28 Iulie 2022
Dar voi, preaiubiților, zidindu-vă pe credința voastră preasfântă, rugându-vă prin Duhul Sfânt, păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă.
Iuda 20,21
Credinciosul are nevoie să se zidească în fiecare zi pe credința sa preasfântă. Ea face referire la voia revelată a Domnului, așa cum vedem în versetul 3: „credința dată sfinților o dată pentru totdeauna”. Pe ea se sprijină cel credincios. Fiind sigur că ea constituie o temelie de nezdruncinat împotriva atacurilor oamenilor și ale demonilor, el se poate zidi pe ea. Zidirea implică o hrănire continuă cu Scriptura, pentru ca sufletul să fie întărit. În strânsă legătură cu acest aspect stă rugăciunea „prin Duhul Sfânt”, nu o recitare formală a unor rugăciuni, ci comuniunea spirituală cu Dumnezeu, prin care sunt aduse înaintea Lui toate nevoile și toate dificultățile. Rugăciunea prin Duhul Sfânt poate rezulta doar dintr-o umblare prin Duhul Sfânt.
Urmează o poruncă clară: „Păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu” (versetul 21). Remarcați că nu ni se cere să-L facem pe Dumnezeu să ne iubească. Un astfel de gând este cu totul opus Celui a cărui natură este dragostea, iar crucea ne-a demonstrat dragostea Lui pe deplin. Această dragoste este neschimbătoare, chiar dacă noi, uneori, nu o savurăm așa cum ar trebui. Niciodată să nu ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu! Împrejurările prin care trecem nu o pot schimba, iar sufletul care se bazează pe ea va fi triumfător în conflictele și în dificultățile vieții.
Mai există un îndemn: trebuie să așteptăm venirea Domnului nostru Isus Hristos – îndurarea Lui pentru viața eternă. Avem încă de pe acum viața eternă, prin credința în Cel care este El Însuși viața eternă, însă ne îndreptăm către un loc unde viața va domni și unde totul va fi potrivit cu această viață pe care deja o avem prin Duhul. În felul acesta, sufletul încrezător privește cu speranță în sus și așteaptă cu răbdare venirea Domnului.
H. A. Ironside
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!
Evrei 4.7
Acum este ziua mântuirii
Tocmai voiam să mă duc la culcare, când a sunat telefonul. „Ați putea, vă rog, să veniți la spital? Un muribund dorește să vorbească cu dumneavoastră. Vă rog, grăbiți-vă!” Puțin mai târziu mă aflam la patul bolnavului. Era un om în floarea vârstei. În seara aceea, o mașină a derapat pe șoseaua umedă și l-a lovit. Picioarele îi erau zdrobite. Dramatic era faptul că șoferul a fugit de la locul accidentului, iar bărbatul grav rănit a fost găsit numai după câteva ore.
Acum era prea târziu! La amiază fusese sănătos, acum era mistuit de dureri îngrozitoare. În după-masa aceea ar fi râs dacă cineva i-ar fi vorbit despre moarte. Acum gemea: „O, Doamne, păcatele mele, mă tem atât de mult…”. I-am spus câteva cuvinte din Sfânta Scriptură și i-am amintit de Numele Domnului Isus, dar nu mă auzea. Avea dureri foarte mari. Apoi a devenit inconștient.
Și așa a murit. Am stat șocat lângă patul său. Aș fi deschis fereastra și aș fi strigat întregului oraș aglomerat: „Căutați pe Domnul Isus atât timp cât mai este de găsit! Pocăiți-vă acum cât mai este timp! Curând poate să fie prea târziu! Pe patul de moarte ești prea slab să mai faci acest pas! Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”.
Mâine poate să fie prea târziu, veșnic prea târziu! Ascultați astăzi de glasul Lui! Acum este ziua mântuirii!
Citirea Bibliei: Iov 6.1-30 · Fapte 7.17-34
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII UN SUSȚINĂTOR! (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Iosua… slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.” (Deuteronomul 1:38)
Când vine vorba despre darul susținerii, să subliniem câteva aspecte:
1) Susținerea este un dar neglijat. Oare de ce? Pentru că nicio lucrare nu pare mai necesară în biserică astăzi decât încurajarea. Sunt atât de frecvente descurajarea și temerile, și e atât de dificil să găsești – chiar și în biserică – încurajare. În multe comunități și biserici există ceva ce-am putea numi „comitetul dușurilor reci” – un grup de oameni mereu gata să-ți spună de ce o lucrare nu dă rezultate, și să-ți demonstreze că un oarecare program nu funcționează. Oamenii aceștia sunt mult mai vocali decât cei care încurajează, fapt care ne duce la următorul aspect:
2) Susținerea este un dar necesar. Indiferent cât de bine par să meargă lucrurile sau cât de bine arată cineva pe dinafară, fiecăruia dintre noi ne prinde bine uneori puțină încurajare. De fapt, susținerea este atât de importantă, încât întreaga biserică ar trebui să fie implicată în ea. Biblia spune: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie”. (Evrei 10:24-25). Biserica este un loc în care oamenii trebuie ridicați, nu dărâmați. Noi trebuie să-i susținem pe oameni atunci când n-au nevoie, și să nu așteptăm până când au nevoie de încurajare! Dacă așteptăm prea mult, încurajarea poate veni prea târziu. Nu aștepta să se întâmple ceva bun ca să rostești o încurajare; fă-o ca o practică obișnuită. „Dar nu știu ce să le zic,” spui tu. Dacă Îi ceri lui Dumnezeu înțelepciune în sensul acesta, El ți-o va da. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4).
Așadar, fii un susținător!
de Jean Koechlin
Ioan 10:22-42
Plini de rea‑credinţă, iudeii Îl iau din nou la întrebări pe Domnul: „Dacă Tu eşti Hristosul, spune-ne deschis!” (v. 24). Iar El nu numai că le–o spusese (de exemplu, cap. 8.58), ci le–o şi arătase (v. 25,32,37,38). De acum încolo, activitatea Sa va fi rezervată turmei Sale. Oile Îi aparţin de drept, în primul rând pentru că Tatăl I le–a dat Lui în mod expres (v. 29), apoi pentru că El le–a răscumpărat. Şi preţioasele versete 27 şi 28 ne spun pe de o parte ce face El pentru oile Lui, anume că le dă viaţă veşnică, le conduce şi le ţine la adăpost în mâna Lui, şi, pe de altă parte, ce le caracterizează, faptul că ascultă de glasul Lui şi că Îl urmează. Nu este acesta răspunsul potrivit la dragostea Lui minunată?
Încă o dată iudeii caută să–L ucidă cu pietre (cap. 8.59), acuzându–L acum de blasfemie. „Om fiind, Te faci pe Tine Însuţi Dumnezeu” (v. 33), pretind ei. Aceasta era, într–adevăr, ambiţia celui dintâi Adam şi este, de atunci, a tuturor urmaşilor lui: de a fi egali cu Dumnezeu. Dar Isus a urmat tocmai calea inversă: „Fiind în chip de Dumnezeu”, „la înfăţişare fiind găsit ca un om, S–a smerit” (Filipeni 2.6–8).
„Mulţi au crezut în El acolo” concluzionează totuşi versetul 42 (ca şi cap. 8.30) devenind fericitele Sale oi.
Mana Zilnica 