Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “mai 16, 2019”

16 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Vă îndemn dar, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să vorbiți toți în același fel și să nu fie dezbinări între voi.
1 Corinteni 1.10


Apostolul descrie aceste dezbinări într-un limbaj care ar trebui să-l cerceteze pe orice credincios. „Pentru că mi s-a arătat despre voi, frații mei, prin ai Cloei, că între voi sunt certuri. Vorbesc dar despre aceasta, că fiecare dintre voi zice: «Eu sunt al lui Pavel!» – «Și eu, al lui Apolo!» – «Și eu, al lui Chifa!» – «Și eu, al lui Hristos!». Este Hristos împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau pentru numele lui Pavel ați fost botezați?” (1 Corinteni 1.11-13).

Exista o tendință printre corinteni de a se grupa în diferite școli de doctrină potrivit cu preferințele lor pentru anumiți învățători. Până la acel moment nu se crease nicio ruptură vizibilă pentru lume. Nu se ivise situația ca una dintre partide să refuze să se întâlnească la masa Domnului cu celelalte și să plece pentru a forma o adunare separată. Într-un cuvânt, aceste tendințe nu produseseră încă nicio roadă amară din acelea de care astăzi avem din belșug și, deși era ceva rău, totuși era un rău într-o formă mult mai blândă decât cel cu care noi suntem astăzi obișnuiți. Dar era acesta un motiv pentru ca apostolul să trateze lucrurile cu ușurință și să le descrie în termeni delicați? Remarcați limbajul lui solemn: „Este Hristos împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi?”.

Concluzia care se trage de aici este că, deoarece Biserica este trupul lui Hristos, divizarea ei, chiar în forma blândă pe care o luase atunci, însemna divizarea lui Hristos Însuși. Așa de perfect trebuia ca Biserica să fie aici jos modelul gândurilor lui Dumnezeu, încât, pentru cel ce avea cu adevărat gândul divin, ideea diviziunii ei era la fel de monstruoasă ca ideea unui Hristos tăiat în bucăți. Astfel era Biserica, așa cum a fost ea instituită de Dumnezeu, și acesta este gândul Lui cu privire la aceste diviziuni cu care acum omul fie se mândrește, considerându-le ca o dovadă a libertății sale, fie le apără, ca fiind rezultatul inevitabil, și deci de îngăduit, al lucrării gândurilor lui naturale!

T. B. Baines

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Scăparea celor drepți vine de la Domnul; El este tăria lor în timp de necaz. Domnul îi … salvează.
Psalmul 37.39,40


Rugăciunea și lăcustele

În vara anului 1876, lăcustele au distrus aproape în întregime culturile din statul Minnesota (SUA). Primăvara anului 1877 i-a găsit pe fermieri extrem de îngrijorați. Credeau că vor fi loviți din nou de năpasta îngrozitoare care le va distruge recolta de grâu, ruinând mii de oameni. Situația era atât de gravă, încât guvernatorul John S. Pillsbury a declarat ziua de 26 aprilie o zi de post și rugăciune. El a îndemnat întreaga populație să se roage la Dumnezeu, ca El să oprească îngrozitoarea calamitate.

În acea zi, toate școlile, magazinele și birourile au fost închise. În tot statul a fost o atmosferă de rugăciune. Ziua următoare a fost strălucitoare și senină; temperatura deosebit de ridicată, cu valori specifice verii, era ceva nemaiîntâlnit în aprilie. Locuitorii au descoperit cu groază miliarde de larve venind la viață. Căldura neobișnuită a ținut trei zile, iar larvele au apărut. Se părea că în curând vor începe să mănânce și să distrugă recolta de grâu. Dar, în a patra zi, temperatura a scăzut brusc, iar în timpul nopții, un strat de brumă a acoperit pământul și toate larvele au murit, ca și când ar fi fost otrăvite sau li s-ar fi dat foc.

Dumnezeu a ascultat rugăciunile făcute cu credință și i-a ocrotit pe acei oameni la vremea necazului. Necredința susține că rugăciunea nu este esențială, dar credința adevărată găsește un puternic suport în certitudinea că Dumnezeu ascultă rugăciunile.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUPE LEGĂTURILE CU TRECUTUL – Fundația SEER

„A luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea…” (1 Împărați 19:21)


Lucrarea lui Elisei a început cu acest verset: „…a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie…” Elisei nu se mai putea întoarce la vechiul mod de viață, pentru că a distrus legăturile care l-ar fi putut duce înapoi. A fost sfârșitul lui Elisei-fermierul și începutul lui Elisei-profetul. Fie că încerci să slăbești, să intri la facultate, să scrii o carte, să începi o afacere, o lucrare sau să scapi de datorii, primul pas este întotdeauna cel mai lung și cel mai greu. Nu poți face pur și simplu un pas spre viitor, până nu elimini posibilitatea prin care te-ai putea întoarce înapoi în trecut. Numai așa poți urmări anumite obiective. Numai așa scapi de dependențe. Numai așa aduci reconciliere în relații. Pentru a începe un nou capitol, trebuie să-l închei pe cel vechi. Elisei nu trebuia să ardă uneltele boilor pentru a-l urma pe Ilie, însă lucrul acesta însemna o declarație. Mai precis, o declarație de loialitate. Nu mai exista cale de întoarcere. În nouă cazuri din zece, eșecul înseamnă să recurgi la planul B când planul A devine prea riscant, prea costisitor sau prea dificil. De aceea majoritatea oamenilor trăiesc în planul B. Ei nu și-au ars „uneltele” care îi leagă de trecut. Oamenii care recurg doar la planul A nu au un plan B. E planul A, sau nimic! Ei preferă să fie zdrobiți sau să ardă pe drumul lor înspre visul venit de la Dumnezeu, decât să reușească în altceva. Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: dă foc „uneltelor” ce te țin legat de trecut, și mergi înainte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 28:31-43


Mantia în întregime albastră pe care Aaron trebuia s-o poarte sub efod ne vorbeşte despre caracterul ceresc al Marelui nostru Preot. În timp ce Hristos a fost înălţat „mai presus decât cerurile” (Evrei 7.26), de pe pământ Îi este adusă o mărturie din partea „fraţilor uniţi împreună”, susţinuţi de preoţia Lui cerească şi care constituie „marginea veşmintelor lui” (Psalmul 133.1, 2).

Clopoţeii ne fac să medităm la ce ar trebui să se audă în vieţile copiilor lui Dumnezeu. Zornăitul lor era dovada că preotul era viu. Le arătăm noi oare tuturor celor din jur că Hristos este viu? Rodiile reprezintă fructele: ceea ce trebuie să se vadă în vieţile sfinţilor, dacă rămân legaţi de „mantia” Omului ceresc (compară cu Ioan 15.5). Şi subliniem că, din vreme ce clopoţeii şi rodiile sunt în număr egal, vorbele şi faptele trebuie să meargă împreună în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dar, dacă ne simţim slabi şi dăm greş în această mărturie şi slujbă, avem o resursă: Isus înaintea lui Dumnezeu în sfinţenia Lui absolută, având pe frunte placa de aur „Sfinţenie Domnului”. Privind la El nu vom mai fi preocupaţi de slăbiciunea noastră, ci de perfecţiunea Lui.

Ultima parte a capitolului descrie îmbrăcămintea fiilor lui Aaron şi ne face să ne gândim la promisiunea din Psalmul 132.16.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: