29 Iulie 2022
Cum voi purta eu singur necazul vostru și povara voastră și cearta voastră?
Deuteronom 1.12
Acesta era motivul temerii lui Moise: „Necazul vostru și povara voastră și cearta voastră”. Ei nu se înțelegeau între ei; existau controverse, neînțelegeri și dispute; și cine ar fi putut rezolva aceste lucruri? Ce umăr omenesc putea susține o astfel de povară? Cât de diferit ar fi putut sta lucrurile în mijlocul lor! Dacă ar fi umblat în dragoste, nu ar fi fost niciun caz care să trebuiască rezolvat și, prin urmare, nici nevoia de a judeca sau de a decide între ei. Dacă fiecare mădular al adunării ar fi căutat binele, interesele și fericirea fratelui său, nu ar fi existat nici „ceartă”, nici „necaz”, nici „povară”. Dacă fiecare ar fi făcut tot ceea ce îi stătea în putere pentru a promova binele comun, cât de plăcut ar fi fost rezultatul!
Însă, din nefericire, nu așa au stat lucrurile în privința lui Israel aflat în pustie; și, lucru cu mult mai smeritor, oare nu așa stau lucrurile cu Adunarea lui Dumnezeu, deși privilegiile noastre sunt cu mult mai înalte? Abia fusese formată Adunarea, prin prezența Duhului Sfânt, iar murmurele și nemulțumirile au și început să se audă. Și pe ce teme? Pe „neglijare”, fie ea imaginară, fie reală. Indiferent că era reală sau nu, eul era la lucru. Dacă neglijarea era doar imaginară, eleniștii erau de vină; iar dacă era reală, evreii erau de vină. În general, în astfel de cazuri, greșeala este de ambele părți; însă adevăratul fel de a evita toate certurile, nemulțumirile și murmurele este să pui eul în țărână și să cauți cu râvnă binele altora.
Chiar în prezența Domnului Însuși, a Cărui viață a fost o completă lepădare de sine, apostolii au avut o dispută cu privire la cine să fie cel mai mare. O astfel de dispută nu ar fi avut loc niciodată, dacă fiecare ar fi cunoscut secretul minunat al punerii eului în țărână și al căutării binelui altora. Niciunul dintre cei care cunosc adevărata înălțime morală, care constă în golirea de sine, nu va căuta un loc de înălțare pentru sine însuși. Apropierea de Hristos satisface atât de mult o inimă smerită, încât onoarea, distincțiile și răsplătirile au o mică valoare. Dar unde eul este la lucru, acolo vor fi invidie și gelozie, ceartă și nemulțumiri, confuzie și orice lucrare rea.
C. H. Mackintosh
[Tatăl a zis:] „Dar, dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne!”. Și Isus i-a zis: „Dacă poți … Toate sunt cu putință celui care crede”.
Marcu 9.22,23
Dacă poți…
Un om l-a adus la Domnul Isus pe singurul lui fiu posedat de un demon violent care, încă din copilărie, îl arunca pe băiat în apă sau în foc. Tatăl îl scăpa de fiecare dată cu greu de la înec sau de la arsură. Tatăl a strigat: „Dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne!”.
La prima vedere am putea spune că omul s-a adresat persoanei potrivite, pentru că numai Domnul Isus îl putea ajuta! Dar Domnul a auzit îndoială în cuvintele lui, fiindcă spusese: „Dacă poți face ceva”. Domnul a răspuns la acest dacă cu un alt dacă: Dacă poți crede, sau cu alte cuvinte: Importantă nu este întrebarea dacă Eu pot, ci dacă tu crezi. Apoi i-a explicat tatălui: „Toate sunt cu putință celui care crede”. Tatăl nu s-a apărat, ci a primit corectura și a spus: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Cât de contrar, dar totodată cât de înviorător este acest răspuns sincer! Apoi Domnul a scos demonul și l-a redat pe băiat tatălui său.
Câteodată, când suntem în necaz, gândim și spunem și noi la fel: Dacă poți, vino și ajută-ne! – Și Dumnezeu ne dă de înțeles, la fel de blând, că la necredință El nu va răspunde. Prin credință – oricât de mică ar fi – să ne bazăm pe promisiunile lui Dumnezeu! Cu încredere în El, care singur are puterea și poate totul, ajungem la liniște și avem parte de ajutorul Său.
Citirea Bibliei: Iov 7.1-21 · Fapte 7.35-50
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PRACTICĂ SMERENIA! – Fundația S.E.E.R. România
„Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat”. (Matei 23:12)
Apostolul Pavel a făcut una dintre cele mai extraordinare lucrări pe care le-a cunoscut lumea, și totuși a afirmat următorul lucru despre sine însuși: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15). Când oamenii i-au spus lui Pavel cât de important era ce făcea, el a rămas smerit aducându-și aminte ce a fost. Dacă crezi că te-a chemat Dumnezeu, răspunsul tău trebuie să fie o plecăciune în smerenie înaintea Lui.
Când Îngerul Domnului i-a spus bătrânului Zaharia că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul, Zaharia a căzut la pământ și nu s-a mișcat, așa încât oamenii s-au întrebat dacă nu cumva a murit. Ezechiel are o carte în Biblie care îi poartă numele. Este ceva extraordinar, nu-i așa? Cu toate acestea, când Dumnezeu l-a chemat, el a căzut cu fața la pământ și Dumnezeu i-a spus să se ridice: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!” (Ezechiel 2:1).
Când Ioan autorul Apocalipsei L-a văzut pe Isus stând în mijlocul celor șapte biserici, el a scris: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort” (Apocalipsa 1:17). Înțelegi tiparul care se conturează aici?
Apostolul Pavel scrie: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare…” (Efeseni 4:1-2). Gândește-te la expresia „umblare cu Dumnezeu”: în a cui companie ești? A lui Dumnezeu! Poți numi o chemare mai înaltă? Cu cât mai înaltă este chemarea ta, cu atât mai mic trebuie să te faci după propria ta estimare. Smerenia nu înseamnă să te consideri o persoană neînsemnată, ci să te gândești mai puțin la tine. Domnul Isus a concluzionat astfel: „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.” Așa că – practică smerenia!
de Jean Koechlin
Ioan 11:1-27
În neliniştea lor, cele două surori din Betania I–au adresat Prietenului divin o rugăciune care ne poate servi drept model: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav” (v. 3). Numindu-L Domn, ele Îi recunosc autoritatea şi nu-şi permit să–I dicteze, de exemplu: vino să-l vindeci! Ele expun simplu cazul care le preocupa. De asemenea, ele cunoşteau dragostea Lui şi la aceasta fac apel. Totuşi, această afecţiune nu-I impune lui Isus să plece imediat în Iudeea, după cum nici intenţiile criminale ale iudeilor nu-L împiedică să meargă acolo când a sosit momentul. El nu Se lasă condus de sentimente, cum facem noi adesea, nici oprit de teama de oameni. Ascultarea de Tatăl Său este singura care-I dirijează paşii. Prin această întârziere, gloria lui Dumnezeu va străluci şi mai mult, pentru că Lazăr este deja de patru zile în mormânt atunci când Domnul Isus ajunge în Betania. Ne aflăm uneori în faţa unor persoane încercate de doliu. Şi resimţim atunci totala insuficienţă a compasiunii omeneşti (asemenea celei a iudeilor din v. 19). Totul se schimbă însă când ne îndreptăm privirile spre Cel care este „Învierea şi Viaţa”. Atunci înţelegem plinătatea valorii lucrurilor veşnice.
Mana Zilnica 