Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Aprilie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Fericit este oricine nu se va poticni de Mine.
Luca 7.23


Ioan avea, fără îndoială, să înțeleagă aceste cuvinte. Ele fuseseră menite să-l atingă până în străfundurile sufletului. Acest iubit slujitor spusese, cu referire la Isus: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez”, iar acum era chemat să intre în mod practic în adevărul acestor cuvinte, nu doar în ce privea slujba sa, ci și în privința persoanei sale. Trebuia să accepte că viața sa avea să se încheie în acea temniță, sub ascuțișul sabiei. Cât de greu este de acceptat așa ceva de către carne și sânge! Cât de necesar era ca Ioan să audă acele cuvinte, pe care Petru le-a auzit mai târziu: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea” (Ioan 13.7).

Ce cuvinte pline de greutate! „Acum” și „după acestea”! Câtă nevoie avem să ne aducem aminte de ele! Adesea ni se întâmplă că „acum” este învăluit într-un întuneric adânc și impenetrabil. Nori grei acoperă calea noastră. Lucrările Tatălui față de noi ne sunt cu totul inexplicabile. Gândurile ne sunt confuze. Există împrejurări în viața noastră pe care nu le putem înțelege deloc. Suntem cu totul cuprinși în acest „acum”, iar mințile noastre sunt pline de întuneric și de raționamente ale necredinței, până când la urechea noastră sună aceste cuvinte, ca un susur blând și subțire: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea”.

Atunci primim răspunsuri, iar întunecatul și deprimantul „acum” este luminat de razele strălucitoare și glorioase ale lui „după acestea”, după care inima poate spune: „Facă-se voia Ta, Doamne!”. Facă Domnul să cunoaștem mai mult din această stare! Poate nu vom fi chemați, ca Ioan Botezătorul, la temniță și la moarte, însă fiecare dintre noi își are propriul „acum”, care trebuie interpretat în lumina lui „după acestea”. Trebuie să privim la „cele văzute și pentru un timp” în lumina clară și binecuvântată a „celor nevăzute și eterne”.

C. H. Mackintosh

 

    

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania … Acolo I-au pregătit o cină. Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă.
Ioan 12.1,2


Casa din Betania

Biblia, cartea pentru fiecare om în parte și pentru toate împrejurările vieții noastre, ne redă și această istorisire. Ce scenă plăcută! Este unică în felul ei. Multe femei I-au slujit Domnului cu ceea ce aveau; mulți ucenici L-au urmat; mulți bolnavi, mulți necăjiți și mulți neștiutori au venit la El; unii L-au invitat la masă, dar niciunde nu S-a oprit așa cum S-a oprit în casa din Betania. Acolo Domnul a fost invitat nu numai să mănânce, ci și să rămână în casă. Acolo a fost primit cu o dragoste neprefăcută, a fost slujit cu cinste și a fost tratat într-un mod așa de deosebit, cum nu mai găsim un alt exemplu. Cele trei persoane care compuneau acea familie se deosebeau, desigur, foarte mult în caracterul și în viața lor spirituală, dar toate Îl iubeau din inimă pe Domnul Isus și au fost iubite cordial de Domnul și Mântuitorul lor. Acolo Domnul locuia cu plăcere, Se simțea bine. Acolo Se simțea acasă. Fericită familie! Ce onoare, ce privilegiu să găzduiești un astfel de Oaspete ceresc! Ce mult s-au bucurat aceste trei persoane! Neuitate au fost pentru ele acele ore și acele zile! Ele au făcut cunoștință cu Domnul Isus într-un mod cu totul deosebit. El era nu numai Salvatorul și Învățătorul lor, ci și Prietenul casei lor.

Și acest Salvator și Învățător ceresc dorește să intre și în casa inimii tale. Îl primești? Nu mai zăbovi, primește-L chiar acum, când încă este har!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FURNICILE (1) – Fundația SEER

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!” (Proverbele 6:6)


Solomon dezvoltă ideea în Proverbe 6: „Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.” (v. 6-8). Deși regina-furnică se află în centrul atenției și este mama întregii colonii, nu ea este conducătorul șef. Munca și supraviețuirea coloniei este asigurată de furnicile „soldați.” Acești lideri-slujitori sunt furnici mai în vârstă, care încep fiecare activitate nouă din mușuroi făcând munca ele singure. Furnicile mai tinere imită apoi liderii-slujitori și li se alătură la treabă. Nu există supraveghetori, șefi sau ofițeri printre furnici.

Așa că atunci când Solomon spune că furnicile nu au „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregătesc hrana vara”, înseamnă că furnicile demarează activitatea automat; aceasta este imaginea omului harnic din Proverbe 10:4: „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

Când vezi o furnică ducând în spate o firimitură sau un bob de câteva ori mai mare decât ea, pe o pantă abruptă, asta este imaginea hărniciei! Indiferent de câte ori scapă încărcătura, se întoarce, o ridică și începe să urce din nou, până când reușește s-o ducă acolo unde trebuie. Ce o determină să facă asta? Foamea – forța motivatoare pusă în noi de Dumnezeu ca să muncim.

„Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru” (Proverbe 16:26). Zgomotul stomacului unui om flămând e deseori calea prin care ne învață Dumnezeu valoarea și importanța faptului de a fi dispuși să muncim.  


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 15:17-27


Până la v. 16, cântecul copiilor lui Israel celebrează ceea ce Domnul tocmai făcuse pentru poporul Său. Versetele 17 şi 18 proclamă ceea ce El va face în viitor. Roadele victoriei sunt privite prin credinţă. Dumnezeu Şi-a pregătit: 1) o moştenire; 2) o locuinţă; 3) un sanctuar; 4) o împărăţie. În prima sa epistolă, Petru ne prezintă forma nouă pe care o iau aceste binecuvântări sub dispensaţia creştină (1 Petru 1.4; 2.5, 9).

Poporul este acum răscumpărat şi se află în drum spre ţara promisă. În acelaşi fel, calea noastră creştină începe cu convertirea şi sfârşeşte în glorie. Dar, pe drumul dintre ele, sunt experienţele pustiei. Cea dintâi dintre aceste mari lecţii este Mara. Asemeni acestor ape amare, Domnul permite să întâlnim pe calea noastră împrejurări dureroase şi dezamăgitoare. Dar, de îndată ce înţelegem că aceste necazuri sunt îngăduite spre binele nostru şi vedem în ele puterea crucii lui Hristos, atunci, fără ca aceste împrejurări să se schimbe, ele încetează să mai aibă gust amar şi ajungem chiar să găsim bucurie şi mângâiere în ele (Romani 5.3 …; 2 Corinteni 12.9). Suntem atunci în stare să apreciem Elim, acest loc de înviorare şi de odihnă, imagine a strângerii împreună a credincioşilor, acolo unde Dumnezeu dă binecuvântarea (Psalmul 133.3).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: