5 Iulie 2022
Nimeni nu poate să pună altă temelie decât cea pusă, care este Isus Hristos. Iar dacă cineva zidește deasupra pe această temelie: aur, argint, pietre prețioase, lemne, fân, paie, lucrarea fiecăruia va fi arătată, pentru că ziua o va face cunoscut, pentru că se descoperă în foc; și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea pe care a zidit-o cineva deasupra va rămâne, el va primi o răsplată.
1 Corinteni 3.11-14
Viețile noastre vor fi pe deplin arătate la scaunul de judecată al lui Hristos. Vom fi răsplătiți atunci pentru tot ceea ce am făcut potrivit cu voia Sa. Nu ne putem imagina cât de minunate vor fi lucrurile atunci. Eu, personal, îmi imaginez că Dumnezeu îmi va arăta viața așa cum El a văzut-o, ca și cum El Însuși ar fi filmat tot ceea ce eu am făcut, am spus și am gândit, fiindcă totul este gol și descoperit înaintea Lui. Toate păcatele mele au fost iertate – nu există nicio îndoială în această privință – însă voi vedea atunci cum a arătat viața mea din perspectiva Lui.
Fiindcă la momentul acela nu voi mai avea natura păcătoasă, nu voi încerca să mă îndreptățesc, așa cum am făcut de multe ori în viață. El, în harul Său, mă va răsplăti pentru toate lucrurile pe care le-am făcut după voia Sa. Atunci voi înțelege clar că nu am niciun merit pentru ele, fiindcă ele sunt rodul puterii și al călăuzirii acordate de Duhul Sfânt. Așa că voi lua răsplătirile – pe care Biblia le numește „cununi” – și le voi arunca la picioarele Sale, fiindcă doar El este vrednic de ele. Toate lucrurile care nu au fost după voia Lui vor arde precum lemnul, fânul și trestia, și nu va mai exista vreo aducere-aminte a lor. În felul acesta, mă voi bucura pe deplin de comuniunea cu El și cu toți cei credincioși în prezența Sa, fără nicio rezervă și fără nicio piedică.
Ce minunat este să ținem socoteala din scurt cu Dumnezeu, mărturisindu-ne păcatele imediat ce devenim conștienți de ele, fără să le lăsăm să se adune! El să ne dea harul să trăim încă de pe acum ca fiind arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos!
E. P. Vedder, Jr.
Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui. Nașterea își are timpul ei, și moartea, timpul ei.
Eclesiastul 3.1,2
Totul își are timpul său
În viață există un timp când omul se naște și un timp când moare. Moise spune în Psalmul 90.10: „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; și mândria lor este muncă și deșertăciune, căci anii trec iute și noi zburăm”. În versetul 12 adaugă: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”. Omul dă dovadă de înțelepciune, dacă se gândește că va trebui să moară cândva (Evrei 9.27).
Numai Dumnezeu are dreptul să stabilească momentul nașterii și momentul morții. Oamenii care trăiesc fără El intervin în acest drept divin – fie la începutul vieții omenești prin avort, fie la sfârșitul ei prin eutanasie.
Versetul de astăzi poate fi aplicat și la viața spirituală: există un timp când omul poate să fie născut din nou. Acest timp este acum și astăzi. În 2 Corinteni 6.2 citim: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. Iar în Evrei 3.15: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. Cine nu folosește timpul de har pentru a fi născut din nou va avea parte de moartea a doua în iad, adică veșnica despărțire de Dumnezeu. Să nu facem ca faraon, despre care se spune că „a lăsat să treacă clipa potrivită” (Ieremia 46.17)!
Citirea Bibliei: Daniel 4.16-24 · Psalmul 40.10-17
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NUMELE SPUNE TOTUL (5) – Fundația S.E.E.R. România
„…Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).
Numele lui Dumnezeu, Iahve-Tsidkenu („Domnul neprihănirea noastră”) i-a fost dictat de Dumnezeu lui Ieremia, care anunța venirea lui Mesia. „În zilele acelea… voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită… şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 33:15-16). Înainte de venirea lui Mesia, neprihănirea noastră depindea de propriile noastre eforturi. Biblia ne asigură: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronomul 6:25). Dar noi am eșuat la testul neprihănirii de așa de multe ori! Apoi „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția. Iată în ce fel: Dumnezeu L-a făcut pe Hristos „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).
Prin moartea Domnului Isus noi „am devenit” neprihăniți înaintea lui Dumnezeu! Noi nu trebuie să facem fapte bune, ca să ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu… sau să ne facem rezerve de fapte bune din care să luăm când vrem să ne simțim apreciați. Noi trebuie să luăm din neprihănirea depozitată în contul nostru de Hristos. Dacă avem nevoie de smerenie, curăție, răbdare, bunătate sau dragoste, e inutil să căutăm în noi înșine. Pur și simplu, nu se găsesc aici! Noi trebuie să le luăm prin credință din rezerva pregătită pentru noi în Isus. Inimile vinovate pot primi iertare, duhurile neliniștite pot primi pacea, sufletele obosite pot primi tărie și mințile confuze pot primi călăuzire din izvorul nesecat Iahve-Tsidkenu. Așa cum primești mântuirea prin credință, tot așa trebuie să iei neprihănire (și tot ce mai ai nevoie) prin credința în ce a împlinit Dumnezeu, în Domnul Isus – Domnul neprihănirii tale!
de Jean Koechlin
Ioan 2:13-25
De la Capernaum, Isus Se suie la Ierusalim. Paştele „iudeilor” era aproape. Această sărbătoare nu mai are caracterul unei „zile solemne a Domnului”, nici a unei „adunări sfinte” (Levitic 23.2; comp. cu Ioan 7.2), pentru că un trafic ruşinos umple Templul cu această ocazie. Negustorii vând acolo diverse animale necesare pentru jertfe. Indignat, Domnul curăţă casa Tatălui Său (v. 16).
Prieteni creştini, trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Dacă ne-am lăsat năpădiţi şi dominaţi de obiceiuri sau gânduri necurate, să-I dăm voie Domnului să pună ordine înăuntrul nostru şi să ne sfinţească. El este gelos pe afecţiunile noastre pentru Tatăl nostru.
Oamenii despre care se vorbeşte în versetele 23-25 cred în Isus prin inteligenţă, fără ca inima lor să fie mişcată cu adevărat. Ei recunosc puterea Lui de a face minuni, dar nu aceasta era credinţa şi Isus nu Se încrede în ei. Căci credinţa vine din ce auzim ~ prin Cuvântul lui Dumnezeu (comp. v. 22 cu Romani 10.17)! Perfecta cunoaştere pe care o are Isus cu privire la inima omului este o probă a divinităţii Sale (v. 25; citiţi Ieremia 17.9,10). Iar dragostea Lui nu s-a răcit, deoarece motivaţiile pentru a iubi se găsesc în El Însuşi, nu în oamenii spre care se exercită ea.
Mana Zilnica 