22 Iunie 2022
Dacă îți pierzi curajul în ziua necazului, puterea ta este mică.
Proverbe 24.10
O clădire își dovedește trăinicia în furtună, nu în vreme bună; tot așa, creștinul își arată curajul și tăria nu într-o perioadă de liniște și de prosperitate, ci într-una de încercări și de dificultăți.
De fapt, esența creștinismului iese la iveală în situații grele. Pavel le-a amintit creștinilor din Tesalonic că alegerea lor de către Dumnezeu îi condusese la o viață marcată de conflicte și de necazuri: „Și voi v-ați făcut imitatori ai noștri și ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt … pentru că ați suferit și voi aceleași lucruri de la cei de un neam cu voi … pentru că și când eram la voi vă spuneam dinainte că vom suferi necaz” (1 Tesaloniceni 1.6; 2.14; 3.4).
Din nefericire, viața creștină este zugrăvită într-un fel foarte diferit în ziua de astăzi. Ni se spune că a crede în Hristos înseamnă să găsești cheia pentru a deveni sănătos, bogat și înțelept. Punându-se accentul pe măreția și pe gratuitatea mântuirii lui Dumnezeu, a fost minimalizat costul uceniciei. Se vorbește mult despre siguranța celui credincios, însă foarte puțin despre pricina de poticnire a crucii. Nu este de mirare deci că există mulți creștini «de vreme bună».
Trebuie să învățăm cu toții din Cuvântul lui Dumnezeu ce înseamnă să ne lăudăm doar cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care noi suntem răstigniți față de lume și lumea este răstignită față de noi (Galateni 6.14). Acest lucru ne va da curaj în ziua necazului, iar Dumnezeu Se va folosi de lipsa noastră de putere ca de o platformă pe care să-Și arate puterea și gloria Sa.
G. W. Steidl
Fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie ispășire, prin credința în sângele Lui.
Romani 3.24,25
Perla fără seamăn (3)
„Omule! Ești nebun! Sunt o mie cinci sute de kilometri până la Delhi! Pielea de pe genunchi ți se va crăpa, iar rănile ți se vor infecta sau vei deveni lepros înainte să ajungi la Delhi.” — „Nu! Trebuie să ajung la Delhi. Și pe urmă cei veșnici mă vor răsplăti, iar suferința va fi dulce, căci ea îmi va plăti locul în cer.” — „Rambhau! Prietene, să nu faci lucrul acesta! Cum aș putea să te las să faci așa ceva, de vreme ce Isus Hristos a murit ca să plătească locul tău în cer?” Bătrânul însă nu putea fi înduplecat.
„David, tu ești cel mai drag prieten al meu de pe pământ. În toți anii aceștia ai fost lângă mine; în suferință și în nevoie ai rămas singurul meu prieten. Însă nici chiar tu nu mă poți convinge să renunț la împlinirea acestei mari dorințe de a-mi cumpăra fericirea veșnică. Trebuie să merg la Delhi!” Din nefericire, bătrânul căutător de perle nu putea să înțeleagă și nici să accepte mântuirea fără plată de la Hristos.
Într-o după-amiază, cineva a bătut la ușa lui Morse și, când acesta a deschis, în fața lui stătea Rambhau. „Rambhau, bunul meu prieten, vino înăuntru”, l-a invitat Morse. „Nu”, a răspuns căutătorul de perle, „vreau ca tu să vii la mine acasă pentru puțin timp. Am să-ți arăt ceva. Te rog să nu mă refuzi!” Misionarul a tresărit. În sfârșit poate că Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune.
Citirea Bibliei: Geneza 48.8-22 · Psalmul 35.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DĂRUIND VEI DOBÂNDI! – Fundația S.E.E.R. România
„Cine seamănă mult, mult va secera”. (2 Corinteni 9:6)
Jim Penner povestește: „Într-o zi geroasă de iarnă, mama ne-a dus cu mașina la biserică, pe mine și pe sora mea. Pentru că locuiam la poalele Munților Stâncoși, eram obișnuit cu alunecările și derapajele. Îmi amintesc că mama era tensionată și speram că are suficientă îndemânare ca să poată lua curba fără să intre în camioneta din fața noastră. Cauciucurile mașinii erau uzate – iar cauciucurile noi erau la coada listei noastre de priorități. Casa și hrana erau prioritățile cruciale! Când mama a pus un plic la colectă, în acea zi, m-am gândit că acei bani se puteau utiliza mai cu folos în altă parte, decât la biserică. Cu toate acestea, ea dădea zeciuială! Cu siguranță că Dumnezeu ar fi înțeles că aveam atâtea nevoi în familie. Dar mama manifesta așa o mulțumire… o pace care depășea înțelegerea… ea chiar dăruia Domnului cu bucurie! La sfârșitul serviciului, un slujitor al bisericii a venit la ea și i-a spus: „Văd că aveți cauciucurile uzate la mașină – treceți mâine pe la magazinul meu și o să vă dau niște cauciucuri pentru zăpadă.” Mama a răspuns: „Dar nu vi le pot plăti!” „Nu e nici o problemă, a răspuns el, vreau doar să vă ajut.”
În acea zi am fost martorul a două niveluri de dărnicie: mama, cu zeciuiala ei, și un om cumsecade care a dorit să ajute o altă ființă umană.” Lucrurile mari își au rădăcina în lucrurile mici și „cine seamănă mult, mult va secera.” La rândul său, John Mason spunea: „Tărâmul minunilor lui Dumnezeu are întotdeauna de-a face cu înmulțirea. Să zicem că un bob de grâu produce o tulpină cu două spice și fiecare spic are 200 de boabe. Din acele 400 de boabe rezultă 400 de tulpini cu 160.000 de boabe – și toate acestea, de la un singur bob. Unele binecuvântări sunt de natură materială, altele spirituale.
Nu știm întotdeauna ce ne lipsește cel mai mult, dar Dumnezeu știe, și un spirit generos va face să se deschidă zăgazurile cerului!” Așadar, dăruiește și vei fi răsplătit de Domnul.
de Jean Koechlin
Luca 22:24-38
Este cea din urmă stare de vorbă a Învăţătorului cu ucenicii Săi. Dar ce fac ei în timpul acestui sfânt moment? Îşi disputau întâietatea: „care dintre ei să fie considerat a fi mai mare”! Cu câtă răbdare şi cu câtă blândeţe îi mustră Domnul! Pentru o ultimă dată El le aminteşte (de asemenea şi nouă) că a fi mare înseamnă a-i sluji pe alţii. Aceasta El Însuşi n-a încetat să facă (comp. v. 27 cu cap. 12.37). Şi nu numai că nu le–a adresat niciun reproş, ci chiar a găsit plăcere în a recunoaşte devotamentul şi credincioşia lor: „voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încercările Mele” (v. 28).
Totuşi, pentru ucenicii cei şubrezi mai erau ispite care riscau să le răstoarne credinţa. Atunci Isus le descoperă în ce fel îi slujeşte şi îi va sluji de atunci încolo pe ai Săi: mijlocind pentru ei înainte să vină încercarea şi susţinându-i în timp ce trec prin încercare (Ioan 17.9,11,15). Cât timp fusese cu ei, n–au avut nevoie de nimic; El Se îngrijise de toate şi îi protejase. Acum, când urma să-i părăsească, le venea rândul să lupte pe socoteala lor, dar nu cu armele cărnii (v. 38; 2 Corinteni 10.4), nici „împotriva cărnii şi sângelui” (Efeseni 6.12).
La acest ceas se apropie Satan, adversarul înspăimântător (1 Petru 5.8).
Mana Zilnica 