13 Iulie 2022
Și au venit la El niște oameni aducând un paralitic purtat de patru inși; și, neputând să se apropie de El, prin mulțime, au descoperit acoperișul unde era El și, desfăcându-l, au coborât patul pe care zăcea paraliticul.
Marcu 2.3,4
Acești patru oameni care l-au adus pe prietenul lor la Hristos ne îndeamnă și pe noi să facem lucrarea unui evanghelist. Ei știau că nu pot face nimic pentru prietenul lor, decât să-L aducă la Cel care îi putea schimba viața în mod complet. Ei au avut credință și au dat toate piedicile la o parte. Multe obstacole pot sta în calea celui care îi aduce pe alții la Hristos, însă credința îl face să persevereze. Și ce i-a făcut pe aceștia de fapt să-l aducă la Hristos?
În primul rând, le-a păsat cu adevărat de prietenul lor. Dragostea lui Hristos pentru cei pierduți ne constrânge să-i aducem pe aceștia la El (2 Corinteni 5.14). În al doilea rând, ei au pus în aplicare rugăciunile și grija lor. L-au luat pe prietenul lor, cu pat cu tot, și l-au dus la Isus. S-au suit pe acoperiș și au făcut o gaură în el. Acest lucru a însemnat timp și efort. Vestirea evangheliei poate fi o chestiune de înmânare a unui pliant, însă poate de asemenea implica un sacrificiu de timp, de bani și de energie. În al treilea rând, ei au căzut cu toții de acord să facă acest lucru. Au fost una în credincioșia lor. Au acționat împreună cu credință, în favoarea prietenului lor paralizat (Matei 18.19). Ei au fost de asemenea una în părtășia lor. N-au pierdut timpul contrazicându-se cu privire la cine face o lucrare mai bună cărându-l pe prietenul lor. Scopul lor a fost să-l aducă pe acesta la Domnul.
În ultimul rând, ei nu s-au temut. Nu au fost îngrijorați cu privire la cum aveau să arate cărându-l pe acest om, suindu-se pe acoperiș și dându-l la o parte. Dorința lor aprinsă a fost să-și aducă prietenul la Domnul, ca să fie vindecat. Sunt mulți în jurul nostru care sunt paralizați de păcat. Avem și noi aceeași credință și dorință de a-i aduce la Hristos?
T. Hadley, Sr.
Caut să vă trezesc mintea sănătoasă, ca să vă amintiți de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri.
2 Petru 3.1,2
Rolul conștiinței
Durerile sunt de regulă efectele secundare ale unor boli sau leziuni. În urmă cu câteva secole, cei suferinzi aveau la dispoziție puține mijloace pentru atenuarea durerilor. Astăzi, medicina modernă are la dispoziție așa de multe medicamente, încât omul este chiar răsfățat și adesea ia un calmant la cea mai mică durere. Și totuși, faptul că simțim durerile este până la urmă o binecuvântare, pentru că așa suntem avertizați că trupul ne este amenințat de un pericol și putem acționa eficient și la timp.
Ceea ce este durerea pentru trup este conștiința pentru suflet. Și sufletele noastre sunt amenințate permanent de pericole. Fiecare om are din fire un simțământ pentru bine și rău, pentru dreptate și nedreptate. Dacă lezăm acest „simț al binelui și al răului”, conștiința ne atenționează.
Pentru a scăpa pe termen lung de durere și totodată de o conștiință rea, trebuie să tratăm boala, respectiv cauzele. Conștiința ne arată că am păcătuit împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Păcatul însă poate fi îndepărtat numai printr-o recunoaștere sinceră înaintea lui Dumnezeu, dacă este necesar și înaintea oamenilor.
Cine are iertarea lui Dumnezeu este eliberat și va avea un viitor strălucit sus în cer, unde nu mai sunt lacrimi, tristețe, moarte și dureri.
Citirea Bibliei: Daniel 8.1-14 · Fapte 2.25-36
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GÂNDEȘTE-TE MAI MULT LA ALȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Dar cine are… și își închide inima… cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17).
Pe o scară de la 1 la 10, cât de des te gândești la nevoile altora, și încerci să vii în întâmpinarea lor? Înainte să răspunzi, amintește-ți următoarele cuvinte: „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” Egoismul este definit ca fiind „starea de spirit în care ești preocupat în mod exagerat de propria-ți persoană.” Acum, Dumnezeu nu-ți cere să faci sacrificii pentru alții într-o așa măsură încât să-ți pui în pericol propria sănătate fizică și mentală, după care să-ți pară rău că ai făcut-o. Și nici nu Se așteaptă să împlinești toate nevoile care îți apar în cale. Dar Dumnezeu contestă atitudinea „mie ce-mi iese de aici?” a epocii noastre, în care mulțumirea de sine, dezvoltarea personală, iluminarea personală și imoralitatea sunt intens promovate. Egoismul are rădăcini adânci, dar este o întăritură pe care trebuie s-o zdrobești, dacă vrei să experimentezi pacea și bucuria care dau vieții sens. B.C. Forbes, fondatorul revistei Forbes, a afirmat: „N-am cunoscut niciun om, în poziții înalte sau smerite, care – apropiindu-se de sfârșitul vieții – să regrete că a făcut fapte bune. Dar cunosc cel puțin o persoană care a ajuns să fie bântuită de gândul că a dus o viață egoistă!” Apostolului Iacov îi datorăm aceste cuvinte (Iacov 2:15-17): „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.” Așadar, gândește-te mai mult la alții!
de Jean Koechlin
Ioan 5:31-47
Isus răspunde la necredinţa iudeilor invocând patru mărturii în favoarea Sa: cea a lui Ioan (v. 32‑35), cea a propriilor Sale lucrări (v. 36), cea a Tatălui, care la Iordan Îl desemnase pe Fiul Său preaiubit (v. 37), şi cea a Scripturilor (v. 39). În cărţile lui Moise se vorbeşte deseori despre Mesia (v. 46; vezi de ex. Geneza 49.10,25; Numeri 24.17), dar iudeii, deşi pretindeau că-l venerează pe Moise, nu credeau deloc cuvintele sale, pentru că-L respingeau pe Cel pe care-L vestise el (v. 46; Deuteronom 18.15). Ei vor fi gata, în schimb, să-l primească pe Antihrist (v. 43).
„Cercetaţi Scripturile”, recomandă Domnul Isus. Prin ele vom putea înainta în cunoaşterea Persoanei Sale infinite.
A primi glorie de la oameni şi a căuta aprobarea lor constituie o formă de necredinţă (v. 44). Pentru că Dumnezeu declară că noi nu suntem nimic (Galateni 6.3) şi că nu avem nimic cu care ne–am putea lăuda (2 Corinteni 10.17)! Însă, în loc să acceptăm acest adevăr, ne complacem în părerile bune pe care alţii le-ar putea avea despre noi. Isus nu căuta deloc glorie din partea oamenilor (v. 41; comp. cu Pavel, în 1 Tesaloniceni 2.6) şi noi am putea să–L imităm, dacă avem în noi dragoste pentru Dumnezeu şi dorinţa de a–I fi plăcuţi Lui (comp. cu v. 42).
Mana Zilnica 