30 Iulie 2022
Și el a zis: „Arată-mi, Te rog, gloria Ta”. Și El a zis: „Voi face să treacă toată bunătatea Mea pe dinaintea feței tale și voi vesti Numele Domnului înaintea ta; și voi fi îndurător cu cine voi fi îndurător și voi avea milă de cine voi avea milă”. Și a zis: „Tu nu-Mi poți vedea fața, pentru că omul nu poate să Mă vadă și să trăiască”.
Exod 33.18-20
Ar putea vreun om să înțeleagă înțelepciunea supremă și căile minunate ale lui Dumnezeu, înainte ca Dumnezeu să le descopere? Așa ceva ar fi imposibil. Dacă Dumnezeu ar fi spus în Vechiul Testament că Fiul Său avea să devină Om; că avea să fie născut într-un staul; că avea să trăiască treizeci și trei de ani și jumătate pe acest pământ; că avea să sufere de foame și de sete; că avea să fie respins, batjocorit, scuipat și, în cele din urmă, crucificat, ar fi crezut cineva toate acestea, în cazul în care ar fi putut să le înțeleagă? Dacă Dumnezeu ar fi spus că Fiul Său, prin moartea de la cruce, avea să devină mijlocul de mântuire pentru milioane de oameni și că, prin moartea Sa, poporul Israel avea să fie mântuit și avea să primească toate promisiunile pe care Dumnezeu le dăduse poporului Său, ar fi înțeles cineva așa ceva? Imposibil! Nu putem înțelege căile lui Dumnezeu înainte ca El să ni le arate. Când El Se descoperă ochilor noștri, atunci ne minunăm la vederea gloriei căilor Sale.
În Efeseni 3.9,10 citim: „Dumnezeu, care a creat toate, pentru ca înțelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor și autorităților în cele cerești”. Prin Adunare, îngerii învață înțelepciunea lui Dumnezeu, fiindcă, deși ei slujesc în prezența Lui de milioane de ani, nu au cunoscut pe deplin măreția, vastitatea și adâncurile înțelepciunii Lui. Este limpede deci că sfinții Vechiului Testament nu puteau cunoaște ceea ce cunoaștem noi acum despre lucrarea Domnului, nici nu puteau înțelege rezultatele ei așa cum le înțelegem noi astăzi.
În plus, israeliții nu vor cunoaște nici în viitor ceea ce cunoaștem noi acum cu privire la lucrarea Domnului Isus. Ei nu vor putea niciodată pătrunde măreția ei, așa cum o facem noi. Nu că noi am putea înțelege pe deplin măreția acestei lucrări, însă putem să ne adâncim în ea mult mai mult decât o vor putea face sfinții din Mileniu.
H. L. Heijkoop
Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! Fiindcă oricine cere, primește; cine caută, găsește; și celui care bate, i se va deschide.
Luca 11.9,10
Filosofia mea nu merge atât de departe
Filosoful Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) a fost un om de acțiune, care a crezut în binele din om. În ciuda studiilor sale teologice, el a rămas însă departe de Dumnezeul Bibliei și de Isus, Mântuitorul.
În scrierile sale citim: „Omul poate face ceea ce ar trebui; iar când spune: «Nu pot», atunci de fapt nu vrea. Toată puterea umană este dobândită prin lupta cu sine și prin depășirea de sine”.
Odată Fichte a fost vizitat de baronul Kottwitz, pe care filosoful l-a tratat cu un aer de superioritate. În timpul războaielor lui Napoleon, baronul Hans Ernst von Kottwitz (1757-1843) își sacrificase o mare parte din avere pentru a oferi un loc de odihnă și hrană sutelor de persoane fără adăpost din Berlin, comandamentul francez de la acea vreme punându-i la dispoziție o cazarmă.
În timpul conversației lor au abordat și tema rugăciunii. Filosoful educat a spus: „Domnule baron, copilul se roagă, bărbatul vrea”. Kottwitz i-a răspuns: „Domnule profesor, am grijă de 600 de oameni și de multe ori nu știu de unde să iau pâinea zilnică necesară. Într-o astfel de situație cunosc o singură soluție: rugăciunea către Tatăl meu ceresc. Iar aceasta m-a ajutat întotdeauna”. Fichte a tăcut o vreme și apoi a spus tulburat: „Da, dar filosofia mea nu merge atât de departe”.
Citirea Bibliei: Iov 8.1-22 · Fapte 7.51-60
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ RECUNOȘTI VOCEA LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România
„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:9)
Samuel era un băiat care lucra în Locașul sfânt, dar nu a recunoscut vocea lui Dumnezeu când El i-a vorbit. Mai târziu însă, urechea sa a devenit portalul prin care Dumnezeu S-a adresat unei națiuni întregi. A învăța să recunoști vocea lui Dumnezeu nu este o competență pe care o dobândești peste noapte, pentru că El ne vorbește în momente diferite, în moduri diferite și în circumstanțe diferite. Pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu, avem nevoie de următoarele:
1) Maturitate spirituală. Domnul Isus ne-a explicat de ce-l urmează oile pe păstor: „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:4). Să observăm că Isus a zis că „oile” Sale (nu „mieii” Săi) „Îi cunosc glasul”. Mieii urmează oile adulte până când li se dezvoltă simțurile. Asta înseamnă că pentru cei imaturi există har. Așadar, dacă auzul tău spiritual nu s-a dezvoltat încă, Dumnezeu va lucra în tine până când acest auz ți se va dezvolta.
2) În al doilea rând, tu trebuie să înveți să nu-L limitezi pe Dumnezeu! Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, s-a cutremurat tot muntele… pe când lui Ilie i-a vorbit printr-un susur blând. Nu-L limita pe Dumnezeu și nu încerca să-L încadrezi în tipare omenești. El poate să-ți vorbească prin Biblie, prin cei care au pregătirea necesară ca să te învețe din Cuvântul Său, printr-o cântare, printr-o situație dureroasă, ori prin gândurile și dorințele tale, când ești supus Lui… Cheia este să stai aproape de Dumnezeu și să ai urechile ciulite!
3) În al treilea rând, pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu, tu trebuie să fii supus. Regele David a spus: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8). Când vine vorba despre recunoașterea vocii lui Dumnezeu, care dintre următoarele răspunsuri ți se potrivește: „Când mă voi simți mai bine”? „Când voi reuși să-mi fac loc în programul meu încărcat”? „Mă mai gândesc la asta”? Dar ia seama bine la versetul următor (Iov 36:11): „Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie”.
de Jean Koechlin
Ioan 11:28-44
Marta înţelege că sora ei poate pătrunde mai bine decât ea gândurile Domnului. O cheamă. Maria însă nu poate decât să spună şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici” (v. 32; comp. cu v. 21). Ea nu ştie să privească decât în urmă, ca multe persoane aflate în doliu. Isus, cu inima strânsă, cere să fie condus la mormânt. Şi Îl vedem plângând. Oare nu ştia El ce avea să facă? Sigur că ştia, însă, în prezenţa ravagiilor morţii şi a tragicelor ei influenţe asupra spiritului oamenilor, Fiul sfânt al lui Dumnezeu este copleşit de durere, de tulburare, de mâhnire. Da, acolo este Învingătorul morţii, însă, pentru ca gloria lui Dumnezeu să strălucească înaintea mulţimii care avea să fie martoră, trebuie din nou constatat cum se cuvine stadiul de alterare al lui Lazăr (v. 39) şi, de asemeni, ca mai întâi Domnul să atribuie puterea Sa unei acţiuni a harului Celui care L-a trimis (v. 41,42). Numai atunci puternicul Său strigăt de poruncă face să iasă mortul din mormânt, încă înfăşurat în fâşiile sale de pânză” Ce înfiorare pentru întreaga asistenţă!
Cât despre noi, să reţinem promisiunea pe care Domnul i–o face Martei: „dacă vei crede, vei vedea” poate nu exact ce speri, dar cu siguranţă „gloria lui Dumnezeu” (v. 4 şi 40).
Mana Zilnica 