20 Iulie 2022
Și speranța nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.
Romani 5.5
Cu aceasta atingem punctul culminant al învățăturii apostolului din acest pasaj. Speranța care este animată în noi de experimentarea credincioșiei neschimbate a lui Dumnezeu nu poate înșela, nu se poate dovedi mincinoasă, deoarece între noi și Dumnezeu a fost făcută o legătură pe care nimeni și nimic nu o va putea rupe: El ne-a dat Duhul Său! Nu doar că suntem înnoiți prin lucrarea acestui Duh, „născuți din apă și Duh” (Ioan 3.5), ci Duhul Sfânt Însuși, care, aș remarca în treacăt, este menționat aici pentru prima dată în această epistolă, ne-a fost dat ca pecete a credinței noastre și ca arvună a moștenirii dobândite pentru noi prin Hristos (2 Corinteni 1.22; Efeseni 1.13,14). Trupurile noastre au devenit locuința Duhului Sfânt. Pe această cale, așa cum spune apostolul, dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre. În alte locuri ni se spune că prin Duhul strigăm: „Ava, Tată!”, că prin El știm că suntem în Hristos și că Hristos este în noi (Galateni 4.6; Ioan 14.16-20).
Ce fapt minunat: dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin faptul că Duhul Sfânt locuiește în noi! Acest fapt nu ne-a putut fi descoperit mai devreme, înainte ca lucrarea răscumpărării să fie adusă înaintea ochilor noștri în toată plinătatea ei. El reprezintă, așa cum am spus, punctul culminant al învățăturii apostolului. În ce măsură fiecare credincios, individual, înțelege acest lucru prin credință și savurează dragostea lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt este un aspect, iar în ce măsură umblă în ea este un alt aspect; dar faptul rămâne același pentru toți credincioșii. Ca urmare a acestuia, speranța nu poate să înșele. Dumnezeu nu Își întoarce ochii de la cei drepți (Iov 36.7).
R. Brockhaus
Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați, … ci cu sângele scump al lui Hristos.
1 Petru 1.18,19
Totul este achitat!
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a jertfit pentru a ispăși păcatele cu sângele Său. Când a fost răstignit pe cruce în fața porților Ierusalimului, s-a făcut întuneric în miezul zilei timp de trei ore. Atunci, El a suportat judecata grea a lui Dumnezeu pentru vina altora. La scurt timp înainte să-Și dea viața, a strigat victorios: S-a sfârșit! Vina este achitată!
Cine beneficiază de plata datoriei păcatelor sale? Oricine o acceptă pentru sine personal! Cum? Printr-o rugăciune sinceră! Spuneți-I lui Dumnezeu, plin de încredere, de exemplu: „Dumnezeule mare din ceruri, eu vin astăzi la Tine! Recunosc faptul că sunt un păcătos. Dar cred că Isus Hristos a plătit la cruce pentru vina mea. Îți mulțumesc că L-ai jertfit pe Fiul Tău pentru mine! Amin”.
Atunci Dumnezeu vă iartă toate păcatele și nu-Și va mai aduce aminte de ele: „Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață” (Isaia 44.22). În schimb, El vă dăruiește viața veșnică și Duhul Său Sfânt. Acum sunteți un copil al lui Dumnezeu. Însuși Isus Hristos garantează că totul este achitat: după moartea Sa, El a înviat a treia zi și puțin mai târziu S-a înălțat la cer. În curând îi va lua la Sine pe toți cei credincioși. Aceasta vă motivează să trăiți acum pentru Domnul Isus și să vă bucurați de cer.
Citirea Bibliei: Daniel 11.29-45 · Fapte 4.23-31
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PACE – ÎN CIUDA CIRCUMSTANȚELOR! – Fundația S.E.E.R. România
„Vă las pacea, vă dau pacea Mea…” (Ioan 14:27).
Dumnezeu îngăduie în viața noastră și împrejurări incomode sau apăsătoare… Dar ne promite în schimb că va fi cu noi în ciuda fricii noastre! Prezența și însoțirea lui Dumnezeu, și nu circumstanțele confortabile, sunt în măsură să ne întărească credința și să scoată la iveală ce e mai bun din noi.
Dumnezeu i-a zis lui Avraam să-și lase familia bogată și locul de baștină și să meargă într-un ținut pe care nu-l cunoștea. Dumnezeu i-a spus că va fi tatăl unui „neam mare”, prin care va binecuvânta lumea. Avraam a ascultat, a plecat… și astfel s-a născut poporul evreu.
Dumnezeu i-a zis lui Moise să se confrunte cu Faraon, cel mai mai puternic om de pe pământ și l-a asigurat că El Însuși îl va folosi ca să-și scape poporul. Moise a ascultat, și Dumnezeu i-a adus scăparea promisă.
Dumnezeu i-a zis lui Iosua că dacă va fi puternic și curajos, când toți ceilalți doreau să se întoarcă în robie, El va merge cu ei și le va da țara. Iosua a fost puternic și curajos, iar Dumnezeu a mers El Însuși cu ei și le-a dat țara.
Vedem din nou și din nou acest tipar repetându-se în Sfânta Scriptură. Tânărul David s-a luptat cu uriașul Goliat, Ilie l-a înfruntat pe Baal, Daniel a fost aruncat în groapa cu lei – și întotdeauna Dumnezeu a fost acolo, în mijlocul încercării și temerii lor. Și dacă spui că aceste relatări despre curaj sunt de domeniul trecutului, istoricul Everett Ferguson spune că mai mulți creștini au fost uciși pentru credința lor în ultimii 50 de ani, decât în primii 300 de ani de existență a Bisericii.
Așadar, iată Cuvântul de azi de la Dumnezeu pentru tine: când oamenii nu te agreează, când primești un calificativ slab la locul de muncă, când te confrunți cu o boală incurabilă, sau când economia cade iar pensia ta este în pericol – Domnul spune: „Vă dau pacea Mea!”
de Jean Koechlin
Ioan 7:37-53
Aceste capitole, 6 şi 7, ne fac să ne gândim, respectiv, la capitolele 16 şi 17 din Exod. În capitolul 6, Domnul Isus Se prezenta ca fiind adevărata Pâine venită din cer, căreia mana nu îi era decât un simbol. Acum El este înaintea noastră ca stânca din Exod 17, din care apa vie ţâşneşte îmbelşugat. Isaia, în capitolul său 55, invita pe „oricine însetează” să vină la apele harului. Aici însă, Însuşi Domnul strigă: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (v. 37). Şi credinciosul, umplut de Duhul Sfânt, devine un canal pentru binecuvântarea altora (v. 38).
Dar ce trist la orice răspuns apar noi contestări! Este ca şi cum oameni însetaţi, aflaţi în faţa unui izvor curat, în loc să bea, s-ar apuca să discute compoziţia chimică a apei sau originea ei.
Capitolul se încheie prezentându-ne două mărturii pentru Domnul făcute înaintea fariseilor. Slujbaşii (aprozii) trimişi să–L prindă sunt nevoiţi să recunoască faptul că nu sunt cuvinte omeneşti cele rostite de El: „Niciodată n–a vorbit vreun om aşa, ca Omul acesta” (v. 46). Apoi Nicodim este cel care, cu timiditate, pledează în favoarea Celui cu care, în capitolul 3, avusese o întrevedere de neuitat.
Mana Zilnica 