus Hristos a venit în smerenie, dar va veni vremea când Se va arăta pe norii cerului, și nu pe un măgăruș. Dacă iudeii n-ar fi fost orbiți de ura și de necredința lor, ei ar fi înțeles că profețiile se împlineau prin intrarea Domnului Isus în Ierusalim și L-ar fi primit. La început, nici ucenicii nu au înțeles aceste adevăruri, dar, după ce a fost proslăvit Mântuitorul Isus Hristos, și-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El. Însă mărturia frumoasă a mulțimii la adresa Domnului a făcut să crească ura fariseilor, care vedeau prăbușindu-se influența, autoritatea și slava lor. Ce tablou real al inimilor omenești pline de ură împotriva Domnului Isus – atunci și acum, în vremea noastră!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII UN OM ÎMPĂCIUITOR! – Fundația SEER
„Ferice de cei împăciuitori” (Matei 5:9)
Un om care iubește pacea se îngrijește de propriile sale interese. Un om împăciuitor, se pune la dispoziție ca să-i ajute pe ceilalți. Nu e ușor să faci pace. Când vrei să fii un mediator, descoperi că „cel ce stă în mijlocul drumului este lovit din ambele părți”! Să fim cinstiți: uneori este mai ușor să trăiești într-un climat de teamă și animozitate, decât cu iminența schimbării care vine prin reconciliere!
„Întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18). Asta înseamnă că trebuie să înveți să vorbești și să interacționezi cu oameni care gândesc altfel decât tine. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să-ți schimbi viziunea sau mesajul, ci înseamnă că trebuie să-ți schimbi abordarea. A face pace înseamnă a te angaja într-un dialog real cu doi oameni, și nu în „mușcături crâncene” cu o singură persoană.
Nimănui nu-i este ușor să-și accepte respingerea. De aceea puterea persoanelor împăciuitoare este atât de crucială în rezolvarea conflictelor. E un obiectiv prea înalt pentru a te aștepta ca toate diferențele să se omogenizeze ca într-un creuzet. Un scop realist este ca o salată: o combinație de ingrediente, în care fiecare își păstrează aroma și textura unică. Adevărata pace începe în inimă, nu în minte. Biblia spune: „Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8).
Când oamenii se simt iubiți și înțeleși, ei dau la o parte barierele și încep să aibă legături unii cu alții. Și când se întâmplă asta, problemele se rezolvă, și inimile și mințile se vindecă. De aceea a spus Domnul Isus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”
2019 de Jean Koechlin
Exod 15:1-16
Ce corespondent are acest pasaj cu privire la Marea Roşie în istoria celor răscumpăraţi de Domnul? În mod cert lucrarea lui Hristos şi eliberarea noastră! În timp ce Paştele prezintă aspectul eliberării de sub judecata lui Dumnezeu şi Îl arată pe Dumnezeu împotriva păcatului, Marea Roşie ilustrează salvarea păcătosului de sub puterea lui Satan şi Îl arată pe Dumnezeu pentru păcătos. Moartea este învinsă; poporul lui Dumnezeu este de acum luat din acest „veac rău”, înălţat cu Hristos, de cealaltă parte a morţii. Hristos nu este numai Cel care eliberează, ci şi Cel care dă tonul laudelor în mijlocul Adunării (Psalmul 22.22; Evrei 2.12).
„Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului această cântare” (v.1). Este prima cântare din Scriptură. Cum ar fi putut poporul să cânte sub poverile egiptenilor? (cf. Ps. 137.4). Acum însă bucuria umple inima tuturor răscumpăraţilor. Sub conducerea lui Hristos, adevăratul Moise, ei au privilegiul de a-L lăuda pe Cel care i-a salvat de talazurile morţii şi de puterea vrăjmaşului. Pe tot parcursul istoriei lui Israel – iar pentru noi în toată eternitatea – va fi celebrat Cel care a secat marea, apele adâncului celui mare şi care „a făcut adâncurile mării o cale de trecere pentru cei răscumpăraţi” (Isaia 51.10).
Mana Zilnica 