Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “iunie, 2022”

30 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

„Nu te teme, vierme al lui Iacov, voi, bărbați ai lui Israel! Eu te voi ajuta”, zice Domnul și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.

Isaia 41.14


Aceste cuvinte, „vierme al lui Iacov”, vorbesc despre slăbiciune, despre ceva nesemnificativ și nevrednic; totuși, acest „vierme” ocupă gândurile lui Dumnezeu și se bucură de compasiunea Lui, având siguranța că va fi ajutat de El.

Uneori poate suntem apăsați de necazuri, ori amărâți, simțind cât de căldicică este dragostea noastră, cât de fragilă este hotărârea noastră și cât de sărmană este slujirea noastră. Totuși, Dumnezeul nostru Se apropie de noi și Își aduce întotdeauna aminte că suntem copiii Lui preaiubiți. Gândurile Sale față de noi sunt „gânduri de pace, și nu de rău” (Ieremia 29.11).

Remarcăm în acest verset mesajul Său de mângâiere: „Nu te teme”, precum și promisiunea Sa: „Eu te voi ajuta”; de asemenea, garanția că promisiunea va fi împlinită, fiindcă Cel care promite este nimeni altul decât Iahve. Domnului Îi place să fie aproape de cei ai Săi, atunci când ei suferă și se află în slăbiciune. Avem siguranța că El „nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă” (Isaia 42.3). Da, omul ar face aceste lucruri – el ar strivi viermele sub piciorul său și s-ar descotorosi de un suflet zdrobit și care își simte păcatul. Domnul însă nu procedează niciodată așa! Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre și căile Lui nu sunt căile noastre (Isaia 55.8). „El va scăpa pe săracul care strigă și pe întristatul care n-are ajutor” (Psalmul 72.12).

Dumnezeu Își desăvârșește puterea în slăbiciune. „Când sunt slab”, spune apostolul Pavel, „atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10). Fie ca toți să umblăm în puterea Domnului, care spune: „Eu te voi ajuta”, crezând că El are putere pentru toate dificultățile și necazurile pe care le-am putea întâlni aici, pe pământ!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.

Geneza 2.17


Când a murit Adam?

Oare este o contradicție? Adam a ajuns la 930 de ani. Cum se face atunci că Dumnezeu i-a spus că, în ziua în care va mânca din pomul cunoștinței, va muri?

Prietenul meu Cristian a tăiat din grădina lui un trandafir mirositor, l-a așezat într-o vază în casă și l-a îngrijit zilnic cu apă. A treia zi a venit un vizitator și a spus că trandafirul arată de parcă tocmai atunci a fost tăiat din grădină. La scurt timp, primele petale au început să se încrețească abia vizibil la margine; mai târziu, una a căzut. Trandafirul arăta încă frumos. Dar după aceea au căzut toate petalele una după alta și curând nu s-a mai văzut deloc viață în planta despuiată și veștedă.

Să ne întrebăm: Când a murit trandafirul? Doar când s-a veștejit de tot? Sau oare când a căzut prima petală? Sau când s-a încrețit prima petală? Sau când a venit vizitatorul și nu a observat nimic? Fără îndoială, trandafirul a murit mult mai devreme, când Cristian l-a tăiat din grădină și astfel l-a îndepărtat de la sursa de viață. Tot așa este și cu omul. Adam a murit când păcatul l-a despărțit de Dumnezeu. Moartea înseamnă despărțire de Dumnezeu. De aceea, pentru Dumnezeu, de când a intrat păcatul în lume, omul este „mort în greșelile și în păcatele” sale (Efeseni 2.1). Dar prin nașterea din nou, „din apă și din Duh”, prin credința în Fiul lui Dumnezeu, oricine primește viață nouă, veșnică.

Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRACTICĂ STĂPÂNIREA DE SINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor…” (Romani 6:12).


Apostolul Pavel a lăsat scris: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu…” (Romani 6:11-13).

Dacă nu ești atent, trupul tău te va conduce pe căi greșite. Nu pentru că el este rău, ci pentru că are anumite pofte care sunt mereu gata să răspundă la stimulii din jur, care sunt teribil de ispititori și amăgitori, și care aduc satisfacție de moment. Chuck Swindoll spunea: „Viața de pe pământ nu este altceva decât o înșiruire de clipe. Și eu nu doresc ca mărturia mea pentru Isus Hristos să se destrame din cauza unei singure clipe în care am făcut pe plac poftelor trupești. Nu vreau ca vreun moment de mânie, sau de mândrie, ori de poftă, să arunce vreo umbră asupra unei vieți întregi de umblare cu Domnul. Sincer să fiu, mă tem de această posibilitate. Dar, știți ceva? Chiar vreau să mă tem de această posibilitate. Când nu mă mai tem de ea – mă aflu într-un pericol real!”

Așadar, cum trebuie să răspunzi poftelor trupești? Singura cale este să faci din Cuvântul lui Dumnezeu codul tău de conduită și să refuzi orice compromis. Și dacă ai nevoie de un model, nu vei găsi altul mai bun decât Domnul Isus. El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…” (Matei 16:24). Încearcă și caută o oportunitate de a te lepăda de tine însuți într-un domeniu mărunt, și vei fi surprins să descoperi cât de greu este! Iar răsplata vine atunci când va trebui să te lepezi de tine într-un moment important al vieții, dar care va avea un preț foarte mare.

Așa că, practică stăpânirea de sine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:36-53


Domnul ar fi putut să Se înalţe la cer în momentul învierii Sale. Dar dorea să-i întâlnească din nou pe iubiţii Săi ucenici (Ioan 16.22); voia să le dea o dovadă nu numai a faptului că era viu, ci şi că a rămas Om pentru totdeauna, acelaşi Isus pe care Îl cunoscuseră, Îl urmaseră şi-L slujiseră aici, jos. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Acela pe care-L vedem în cer nu este numai „un duh” (v. 37), nici numai un „străin” (v. 18) pentru inimile noastre. Este Isus al Evangheliilor, Fiul Omului, cum ni L-a prezentat Luca, Mântuitorul cel tandru, pe care vom fi învăţat încă pe pământ să-L cunoaştem şi să-L iubim.

„Trebuie”, „trebuia”, „nu trebuia?” (v. 7,26,44,46). Tot planul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească prin suferinţele lui Hristos, dar şi prin gloriile Sale.

Domnul Isus alege ca Betania să fie locul din care El îi va părăsi pe ai Săi. El îi aşază astfel, în chip simbolic, pentru timpul absenţei Sale, pe un nou teren, în afara sistemului iudaic (v. 50): terenul vieţii celei noi şi al comuniunii (Ioan 12.1).

Cel din urmă cuvânt al Domnului este o promisiune (v. 49), iar cel din urmă gest al Său, o binecuvântare (v. 50). El a plecat, dar inima alor Săi este plină de atunci încoace de bucurie şi de laudă. Ca obiecte ale aceleiaşi iubiri, să-L celebrăm şi noi pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl nostru, şi ne vom bucura întrun Mântuitor desăvârşit.

29 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a strigat pe om și i-a zis: «Unde ești?» … Ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?

Geneza 3.9,11


Adesea se manifestă mult faliment și multă confuzie în familia creștină, deoarece acela care este soț și tată nu și-a ocupat locul său de cap al casei și eșuează în datoria pe care o are față de Dumnezeu. Dumnezeu așteaptă de la tată, în special, să vegheze asupra familiei și asupra casei și să o conducă potrivit cu Cuvântul și cu gloria Sa. Copiilor nu trebuie să li se îngăduie să facă ceea ce le place. Una dintre calitățile pe care trebuia să le aibă episcopul sau supraveghetorul peste adunarea lui Dumnezeu era să își conducă bine casa și să aibă copiii în supunere cu toată demnitatea (1 Timotei 3.4).

Uneori se întâmplă în unele familii că cea care este soție și mamă își părăsește locul de supunere și își asumă conducerea casei, dirijând familia pe căi care nu sunt ale Domnului. Oricât de tristă și de dificilă poate fi o astfel de situație, cel care este soț și tată nu are scuze înaintea Domnului, în ce privește responsabilitatea neasumată cu privire la umblarea familiei lui. Dacă vom privi atent capitolele 2 și 3 din Geneza, vom descoperi un principiu important cu privire la acest subiect. Întâi a fost creat Adam, după aceea a fost creată și Eva, care i-a fost dată să fie cu el, ca un ajutor potrivit. Lui Adam i s-a poruncit să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului (Geneza 2.17). Satan a venit la Eva și a reușit să o facă să ia și să mănânce din pomul oprit, iar apoi ea a dat și soțului ei care era cu ea (Geneza 3.6). În primul păcat comis de omenire, ordinea lui Dumnezeu a fost inversată. În loc ca femeia să fie cu bărbatul și ca el să conducă, ea a luat conducerea în neascultare față de Dumnezeu, iar bărbatul a urmat-o în păcat.

Acum să observăm felul în care Dumnezeu lucrează cu neascultarea și cu dezordinea. Domnul nu a chemat-o pe Eva ca să o întrebe dacă ea a mâncat din pomul oprit, deși ea a fost prima care a făcut acest lucru. Nu, ci Domnul l-a chemat pe Adam, care era capul, pentru că lui îi dăduse poruncă să nu mănânce și pe el l-a considerat responsabil pentru această încălcare a poruncii.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Luca 6.42


Să privim mai întâi la noi

Evanghelistul și misionarul Samuel Hebich își expunea fără ocolișuri subiectul pe care îl avea în atenție și se adresa oamenilor foarte direct.

Odată, o femeie religioasă a invitat-o pe vecina ei la o expunere a lui Hebich. Ea însăși nu se gândea că ar fi o păcătoasă; știa că nu este un copil al lui Dumnezeu, dar se mulțumea că era religioasă. În schimb era foarte convinsă că o păcătoasă precum vecina ei trebuia de urgență să se întoarcă la Dumnezeu.

La timpul convenit, vecina a sosit. Dar pălăria impresionantă și modernă a acesteia a îngrozit-o pe femeia religioasă. În timpul predicii privea mereu pe furiș spre pălărie. Se temea că Hebich o va lua pe vecină drept țintă și că își va arunca asupra ei temutele săgeți care îi pun pe oameni în lumina lui Dumnezeu. Dar nu a fost așa, ci Hebich i s-a adresat direct ei în timpul predicii: „De ce stai acolo și te uiți la pălăria modernă a vecinei tale și aștepți să-i vorbesc? Nu observi că tu însăți ai nevoie de mântuire la fel de mult ca și ea?”. Predicatorul lovise din plin. În aceeași zi, acea femeie religioasă a învățat să se vadă așa cum o vedea Dumnezeu. Și-a lepădat religiozitatea, și-a recunoscut păcatele în fața lui Dumnezeu și, prin credință, L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei. După aceea a putut să fie un îndrumător spre mântuire și pentru vecina ei.

Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRTĂȘIA FRĂȚEASCĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1).


Psalmistul David a exclamat: „Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Simți și tu același lucru pentru casa lui Dumnezeu? Și dacă nu, de ce? Apostolul Pavel scria: „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2:19-22). Sunt momente în care ai nevoie să stai în rugăciune, doar tu cu Dumnezeu… dar alteori vei găsi alinarea pe care o cauți numai când ești cu oamenii lui Dumnezeu. Când cei ce sunt locuiți de Duhul lui Dumnezeu se strâng laolaltă pentru rugăciune, închinare, învățătură, încurajare și slujire, Dumnezeu Se arată plin de putere între ei. Tu crești spiritual când experimentezi prezența Sa, când asculți Cuvântul Său și când stai în părtășie cu frații și cu surorile tale în Hristos. De fiecare dată când te strângi laolaltă cu alți membri ai trupului lui Hristos, îți amintești încă o dată că te afli de partea câștigătoare a baricadei. E greu să te bucuri când sărbătorești singur. Când ai ceva ce merită sărbătorit, de obicei chemi și pe alții ca să vă bucurați împreună, nu-i așa? Domnul Isus este atât de entuziasmat de victoria Sa de la cruce, încât ne cheamă laolaltă, în fiecare săptămână, ca să sărbătorim ceea ce El a împlinit pentru noi. Și sărbătoarea, celebrarea, asemenea creșterii spirituale, este un proiect de grup. Așadar, nu lipsi de la părtășia bisericii!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:13-35


Doi ucenici merg trişti pe drumul spre Emaus. După ce şiau pierdut speranţa pământească întrun Mesia pentru Israel, se întorc acum la câmpurile şi la treburile lor (Marcu 16.12). Misteriosul străin care li Se alătură le va schimba însă complet firul gândirii. El începe prin a se mira de lipsa lor de pricepere şi de necredinţa lor (v. 25). Acestea două merg adesea împreună. Şi de câte ori neştiinţa noastră nu rezultă din faptul că noi nu ne încredem (Evrei 11.3)! Apoi Domnul le deschide Scripturile acestor doi însoţitori de drum şi le dezvăluie în ele „cele despre El” (v. 27). Să nu uităm niciodată aceasta: cheia Vechiului Testament şi în special a profeţiilor constă în aL căuta în ele pe Isus!

Remarcaţi cum Domnul Se lasă reţinut de cei care au nevoie de El: „a intrat ca să rămână” cu aceşti doi ucenici (v. 29). Deam putea avea şi noi această experienţă! Şi mai ales atunci când suntem descurajaţi şi când împrejurările au luat o întorsătură nedorită de noi, să învăţăm în prezenţa Lui să le acceptăm aşa cum sunt. Încurajarea pe care neo dau Scripturile (Romani 15.4: „încurajarea Scripturilor”) ne va îndrepta apoi gândurile spre un Mântuitor viu şi ne va face inimile să ardă.

28 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

Evrei 5.8


Cum a fost posibil ca Cel care a creat toate lucrurile să fi trebuit să învețe ceva? Nu era El Dumnezeu și Creatorul a toate? Nu era El Cel care susținea toate lucrurile? Da, era! Totuși, este adevărat că El a învățat anumite lucruri, însă nu ca și cum nu ar fi avut nicio înțelegere a lor, ci experimentându-le în viața Sa de pe pământ, așa cum noi le experimentăm. El a trăit pe acest pământ ca Om, a suferit de foame, de sete, a fost trudit și a plâns. Ca Om deci, El a experimentat toate lucrurile pe care noi le experimentăm în viață, cu excepția păcatului, fiindcă în El nu a fost și nu este păcat (1 Ioan 3.5).

Cu toții am experimentat, în diferite forme și măsuri, durerea și suferința – o boală, o pierdere, o situație dificilă. În astfel de momente ne-am întâlnit poate cu cineva care a văzut durerea noastră și a dorit să ne consoleze, dar care, foarte probabil, n-a trecut niciodată prin acel lucru. Tendința noastră este să fim iritați și să spunem: «Nu știi tu ce simt eu!». Poate că avem dreptate, fiindcă ajutorul pe care ni-l putem da unii altora este limitat.

Domnul nostru Isus însă a devenit Om și a experimentat toate lucrurile pe care noi le experimentăm și încă mult mai multe. El a umblat printre păcătoși și a fost supus batjocurii, umilinței și urii. Cei din poporul Său I-au produs suferințe fizice pe care noi cu greu le putem înțelege. Acum, înviat și biruitor asupra morții și a locuinței morților, El poate să stea lângă noi atunci când trecem prin suferință și să ne spună: «Știu ce simți!». Da, El știe! „În ceea ce El Însuși a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiți” (Evrei 2.18). Da, El poate să ne mângâie în momentele de încercare, fiindcă știe prin ce trecem!

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este ceasul să vă treziți din somn … Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua.

Romani 13.11,12


„Un minut înainte de miezul nopții”

Ceasul Apocalipsei este un ceas simbolic inventat de oamenii de știință la începutul Războiului Rece și este setat înainte sau înapoi, arătând câte minute despart omenirea de o catastrofă de proporții globale, care ar duce la anihilarea ei, moment simbolizat prin miezul nopții. Inițial, Ceasul a fost un indicator al pericolului nuclear, însă evenimentele de după anul 2000 au determinat Consiliul de Directori ai Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic de la Universitatea Chicago să ia în calcul atât încălzirea globală și deteriorarea mediul înconjurător, cât și amenințarea armelor biologice. Ceasul a fost setat prima dată în iunie 1947, indicând ora 11:53. În anul 1953 a indicat cel mai scurt timp până la miezul nopții (2 minute), când au fost testate primele bombe cu hidrogen. În 1991, minutarul Ceasului indica cea mai lungă durată până la miezul nopții, 17 minute, datorită încheierii Războiului Rece și a semnării tratatelor de dezarmare. Apoi, în 2018, Ceasul a indicat iarăși două minute înainte de miezul nopții (amenințarea nucleară și lipsa cooperării internaționale).

Și Isus Hristos a vorbit despre „semnele timpurilor” (Matei 16.3). Acestea sunt în primul rând morale: „în zilele din urmă”, oamenii sunt egoiști, nu vor să mai știe de Dumnezeu. Pe „ceasul spiritual” este „un minut înainte de miezul nopții”. În curând, timpul de har, pe care ni-l oferă încă astăzi Dumnezeu, se apropie de sfârșit și urmează judecata celor care nu s-au împăcat în timpul vieții cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Daniel 1.9-21 · Psalmul 37.21-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU NU TE VA PĂRĂSI NICIODATĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni n-a fost cu mine… Însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17).


Când cineva drag moare, vrea să divorțeze de tine sau te părăsește – suferi profund. Nici măcar apostolul Pavel nu a fost scutit de asta. Iată câteva dintre ultimele sale cuvinte: „Caută de vino curând la mine. Căci Dima… m-a părăsit… Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă… Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească…” (2 Timotei 4:9-18). Adevărul este că poți supraviețui fără ceilalți, dar nu poți supraviețui fără Dumnezeu! De aceea El îi ia de lângă noi pe aceia care ne fac să fim dependenți de oameni. El trimite anumite persoane în viața noastră ca să ne ajute la zidirea credinței și la dezvoltarea caracterului nostru, iar atunci când ei nu mai sunt lângă noi, trebuie să ne rămână certitudinea că Dumnezeu este în control. Pierderea celor dragi scoate la iveală trăirea noastră spirituală, ne pune la încercare rezistența fizică și ne arată sfera puterii lui Dumnezeu. Când a murit Moise, iar Iosua a preluat conducerea, Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:5). Iar acest lucru, Iosua nu l-ar fi putut învăța câtă vreme Moise ar mai fi fost prin preajmă. Și este o lecție pe care nu o poți învăța nici tu dacă vei continua să cauți răspunsurile la oameni. Așadar, întoarce-te spre Domnul. Lasă-L pe Cel care a spus: „Taci, fără gură!” furtunii de pe Marea Galileii, să rostească pacea Sa peste ceea ce te necăjește astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:50-56; 24:1-12


Intervenţia lui Iosif din Arimateea ne arată că harul atinsese, în acest om, pe de o parte, pe unul dintre cei bogaţi, puşi atât de des în discuţie de către Luca (vezi cap. 18.24; Matei 27.57), şi, pe de altă parte, pe unul dintre fruntaşii poporului. Acest ucenic a fost special pregătit în vederea serviciului pe cartel împlineşte acum: cel de a înmormânta trupul Domnului (cf. Isaia 53.9). Duhul ni le prezintă apoi pe aceste femei devotate despre care este repetat că Îl însoţiseră pe Isus din Galileea (v. 49,55). Ele s-au ţinut strâns la Golgota; apoi, cu mai multă dragoste decât pricepere, au pregătit miresme pentru a-I unge trupul; de asemenea le vedem ducându-se la mormânt în dimineaţa celei dintâi zile a săptămânii şi având în acel loc o întâlnire minunată. Doi îngeri sunt acolo pentru a le anunţa că pregătirile lor sunt fără rost: Cel pe care ele Îl caută nu mai este în mormânt; a înviat.

Experienţa creştină a multor copii ai lui Dumnezeu nu merge mai departe de cruce. Întrebarea uimitoare de la sfârşitul versetului 5 ar putea fi lor adresată. Dragi prieteni, să ne bucurăm! Isus nu este numai un Mântuitor mort pe cruce pentru păcatele noastre. El este „viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1.18). Şi noi trăim împreună cu El (Ioan 14.19)!

27 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnului I-a părut rău că făcuse pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Sa.

Geneza 6.6


Acest verset pare să contrazică ceea ce citim în Numeri 23.19: „Dumnezeu nu este om, ca să mintă, nici fiu de om, ca să-I pară rău”. Scopurile și planurile lui Dumnezeu sunt absolute – nimic nu le poate schimba. Atunci ce înseamnă ceea ce citim în Geneza 6, anume că Domnului I-a părut rău? Cu siguranță nu înseamnă că Dumnezeu a făcut o greșeală, fiindcă nu a fost nimic moral greșit în faptul că El l-a creat pe om. Totuși, versetul arată regretul Său profund, din cauza ruinei, răzvrătirii și păcatului omenirii. Acestea au întristat inima Lui. Dumnezeu știa mai dinainte ceea ce avea să se întâmple, însă, când toate acestea s-au întâmplat, El nu S-a mulțumit cu această stare, ci a simțit adânc efectul ei.

În mod similar citim în 1 Samuel 15.35: „Domnului I-a părut rău că-l făcuse pe Saul împărat peste Israel”. În înțelepciunea Sa divină, Dumnezeu îl făcuse împărat pe Saul, însă, în dragostea Sa, a regretat acest lucru. El simte adânc rușinea pe care omul a adus-o peste creația Sa bună, la fel cum Domnul Isus a simțit și a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35).

Vedem înțelepciunea minunată, puterea și dragostea Dumnezeului nostru în faptul că El S-a înălțat deasupra falimentului omului și a pregătit binecuvântarea care va șterge orice durere din creația ruinată de păcat. Hristosul crucificat, înviat și glorificat este răspunsul minunat la căderea creației și la căderea împăratului Saul. Samuel deplângea falimentul și răzvrătirea lui Saul, însă Dumnezeu are un Om care va cârmui pe baza adevărului și a echității perfecte. Nu există decât un singur Om despre care Dumnezeu a putut spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea” (Matei 3.17). Dumnezeu nu poate avea niciun regret că L-a înălțat în glorie, la dreapta Sa. Nici noi, dacă ne încredem în El, nu vom avea niciun regret, pentru toată eternitatea. „Din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Ioan 8.12


Să luminăm din interior spre exterior

Turnul Eiffel din Paris este luminat și de aceea se poate vedea bine și pe timp de noapte. În anul 1985, iluminatul a fost modernizat: în locul farurilor uriașe care scăldau fațada turnului într-o lumină strălucitoare, s-au montat mici lumini în interiorul turnului, astfel încât structura turnului să fie mult mai vizibilă. Turnul nu mai era luminat din exterior, ci din interior spre exterior! Tot așa, omul are nevoie în viața lui de o lumină din interiorul locuit de Isus Hristos spre exterior, pentru ca oricine să vadă că Hristos trăiește în el!

În inima celui care Îl cunoaște pe Isus trăiește Domnul și El o luminează. Dar cine merge pe cale fără El se aseamănă cu un om care încearcă să-și găsească drumul prin întuneric. Isus dorește să aducă lumină în gândurile și în faptele noastre, dar și să ne dirijeze. Domnul dorește să ne facă să acționăm așa cum vrea El. Da, Isus Hristos dorește ca oamenii să lumineze din interior spre exterior, să fie faruri care să reflecte lumina lui Dumnezeu. Isus spune: „Eu sunt Lumina lumii”. Ucenicilor Săi, El le spune: „Voi sunteți lumina lumii” și „tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5.14,16).

Oamenii care vin la Isus Hristos Îl reflectă în viața lor pe acest Domn suprem. Este El și Luminătorul din ființa ta?

Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOCALIZEAZĂ-TE PE SCOPURILE TALE! – Fundația S.E.E.R. România

„Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă…” (Psalmul 112:8).


Pentru a izbuti în viață, ar fi bine să ții cont de trei obstacole pe care trebuie să le dai la o parte:

1) Oboseala. Caii de curse aleargă aproximativ cu aceeași viteză; însă diferența dintre câștigarea și pierderea cursei depinde de „inima” lor. Așadar, uită-te în inima ta astăzi și vezi cum stai cu dedicarea. Biblia spune: „Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36).

2) Teama. Când vorbim despre dedicare, există 4 feluri de oameni.

a) Șovăielnici: oameni care nu au nici un scop și care nu-și iau angajamente.

b) Fricoși: oameni care nu știu dacă își vor atinge scopurile, așa că le este teamă să-și ia angajamente. c) Lași: oameni care se îndreaptă spre scop, dar care renunță când drumul devine anevoios.

d) Curajoși: oameni care își stabilesc scopuri, își iau angajamente și plătesc prețul pentru a le îndeplini. În care din cele 4 categorii te încadrezi? Teama și credința vor fi mereu prezente în viața ta, și cea pe care o alegi va determina dacă vei reuși sau vei eșua.

3) Mulțumirea de sine. Omul de afaceri Ray Kroc a spus: „Câtă vreme ești verde, crești. De îndată ce te-ai copt, începi să putrezești.” Dacă ești înțelept, îți vei lua perioade de timp pentru odihnă, ca să te reîmprospătezi, să te reînnoiești și să te refocalizezi. Dar nu trebuie să te mulțumești cu izbânda de ieri sau să te cantonezi în avântul de astăzi. Fă și tu acest lucru, la fel ca Pavel: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Amin!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:33-49


Isus este condus pe acest sinistru deal al Căpăţânii, unde este crucificat între doi tâlhari. „Tată, iartă-i”, acesta este răspunsul sublim la tot răul pe care Il fac oamenii (comp. cu cap. 6.27). Dacă ei se pocăiesc, atunci crima lor „cea mai odioasă din istoria omenirii” va fi ispăşită prin chiar moartea Lui.

La cruce, unde sunt prezenţi toţi, de la conducători (v. 35) până la cei mai nenorociţi răufăcători (v. 39), întreaga răutate a inimii omeneşti se descoperă cu neruşinare: priviri sfidătoare, ocări, provocări, injurii grosolane. Dar iată că un dialog minunat se angajează între Mântuitorul răstignit şi celălalt tâlhar, convins de păcat (v. 41). Luminat de Dumnezeu, el vede în Omul dispreţuit şi încununat cu spini, care va muri alături de el, o jertfă sfântă şi un împărat slăvit (v. 42). Şi primeşte o promisiune de nepreţuit (v. 43). Astfel, chiar de pe cruce, Domnul gustă deja un prim rod al chinurilor sufletului Său.

După ultimele trei ceasuri de întuneric de nepătruns, Isus regăseşte relaţiile întrerupte în timpul cât tocmai a fost părăsit. Şi, cu seninătate deplină, Îşi încredinţează duhul în mâinile Tatălui Său. Moartea Celui drept este ocazia celei din urmă mărturii pe care Dumnezeu o face să fie adusă prin centurionul roman (v. 47).

26 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar voi L-ați tăgăduit pe Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș; și L-ați omorât pe Domnul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morți.

Fapte 3.14,15


Petru le aduce aminte ascultătorilor săi că, puși să aleagă între Baraba și Domnul Isus, ei L-au lepădat pe Isus și au preferat să li se dăruiască un ucigaș. Acesta a fost un mesaj plin de putere, care i-a condus pe mulți la credința în Hristos. Acest verset însă ne oferă și un prilej de a examina cuvintele „sfânt” și „drept”. Câteodată noi folosim aceste cuvinte ca și cum ar fi interschimbabile, însă ne va fi de folos să vedem că sunt diferite și să înțelegem diferența dintre ele.

Cuvântul „drept” desemnează pe cineva care face ceea ce este drept. Acest cuvânt face parte dintr-o familie mai largă de cuvinte, care include cuvintele „dreptate” și „îndreptățire”. Când un judecător aplică legea într-un anumit caz, acest lucru este declarație a ceea ce este drept și just. Sunt cuprinse aici claritatea morală și integritatea.

Avem tendința să privim cuvântul „sfânt” ca fiind același lucru, ca și cum el ar fi limitat la a desemna perfecțiunea morală. Dumnezeu este sfânt, iar cei ai Săi trebuie să fie și ei sfinți. Bineînțeles că Dumnezeu este pur din punct de vedere moral, așa cum trebuie să fie și cei care Îi aparțin, însă a fi sfânt înseamnă mai mult decât atât. Cuvântul „sfânt” face parte din aceeași familie de cuvinte cu „sacru” și „sfințit”. Opusul a ceva sacru este ceva obișnuit sau ordinar. Ceea ce este sfânt este cu totul neobișnuit – este pus deoparte și, în mod suprem, este unic. În Exod 3, Dumnezeu i-a spus lui Moise să-și scoată încălțămintea din picioare, fiindcă stătea pe un pământ sfânt. Nu este vorba de faptul că acel pământ devenise pur din punct de vedere moral, ci că devenise cu totul unic și neobișnuit, fiindcă Dumnezeu Însuși Se afla acolo.

Să privim acum la frumusețea declarației lui Petru cu privire la Domnul Isus! El a fost și este, în esență, Cel Sfânt. El este complet deosebit față de oricine altcineva. Nimeni nu este ca El! Iar El este, de asemenea, Cel Drept – nu doar un om drept, ci Cel care însumează în Persoana Sa tot ceea ce este drept, integru și bun. Cine altcineva ar putea fi descris astfel? Și totuși, Cel Sfânt, Cel Drept, a fost lepădat în schimbul lui Baraba și a mers la Golgota, pentru a purta păcatele noastre în trupul Său, pe lemn!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, pentru că Tu ai creat toate și prin voia Ta stau în ființă și au fost create. Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie, cinste, slavă și binecuvântare!

Apocalipsa 4.11; 5.12


Adorarea Creatorului

În Apocalipsa 4 și 5, Duhul Sfânt îi arată apostolului Ioan o scenă viitoare din cer. El îi vede acolo pe toți cei mântuiți adorându-L pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos – Creator și Miel jertfit.

În Coloseni 1 însă, atenția ne este îndreptată spre Fiul lui Dumnezeu care este Creatorul tuturor: „Pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ”.

Totul este prin El sau în El, adică a fost creat în puterea Persoanei Sale.

Toate lucrurile au fost create prin El, Executantul tuturor planurilor lui Dumnezeu. El este marele Meșter, care a îndeplinit planul lui Dumnezeu.

Totul este creat pentru El. Creația și noi trebuie să fim spre cinstea Aceluia care ne-a creat.

Toate lucrurile se țin prin El. Domnul Isus este marele Susținător al creației Sale. El poartă, în fiecare clipă, întregul univers prin cuvântul puterii Sale.

Să-L adorăm pe marele Creator, care a devenit Miel, pentru a muri pentru păcatele noastre!

Citirea Bibliei: Geneza 50.15-26 · Psalmul 37.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA ÎN ACȚIUNE – Fundația S.E.E.R. România

„Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. (1 Ioan 4:8)


Dragostea nu este doar un substantiv; dragostea este și un verb. Nu este ceea ce gândești sau simți; este ceea ce faci. Când Maica Tereza a ajuns în Calcutta, în 1948, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost să ia 5 copii abandonați și să-i ducă în „școala” ei. În mai puțin de un an, ea avea 41 de ucenici care învățau lecții de igienă în sala ei de clasă, dintr-un parc public. În scurt timp, lucrarea ei a devenit cunoscută drept „Misionarii carității.” După 2 ani, atenția lor s-a îndreptat spre îngrijirea celor aflați pe patul de moarte… La un moment dat, un cerșetor muribund a fost luat de pe un morman de gunoi și adus la ea. Foamea și suferința îl aduseseră într-o condiție jalnică. Maica Tereza l-a dus acasă și l-a așezat pe pat. Când a încercat să-l spele, a descoperit că trupul său scheletic era acoperit de viermi. Bucăți de piele s-au desprins în timp ce-l îmbăia. Bărbatul și-a revenit încet în simțiri. Într-o stare de semiconștiență, bărbatul a întrebat: „De ce faceți asta?” Maica Tereza a răspuns prin două cuvinte care au reprezentat moto-ul vieții sale: „Din dragoste!” Omule ocupat, e ușor să-i vezi pe oameni ca pe niște ființe care deranjează, irită, îți stau în drum și te împiedică să-ți faci lucrul tău… Partea dificilă este că trebuie să te ridici deasupra sentimentelor și calculelor tale egoiste, și să-i iubești. Poate crezi că nu e mare lucru! Dar ia aminte la ceea ce spune Biblia (1 Ioan 4:7-8): „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:13-32


Mai încurcat ca oricând, Pilat adună preoţii, maimarii şi poporul şi afirmă în faţa lor, în trei rânduri, că el na găsit în Isus nimic vrednic de moarte. Dar insistenţa lui de aL elibera nu face altceva decât să întărâte poporul să ceară răstignirea Lui. O mulţime se arată cu uşurinţă laşă şi crudă, pentru că, sub anonimat, omul dă frâu liber celor mai josnice porniri, şi aceasta cu atât mai mult când este împinsă de conducătorii ei. În final, strigătele lor au biruit şi, în schimbul eliberării ucigaşului Baraba, ei obţin ca Isus să fie „lăsat în voia lor” (v. 25), pentru că, pentru Pilat, om fără scrupule, viaţa unui om are mai puţin preţ decât favoarea popularităţii.

Printre cei care însoţesc Condamnatul nevinovat, mulţi sunt cuprinşi de milă şi plâng. Emoţia însă nu este o dovadă a lucrării lui Dumnezeu în inimă, pentru că, altfel, acele femei sar fi plâns pe ele însele şi ar fi plâns şi cetatea criminală, aşa cum făcuse Isus în capitolul 19.41. Mulţi sunt emoţionaţi de viaţa minunată a Domnului Isus şi indignaţi de nedreptăţile pe care lea suferit El, fără să se gândească la păcatele lor şi la faptul că şi ei personal sunt răspunzători de moartea Lui (Isaia 53.6).

25 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Împăratului veacurilor, nepieritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie onoare și glorie în vecii vecilor! Amin.

1 Timotei 1.17


Doxologiile din Noul Testament (8) – Mântuirea păcătoșilor

Pavel îi scrie lui Timotei, copilul său în credință, pentru a-l încuraja în lucrare. Încă de la începutul epistolei, apostolul, cu mare claritate, face un contrast puternic între legalism și harul suveran al lui Dumnezeu (1 Timotei 1.7,8). Această chestiune era de actualitate în Biserica primară, după cum vedem în Fapte 15 și în multe dintre epistolele lui Pavel, în special în 2 Corinteni, în Galateni și în Coloseni. De fapt, această problemă s-a perpetuat de-a lungul istoriei Bisericii, până în zilele noastre. Pavel era cu totul clar în învățătura pe care o dădea: atât mântuirea, cât și sfințirea sunt prin har, nu prin lege. Unii sunt de acord că mântuirea nu este prin lege, însă spun că suntem sub legea morală pentru umblare. Totuși, Pavel ne spune că păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră, fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

Pavel folosește cazul său ca un exemplu: deși fusese foarte religios și fără pată, potrivit cu aspectele exterioare ale legii, el fusese totuși un persecutor și un ucigaș al creștinilor – cel dintâi dintre păcătoși (1 Timotei 1.15; Filipeni 3.6). Dumnezeu însă, în harul și în îndurarea Sa minunată, l-a chemat prin Hristos în timp ce îi prigonea pe creștini. În continuare, el ne arată că propria sa convertire a fost un model pentru alții (1 Timotei 1.16); dacă Dumnezeu l-a mântuit pe el, atunci Dumnezeu poate mântui pe oricine!

Acest lucru îl face pe apostol să izbucnească într-o doxologie minunată, care înalță măreția și atributele lui Dumnezeu. El este „Împăratul veacurilor” (Împăratul etern); „nepieritor” (fără putință de a fi atins de păcat sau de corupție); „nevăzut” (nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, ci Fiul Său ni L-a revelat – Ioan 1.18); „singurul Dumnezeu” (nu este un altul și nici nu poate fi). Ce Dumnezeu minunat! Ce Mântuitor plin de har!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

Romani 6.23


Perla fără seamăn (6)

Misionarul simțea un nod în gât, iar pentru un moment nu a mai putut vorbi. Însă în cele din urmă a luat mâna bătrânului și i-a zis în șoaptă: ­”Rambhau, înțelegi? Exact aceasta încerci tu să-I spui lui Dumnezeu”.

Scufundătorul se uita lung și cercetător la misionar și a început încet-încet să înțeleagă. „Dumnezeu îți oferă viața veșnică în dar”, a continuat misionarul. „Darul Lui este așa de mare și de valoros, încât niciun om de pe pământ nu ar putea vreodată să-l cumpere. Niciun om nu este destul de bun ca să-l merite. Pe Dumnezeu L-a costat sângele Fiului Său ca să facă o cale de intrare în cer pentru tine. Chiar dacă ai face o sută de pelerinaje, nu ai putea să-ți câștigi această intrare. Singurul lucru pe care îl poți face este să accepți darul lui Dumnezeu ca pe un semn al dragostei din partea Lui pentru tine, un păcătos. Rambhau, desigur că voi accepta perla cu adâncă umilință, rugându-mă lui Dumnezeu să mă facă vrednic de iubirea ta. Însă, Rambhau, nu vrei și tu să accepți darul mare al lui Dumnezeu, în adâncă umilință, știind că pe El L-a costat viața Fiului Său ca să poată să-ți ofere ție viața veșnică?”

Pe obrajii bătrânului curgeau lacrimi mari. În cele din urmă a priceput! „David, acum înțeleg! Cred că Isus S-a dat pentru mine și Îl primesc în inima mea.”

Citirea Bibliei: Geneza 50.1-14 · Psalmul 36.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ETICHETA OAMENII! – Fundația S.E.E.R. România

„Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia…” (Proverbele 3:3).


Înainte de a lua masa de Paște, toți ucenicii uitaseră că ar fi trebuit să spele picioarele Învățătorului. Jenant, nu-i așa? Și după ce Domnul Isus le-a explicat că pâinea și vinul simbolizează moartea Lui pe cruce, ei au început să se certe cine va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. Șocant, nu-i așa? Domnul Isus știa că peste câteva ore ei aveau să adoarmă în Grădina Ghetsimani, în loc să se roage alături de El. Știa și că Petru urma să se lepede de El… Grav de tot, așa-i? Cu toate acestea, ce calificativ le-a dat Domnul Isus? Niciunul! El nu etichetează oamenii. Nici tu nu trebuie s-o faci.

Vei găsi odihnă în sufletul tău când nu le vei da oamenilor calificative și când vei începe să-i iubești așa cum sunt, și până vor deveni ce trebuie să fie… În loc să-i mustre pe ucenici, Domnul Isus i-a felicitat, i-a răsplătit, i-a promovat și i-a plasat într-un loc de onoare și glorie: în ceruri. Chiar dacă ei nu I-au spălat picioarele, El tot a dorit să mănânce Paștele cu ei (vezi Luca 22:15). Hrănit de dragostea lor, El le-a spus: „Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăţia… ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie…” (Luca 22:28-30).

În cea mai chinuitoare noapte a Sa, El le-a împărțit daruri și le-a oferit tinerilor ucenici mai mult decât le-a oferit cineva vreodată în materie de onoare și slavă. În ochii Săi, toți au fost importanți. El nu i-a răsplătit în funcție de faptele lor, ci după dragostea care-i motivase să lase totul în urmă și să meargă după El până la capăt. Reimar Schultze a spus: „Nu-ți impune standardele. Lucrul acesta te poate duce la pierzare!” Așa cum Isus și-a iubit ucenicii atunci, la fel îi iubește și acum. Așa că, nu mai eticheta și nu mai căuta nod în papură, nici la tine și nici la ceilalți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:1-12


Unanimitatea împotriva lui Isus se face cu uşurinţă. Maimarii poporului se ridică toţi împreună pentru a-L conduce la Pilat, singurul care are dreptul să-L condamne la moarte. De ce îşi acuză ei prizonierul? De pervertire adusă naţiunii, cu alte cuvinte, de deturnare spre rău când El nu a căutat nimic altceva decât să aducă inima poporului la Dumnezeu. De interzicere a da tribut Cezarului când, dimpotrivă, El spusese: „daţi deci Cezarului cele ale Cezarului” (cap. 20.25). Dar aceste minciuni nu au asupra lui Pilat efectul pe care îl aşteptau iudeii. În dezorientarea sa, guvernatorul caută un mijloc de a se sustrage. Îl trimite pe Isus la Irod, cel care încearcă în privinţa Sa un amestec de teamă (cap. 9.7), de ură (cap. 13.31) şi de curiozitate (v. 8). Când însă nu îi este satisfăcută curiozitatea, acest om sus-pus îşi descoperă toată josnicia morală: batjocoreşte cu plăcere un prizonier fără apărare, despre care auzise că făcuse atâtea minuni ale dragostei. Apoi Irod, decepţionat, Îl trimite înapoi la Pilat.

Privindu-L pe Cel purtat astfel, batjocorit şi dispreţuit, inimile noastre se bucură gândindu-se la clipa când El va apărea în glorie şi când fiecare va trebui să recunoască, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că El este Domn (Isaia 53.3; Filipeni 2.11).

24 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiii lui Israel să-și așeze tabăra fiecare în tabăra sa și fiecare lângă steagul său, după oștirile lor.

Numeri 1.52


Care este genealogia ta? (2)

Cum ar fi putut vreun israelit din vechime să-și ocupe locul în adunare, cum ar fi putut el să-și ocupe locul în rândurile poporului, cum ar fi putut să facă vreun progres prin pustie, dacă el nu-și putea declara genealogia? Acest lucru era imposibil. Tot așa stau lucrurile și în privința creștinului. Progresul în călătoria prin pustie și biruința în războiul spiritual sunt imposibil de atins, dacă există îndoială cu privire la genealogia spirituală. Trebuie să putem spune: „Noi știm că am trecut din moarte la viață”; „Știm că suntem din Dumnezeu” (1 Ioan 3.14; 5.19). Trebuie să credem și să fim siguri de aceste lucruri înainte de a putea avea o înaintare reală în viața și în umblarea creștină.

Cititorule, spune, îți poți tu declara genealogia? Este acesta un subiect cu totul clar pentru tine? Ai tu claritate în profunzimea sufletului tău cu privire la acest aspect? Când stai singur în prezența lui Dumnezeu, este aceasta o chestiune clară între tine și El? Cercetează-te și dă un răspuns! Nu privi această problemă într-un mod ușuratic! Nu te întemeia pe o simplă mărturisire de credință! Nu spune: «Eu sunt membru al bisericii cutare; iau parte la împărtășanie; țin anumite rânduieli; sunt religios și duc o viață morală; n-am făcut rău nimănui; citesc Biblia și îmi spun rugăciunile; rostesc rugăciunea înainte de masă; dau bani la săraci și la biserică». Toate acestea pot fi cu totul adevărate și totuși este posibil să nu ai nimic din viața divină, să nu ai nici măcar o rază a luminii divine. Niciunul dintre aceste lucruri, nici separat, nici împreună, nu poate fi acceptat ca declarare a genealogiei divine. Trebuie să ai mărturia Duhului că ești copil al lui Dumnezeu și această mărturie este întotdeauna precedată de credința simplă în Domnul Isus Hristos. „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în sine însuși” (1 Ioan 5.10). Aceasta nu înseamnă nicidecum să privești în inima ta pentru a căuta dovada acestui lucru. Ea nu se întemeiază pe simțăminte, pe experiențe sau pe ceva de acest fel, ci pe simpla credință în Hristos.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui de nespus.

2 Corinteni 9.15


Perla fără seamăn (5)

Bătrânul a deschis cutia și a luat din ea un pachet înfășurat cu multă grijă. Desfăcând pânza cu multă gingășie, a luat o perlă uriașă și a pus-o în mâna misionarului. Era una dintre cele mai mari perle găsite vreodată pe coasta Indiei. Strălucea cu o splendoare care niciodată nu s-ar putea vedea în perlele cultivate. Ar fi adus o mare sumă de bani oriunde ar fi fost vândută.

Pentru un moment, misionarul a rămas fără grai, fiind foarte impresionat de ceea ce vedea. ­”Rambhau”, a zis el, „aceasta este o perlă minunată, o perlă extraordinară. Vreau s-o cumpăr. Îți dau zece mii de rupii pentru ea.” — „David”, a zis Rambhau îndreptându-și trupul, „perla aceasta întrece orice preț. Niciun om din lume nu are suficienți bani să plătească valoarea pe care o are această perlă pentru mine. Nu aș vinde-o nici măcar cu un milion de rupii. Ți-o ofer ție, doar dacă o primești ca un dar.” — „Nu, Rambhau, nu pot să accept lucrul acesta. Poate că sunt prea mândru, dar așa este prea ușor. Trebuie să plătesc, trebuie să muncesc pentru ea.”

Bătrânul scufundător era surprins. „Nu înțelegi deloc, David! Singurul meu fiu și-a dat viața, ca să găsească această perlă și de aceea n-aș vinde-o pentru nicio sumă de bani. Valoarea ei este viața fiului meu. Nu pot s-o vând, însă dă-mi voie să ți-o ofer în dar. Primește-o ca semn al dragostei pe care o am pentru tine.”

Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTESTE „CUVINTE INTELEPTE” – Fundația S.E.E.R. România

„Gura mea va vorbi cuvinte intelepte …” (Psalmul 49:3).


Biblia ne spune ca trebuie sa rostim cuvinte pline de har cand ne deschidem gura. Iar acest lucru inseamna ca scopul nostru, intr-o conversatie, trebuie sa fi intotdeauna acela de a scoate la iveala ce e mai bun din ceilalti, nu sa-i denigram sau sa-i oprim sa vorbeasca.

O buna comunicare sta la baza unei bune prietenii, asadar trebuie sa ne exprimam clar punctul de vedere referitor la limitari personale, convingeri, valori si dorinte. In acelasi timp, este adevarat ca problemele date uitarii sunt mai numeroase decat cele rezolvate, insa relatiile sanatoase cer uneori o confruntare sanatoasa. Exista un moment potrivit si o modalitate potrivita de-a o face. Cand ai de-a face cu o situatie dificila, roaga-te si bazeaza-te pe acest verset (din Psalmul 49:3): „Gura mea va vorbi cuvinte intelepte, si inima mea are ganduri pline de judecata.”

Cuvintele noastre reprezinta mijlocul de transport prin care ne redam gandurile, iar limba reprezinta soferul. Asadar, daca nu iti doresti sa ajungi pe un drum gresit sau sa naufragiezi, roaga-te: „Doamne, da-mi cuvinte de intelepciune. Ajuta-ma sa spun ce trebuie, cand trebuie!” Duhul Sfant este un foarte bun instructor! El te va conduce, te va instrui si va lucra cu tine pana vei pricepe. El te va ajuta sa cresti in harpana vei ajunge la maturitate in relatiile tale, asa incat sa poti spune: „Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevarat nici sucit in ele. Toate sunt lamurite pentru cel priceput, si drepte pentru cei care au gasit stiinta” (Proverbe 8:8-9). Iar cand poti spune lucrul acesta, vei sti ca ai crescut spiritual!

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 22:54-71


Sărmanul Petru! În timp ce Isus Se ruga, Petru dormea; în timp ce El Se lăsa luat şi purtat „ca un miel blând dus la înjunghiere” (Ieremia 11.19; Isaia 53.7), Petru lovea cu sabia; în timp ce Domnul mărturisea adevărul înaintea oamenilor, Petru rostea minciună şi de trei ori se lepăda de El! Se aşezase în curte în tovărăşia celor care veniseră să-L aresteze pe Învăţătorul său şi care vorbeau împotriva Lui (Psalmul 69.12 şi Psalmul 1.1b). Cum ar fi putut el să dea mărturie de pe o asemenea poziţie?

O simplă privire a Domnului zdrobeşte inima bietului ucenic cu mult mai mult decât ar fi pututo face reproşurile. O, ce privire! Ea pătrunde în conştiinţa lui şi începe acolo o lucrare de restaurare. Această tăgăduire, atât de dureroasă pentru Domnul, se adaugă peste toate insultele primite (v. 6365).

Oamenii răi înaintea cărora S-a aflat au fost şi ei siliţi să recunoască faptul că „Fiul Omului” (v. 69) este în acelaşi timp „Fiul lui Dumnezeu” (v. 70). Iată pentru ce Isus poate să le răspundă: „voi ziceţi că Eu sunt”; şi, de asemenea, iată pentru ce ei sunt infinit mai vinovaţi, condamnându-L după astfel de cuvinte!

23 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și-au spus fiecare genealogia.

Numeri 1.18


Care este genealogia ta? (1)

„Însuși Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Romani 8.14,16). Aceasta este „genealogia” creștinului și este privilegiul lui să și-o poată „declara”. Genealogia credinciosului își are originea în Hristos cel înviat, care Se află în glorie. Aceasta este genealogia creștină.

În ceea ce privește genealogia noastră naturală, dacă o urmărim până la sursa ei și apoi declarăm în mod onest ceea ce am descoperit, trebuie să admitem că ne tragem dintr-o rădăcină ruinată. Familia noastră este una căzută. Destinul ne este compromis, sângele ne este foarte întinat; suntem ruinați în mod irecuperabil; nu putem niciodată să ne recâștigăm poziția originală; prima noastră stare și moștenirea care ținea de ea sunt pierdute pentru totdeauna. Poate că cineva și-ar putea trasa genealogia și ar putea dovedi că se trage dintr-o rasă de nobili, de prinți sau de împărați; dar în final, dacă este vorba să meargă până la origini, trebuie să recunoască faptul că aparține unui cap de rasă ruinat și lepădat.

„Dar, pentru mine, este ceva foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de judecata omului” (1 Corinteni 4.3). Fie ca noi să umblăm, în mod obișnuit, cu un simțământ real al faptului că o astfel de judecată nu are însemnătate! Acest lucru ne va face să fim pătrunși de o superioritate liniștită și de o demnitate sfântă care ne vor ridica deasupra influențelor scenei prin care trecem. Care este nivelul acestei vieți? Ce importanță poate avea o genealogie care, dacă este corect trasată și declarată cu credincioșie, se va dovedi că își are originea într-o rădăcină ruinată? Un om se poate mândri cu nașterea sa doar până când ajunge la originea sa reală, „născut în nelegiuire și zămislit în păcat” (Psalmul 51.5). Aceasta este originea omului, aceasta este nașterea lui. Cine s-ar putea mândri cu o astfel de naștere, cu o astfel de origine? Cine în afara acelora a căror minte a orbit-o dumnezeul veacului acestuia?

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc legea și prorocii – dreptate a lui Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos, către toți și peste toți cei care cred.

Romani 3.21,22


Perla fără seamăn (4)

Când erau aproape de casa lui Rambhau, acesta a zis: „De azi într-o săptămână plec spre Delhi”. Inima misionarului se strânse. Morse se așeză pe scaunul pe care prietenul său îl făcuse special pentru el, unde șezuse de atâtea ori explicând scufundătorului calea lui Dumnezeu spre cer. Rambhau a ieșit din cameră și s-a întors curând cu o cutie mică, dar grea. „În această cutie țin de mulți ani un singur lucru. Îți voi spune acum povestea lui. David, eu am avut un fiu.” — „Un fiu! Rambhau, niciodată nu mi-ai vorbit despre el!” — „Nu, David, nu am putut.” Pe când vorbea, ochii scufundătorului se umplură de lacrimi. „Acum trebuie să-ți spun, pentru că în curând voi pleca, și cine știe dacă mă voi mai întoarce? Și băiatul meu era un scufundător, cel mai iscusit căutător de perle de pe toată coasta Indiei. Se scufunda cel mai repede, avea cel mai ager ochi, cea mai vânjoasă mână și putea să stea pe fundul apei mai mult decât oricare altul. Ce bucurie îmi făcea! Dorința lui fierbinte era să găsească o perlă mai scumpă decât toate care au fost găsite vreodată. Într-o zi a găsit-o! Însă stătuse prea mult sub apă în căutarea ei, așa că în scurt timp și-a pierdut viața.” Bătrânul și-a plecat capul și, pentru un moment, tot trupul lui s-a cutremurat. „Toți anii aceștia am păstrat perla”, a continuat el, „dar acum plec și nu mă voi mai întoarce… și ție, prietenul meu cel mai bun, ți-o dăruiesc.”

Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND NU ÎNȚELEGI – Fundația S.E.E.R. România

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre…” (Deuteronomul 29:29).


Când nu înțelegi ce se întâmplă în viața ta, începe de la ce știi cu certitudine; și anume, că Dumnezeu este bun în orice vreme și că „bunătatea Domnului ţine în veci…” (Psalmul 103:17). El nu este schimbător. El nu te binecuvântează astăzi, pentru ca mâine să te abandoneze. Din contră „bunătăţile Domnului… se înnoiesc în fiecare dimineaţă…” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Există lucruri pe care Dumnezeu alege să ni le descopere, dar pe altele – „lucrurile ascunse” – nu, spre binele nostru.

Scriitoarea Beth Jones ne-a lăsat aceste cuvinte: „Dacă Dumnezeu ne ascunde ceva, o face spre binele nostru și spre binele altora. De exemplu, El nu ne învinovățește, nu le spune altora și nu ne dezvăluie păcatele, slăbiciunile, necredința, pofta, egoismul sau mândria. Când se întâmplă anumite lucruri, Dumnezeu știe de ce. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului. Și când El ne descoperă ceva, o face pentru că dorește să umblăm în acel adevăr prin credință. De exemplu, El Își descoperă caracterul și voia în Cuvântul Său… ca să putem trăi prin credință, știind că El este bun, drept, iubitor, darnic, milostiv, credincios, îndurător, răbdător… și că El dorește să ne mântuiască, să ne vindece, să ne răscumpere, să ne restaureze, să ne sfințească și să ne binecuvânteze! Lucrurile descoperite sunt ale noastre.

Când nu știm de ce, iată ce știm sigur. Cuvântul lui Dumnezeu este mai adevărat decât circumstanțele sau experiențele noastre, și pentru că El știe totul despre noi, asta nu înseamnă că trebuie să ne și spună totul! Mai știm că atunci când lucrurile par rele, Dumnezeu este în continuare bun. El dăruiește, nu ia; El binecuvântează, nu blestemă… și indiferent ce se întâmplă sau nu se întâmplă, la sfârșitul zilei – tot suntem învingători!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 22:39-53


Această relatare solemnă a scenei din Ghetsimani prezintă detalii pe care numai Luca ni le redă. Acolo Îl vedem pe Isus în genunchi, în versetul 41; un înger I se arată ca să-L întărească, în versetul 43. Era neliniştea luptei şi ştim ce inamic avea de înfruntat. Lupta a fost atât de crâncenă, încât, la un moment dat, „sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge” (v. 44). Dar tocmai această nelinişte arată perfecţiunea Lui ~ pentru că răul adesea impresionează prea puţin inimile noastre împietrite, în timp ce, pentru Omul sfânt prin excelenţă, gândul de a purta păcatul nu putea decât să-L facă să Se înfioare şi să Se îngrozească.

Apoi Isus vine la ucenicii Săi, pe care îi găseşte dormind. Copleşiţi de somn pe munte în prezenţa gloriei Sale (9.32), la fel sunt şi aici, în faţa suferinţelor Sale! El îi învăţase să ceară „nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău” (cap. 11.4; Matei 6.13). De sar fi rugat ei aşa în ceasul când se apropia Satan!

Iată-l pe Iuda şi gloata care-l însoţeşte. Este minunat să vedem cum Domnul, Cel care cu câteva clipe înainte traversase cea mai aprigă luptă, arată acum înaintea oamenilor o răbdare, un har şi un calm desăvârşite (v. 51).

22 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă îți pierzi curajul în ziua necazului, puterea ta este mică.

Proverbe 24.10


O clădire își dovedește trăinicia în furtună, nu în vreme bună; tot așa, creștinul își arată curajul și tăria nu într-o perioadă de liniște și de prosperitate, ci într-una de încercări și de dificultăți.

De fapt, esența creștinismului iese la iveală în situații grele. Pavel le-a amintit creștinilor din Tesalonic că alegerea lor de către Dumnezeu îi condusese la o viață marcată de conflicte și de necazuri: „Și voi v-ați făcut imitatori ai noștri și ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt … pentru că ați suferit și voi aceleași lucruri de la cei de un neam cu voi … pentru că și când eram la voi vă spuneam dinainte că vom suferi necaz” (1 Tesaloniceni 1.6; 2.14; 3.4).

Din nefericire, viața creștină este zugrăvită într-un fel foarte diferit în ziua de astăzi. Ni se spune că a crede în Hristos înseamnă să găsești cheia pentru a deveni sănătos, bogat și înțelept. Punându-se accentul pe măreția și pe gratuitatea mântuirii lui Dumnezeu, a fost minimalizat costul uceniciei. Se vorbește mult despre siguranța celui credincios, însă foarte puțin despre pricina de poticnire a crucii. Nu este de mirare deci că există mulți creștini «de vreme bună».

Trebuie să învățăm cu toții din Cuvântul lui Dumnezeu ce înseamnă să ne lăudăm doar cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care noi suntem răstigniți față de lume și lumea este răstignită față de noi (Galateni 6.14). Acest lucru ne va da curaj în ziua necazului, iar Dumnezeu Se va folosi de lipsa noastră de putere ca de o platformă pe care să-Și arate puterea și gloria Sa.

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie ispășire, prin credința în sângele Lui.

Romani 3.24,25


Perla fără seamăn (3)

„Omule! Ești nebun! Sunt o mie cinci sute de kilometri până la Delhi! Pielea de pe genunchi ți se va crăpa, iar rănile ți se vor infecta sau vei deveni lepros înainte să ajungi la Delhi.” — „Nu! Trebuie să ajung la Delhi. Și pe urmă cei veșnici mă vor răsplăti, iar suferința va fi dulce, căci ea îmi va plăti locul în cer.” — „Rambhau! Prietene, să nu faci lucrul acesta! Cum aș putea să te las să faci așa ceva, de vreme ce Isus Hristos a murit ca să plătească locul tău în cer?” Bătrânul însă nu putea fi înduplecat.

„David, tu ești cel mai drag prieten al meu de pe pământ. În toți anii aceștia ai fost lângă mine; în suferință și în nevoie ai rămas singurul meu prieten. Însă nici chiar tu nu mă poți convinge să renunț la împlinirea acestei mari dorințe de a-mi cumpăra fericirea veșnică. Trebuie să merg la Delhi!” Din nefericire, bătrânul căutător de perle nu putea să înțeleagă și nici să accepte mântuirea fără plată de la Hristos.

Într-o după-amiază, cineva a bătut la ușa lui Morse și, când acesta a deschis, în fața lui stătea Rambhau. „Rambhau, bunul meu prieten, vino înăuntru”, l-a invitat Morse. „Nu”, a răspuns căutătorul de perle, „vreau ca tu să vii la mine acasă pentru puțin timp. Am să-ți arăt ceva. Te rog să nu mă refuzi!” Misionarul a tresărit. În sfârșit poate că Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune.

Citirea Bibliei: Geneza 48.8-22 · Psalmul 35.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂRUIND VEI DOBÂNDI! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine seamănă mult, mult va secera”. (2 Corinteni 9:6)


Jim Penner povestește: „Într-o zi geroasă de iarnă, mama ne-a dus cu mașina la biserică, pe mine și pe sora mea. Pentru că locuiam la poalele Munților Stâncoși, eram obișnuit cu alunecările și derapajele. Îmi amintesc că mama era tensionată și speram că are suficientă îndemânare ca să poată lua curba fără să intre în camioneta din fața noastră. Cauciucurile mașinii erau uzate – iar cauciucurile noi erau la coada listei noastre de priorități. Casa și hrana erau prioritățile cruciale! Când mama a pus un plic la colectă, în acea zi, m-am gândit că acei bani se puteau utiliza mai cu folos în altă parte, decât la biserică. Cu toate acestea, ea dădea zeciuială! Cu siguranță că Dumnezeu ar fi înțeles că aveam atâtea nevoi în familie. Dar mama manifesta așa o mulțumire… o pace care depășea înțelegerea… ea chiar dăruia Domnului cu bucurie! La sfârșitul serviciului, un slujitor al bisericii a venit la ea și i-a spus: „Văd că aveți cauciucurile uzate la mașină – treceți mâine pe la magazinul meu și o să vă dau niște cauciucuri pentru zăpadă.” Mama a răspuns: „Dar nu vi le pot plăti!” „Nu e nici o problemă, a răspuns el, vreau doar să vă ajut.”

În acea zi am fost martorul a două niveluri de dărnicie: mama, cu zeciuiala ei, și un om cumsecade care a dorit să ajute o altă ființă umană.” Lucrurile mari își au rădăcina în lucrurile mici și „cine seamănă mult, mult va secera.” La rândul său, John Mason spunea: „Tărâmul minunilor lui Dumnezeu are întotdeauna de-a face cu înmulțirea. Să zicem că un bob de grâu produce o tulpină cu două spice și fiecare spic are 200 de boabe. Din acele 400 de boabe rezultă 400 de tulpini cu 160.000 de boabe – și toate acestea, de la un singur bob. Unele binecuvântări sunt de natură materială, altele spirituale.

Nu știm întotdeauna ce ne lipsește cel mai mult, dar Dumnezeu știe, și un spirit generos va face să se deschidă zăgazurile cerului!” Așadar, dăruiește și vei fi răsplătit de Domnul.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 22:24-38


Este cea din urmă stare de vorbă a Învăţătorului cu ucenicii Săi. Dar ce fac ei în timpul acestui sfânt moment? Îşi disputau întâietatea: „care dintre ei să fie considerat a fi mai mare”! Cu câtă răbdare şi cu câtă blândeţe îi mustră Domnul! Pentru o ultimă dată El le aminteşte (de asemenea şi nouă) că a fi mare înseamnă a-i sluji pe alţii. Aceasta El Însuşi n-a încetat să facă (comp. v. 27 cu cap. 12.37). Şi nu numai că nu lea adresat niciun reproş, ci chiar a găsit plăcere în a recunoaşte devotamentul şi credincioşia lor: „voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încercările Mele” (v. 28).

Totuşi, pentru ucenicii cei şubrezi mai erau ispite care riscau să le răstoarne credinţa. Atunci Isus le descoperă în ce fel îi slujeşte şi îi va sluji de atunci încolo pe ai Săi: mijlocind pentru ei înainte să vină încercarea şi susţinându-i în timp ce trec prin încercare (Ioan 17.9,11,15). Cât timp fusese cu ei, nau avut nevoie de nimic; El Se îngrijise de toate şi îi protejase. Acum, când urma să-i părăsească, le venea rândul să lupte pe socoteala lor, dar nu cu armele cărnii (v. 38; 2 Corinteni 10.4), nici „împotriva cărnii şi sângelui” (Efeseni 6.12).

La acest ceas se apropie Satan, adversarul înspăimântător (1 Petru 5.8).

21 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri.

Romani 5.1-3


Se putea oare ca El să aibă grijă de trecutul, prezentul și viitorul nostru într-un mod mai minunat, corespunzător valorii lucrării și Persoanei Domnului nostru Isus Hristos? În privința trecutului, nimic nu ne mai tulbură: avem pace cu Dumnezeu; în prezent stăm în favoarea părintească a lui Dumnezeu; iar, în ceea ce privește viitorul, slava cerească aruncă deja raze asupra drumului nostru. Am putea crede că nu mai este nimic de adăugat la cele spuse. Într-adevăr, în ele este exprimată întreaga poziție binecuvântată a credinciosului, drumul său de la început până la țintă. Cu toate acestea, apostolul merge mai departe: „Și nu numai atât” (versetul 3), și repetă această expresie și în versetul 11.

„Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri.” Încă nu am atins ținta călătoriei noastre. Între Egipt și Canaan se întinde pustia. Ea nu aparține în adevăratul sens al cuvântului planului lui Dumnezeu, dar trebuie să trecem prin ea pentru a ajunge la țintă, iar ea este locul unde experimentăm căile disciplinei lui Dumnezeu pentru noi și, în aceeași măsură, cunoaștem ce este în inimile noastre (Deuteronom 8.2). În ariditatea pustiei suntem puși la probă pentru a se vedea dacă suntem cu adevărat în stare să ne încredem doar în Dumnezeu. Sufletele sunt încercate, dușmanul atacă, puțina credință sau necredința își fac simțită prezența, firea ridică pretenții, iar inima slabă este adesea descurajată. Experiența pustiei nu este necesară pentru mântuirea noastră, dar este binecuvântată pentru omul dinăuntru. Ea nu te face potrivit pentru cer, altfel tâlharul muribund nu ar fi putut merge în aceeași zi cu Hristos în paradis; dar ea ne eliberează de cele pământești și ne ajută să cunoaștem credincioșia Domnului. În încercări experimentăm dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, compasiunea inimii Lui de Tată într-un fel în care nu am fi putut să o facem pe alte căi și, cu atât mai puțin, în glorie. Cerul nu ne dă nicio ocazie pentru aceasta.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

De aceea nimeni nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele legii.

Romani 3.20


Perla fără seamăn (2)

Cei doi bărbați s-au ridicat și au pornit spre sat pe drumul prăfuit.

„Ai dreptate, Rambhau. De aceea Dumnezeu oferă o îndreptățire perfectă tuturor celor care cred și acceptă oferta Lui de mântuire fără plată, prin Fiul Lui iubit.” — „Așa cum ți-am spus de mai multe ori, lucrul acesta este prea ușor și nu-l pot accepta. Poate că sunt prea mândru! Consider că trebuie să fac ceva pentru locul meu în cer.” — „O, Rambhau! Niciodată nu vei putea ajunge așa în cer. Există o singură cale care duce în cer. Rambhau, vezi că ai îmbătrânit. Poate că acesta va fi ultimul sezon când vei mai putea să cauți mărgăritare. Iar dacă vrei să vezi porțile de mărgăritar ale cerului, trebuie să accepți viața nouă pe care Dumnezeu ți-o oferă prin Fiul Său!” — „Da, ai dreptate, astăzi a fost ultima zi de scufundare. Aceasta este ultima lună din an și eu am alte lucruri de făcut.”

„Ar trebui să te pregătești pentru viața viitoare.” — „Chiar așa voi face. Îl vezi acolo pe omul acela? Este un pelerin care merge probabil spre Bombay sau spre Calcutta. Umblă desculț și alege cele mai ascuțite pietre, ca să calce pe ele. La fiecare doi metri îngenunchează și sărută pământul. Acesta este un lucru bun. În prima zi a noului an voi începe și eu pelerinajul meu. Toată viața am visat la lucrul acesta. Astfel îmi voi asigura locul în cer. Voi merge până la Delhi în genunchi.”

Citirea Bibliei: Geneza 47.27-48.7 · Psalmul 34.12-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA POZITIVĂ (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace”. (Romani 8:6)


Pesimismul ne afectează din punct de vedere spiritual, mental, emoțional și fizic. Negativismul este asociat direct cu bolile de inimă, cu deficiențele sistemului imunitar și cu diminuarea abilității de a gestiona durerea fizică. Celebra clinică Mayo a desfășurat un studiu, timp de 30 de ani, pe 800 de pacienți – și rezultatele sunt grăitoare. Riscul ca persoanele pesimiste să moară prematur a fost cu 19% mai mare decât în cazul persoanelor optimiste din grup.

În cartea sa „Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life” (Învață să fii optimist: cum să ne schimbăm mintea și viața), Dr. Martin Seligman de la Universitatea din Pennsylvania a conchis că optimismul și pesimismul ne afectează sănătatea aproape la fel de clar ca factorii fizici. Nu-i așa că ai spus de multe ori: „M-am îmbolnăvit de moarte din cauza asta”? Atunci fă ceva în această privință – rapid! Dacă rămâi prea mult timp cu acest gând, s-ar putea să devină realitate! Una dintre marile descoperiri ale științei medicale moderne este aceea că vorbele pe care le rostim nu-i afectează doar pe ceilalți, ci și pe noi. Și uneori ne afectează chiar mai mult!

Cuvintele au putere! Noi credem și interiorizăm ceea ce spunem în mod repetat. Asta înseamnă că avem harul de la Dumnezeu de a ne schimba percepția despre propriile noastre abilități, de la daruri limitate la daruri nelimitate. Să explicăm clar ce înseamnă și ce nu înseamnă lucrul acesta. Nu înseamnă că poți cânta la chitară ca Eric Clapton sau că poți picta ca Van Gogh doar pentru că te-ai hotărât sau pentru că vrei asta. Dar înseamnă că poți să faci tot ce ți-a spus Dumnezeu să faci prin Cuvântul Său. Indiferent care ar fi lucrul acesta, El îți va da putere. Și asta se va întâmpla – când ceea ce rostești cu gura este în acord cu Scriptura!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 22:1-23


Căpeteniile poporului sunt încurcate în realizarea planurilor lor criminale, deoarece ştiu că mulţimea găseşte plăcere în a-L asculta pe Isus (cap. 19.48). Dar Satan le vine în ajutor. El şia pregătit instrumentul: Iuda, iar acum intră în el, substituind voinţa nefericitului ucenic care, în curând, va ajunge să-şi încheie groaznicul drum.

Când este vorba să celebreze Paştele şi Cina, astăzi nimic nu este lăsat la iniţiativa ucenicilor. Isus le cere să facă pregătiri, dar El aşteaptă şi să fie întrebat, pentru a le descoperi unde trebuia să aibă loc. Câţi creştini, în loc să pună această întrebare Domnului, au ales ei singuri locul lor pentru strângere! Cu toate acestea, totul este atât de simplu: ei nu trebuiau decât să meargă după omul care ducea ulciorul cu apă, simbol al Duhului Sfânt prezentând Cuvântul. Camera mare aşternută gata sugerează că este loc pentru toţi cei credincioşi acolo unde Se află Domnul Isus. „Am dorit mult”, le spune El alor Săi atunci când a sosit ceasul. Câtă dragoste! Domnul le vorbea nu despre o favoare pe care le-a făcuto El lor, ci despre o nevoie a propriei Sale inimi, ca şi cum cineva, înainte de aşi părăsi familia, doreşte să mai aibă cu ea încă o strângere de rămasbun (J.N.D.).

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: