Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei … Astfel deci să nu dormim, ca ceilalți.
1 Tesaloniceni 5.5,6


Dumnezeu știe foarte bine ceea ce suntem și cunoaște orice gând și orice motivație a noastră; nimic nu poate fi ascuns de El. Credinciosul, conștient de acest adevăr, umblă cu Dumnezeu; el știe că Dumnezeu privește în inima lui și că vede toate lucrurile. Nu se teme de această privire a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, se bucură de ea. Dumnezeu cunoaște totul, iar cel credincios știe astfel că nimic din ceea ce el face nu-L poate lua prin surprindere pe Dumnezeu. Răul care este în el însuși îl surprinde adesea pe cel credincios, însă niciodată pe Dumnezeu, care îl cunoaște perfect de bine. Însă nimic nu-l poate separa pe cel credincios de dragostea lui Dumnezeu. Avem viața veșnică, viața lui Dumnezeu Însuși; Dumnezeu locuiește în noi, iar noi, în Dumnezeu; El ne-a dat Duhul Său, astfel ca noi, sărmane creaturi, slabe și falimentare, să umblăm în lumină.

Întotdeauna Scriptura ne îndeamnă să ne purtăm în conformitate cu ceea ce suntem deja. Suntem fii ai luminii, de aceea trebuie să umblăm ca în timpul zilei. Responsabilitatea noastră decurge întotdeauna din privilegiile pe care le avem și din poziția și din relațiile în care ne aflăm deja.

A dormi și a umbla sunt două lucruri care nu pot merge împreună. Din nefericire, există mulți copii ai lui Dumnezeu care s-au obișnuit cu o viață de formalism și de ritualuri religioase, iar umblarea lor se desfășoară într-o adormire aproape totală. Să avem grijă ca în viața noastră să existe realitate practică, fiindcă noi nu suntem ai nopții – de aceea, să nu dormim ca ceilalți!

H. F. Witherby

 

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul.
Ioan 15.14,15


Ce Prieten bun! (3)

Ce Prieten bun e Domnul! El ne-aude orișicând.
O! Ce mare fericire să-ți verși Lui necazul tău!
Cât de mult adesea pierdem, cât de apăsați suntem
Când nu spunem orice grijă Dumnezeului cel viu!

Sunt necazuri și ispite sau o supărare grea?
Să nu-ți pierzi deloc speranța: spune totul lui Isus!
Care alt prieten ca El parte la dureri îți ia?
El cunoaște cât de slab ești: spune totul lui Isus!

Ești trudit și plin de grijă, apăsat de greu necaz?
Adăpost să-ți fie ruga, spune totul lui Isus!
Ești disprețuit de lume? Spune-ndată lui Isus!
El în brațe te-ocrotește și te mângâie nespus.

Când te vezi în lume singur, părăsit de orice om,
Când primejdia-i mai mare și din greu nu poți să ieși,
Când ești atacat de oameni, lasă totu-n mâna Lui!
El dreptate îți va face: lasă să lucreze El!

El nu uită niciodată pe niciunul din ai Lui,
El ne-ajută-n orice luptă și Se roagă pentru noi.
El e viața și lumina, e odihna noastră-aici,
În curând El Se va-ntoarce și ne va răpi în cer!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FURNICILE (4) – Fundația SEER

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)


Furnicile mor efectiv lucrând. Dar trebuie să știm că Biblia nu promovează un mod de viață dependent de muncă, care să ne pună în pericol sănătatea și să ne facă să neglijăm familia. Prea multe căsnicii se destramă atunci când cuplul subscrie acestei filosofii, și prea mulți copii cresc urând faptul că părinții lor nu au avut niciodată timp pentru ei. Când înțelegem lucrul acesta, vom vedea și că popularul concept contemporan al pensionării nu se regăsește în Biblie. Da, te poți pensiona de la locul de muncă, dar nu te poți pensiona niciodată de la muncă. Câtă vreme ești în viață, există mereu munci pe care Dumnezeu dorește să le faci. Universitatea Harvard a efectuat un studiu pe câțiva dintre absolvenții săi. Un grup de o sută de participanți a ieșit la pensie la vârsta de 65 de ani, în timp ce al doilea grup a lucrat până la vârsta de 75 de ani.

În primul grup, șapte din opt au murit la vârsta de 75 de ani. În cel de-al doilea grup, din cei care au continuat să lucreze, numai unul din opt a murit înaintea vârstei de 75 de ani. Cercetătorii au concluzionat că pensionarea timpurie poate reduce longevitatea. Oprește-te și gândește-te la lucrarea de trei ani și jumătate pe care a făcut-o Domnul Isus. La sfârșitul ei, Mântuitorul a zis: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”

Te-ai gândit vreodată că mântuirea este la dispoziția noastră pentru că Domnul Isus S-a dovedit a fi un lucrător credincios, care nu și-a părăsit locul de muncă până nu și-a isprăvit lucrarea? Repet: odihna, relaxarea și pensionarea sunt valoroase și bine-meritate după o viață întreagă de muncă. Dar de fapt, câtă vreme ești în viață, Dumnezeu are pentru tine un lucru pe care trebuie să-l faci! Și în timp ce faci acel lucru, nu vei găsi numai bucurie și împlinire, ci îi vei binecuvânta și pe cei din jurul tău.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 16:32-37, 17:1-7


„Ia un urcior şi pune în el un omer plin de mană…” (v.33). Era partea lui Dumnezeu. «Mana ascunsă, Hristos coborât din cer pentru a deveni om şi apoi înviat şi înălţat la cer într-un trup glorios, ţinea de plăcerea lui Dumnezeu» (H. Rossier) – plăcere pe care o împărtăşeşte cu biruitorii (Apocalipsa 2.17).

După foame, setea este încă o ocazie pentru ca bietul popor să murmure. Ei bine, harul lui Dumnezeu se foloseşte şi de aceasta, ca să ne descopere o taină preţioasă, a cărei explicaţie o găsim în 1 Corinteni 10.4: „Toţi au băut aceeaşi băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală care îi urma (şi stânca era Hristosul – compară cu Ioan 7.37-39). Dar, pentru ca stânca să dea apă (viaţa din Duhul), ea trebuie să fie lovită, aşa cum Hristos a fost lovit pe cruce chiar de mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, să observăm că păcatul poporului, murmurele lor, răzvrătirea lor, au impus ca stânca să fie lovită. „Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit”, spune profetul (Isaia 53.8). Astfel, în timp ce mana este o imagine a Hristosului venit din cer, stânca lovită vorbeşte despre Hristos cel răstignit, iar apa vie reprezintă Duhul Sfânt, puterea vieţii noi pe care Mântuitorul mort şi înviat o dă tuturor celor care cred în El.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: