Mana Zilnica

Le voi trimite ploaie la timp: vor fi ploi de binecuvântări.

Ezechiel 34.26

Ploaia

Încă din primele clase, copiii învață că există un circuit perfect al apei în natură. Sub acțiunea soarelui, apa se evaporă. Aerul cald și umed se ridică și se condensează în particule de apă, formându-se norii. Dacă aceștia sunt destul de grei, începe să plouă. Prin pâraie și râuri, apa ajunge iarăși în mare și circuitul reîncepe. Dumnezeu a făcut acest circuit pentru binele oamenilor, anume ca pământul să primească apă și ca plantele să poată trăi. Acesta este unul dintre numeroasele exemple în care Dumnezeu Se interesează de creaturile Lui. El Se interesează mult și de mine. Sunt eu într-adevăr preocupat să înțeleg felul minunat cum El m-a pus în centrul atenției Sale?

Pentru a crea universul, a fost necesar numai Cuvântul Celui Atotputernic, însă, pentru a-l salva pe omul pierdut pe care Dumnezeu îl iubește, a fost necesară moartea ispășitoare a Fiului Său. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu preaiubit pentru noi.

Atotputernicia, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu le putem observa în toate amănuntele uimitoare ale creației. Dar iubirea Sa și harul Său le vedem în Isus Hristos care a devenit Om, a trăit pe pământ și a murit pentru ispășirea păcatelor noastre. Atunci când credem în Fiul lui Dumnezeu și acceptăm lucrarea Lui de ispășire ca fiind împlinită pentru noi, legătura cu Dumnezeu se va restabili. Isus Hristos este „Calea și Adevărul și Viața” (Ioan 14.6).

Citirea Bibliei: Daniel 7.1-14 · Fapte 2.1-13

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM POȚI SĂ TE PROTEJEZI! – Fundația S.E.E.R. România

„Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit”. (Psalmul 25:16)

Împăratul David, care a avut parte de multe necazuri și dureri, s-a rugat: „Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit. Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu! Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc. Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine! Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!” (Psalmul 25:16-21). Cum poți să te protejezi în domeniile în care ești vulnerabil? Iată câteva lucruri pe care le poți face: 1) Stai aproape de Dumnezeu. Când te simți singur, distanțarea de Dumnezeu nu are niciun sens. Ea nu face decât să mărească expunerea ta la lucruri precum infidelitatea, pornografia, drogurile și alcoolul. 2) Ieși din ascunzătoare. Implică-te într-o lucrare de slujire. Fii dispus să devii mai transparent, cunoscându-i pe alții și lăsându-i să te cunoască. Shakespeare a spus: „Focul de lângă tine provoacă cele mai mari arsuri.” Când petreci timp cu cei cărora le pasă cu adevărat de tine, singurătatea încetează să mai fie o problemă. 3) Concentrează-ți atenția asupra nevoiașilor! Winston Churchill a spus: „Ne ducem traiul din ceea ce primim, dar ne facem viața din ceea ce dăruim.” Victoria vine atunci când îi ajuți pe cei aflați în nevoie – dăruindu-te pe tine însuți, rugându-te pentru ei, iubindu-i și slujindu-i. 4) Iartă-i pe aceia care te rănesc. Dacă încerci să te izolezi, când oamenii din jurul tău te rănesc, nu faci decât să te umpli de amărăciune. Trebuie să ierți, să lași totul în mâna lui Dumnezeu și să continui să-ți trăiești viața, fără resentimente!

de Jean Koechlin

iOAN 5:1-14

Această scăldătoare, Betesda (casa milei), reprezenta vechiul legământ. Le trebuia putere acelor infirmi pentru a se arunca în apa binefăcătoare, iar pentru a avea această putere, ei ar fi trebuit să fie deja vindecaţi! În mod similar, legea nu poate da viaţă decât aceluia care o împlineşte şi, totodată, nimeni nu este în stare să o împlinească, fără ca mai întâi să fi primit însăşi viaţa divină.

Ne-am putea întreba de ce, din această mulţime de infirmi, de orbi, de şchiopi, Isus nu pare să Se fi ocupat decât de acest paralitic. Deoarece, pentru a fi beneficiarii harului Său, sunt necesare două condiţii: trebuie făcută dovada dorinţei, precum şi cea a nevoii! Aceleaşi sentimente sunt şi cele care reies din întrebarea Domnului, „Vrei să te faci sănătos?”, precum şi din răspunsul acestui nefericit: „N-am pe nimeni”. Întotdeauna depăşit de altul în scăldătoare, întreaga sa viaţă mizerabilă nu fusese decât dezamăgire peste dezamăgire. Fără-ndoială că odinioară contase pe ai săi sau pe prieteni săritori, dar aceia demult fuseseră descurajaţi. I-au trebuit nu mai puţin de treizeci şi opt de ani pentru aşi pierde şi cele din urmă iluzii. Acum nu mai are pe nimeni: Îl poate avea deci pe Isus.

Prietene încă neîntors la Dumnezeu, nu mai aştepta să treacă timpul pentru a înţelege că singur Isus te poate mântui! Doreşti însă cu adevărat să fii aşa?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 iul. 2022

10 Iulie 2022

Atunci am dat înapoi ce n-am furat.

Psalmul 69.4

Îl vedem astfel pe Hristos Isus glorificându-L pe Dumnezeu chiar atunci când atârna pe cruce, când era lepădat de oameni și părăsit de Dumnezeu. Prin urmare, El spune: „Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și Îl va glorifica îndată” (Ioan 13.31,32).

Acest Om din cer a făcut mai mult decât să dea înapoi ceea ce Adam furase de la Dumnezeu. El a făcut o lucrare prin care toată creația a rămas uimită de descoperirea deplină a gloriei lui Dumnezeu, care nu fusese niciodată pe deplin revelată înainte ca Domnul să Se nască pe acest pământ. Păcatul, chiar acel lucru prin care Dumnezeu fusese atât de cumplit dezonorat, a devenit mijlocul pentru descoperirea deplină a lui Dumnezeu.

Gloria cu care Dumnezeu a fost preamărit prin lucrarea lui Hristos de la cruce a fost mai mare decât gloria pe care o avea înainte. Acum un Om a fost Cel care L-a glorificat într-un mod atât de minunat – într-o măsură mult mai mare decât cea în care fusese dezonorat de Adam. Rezultatul este că – o spunem cu tot respectul – Dumnezeu a devenit acum dator omului. El nu mai cere acum ca omul, care Îl jignise într-un mod atât de profund, să fie judecat și să primească plata păcatului. Nu, ci acum Dumnezeu are o datorie față de om, fiindcă Omul, adică Omul Hristos Isus, L-a glorificat în mod infinit.

H. L. Heijkoop

L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, L-ai încununat cu slavă și cu cinste și L-ai pus peste lucrările mâinilor Tale.

Evrei 2.7

Înjosit și înălțat

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trebuit să devină Om, ca să poată împlini lucrarea de răscumpărare. Din cauza durerilor morții, El a fost făcut mai prejos decât îngerii. În versetul de astăzi vedem că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca Om pe pământ, ca să parcurgă acest drum al înjosirii adânci până la moartea pe cruce. În Filipeni 2.8 citim cum Isus „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. El a coborât de bunăvoie atât de jos, pentru că a vrut să-L onoreze pe Dumnezeu prin smerenie și prin ascultare.

După împlinirea lucrării de la cruce, Dumnezeu L-a înălțat pe Omul Isus Hristos și I-a dat locul de onoare la dreapta Lui. Acesta a fost răspunsul divin la înjosirea Lui adâncă și la ascultarea Lui desăvârșită. Martirul Ștefan a spus: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7.56). Dumnezeu I-a dat Domnului Isus această onoare și glorie, pentru a ne arăta nouă cât de mult L-a prețuit.

Dumnezeu L-a pus pe Fiul Omului ca autoritate peste toată creația. Curând Hristos va prelua domnia, iar toți din cer și de pe pământ vor recunoaște ce mare și slăvit este El. Atunci orice genunchi se va pleca înaintea Lui și orice limbă va mărturisi că El este Domn (Filipeni 2.10,11).

Citirea Bibliei: Daniel 6.19-28 · Fapte 1.15-26

coordonatori Bob & Debby Gass

VERIFICĂ PĂMÂNTUL INIMII TALE! – Fundația S.E.E.R. România

„Semănătorul seamănă Cuvântul.” (Marcu 4:14)

În pilda semănătorului, rostită de Domnul Isus, vedem sămânța căzută pe patru tipuri de pământ, producând patru rezultate diferite: „Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvântul semănat în ei. Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei și Cuvântul ține până la o vreme, iar când vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor. Alţii sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu 4:15-20). Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu poate da greș. Domnul Însuși ne spune: „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55:11). Așadar, dacă promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc în viața ta, întreabă-te: „Ce fel de pământ sunt eu? Sunt eu un om imatur, care se simte imediat ofensat, ori o persoană superficială, lipsită de un sistem de rădăcini spirituale? Sau sunt eu un pământ cu spini?” Ai grijă ca nu cumva „grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri” să înece viața spirituală care se află în tine! Dă slavă Domnului dacă ești un pământ bogat și fertil! Așadar, verifică astăzi ce fel de pământ este inima ta.

de Jean Koechlin

Ioan 4:39-54

Isus petrece două zile în mijlocul acestor samariteni dispreţuiţi, aşa cum era şi El Însuşi (comp. cu cap. 8.48). Şi ei cred în El nu numai datorită mărturiei femeii, ci şi în urma contactului personal cu „Mântuitorul lumii” (v. 42; 1 Ioan 4.14). Să nu ne mulţumim niciodată cu experienţa altora atunci când este vorba de cunoaşterea Domnului Isus. Trebuie să-L întâlnim personal pe Mântuitorul lumii, pentru ca El să fie şi Mântuitorul nostru.

Isus pleacă apoi în Galileea. Acolo întâlneşte un slujbaş împărătesc, neliniştit pentru fiul său grav bolnav şi stăruind ca Învăţătorul să vină să-l vindece. Acest om este departe de a avea marea credinţă a centurionului roman din aceeaşi cetate, Capernaum, care nu se socotea vrednic să primească vizita Domnului şi care gândea că un singur cuvânt era suficient pentru vindecarea robului său (Luca 7.7). Isus începe prin a-i răspunde acestui tată neliniştit că a avea credinţă înseamnă a te încrede simplu în cuvântul Lui şi fără a avea nevoie să vezi, orice–ar fi (v. 48; comp. cu cap. 2.23). Pentru a-l pune deci la încercare pe acest om, Domnul nu coboară cu el. Şi puterea morţii este oprită de puterea vieţii venite de sus (1 Ioan 5.12).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 iul. 2022

9 Iulie 2022

Domnul mă va scăpa de orice lucrare rea și mă va păstra pentru Împărăția Sa cerească. A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.

2 Timotei 4.18

Doxologiile din Noul Testament (10) – Păstrat pentru cer

Te-ai îngrijorat vreodată că nu vei putea ajunge în cer sau, cel puțin, că vei cădea până să ajungi acolo? Bineînțeles, gândirea creștinului nu trebuie să fie de felul acesta, însă, de multe ori, simțământul siguranței fluctuează, în special atunci când devenim preocupați cu lucrurile care au potențialul de a ne face să ne împiedicăm, lucruri din sfera lumii, a cărnii și a uneltirilor diavolului. Doxologia lui Pavel de mai sus oferă un remediu în această privință, ea preamărind harul care ne păzește de-a lungul tuturor dificultăților.

Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei că Domnul avea să-l scape de orice lucrare rea și să-l păstreze pentru Împărăția Sa cerească, iar unii au presupus că el credea că Domnul avea să-l ferească de suferință și de martiraj. Această presupunere este incorectă. Pavel era sigur că avea să fie martirizat: „Eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură și timpul plecării mele a venit” (2 Timotei 4.6). Lucrul care-l preocupa pe Pavel era ca Domnul să-l ajute și să-l întărească pentru ca nimic să nu-i strice mărturia sau să nu retracteze nimic din adevărurile Domnului atunci când avea să fie supus presiunii. Domnul deja îl întărise și îl scăpase „din gura leului” cu ceva timp înainte (4.17). Nu exista deci nicio îndoială că El avea s-o mai facă, iar Pavel era încredințat că El putea să păzească ceea ce Îi încredințase, până în ziua aceea (1.12). Apostolul urma să stea înaintea lui Nero și să facă o „frumoasă mărturisire”. Împărăția cerească este aproape, iar Hristos stă de partea fiecăruia dintre noi, așa cum a stat de partea lui Pavel: „Domnul a stat lângă mine” (4.16,17). „A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.”

B. Reynolds

Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Efeseni 4.32

Puterea de a ierta

Dumitru, un predicator din România, a fost închis pe vremea comunismului din cauza credinței sale în Hristos. Acolo, un gardian brutal îl lovea mereu cu un ciocan în coloana vertebrală. Dumitru a paralizat și nu și-a mai putut mișca brațele. Ani de zile a zăcut într-o celulă, fără să fie îngrijit și hrănit cum trebuie. Tovarășii lui erau afară pentru a face munci silnice. În anul 1989 a venit schimbarea politică, iar Dumitru a fost eliberat și s-a întors la familia lui.

Într-o zi s-au auzit bătăi în ușă. Comunistul care i-a ruinat sănătatea lui Dumitru stătea în fața ușii. El i-a spus: „Să nu credeți că am venit să vă rog să mă iertați. Pentru ceea ce am făcut eu nu există iertare nici pe pământ, nici în cer. Nu sunteți singurul pe care l-am maltratat. Nu mă puteți ierta; nimeni nu mă poate ierta – nici măcar Dumnezeu. Fapta mea este prea mare. Am venit doar să vă spun că îmi pare foarte rău pentru ceea ce v-am făcut”. Dumitru i-a răspuns: „În toți acești ani nu am regretat niciodată așa de mult ca astăzi că nu îmi mai pot mișca brațele. Le-aș fi întins și v-aș fi îmbrățișat. De ani de zile m-am rugat în fiecare zi pentru dumneavoastră. Vă iubesc din inimă. V-am iertat!”.

În noi înșine nu avem puterea de a-i ierta pe dușmani, însă o putem primi, dacă am avut parte de iertarea lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Daniel 6.1-18 · Fapte 1.10-14

coordonatori Bob & Debby Gass

TEORIE SAU REVELAȚIE? – Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur…” (Evrei 5:4)

Când vorbim despre a ști ce te-a chemat Dumnezeu să faci în viață, avem două opțiuni.

1) O evaluare pur teoretică a problemei. Dr. Hugh Moorhead, care conduce departamentul de filozofie de la Universitatea Northeastern Illinois, a scris unui număr de 250 de filozofi, oameni de știință, scriitori și intelectuali binecunoscuți, punându-le tradiționala întrebare: „Care este sensul vieții?” Apoi le-a publicat răspunsurile într-o carte. Unii au oferit cele mai bune supoziții, alții au recunoscut că și-au stabilit singuri un scop în viață, dar alții au fost suficient de cinstiți să spună că nu au nicio idee. De fapt, mulți dintre ei i-au cerut lui Moorhead să le răspundă și să le spună dacă el însuși a descoperit scopul vieții. Îi mulțumim lui Dumnezeu că există o alternativă biblică la presupuneri și speculații!

2) Revelația. „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4). Când știi că Dumnezeu te-a chemat să faci un anumit lucru, poți avea încredere că El îți va da resursele, înțelepciunea, mijloacele și strategia. Și lucrul uimitor este că poți găsi toate acestea în Cuvântul Său. Biblia este manualul original, de instrucțiuni, cu explicații detaliate referitoare la motivul pentru care trăiești, cum funcționează viața, ce trebuie să eviți și ce să aștepți de la viitor. Scriptura ne explică ceea ce nicio altă carte de autoperfecționare sau de filozofie nu ar putea ști.

Apostolul Pavel spune că în Biblie este revelată „înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci” (1 Corinteni 2:7). Tu ai fost creat pentru a îndeplini un anumit scop în viață. Și pentru a-l descoperi, trebuie să te întorci la Cuvântul lui Dumnezeu, și nu la înțelepciunea lumii.

de Jean Koechlin

Ioan 4:19-38

Cea dintâi învăţătură pe care Domnul io dă acestei sărmane femei este nu cu privire la comportarea ei, ci la adorare, minunata slujbă la care sunt chemaţi toţi cei credincioşi. Unde, când şi cum trebuie adusă lauda? Religia formelor şi a ceremoniilor este dată deoparte; venise vremea „şi ea este acum” pentru închinarea „în duh şi în adevăr” (v. 24). Cui şi prin cine trebuie adusă închinarea? Nu lui Iahve, Dumnezeului lui Israel, ci Tatălui, potrivit noii relaţii de copii ai lui Dumnezeu. Lor le este rânduit, de acum, să aducă lauda. Ei sunt numiţi „închinători adevăraţi”. Voi, care aţi fost căutaţi pentru acest scop, Îl veţi lipsi pe Domnul de rodul muncii Lui?

După toate pe care tocmai lea auzit, femeia îşi lasă găleata şi se grăbeşte să meargă să-L facă cunoscut în cetate pe Acela pe care La întâlnit. În cei priveşte pe ucenici, ei îşi arată incapacitatea de a intra în gândurile Învăţătorului lor. El Îşi adăpa energia şi bucuria numai din comuniunea cu Tatăl Său (v. 34) şi din perspectiva carei stătea înainte. El vede deja secerişul viitor: mulţimea acelora pe care îi va răscumpăra (v. 35; comp. cu Psalmul 126.6).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 iul. 2022

8 Iulie 2022

Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul lucrează răbdare, și răbdarea, experiență, și experiența, speranță.

Romani 5.3,4

„Necazul lucrează răbdare.” Tocmai ceea ce îi supără și îi descurajează pe necredincioși, ducând probabil la deznădejde, lucrează în cel credincios curaj și răbdare. În loc să-i răpească încrederea, necazul îi dă posibilitatea să privească în sus cu credință. El se ocupă exact de acele lucruri din cel credincios care ar vrea să-i împiedice răbdarea: îi sfărâmă voința proprie, „croiește” un drum pentru Dumnezeu în inima lui, curățește credința de orice este fals și-l face capabil să se încreadă liniștit în Dumnezeu. Necazul nu are de-a face cu răscumpărarea noastră. Scopul său este acela de a testa starea noastră și de a arăta clar dacă umblăm conform chemării și poziției în care ne-a adus răscumpărarea. Ne permite să recunoaștem în ce măsură ne influențează firea cea veche care locuiește încă în noi, ne smerește și ne conduce la judecată de sine.

La fel cum necazul lucrează „răbdare”, răbdarea lucrează „experiență”. În suferințe și greutăți învățăm pe de o parte ce suntem noi, iar pe de altă parte, ce reprezintă pentru noi, pe cale, Dumnezeu în bunătatea și credincioșia Sa. Iar în acestea, inimile noastre sunt eliberate de cele pământești, ochii ne sunt abătuți de la cele trecătoare și ne sunt îndreptați către cele cerești; speranța care deja trăiește în inimă se întărește, devenind mai vie și mai puternică. „Experiența lucrează speranță.”

Astfel decurg rezultatele binecuvântate, iar greutățile, în loc să ne conducă la nerăbdare sau chiar la murmure, ne învață să ne lăudăm în necazuri. Avem cheia atâtor lucruri care altfel ni s-ar fi părut o enigmă și ne putem întări în Dumnezeul care-Și iubește copiii cu o dragoste nespus de tandră și care face ca toate să lucreze spre binele lor.

R. Brockhaus

„Vorbește, Doamne, căci slujitorul Tău ascultă.” Samuel … n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale.

1 Samuel 3.9,19

Ascultă de Dumnezeu când îți vorbește!

În timpul terorii regimului condus de Khmerii Roșii din Cambodgia, Song a fugit în Thailanda pentru a scăpa de genocid. Din cei douăzeci și cinci de tovarăși care au pornit în exil, doar opt au ajuns la țintă, supraviețuind în condiții foarte dificile. Toți ceilalți au murit pe drum sau au fost omorâți.

Song a rămas patru ani într-un lagăr de refugiați în Thailanda, unde niște misionari i-au spus pentru prima dată vestea bună despre Isus Hristos. În primele luni a respins tot ce se referea la credința creștină. Din Biblia primită rupea foile și folosea hârtia pentru a-și face țigări. Câteva luni mai târziu a primit iarăși o Biblie. De data aceasta a început să o citească, iar Dumnezeu i-a atins conștiința. Puterea Cuvântului lui Dumnezeu a învins împotrivirea lui puternică. Song a recunoscut că era un păcătos, că avea nevoie de salvarea și iertarea oferite de Dumnezeu și L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn în viața lui.

Vino la Isus imediat ce auzi vestea bună! Dacă respingi în repetate rânduri evanghelia, inima se împietrește tot mai mult, până când devine insensibilă la chemarea lui Dumnezeu. De aceea, Biblia ne cere tuturor să ascultăm acum de glasul lui Dumnezeu, să-i dăm voie astăzi să ne vorbească!

Citirea Bibliei: Daniel 5.13-31 · Fapte 1.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ÎNGRIJORARE – Fundația S.E.E.R. România

„…Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).

Biblia ne spune că: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Biruința asupra fricii începe cu înțelegerea faptului că frica este „un duh”, care nu vine de la Dumnezeu. Când înțelegi lucrul acesta, șansele de a te lăsa pradă fricii sunt mai mici. Așadar, ce ne-a oferit Dumnezeu în locul fricii?

Trei lucruri: întâi – Putere. Nu vorbim aici de tehnici de autoperfecționare și de gestionare a stresului. Este vorba de ceva mult mai profund decât reducerea anxietății pentru a-ți face viața mai plăcută. Este acea convingere fermă, care pătrunde până în centrul ființei tale, că toate lucrurile care au legătură cu tine se află în mâna unui Dumnezeu iubitor care dorește ce este mai bun pentru tine. De aceea „toate lucrurile lucrează împreună spre binele” tău și poți trăi fără îngrijorare. (vezi Romani 8:28)

Al doilea: Dragoste. În Biblie citim că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18). Numai când îți dai seama că ești iubit necondiționat de un Dumnezeu care nu se răzgândește niciodată cu privire la tine, vei învăța să te iubești și să te accepți pe tine… pentru a fi apoi capabil să-i iubești și să-i accepți și pe ceilalți. Poți să-ți imaginezi efectul pe care l-ar avea lucrul acesta asupra fricii tale de oameni, de respingere și de critică? Acest fel de dragoste e mai mult decât o emoție care te face să te simți bine; e o forță care îți schimbă viața!

Al treilea: Discernământ. Apostolul Pavel mai scrie (2 Corinteni 10:5): „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Așadar, aceste trei lucruri – putere, dragoste, chibzuință – constituie răspunsul lui Dumnezeu la îngrijorarea ta de azi!

de Jean Koechlin

Ioan 4:1-18

Nu numai pentru oameni onorabili, precum Nicodim, La dat Dumnezeu pe singurul Lui Fiu. Acest minunat dar al lui Dumnezeu a fost făcut în mod gratuit păcătoşilor celor mai mizerabili. Ce tablou ne este zugrăvit aici! În smerirea Lui inimaginabilă, Fiul lui Dumnezeu Se aşază lângă această fântână ca un Om adevărat, încercat de oboseală şi de sete. Şi totuşi nu Se gândeşte decât la mântuirea făpturii Sale. Se apropie o femeie şi observaţi cum Isus începe aici, pentru ai câştiga încrederea: îi cere un serviciu şi, coborând la nivelul ei, îi vorbeşte despre ce cunoştea ea. Însetată să găsească fericirea, această femeie băuse din multe izvoare dezamăgitoare ale acestei lumi. Căutase fericirea lângă cinci bărbaţi şi, de fiecare dată, a avut „o nouă sete”. Mântuitorul cunoaşte pentru ea o „apă vie”, al cărei izvor este chiar El (v. 10,13,14; comp. cu Ieremia 2.13,18 şi 17.13). Fără ai cunoaşte natura, samariteanca se aşteaptă să primească de la El acest dar extraordinar. Cu toate acestea, este nevoie ca Domnul să pună mai întâi degetul pe ce nu era în regulă în viaţa acestei femei (v. 1618).

Pentru că nimeni nu poate fi fericit cât timp lumina lui Dumnezeu nu ia pătruns conştiinţa! În Isus, harul şi adevărul sunt de nedespărţit (cap. 1.17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 iul. 2022

7 Iulie 2022

Isus i-a spus: „Nici Eu nu te condamn. Mergi și să nu mai păcătuiești”.

Ioan 8.11

Nu putem înțelege pe deplin cât de mult a apăsat pe inima lui Hristos starea acestei lumi păcătoase, în timpul când El S-a aflat aici și a slujit. Ca Fiu al lui Dumnezeu, lipsit de păcat, El a experimentat, fără îndoială, fiecare situație într-un fel diferit de felul cum o facem noi, însă, fiind Fiul Omului, El a pătruns atât de perfect în toate aceste situații, încât acum El poate simpatiza cu noi. Văzând stricăciunea pe care păcatul a produs-o în această lume, El a suspinat și chiar a plâns, însă cât de minunat este să vedem că niciodată n-a refuzat pe cineva care a venit la El pentru vindecare și mângâiere, fie tânăr, fie bătrân, fie bogat, fie sărac.

Grija pe care Domnul Isus a arătat-o față de nevoile pământești ale oamenilor a fost cuplată cu preocuparea Lui pentru binele lor spiritual. Când mulțimile Îl îmbulzeau ca să găsească alinare pentru suferințele lor fizice, El vedea nevoia încă și mai mare a lor de a fi vindecați de păcat. Când cei din jurul Lui nu puteau face altceva decât să arate cu degetul și să judece, marele Judecător a dăruit îndurare. Totuși Dumnezeu nu trecea cu indiferență peste păcat, fiindcă Cel care oferea iertare era chiar Acela care avea să moară pentru păcat.

Să-L privim la scăldătoarea Betesda, când l-a întrebat pe un om dacă voia să fie făcut sănătos (Ioan 5.6). Cu siguranță că El îi oferea vindecare nu doar pentru trupul lui, ci și pentru inima lui, care era împovărată de păcat. Mai târziu, Isus l-a găsit în templu și i-a spus să nu mai păcătuiască (versetul 14). La fel, El n-a vrut s-o condamne pe femeia prinsă în adulter, iar cuvintele Sale pentru ea au fost: „Du-te și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8.11). Să nu uităm că iertarea de care ne bucurăm a fost obținută cu un preț foarte mare, de aceea să avem grijă să nu înlocuim cuvintele Domnului cu îndemnul: «Încearcă să nu păcătuiești prea mult». Să ne îmbrăcăm, prin har, cu „omul cel nou, care este creat după Dumnezeu în dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4.24)!

E. Clermont

Domnul este tăria mea și scutul meu; în El mi se încrede inima și sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima și-L laud prin cântările mele.

Psalmul 28.7

Secretele vieții creștine

Nu încercați să duceți greul zilei de mâine cu puterea primită azi!

Să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus care a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35).

Nu-l puteți împiedica pe diavolul să treacă pe strada voastră, dar îl puteți împiedica să se oprească la voi.

Credincioșia în lucrurile mici este un lucru mare în ochii lui Dumnezeu.

Mai mult decât lucrarea voastră, Dumnezeu dorește dragostea voastră.

Acela căruia i s-a făcut un bine trebuie să-și amintească întotdeauna de el, iar acela care a făcut un bine trebuie să-l uite.

Este mai important să descopăr ce vrea să-mi spună Dumnezeu printr-o situație grea, decât să ies din acea situație.

Credința noastră poate că nu este mare, dar Dumnezeul în care ne încredem este mare.

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU SĂ-ȚI RISIPEASCĂ FRICA! – Fundația S.E.E.R. România

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).

Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri.

Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 iul. 2022

6 Iulie 2022

Dar el a părăsit sfatul pe care i l-au dat bătrânii și s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră împreună cu el, care stăteau înaintea lui.

2 Cronici 10.8

Lecții din viața lui Roboam (1) – Dobândirea înțelepciunii

Roboam a început să domnească la vârsta de patruzeci și unu de ani. Ieroboam și poporul au venit imediat la el și l-au rugat să le ușureze jugul greu. Roboam a căutat sfat în această privință. Citim că el nu a ascultat de sfatul bătrânilor, ci de cel al tinerilor care crescuseră împreună cu el și care erau probabil de aceeași vârstă cu el.

Solomon, tatăl său, a fost cel mai înțelept om de pe fața pământului. Oare văzuse el ceva în fiul său, atunci când a scris: „Am urât toată truda mea cu care m-am muncit sub soare, pentru că trebuie s-o las omului care va fi după mine. Și cine știe dacă el va fi înțelept sau nebun? Totuși, el va stăpâni peste toată munca mea cu care m-am trudit” (Eclesiastul 2.18,19)? Bătrânii i-au dat un sfat înțelept lui Roboam. Din nefericire, este trist să vedem că el, chiar dacă avea patruzeci și unu de ani, nu dobândise înțelepciune și nici cei care crescuseră împreună cu el. Acest lucru arată încă o problemă a lui Roboam: el se înconjurase cu oameni care gândeau la fel ca el.

Nu este suficient să avem părinți sau prieteni înțelepți. Părinții și prietenii nu pot fi întotdeauna în jurul nostru atunci când avem nevoie urgentă de sfaturi. Trebuie să dobândim înțelepciune pentru noi înșine – nu numai înțelepciune naturală, pe care Solomon o avea într-o mare măsură, ci înțelepciune de sus, care vine de la Dumnezeu. Într-adevăr, începutul înțelepciunii este acesta: „dobândește înțelepciune și, cu tot ce ai dobândit, dobândește inteligență” (Proverbe 4.7), și, într-un fel și mai specific: „teama de Domnul este începutul înțelepciunii” (Proverbe 4.7; Psalmul 111.10).

Deci, „dacă vreunul dintre voi este lipsit de înțelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie și nu reproșează, și i se va da” (Iacov 1.5). Lucrurile ar fi stat foarte diferit pentru Roboam, dacă el ar fi făcut așa. Să-I cerem Domnului înțelepciune de sus pentru ziua de astăzi! „Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune” (Iov 28.28).

A. Leclerc

Să găsim o puternică încurajare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o aveam ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită.

Evrei 6.18,19

O ancoră sigură

În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, pe un vapor care se deplasa pe Mississippi, sistemul de control a cedat și căpitanul nu mai avea nicio putere asupra vaporului, fiind mânat de curenți. Necontrolat, vaporul a avariat mai multe case de pe mal și mulți oameni au fost răniți. Salvarea ar fi fost ancora care, dacă ar fi fost aruncată la timp, ar fi oprit vaporul. Dar echipajul nu a reușit acest lucru, deoarece ancora era defectă.

Cât de ușor poate fi zguduită viața noastră! O veste rea ne doboară la pământ, o schimbare esențială ne tulbură, o boală ne înfricoșează. Ni se pare că totul se dărâmă. Cum reacționăm în astfel de situații? Unde găsim un sprijin? Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o ancoră sigură și stabilă, o ancoră care ține în furtună și nu se rupe. Ea are un lanț care nu se rupe nici la povara cea mai mare: este speranța adusă de Domnul Isus prin moartea Lui la cruce.

Când suntem apăsați de probleme, să ne amintim de ancoră, adică de viitorul nostru la Hristos. Această speranță sigură ne susține și face ca viața noastră să nu iasă de sub control.

„Vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă deci unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4.17,18).

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (6) – Fundația S.E.E.R. România

„…Numele cetăţii va fi: „Domnul (Iahve Shammah) este aici!” (Ezechiel 48:35).

În cel de-al douăzeci și cincilea an de robie al lui Israel, lui Ezechiel i s-a făcut cunoscut de către Dumnezeu un alt nume divin: Iahve-Shammah, „Domnul este aici”. El le-a descris casa lor viitoare, Ierusalimul, spunând: „numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!” Acest nume nu se aplică numai Domnului Vechiului Legământ, ci în egală măsură lui Isus, Domnul Noului Legământ, al cărui nume „Emanuel” înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23). Asta înseamnă că oricând, în orice loc, în orice împrejurare, pentru fiecare dintre noi, El este disponibil și prezent! Înțelegând asta, David a scris: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca” (Psalmul 139:7-10). Cu alte cuvinte, numele Iahve-Shammah ne spune că prezența lui Dumnezeu este tot ce avem nevoie.

Mai ții minte când simpla prezență a mamei sau a tatălui tău era suficientă ca să te liniștești și să capeți încredere? Teama, singurătatea, neajutorarea dispăreau când erau ei lângă tine, nu-i așa? În cele mai grele clipe ale poporului Israel, răspunsul lui Dumnezeu a fost mereu același: „Eu sunt aici.” Acele cuvinte garantau că nevoile lor aveau să fie împlinite din belșug!

Astăzi, Dumnezeu îți spune și ție: „Eu sunt aici și „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nici înălțimea, nici adâncimea” și nimic altceva din toată creația nu te vor despărți de dragostea Mea!” (vezi Romani 8:38-39). Această promisiune este suficientă pentru oricine. Ia-o și, de azi, du-o cu tine în fiecare zi!

de Jean Koechlin

Ioan 3:1-21

Temător, dar presat de nevoile sufletului, Nicodim urmează să-L întâlnească pe Cel care este Viaţa şi Lumina (cap. 1.4,5). Acest mai‑mare al iudeilor, ilustru învăţător al lui Israel, află de la Învăţătorul venit de la Dumnezeu un adevăr pe cât de străin, pe atât de umilitor pentru el, anume că nici calităţile, nici cunoştinţele, nici vreuna din capacităţile sale omeneşti nu-i dau dreptul la Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că, de îndată ce păşim în lume prin naştere naturală, o altă naştere ne este necesară pentru a intra în acest domeniu spiritual, cel al familiei lui Dumnezeu!

Găsim doi de „trebuie” în răspunsul Domnului. Unul se aplică omului: „trebuie să fiţi născuţi din nou”. Celălalt, în opoziţie acerbă cu cel dintâi, se referă la Însuşi minunatul nostru Mântuitor: „trebuie să fie înălţat Fiul Omului”. Înălţarea lui Isus Hristos prezentată pe cruce, dacă o privesc prin credinţă, mă salvează de la pierzarea veşnică (v. 14,15; comp. cu Numeri 21.8,9), iar dacă o contemplu, mă învaţă să cunosc dragostea lui Dumnezeu pentru lume (deci pentru mine personal) şi dovada supremă pe care a făcut-o prin aceasta. Lumea nu va fi judecată fără să fi fost mai întâi iubită. Întreaga evanghelie este cuprinsă în acest minunat verset 16! Este mijlocul de salvare pentru păcătoşi fără număr ~ şi acesta n‑ar trebui niciodată să înceteze să ne copleşească sufletele!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 iul. 2022

5 Iulie 2022

Nimeni nu poate să pună altă temelie decât cea pusă, care este Isus Hristos. Iar dacă cineva zidește deasupra pe această temelie: aur, argint, pietre prețioase, lemne, fân, paie, lucrarea fiecăruia va fi arătată, pentru că ziua o va face cunoscut, pentru că se descoperă în foc; și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea pe care a zidit-o cineva deasupra va rămâne, el va primi o răsplată.

1 Corinteni 3.11-14

Viețile noastre vor fi pe deplin arătate la scaunul de judecată al lui Hristos. Vom fi răsplătiți atunci pentru tot ceea ce am făcut potrivit cu voia Sa. Nu ne putem imagina cât de minunate vor fi lucrurile atunci. Eu, personal, îmi imaginez că Dumnezeu îmi va arăta viața așa cum El a văzut-o, ca și cum El Însuși ar fi filmat tot ceea ce eu am făcut, am spus și am gândit, fiindcă totul este gol și descoperit înaintea Lui. Toate păcatele mele au fost iertate – nu există nicio îndoială în această privință – însă voi vedea atunci cum a arătat viața mea din perspectiva Lui.

Fiindcă la momentul acela nu voi mai avea natura păcătoasă, nu voi încerca să mă îndreptățesc, așa cum am făcut de multe ori în viață. El, în harul Său, mă va răsplăti pentru toate lucrurile pe care le-am făcut după voia Sa. Atunci voi înțelege clar că nu am niciun merit pentru ele, fiindcă ele sunt rodul puterii și al călăuzirii acordate de Duhul Sfânt. Așa că voi lua răsplătirile – pe care Biblia le numește „cununi” – și le voi arunca la picioarele Sale, fiindcă doar El este vrednic de ele. Toate lucrurile care nu au fost după voia Lui vor arde precum lemnul, fânul și trestia, și nu va mai exista vreo aducere-aminte a lor. În felul acesta, mă voi bucura pe deplin de comuniunea cu El și cu toți cei credincioși în prezența Sa, fără nicio rezervă și fără nicio piedică.

Ce minunat este să ținem socoteala din scurt cu Dumnezeu, mărturisindu-ne păcatele imediat ce devenim conștienți de ele, fără să le lăsăm să se adune! El să ne dea harul să trăim încă de pe acum ca fiind arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos!

E. P. Vedder, Jr.

Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui. Nașterea își are timpul ei, și moartea, timpul ei.

Eclesiastul 3.1,2

Totul își are timpul său

În viață există un timp când omul se naște și un timp când moare. Moise spune în Psalmul 90.10: „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; și mândria lor este muncă și deșertăciune, căci anii trec iute și noi zburăm”. În versetul 12 adaugă: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”. Omul dă dovadă de înțelepciune, dacă se gândește că va trebui să moară cândva (Evrei 9.27).

Numai Dumnezeu are dreptul să stabilească momentul nașterii și momentul morții. Oamenii care trăiesc fără El intervin în acest drept divin – fie la începutul vieții omenești prin avort, fie la sfârșitul ei prin eutanasie.

Versetul de astăzi poate fi aplicat și la viața spirituală: există un timp când omul poate să fie născut din nou. Acest timp este acum și astăzi. În 2 Corinteni 6.2 citim: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. Iar în Evrei 3.15: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. Cine nu folosește timpul de har pentru a fi născut din nou va avea parte de moartea a doua în iad, adică veșnica despărțire de Dumnezeu. Să nu facem ca faraon, despre care se spune că „a lăsat să treacă clipa potrivită” (Ieremia 46.17)!

Citirea Bibliei: Daniel 4.16-24 · Psalmul 40.10-17

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (5) – Fundația S.E.E.R. România

„…Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

Numele lui Dumnezeu, Iahve-Tsidkenu („Domnul neprihănirea noastră”) i-a fost dictat de Dumnezeu lui Ieremia, care anunța venirea lui Mesia. „În zilele acelea… voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită… şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 33:15-16). Înainte de venirea lui Mesia, neprihănirea noastră depindea de propriile noastre eforturi. Biblia ne asigură: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronomul 6:25). Dar noi am eșuat la testul neprihănirii de așa de multe ori! Apoi „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția. Iată în ce fel: Dumnezeu L-a făcut pe Hristos „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).

Prin moartea Domnului Isus noi „am devenit” neprihăniți înaintea lui Dumnezeu! Noi nu trebuie să facem fapte bune, ca să ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu… sau să ne facem rezerve de fapte bune din care să luăm când vrem să ne simțim apreciați. Noi trebuie să luăm din neprihănirea depozitată în contul nostru de Hristos. Dacă avem nevoie de smerenie, curăție, răbdare, bunătate sau dragoste, e inutil să căutăm în noi înșine. Pur și simplu, nu se găsesc aici! Noi trebuie să le luăm prin credință din rezerva pregătită pentru noi în Isus. Inimile vinovate pot primi iertare, duhurile neliniștite pot primi pacea, sufletele obosite pot primi tărie și mințile confuze pot primi călăuzire din izvorul nesecat Iahve-Tsidkenu. Așa cum primești mântuirea prin credință, tot așa trebuie să iei neprihănire (și tot ce mai ai nevoie) prin credința în ce a împlinit Dumnezeu, în Domnul Isus – Domnul neprihănirii tale!

de Jean Koechlin

Ioan 2:13-25

De la Capernaum, Isus Se suie la Ierusalim. Paştele „iudeilor” era aproape. Această sărbătoare nu mai are caracterul unei „zile solemne a Domnului”, nici a unei „adunări sfinte” (Levitic 23.2; comp. cu Ioan 7.2), pentru că un trafic ruşinos umple Templul cu această ocazie. Negustorii vând acolo diverse animale necesare pentru jertfe. Indignat, Domnul curăţă casa Tatălui Său (v. 16).

Prieteni creştini, trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Dacă ne-am lăsat năpădiţi şi dominaţi de obiceiuri sau gânduri necurate, să-I dăm voie Domnului să pună ordine înăuntrul nostru şi să ne sfinţească. El este gelos pe afecţiunile noastre pentru Tatăl nostru.

Oamenii despre care se vorbeşte în versetele 23-25 cred în Isus prin inteligenţă, fără ca inima lor să fie mişcată cu adevărat. Ei recunosc puterea Lui de a face minuni, dar nu aceasta era credinţa şi Isus nu Se încrede în ei. Căci credinţa vine din ce auzim ~ prin Cuvântul lui Dumnezeu (comp. v. 22 cu Romani 10.17)! Perfecta cunoaştere pe care o are Isus cu privire la inima omului este o probă a divinităţii Sale (v. 25; citiţi Ieremia 17.9,10). Iar dragostea Lui nu s-a răcit, deoarece motivaţiile pentru a iubi se găsesc în El Însuşi, nu în oamenii spre care se exercită ea.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 iul. 2022

4 Iulie 2022

Și voi, taților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și sub mustrarea Domnului.

Efeseni 6.4

Tatăl taților este Dumnezeul și Tatăl nostru ceresc și de la El trebuie să învețe orice tată pământesc cum să fie un tată adevărat în familia lui. Prin harul minunat de care a avut parte, orice credincios în Hristos este adus în cea mai apropiată relație cu Dumnezeu și Îl cunoaște pe El ca Tată al său. Și noi avem duhul înfierii înlăuntrul nostru care strigă: „Ava, Tată!”.

Doar dacă ne bucurăm de această minunată relație de copii ai lui Dumnezeu și trăim zilnic realizarea ei practică, vom putea să reflectăm ceva din caracterul Tatălui nostru ceresc în relațiile noastre pământești de tați. Numai privind la dragostea lui Dumnezeu, așa cum este descrisă în 1 Ioan 3.1, „vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu”, vom manifesta și reflecta această dragoste în relațiile noastre pământești față de copiii noștri.

Astfel, trăind în comuniune cu El, învățăm despre caracterul acestui Tată minunat și înțelegem căile Lui minunate de har răbdător și de îndurare, combinate cu disciplina iubitoare și cu credincioșia pe care le arată față de noi în toate căderile, dovedindu-Și prin toate acestea grija Lui tandră. Trăind într-o astfel de părtășie, vom învăța să fim adevărați tați pentru copiii noștri. Dacă vom veni în prezența tainică a Tatălui nostru în zorii zilei și vom primi zâmbetul dragostei Sale și Îi vom aduce mulțumirile noastre – inimile noastre fiind astfel înviorate și umplute cu sentimentul prezenței Lui și al dragostei și al grijii Lui părintești – și dacă ne vom încrede în El ca în Tatăl nostru iubitor, care ne poartă de grijă zi de zi, atunci vom fi pregătiți să primim zâmbetul și semnele dragostei din partea copiilor noștri și să ascultăm scumpul cuvânt „tată” de pe buzele lor și să fim tați adevărați pentru ei, reflectând ceva din inima cerească a Tatălui nostru, din sfințenia, dragostea, pacea, dreptatea, harul, îndurarea și mângâierea Sa. Caracterul și dragostea Tatălui ceresc vor umple atmosfera unei astfel de familii creștine, iar cu timpul va atinge inima tuturor celor care o compun.

R. K. Campbell

Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.

1 Tesaloniceni 5.3

„Barometrul” divin

Un locuitor de pe coasta Floridei a comandat un barometru. Când l-a despachetat, dezamăgirea lui a fost mare: acul arăta cu încăpățânare spre „furtună”. A scuturat energic dispozitivul și a bătut cu degetul în sticla acestuia, însă acul a rămas la locul său.

Furios, bărbatul i-a scris imediat furnizorului plângându-se de acel barometru inutilizabil. După aceea a trebuit să plece într-o călătorie de afaceri timp de două zile. O surpriză urâtă îl aștepta la întoarcere: casa lui fusese distrusă în totalitate de un uragan violent. Barometrul spusese adevărul, însă bărbatul nu a luat în serios avertismentul!

Biblia este „barometrul” lui Dumnezeu cu privire la viitorul lumii. Cuvintele ei sunt exacte. Această carte inspirată de Dumnezeu este infailibilă, este absolut de încredere, pentru că El nu poate minți.

Cartea Apocalipsa ne avertizează cu privire la o „furtună” groaznică. Lumea stă în fața judecății divine iminente. Cei mai mulți oameni nu vor să știe de Creatorul lor și Îl resping pe Mântuitorul Isus Hristos. În harul Său, Dumnezeu îi avertizează pe oameni prin Biblie, acest „barometru” divin. Pentru că îi iubește, Dumnezeu îi cheamă să se întoarcă la El și să fie salvați prin credința în Domnul Isus.

Citirea Bibliei: Daniel 4.1-15 · Psalmul 40.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (4) – Fundația S.E.E.R. România

„…Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”. (Judecători 6:23)

Un alt nume compus al lui Dumnezeu, Iahve-Shalom: „Domnul păcii”; a fost descoperit de Ghedeon atunci când Dumnezeu l-a însărcinat să conducă poporul Israel împotriva madianiților, răspundere pe care Ghedeon a considerat-o mult peste abilitățile sale: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15). Domnul i-a răspuns: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri” (vers. 16 și 23). Aceste cuvinte, ieșite din gura Domnului, l-au marcat așa de tare pe Ghedeon, încât a construit un altar pe care l-a numit „Domnul păcii”.

Ghedeon omul plin de teamă L-a crezut pe Dumnezeu înainte ca lupta să înceapă și victoria să fie asigurată. Prin ochii credinței, el a simțit deja pacea și a zidit acel altar închinat lui Iahve-Shalom. Noi presupunem că putem avea pace interioară numai când circumstanțele noastre exterioare ne sunt favorabile. Dar să învățăm și noi, asemenea lui Ghedeon, că pacea lăuntrică nu depinde de schimbarea circumstanțelor exterioare. Depinde de credința ta că Iahve-Shalom este cu tine; lucrul acesta te va face să treci prin luptă având pace lăuntrică.

Domnul Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Indiferent cât de înspăimântat te-ai simți în aceste momente, nu uita aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine… îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Datoria ta este să îndrăznești, pentru că Iahve-Shalom este cu tine, și să crezi că Hristos va rezolva circumstanțele în locul tău!

de Jean Koechlin

Ioan 2:1-12

Isus este invitat la o nuntă. Să remarcăm însă că întreaga scenă se mută în afara sălii unde avea loc ospăţul şi că nu ni se spune nimic cu privire la miri. Tot ce ştim despre ei este că avuseseră gândul fericit de a-L invita pe Isus împreună cu ucenicii Lui. Dragi prieteni, Îl putem asocia noi pe Domnul cu fiecare împrejurare de‑a noastră? Va fi El întotdeauna liber să ia parte la sărbătorile din familia noastră şi la momentele noastre de divertisment? Numai El ne va putea face parte de adevărata bucurie, căreia vinul îi este în Cuvânt o imagine. Cu toate acestea, tocmai apa „pentru curăţire” este cea folosită pentru a produce acest vin al bucuriei. Aşa va fi şi cu Israel în timpul restaurării lui şi aşa este şi pentru noi: gustăm bucuriile spirituale numai în măsura în care mai întâi ne judecăm pe noi înşine.

În felul omului este să servească „întâi vinul cel bun” (v. 10). El se grăbeşte ca încă din tinereţe să profite de tot ce-i poate oferi viaţa ~ căci, cu vârsta, puţin câte puţin, vor veni grijile, necazurile, declinul, moartea. Vinul cel mai bun a fost pus primul. Isus lucrează altfel. El a rezervat pentru ai Săi bucurii eterne, care nu se pot compara cu fericirea deşartă de pe pământ. Să nu ne dorim altele!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 iul. 2022

3 Iulie 2022

Fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, El care singur are nemurirea, locuind într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea; Lui fie onoare și putere eternă! Amin.

1 Timotei 6.15,16

Doxologiile din Noul Testament (9) – Fericitul Stăpânitor

Prima Epistolă a lui Pavel către Timotei începe și se încheie cu câte o doxologie, fiecare dintre ele preamărind atributele lui Dumnezeu (1.17 și 6.15,16). Totuși, doxologia din acest capitol nu vine ca un răspuns la harul lui Dumnezeu, ca în capitolul 1, ci este în contextul unui apel solemn către „omul lui Dumnezeu” (versetul 11).

Pavel îl îndeamnă pe Timotei – și, astfel, pe oricine aspiră să fie un om al lui Dumnezeu – să urmărească sfințenia și să lupte lupta cea bună a credinței. El trebuia să facă „acea frumoasă mărturisire” înaintea oamenilor (6.11,12). Cu toții trebuie să fim martori pentru Hristos într-un fel sau altul, însă unii dintre noi sunt chemați să dea o mărturie publică clară înaintea oamenilor, iar Pavel l-a îndemnat pe Timotei în chiar această privință. El Îl prezintă pe Domnul Isus ca model al acestui lucru, amintind de frumoasa mărturie dată de Domnul înaintea lui Pilat. Hristos este întotdeauna Modelul nostru în slujire și în mărturie. Apostolul l-a îndemnat pe Timotei să păzească această poruncă într-un fel lipsit de pată, până la arătarea lui Hristos (6.14). Nu se face aici referire la răpire, ci la venirea în glorie a lui Hristos. La arătarea Sa vor fi făcute publice lucrările și răsplătirile noastre.

Niciun om nu-L poate vedea pe Dumnezeu, care locuiește „într-o lumină de care nu te poți apropia”, însă Domnul Isus Hristos va manifesta gloriile lui Dumnezeu înaintea universului, la arătarea Sa, care va fi făcută la timpul potrivit, aceasta însemnând că Dumnezeu are un timp exact când acest lucru se va întâmpla. Hristos este „fericitul Stăpânitor”, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. El a înviat dintre morți și va manifesta gloriile Dumnezeului nevăzut, Căruia „fie onoare și putere eternă”. Lumea va intra în curând sub stăpânirea acestui minunat și glorios Stăpânitor. Până atunci, să ne închinăm Lui și să-L onorăm!

B. Reynolds

Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie.

Psalmul 34.5

Să privim la Isus Hristos

Preocuparea cu Domnul Isus ne face fericiți pe calea credinței. Citind Biblia, Îl descoperim pe Mântuitorul nostru și, privind la El cu ochii inimii, ne bucurăm de gloria Sa.

În Luca 2.7 Îl vedem pe Isus, Copilaș înfășat în scutece și pus într-o iesle. Suntem uimiți de adânca înjosire a Fiului lui Dumnezeu, care a venit la noi pe pământ ca Om smerit.

Când citim cele patru evanghelii, Îl vedem pe Domnul Isus întâmpinând pe fiecare om cu bunăvoință și cu dreptate. El nu a rostit niciodată un cuvânt în plus sau în minus. Nici lingușirea și nici dușmănia nu L-au putut abate de la comportamentul Său desăvârșit.

La cruce vedem harul Său care îi iartă pe dușmani și îl salvează pe tâlharul plin de remușcări. Adesea suntem mișcați că El a suportat pentru noi dureri adânci, de nepătruns, în judecata din partea lui Dumnezeu.

În ziua învierii Îl privim în mijlocul ucenicilor Săi spunându-le: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). El, Biruitorul de pe Golgota, i-a trimis apoi cu mesajul harului la toți oamenii.

Dacă privim prin credință la cer, Îl vedem pe Isus Hristos șezând la dreapta lui Dumnezeu. Tatăl I-a dat această onoare. În curând, Domnul va reveni și ne va lua la Sine în slavă.

„Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7.56).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (3) – Fundația S.E.E.R. România

„…Staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul…” (Exodul 14:13).

Astăzi vom vorbi din nou despre numele lui Dumnezeu Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu”. Nu ne vine ușor să renunțăm la propriile eforturi și lupte, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lupte în locul nostru. Când facem asta, avem impresia că renunțăm sau că suntem iresponsabili. Gândirea oamenilor obișnuiți spune în felul următor: „Nu sta degeaba, fă ceva!” Uneori suntem ca un om care se îneacă și nu se poate opri să nu se agațe de salvatorul său. Alteori ne imaginăm că altcineva are nevoie de ajutorul nostru și, în consecință, ajungem să-i facem salvarea aproape imposibilă… ba chiar devenim cel mai mare coșmar al său! Însă doar pentru că Dumnezeu luptă în locul nostru nu înseamnă că noi nu suntem implicați. Partea cea mai grea în respectarea ordinului „stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este că facem confuzie între „a sta pe loc” și „a nu face nimic” (sau a fi superficiali în ceea ce facem). Teama spune: „Mișcă-te, fă ceva!” Credința spune: „Stai liniștit și crede! Lasă-L pe Dumnezeu s-o facă!”

Cam la această distanța de „a nu face nimic” poți ajunge. Este credință la cel mai înalt nivel!

„Și atunci de ce avem nevoie de armură spirituală, dacă noi nu luptăm?” – întrebi tu. Bună întrebare! Apostolul Pavel a spus: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Să observăm faptul că noi purtăm armura lui Dumnezeu, nu pe a noastră. Noi trebuie să rezistăm, nu să luptăm. „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti…” (2 Corinteni 10:4).

Metodele omenești stau în calea lui Dumnezeu; abilitățile fizice sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Larva de libelulă, de pe fundul iazului, poate să fie o larvă bine dezvoltată și viguroasă, însă odată ce se transformă în libelulă, calitățile vieții de larvă nu o vor ajuta să ducă o viață aeriană. Așadar, dacă odinioară ne-am încrezut în propriile noastre forțe omenești, de-acum înainte ne vom încrede numai în Iehova-Nissi. Amin?!

de Jean Koechlin

Ioan 1:35-51

Umblarea lui Isus (şi nu numai semnul de sus: v. 33) umple inima lui Ioan de convingere şi de bucurie (v. 36). Acestea sunt lucrurile care vorbesc întotdeauna altora! Cei doi ucenici ai lui Ioan Îl aud pe Isus şi I se alătură. Îl urmează şi rămân în compania Sa, privilegiu de care ne putem bucura şi noi acum, potrivit promisiunii Sale (Matei 28.20). Andrei ne dă încă un exemplu: îl aduce la Isus pe „fratele său, Simon”. Înainte de a plănui vreo activitate pe care să o facem, să ne gândim la cei apropiaţi ai noştri care încă nu-L cunosc pe Domnul. Andrei este un ucenic şters (retras, modest). Lucrarea sa însă din acea zi va avea consecinţe deosebit de importante, pentru că fratele său, Simon, va deveni apostolul Petru. Filip aude chemarea Domnului şi, la rândul său, îi vorbeşte lui Natanael despre acest Nazarinean care nu este altul decât Mesia cel promis. Niciun argument nu are însă greutatea acestei invitaţii: „Vino şi vezi!”.

Câte nume şi titluri grandioase preamăresc, în acest capitol, gloriile eterne actuale sau viitoare ale Domnului Isus Hristos: Cuvântul, Viaţa, Lumina, singurul Fiu din sânul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, Învăţătorul, Mesia sau Hristosul, adevăratul Nazarinean, Împăratul lui Israel şi Fiul Omului!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 iul. 2022

2 Iulie 2022

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am contemplat și ce au pipăit mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții …

1 Ioan 1.1

Ioan își începe prima epistolă cu o prețioasă declarație despre gloria Persoanei lui Hristos, accentuând faptul că taina sfântă a divinității și a umanității, care au fost în mod perfect unite în Cel Binecuvântat, este deasupra oricărei puteri a omului de a o defini sau de a o înțelege. Expresia „de la început” nu merge înapoi până în eternitatea trecută, așa cum o găsim în Evanghelia Sa, nici până la începutul creației, așa cum o găsim în Geneza 1. Aici ea face referire la începutul sfânt al revelării personale a lui Dumnezeu pe pământ – la întruparea Domnului Isus. Aceasta nu a fost o viziune de moment, nici o apariție pasageră a divinității, ci revelația reală și eternă a lui Dumnezeu, care și-a avut începutul prin întruparea Domnului Isus.

Apostolii au dat o mărturie deplină cu privire la acest lucru. Ei L-au auzit, iar El a vorbit cum nimeni altul n-o mai făcuse. Ei L-au văzut cu ochii lor, și cât de atent trebuie să-L fi studiat ei! Cum ar fi putut să n-o facă? Ei au avut privilegiul chiar să-L atingă – „ce au pipăit mâinile noastre”. Avem aici mărturia majorității simțurilor noastre naturale. Realitatea umanității Sale a fost pe deplin dovedită.

Unii îndrăznesc să folosească adevărul umanității Sale reale și depline ca pe un argument că, în consecință, El nu putea fi Dumnezeu. Cât de ticăloase și de corupte sunt astfel de sugestii! Acesta este motivul pentru care unul dintre mărețele Sale nume în Dumnezeire este introdus aici: „Cuvântul vieții” – Cuvântul care era la început cu Dumnezeu și care era Dumnezeu (Ioan 1.1). Noi folosim cuvinte pentru a ne exprima gândurile – Hristos este Cuvântul vieții, expresia gândurilor lui Dumnezeu, expresia vieții Dumnezeului etern, acum manifestată într-o formă umană binecuvântată.

L. M. Grant

Căci dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui.

Romani 5.10

A salvat viața unui dușman

În timpul Războiului de Independență al Statelor Unite ale Americii, în Pennsylvania trăia predicatorul Peter Miller. Acesta era foarte apreciat în comunitatea lui, însă avea un vecin care îl ura și îl insulta. Într-o zi, acest vecin a fost acuzat de trădare a țării, a fost arestat și condamnat la moarte în orașul Philadelphia. Când condamnarea a fost făcută cunoscut, Miller s-a dus imediat la generalul Washington, ulterior primul președinte al SUA, și a pledat energic pentru candidatul la moarte. Dar Washington i-a răspuns: „Îmi pare rău, însă nu pot să-l grațiez pe prietenul dumneavoastră”. — „Prietenul meu?”, a exclamat Miller. „Acest bărbat este cel mai mare dușman pe care îl am pe lume!” — „Poftim?”, a întrebat mirat Washington. „Ați venit pe jos șaizeci de mile să salvați viața unui dușman? Atunci lucrurile stau cu totul altfel. Pentru binele dumneavoastră, el va fi grațiat.”

Miller a primit documentul de grațiere și a pornit pe jos încă cincisprezece mile, pentru a opri execuția programată în seara acelei zile. A ajuns tocmai la timp acolo. Condamnatul l-a recunoscut și i-a spus cu amărăciune: „Ei, Miller, ai venit de la așa depărtare să te răzbuni și să mă vezi spânzurat?”. Cât de mirat a fost acesta, când Miller i-a arătat documentul care îi dăruia viața!

Mult mai mare este dragostea lui Dumnezeu prin care El le dă dușmanilor Săi har și viață!

Citirea Bibliei: Daniel 3.1-18 · Psalmul 39.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (2) – Fundația S.E.E.R. România

„…Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu”. (2 Cronici 20:15)

Biblia redă o împrejurare când poporul Israel a fost amenințat de armata lui Amalec, iar Dumnezeu le-a făcut parte de o victorie răsunătoare. Înțelegând că Dumnezeu luptă în locul lor, Moise a zidit un altar închinat lui Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu” (vezi Exodul 17:15). Planul lui Dumnezeu nu a fost niciodată ca noi să ne ducem bătăliile singuri.

Biblia spune: „Domnul este un războinic viteaz…” (Exodul 15:3). „Domnul Se va lupta pentru voi…” (Exodul 14:14). „Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15) Ființe umane limitate, noi ajungem repede la epuizare încercând, neîncetat, să luptăm prin propriile noastre forțe. Ne angajăm într-un cerc vicios al pocăinței, hotărârii, luptei, înfrângerii, descurajării și pocăinței repetate. Singurul conflict spiritual pe care-l putem câștiga vreodată este cel în care Dumnezeu luptă pentru noi. El nu Se așteaptă ca noi să câștigăm lupta, ci ca să-L lăsăm pe El s-o câștige în numele nostru.

„Dar nu trebuie să luptăm și noi?” întrebi tu. Ba da, trebuie să ducem „lupta cea bună a credinței…” (1 Timotei 6:12). Lupta noastră nu este una care să implice efort epuizant, ci este o luptă a credinței. Întrebare: „Ar trebui să ne luptăm și noi așa cum a făcut-o Iacov?” Dar Iacov nu a câștigat prin luptă, victoria lui a constat în faptul că S-a predat lui Dumnezeu. Ai obosit luptându-te? Ai ajuns la capătul puterilor? Atunci te afli chiar unde dorește Dumnezeu să fii! Renunță să te mai zbați, și acceptă că Iahve-Nissi va învinge în numele tău, căci „nu tu vei lupta, ci Dumnezeu”!

Ridică-te și declară asemenea apostolului Pavel (2 Corinteni 12:10): „când sunt slab, atunci sunt tare”.