27 Iunie 2022
Domnului I-a părut rău că făcuse pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Sa.
Geneza 6.6
Acest verset pare să contrazică ceea ce citim în Numeri 23.19: „Dumnezeu nu este om, ca să mintă, nici fiu de om, ca să-I pară rău”. Scopurile și planurile lui Dumnezeu sunt absolute – nimic nu le poate schimba. Atunci ce înseamnă ceea ce citim în Geneza 6, anume că Domnului I-a părut rău? Cu siguranță nu înseamnă că Dumnezeu a făcut o greșeală, fiindcă nu a fost nimic moral greșit în faptul că El l-a creat pe om. Totuși, versetul arată regretul Său profund, din cauza ruinei, răzvrătirii și păcatului omenirii. Acestea au întristat inima Lui. Dumnezeu știa mai dinainte ceea ce avea să se întâmple, însă, când toate acestea s-au întâmplat, El nu S-a mulțumit cu această stare, ci a simțit adânc efectul ei.
În mod similar citim în 1 Samuel 15.35: „Domnului I-a părut rău că-l făcuse pe Saul împărat peste Israel”. În înțelepciunea Sa divină, Dumnezeu îl făcuse împărat pe Saul, însă, în dragostea Sa, a regretat acest lucru. El simte adânc rușinea pe care omul a adus-o peste creația Sa bună, la fel cum Domnul Isus a simțit și a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35).
Vedem înțelepciunea minunată, puterea și dragostea Dumnezeului nostru în faptul că El S-a înălțat deasupra falimentului omului și a pregătit binecuvântarea care va șterge orice durere din creația ruinată de păcat. Hristosul crucificat, înviat și glorificat este răspunsul minunat la căderea creației și la căderea împăratului Saul. Samuel deplângea falimentul și răzvrătirea lui Saul, însă Dumnezeu are un Om care va cârmui pe baza adevărului și a echității perfecte. Nu există decât un singur Om despre care Dumnezeu a putut spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea” (Matei 3.17). Dumnezeu nu poate avea niciun regret că L-a înălțat în glorie, la dreapta Sa. Nici noi, dacă ne încredem în El, nu vom avea niciun regret, pentru toată eternitatea. „Din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).
L. M. Grant
Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.
Ioan 8.12
Să luminăm din interior spre exterior
Turnul Eiffel din Paris este luminat și de aceea se poate vedea bine și pe timp de noapte. În anul 1985, iluminatul a fost modernizat: în locul farurilor uriașe care scăldau fațada turnului într-o lumină strălucitoare, s-au montat mici lumini în interiorul turnului, astfel încât structura turnului să fie mult mai vizibilă. Turnul nu mai era luminat din exterior, ci din interior spre exterior! Tot așa, omul are nevoie în viața lui de o lumină din interiorul locuit de Isus Hristos spre exterior, pentru ca oricine să vadă că Hristos trăiește în el!
În inima celui care Îl cunoaște pe Isus trăiește Domnul și El o luminează. Dar cine merge pe cale fără El se aseamănă cu un om care încearcă să-și găsească drumul prin întuneric. Isus dorește să aducă lumină în gândurile și în faptele noastre, dar și să ne dirijeze. Domnul dorește să ne facă să acționăm așa cum vrea El. Da, Isus Hristos dorește ca oamenii să lumineze din interior spre exterior, să fie faruri care să reflecte lumina lui Dumnezeu. Isus spune: „Eu sunt Lumina lumii”. Ucenicilor Săi, El le spune: „Voi sunteți lumina lumii” și „tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5.14,16).
Oamenii care vin la Isus Hristos Îl reflectă în viața lor pe acest Domn suprem. Este El și Luminătorul din ființa ta?
Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FOCALIZEAZĂ-TE PE SCOPURILE TALE! – Fundația S.E.E.R. România
„Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă…” (Psalmul 112:8).
Pentru a izbuti în viață, ar fi bine să ții cont de trei obstacole pe care trebuie să le dai la o parte:
1) Oboseala. Caii de curse aleargă aproximativ cu aceeași viteză; însă diferența dintre câștigarea și pierderea cursei depinde de „inima” lor. Așadar, uită-te în inima ta astăzi și vezi cum stai cu dedicarea. Biblia spune: „Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36).
2) Teama. Când vorbim despre dedicare, există 4 feluri de oameni.
a) Șovăielnici: oameni care nu au nici un scop și care nu-și iau angajamente.
b) Fricoși: oameni care nu știu dacă își vor atinge scopurile, așa că le este teamă să-și ia angajamente. c) Lași: oameni care se îndreaptă spre scop, dar care renunță când drumul devine anevoios.
d) Curajoși: oameni care își stabilesc scopuri, își iau angajamente și plătesc prețul pentru a le îndeplini. În care din cele 4 categorii te încadrezi? Teama și credința vor fi mereu prezente în viața ta, și cea pe care o alegi va determina dacă vei reuși sau vei eșua.
3) Mulțumirea de sine. Omul de afaceri Ray Kroc a spus: „Câtă vreme ești verde, crești. De îndată ce te-ai copt, începi să putrezești.” Dacă ești înțelept, îți vei lua perioade de timp pentru odihnă, ca să te reîmprospătezi, să te reînnoiești și să te refocalizezi. Dar nu trebuie să te mulțumești cu izbânda de ieri sau să te cantonezi în avântul de astăzi. Fă și tu acest lucru, la fel ca Pavel: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Amin!
de Jean Koechlin
Luca 23:33-49
Isus este condus pe acest sinistru deal al Căpăţânii, unde este crucificat între doi tâlhari. „Tată, iartă-i”, acesta este răspunsul sublim la tot răul pe care I–l fac oamenii (comp. cu cap. 6.27). Dacă ei se pocăiesc, atunci crima lor „cea mai odioasă din istoria omenirii” va fi ispăşită prin chiar moartea Lui.
La cruce, unde sunt prezenţi toţi, de la conducători (v. 35) până la cei mai nenorociţi răufăcători (v. 39), întreaga răutate a inimii omeneşti se descoperă cu neruşinare: priviri sfidătoare, ocări, provocări, injurii grosolane. Dar iată că un dialog minunat se angajează între Mântuitorul răstignit şi celălalt tâlhar, convins de păcat (v. 41). Luminat de Dumnezeu, el vede în Omul dispreţuit şi încununat cu spini, care va muri alături de el, o jertfă sfântă şi un împărat slăvit (v. 42). Şi primeşte o promisiune de nepreţuit (v. 43). Astfel, chiar de pe cruce, Domnul gustă deja un prim rod al chinurilor sufletului Său.
După ultimele trei ceasuri de întuneric de nepătruns, Isus regăseşte relaţiile întrerupte în timpul cât tocmai a fost părăsit. Şi, cu seninătate deplină, Îşi încredinţează duhul în mâinile Tatălui Său. Moartea Celui drept este ocazia celei din urmă mărturii pe care Dumnezeu o face să fie adusă prin centurionul roman (v. 47).
Mana Zilnica 