Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iunie 30, 2022”

30 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

„Nu te teme, vierme al lui Iacov, voi, bărbați ai lui Israel! Eu te voi ajuta”, zice Domnul și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.

Isaia 41.14


Aceste cuvinte, „vierme al lui Iacov”, vorbesc despre slăbiciune, despre ceva nesemnificativ și nevrednic; totuși, acest „vierme” ocupă gândurile lui Dumnezeu și se bucură de compasiunea Lui, având siguranța că va fi ajutat de El.

Uneori poate suntem apăsați de necazuri, ori amărâți, simțind cât de căldicică este dragostea noastră, cât de fragilă este hotărârea noastră și cât de sărmană este slujirea noastră. Totuși, Dumnezeul nostru Se apropie de noi și Își aduce întotdeauna aminte că suntem copiii Lui preaiubiți. Gândurile Sale față de noi sunt „gânduri de pace, și nu de rău” (Ieremia 29.11).

Remarcăm în acest verset mesajul Său de mângâiere: „Nu te teme”, precum și promisiunea Sa: „Eu te voi ajuta”; de asemenea, garanția că promisiunea va fi împlinită, fiindcă Cel care promite este nimeni altul decât Iahve. Domnului Îi place să fie aproape de cei ai Săi, atunci când ei suferă și se află în slăbiciune. Avem siguranța că El „nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă” (Isaia 42.3). Da, omul ar face aceste lucruri – el ar strivi viermele sub piciorul său și s-ar descotorosi de un suflet zdrobit și care își simte păcatul. Domnul însă nu procedează niciodată așa! Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre și căile Lui nu sunt căile noastre (Isaia 55.8). „El va scăpa pe săracul care strigă și pe întristatul care n-are ajutor” (Psalmul 72.12).

Dumnezeu Își desăvârșește puterea în slăbiciune. „Când sunt slab”, spune apostolul Pavel, „atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10). Fie ca toți să umblăm în puterea Domnului, care spune: „Eu te voi ajuta”, crezând că El are putere pentru toate dificultățile și necazurile pe care le-am putea întâlni aici, pe pământ!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.

Geneza 2.17


Când a murit Adam?

Oare este o contradicție? Adam a ajuns la 930 de ani. Cum se face atunci că Dumnezeu i-a spus că, în ziua în care va mânca din pomul cunoștinței, va muri?

Prietenul meu Cristian a tăiat din grădina lui un trandafir mirositor, l-a așezat într-o vază în casă și l-a îngrijit zilnic cu apă. A treia zi a venit un vizitator și a spus că trandafirul arată de parcă tocmai atunci a fost tăiat din grădină. La scurt timp, primele petale au început să se încrețească abia vizibil la margine; mai târziu, una a căzut. Trandafirul arăta încă frumos. Dar după aceea au căzut toate petalele una după alta și curând nu s-a mai văzut deloc viață în planta despuiată și veștedă.

Să ne întrebăm: Când a murit trandafirul? Doar când s-a veștejit de tot? Sau oare când a căzut prima petală? Sau când s-a încrețit prima petală? Sau când a venit vizitatorul și nu a observat nimic? Fără îndoială, trandafirul a murit mult mai devreme, când Cristian l-a tăiat din grădină și astfel l-a îndepărtat de la sursa de viață. Tot așa este și cu omul. Adam a murit când păcatul l-a despărțit de Dumnezeu. Moartea înseamnă despărțire de Dumnezeu. De aceea, pentru Dumnezeu, de când a intrat păcatul în lume, omul este „mort în greșelile și în păcatele” sale (Efeseni 2.1). Dar prin nașterea din nou, „din apă și din Duh”, prin credința în Fiul lui Dumnezeu, oricine primește viață nouă, veșnică.

Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRACTICĂ STĂPÂNIREA DE SINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor…” (Romani 6:12).


Apostolul Pavel a lăsat scris: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu…” (Romani 6:11-13).

Dacă nu ești atent, trupul tău te va conduce pe căi greșite. Nu pentru că el este rău, ci pentru că are anumite pofte care sunt mereu gata să răspundă la stimulii din jur, care sunt teribil de ispititori și amăgitori, și care aduc satisfacție de moment. Chuck Swindoll spunea: „Viața de pe pământ nu este altceva decât o înșiruire de clipe. Și eu nu doresc ca mărturia mea pentru Isus Hristos să se destrame din cauza unei singure clipe în care am făcut pe plac poftelor trupești. Nu vreau ca vreun moment de mânie, sau de mândrie, ori de poftă, să arunce vreo umbră asupra unei vieți întregi de umblare cu Domnul. Sincer să fiu, mă tem de această posibilitate. Dar, știți ceva? Chiar vreau să mă tem de această posibilitate. Când nu mă mai tem de ea – mă aflu într-un pericol real!”

Așadar, cum trebuie să răspunzi poftelor trupești? Singura cale este să faci din Cuvântul lui Dumnezeu codul tău de conduită și să refuzi orice compromis. Și dacă ai nevoie de un model, nu vei găsi altul mai bun decât Domnul Isus. El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…” (Matei 16:24). Încearcă și caută o oportunitate de a te lepăda de tine însuți într-un domeniu mărunt, și vei fi surprins să descoperi cât de greu este! Iar răsplata vine atunci când va trebui să te lepezi de tine într-un moment important al vieții, dar care va avea un preț foarte mare.

Așa că, practică stăpânirea de sine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:36-53


Domnul ar fi putut să Se înalţe la cer în momentul învierii Sale. Dar dorea să-i întâlnească din nou pe iubiţii Săi ucenici (Ioan 16.22); voia să le dea o dovadă nu numai a faptului că era viu, ci şi că a rămas Om pentru totdeauna, acelaşi Isus pe care Îl cunoscuseră, Îl urmaseră şi-L slujiseră aici, jos. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Acela pe care-L vedem în cer nu este numai „un duh” (v. 37), nici numai un „străin” (v. 18) pentru inimile noastre. Este Isus al Evangheliilor, Fiul Omului, cum ni L-a prezentat Luca, Mântuitorul cel tandru, pe care vom fi învăţat încă pe pământ să-L cunoaştem şi să-L iubim.

„Trebuie”, „trebuia”, „nu trebuia?” (v. 7,26,44,46). Tot planul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească prin suferinţele lui Hristos, dar şi prin gloriile Sale.

Domnul Isus alege ca Betania să fie locul din care El îi va părăsi pe ai Săi. El îi aşază astfel, în chip simbolic, pentru timpul absenţei Sale, pe un nou teren, în afara sistemului iudaic (v. 50): terenul vieţii celei noi şi al comuniunii (Ioan 12.1).

Cel din urmă cuvânt al Domnului este o promisiune (v. 49), iar cel din urmă gest al Său, o binecuvântare (v. 50). El a plecat, dar inima alor Săi este plină de atunci încoace de bucurie şi de laudă. Ca obiecte ale aceleiaşi iubiri, să-L celebrăm şi noi pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl nostru, şi ne vom bucura întrun Mântuitor desăvârşit.

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: