27 Iulie 2022
Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întâlnirii, la întâi ale lunii a doua, în anul al doilea după ieșirea lor din țara Egiptului.
Acestea sunt poruncile și rânduielile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise fiilor lui Israel, în câmpiile Moabului.
Numeri 1.1; 36.13
Călătoria lui Israel prin pustie, de la Sinai și până în câmpiile Moabului, a durat aproximativ treizeci și opt de ani. În tot acest timp, Dumnezeu Și-a călăuzit cu credincioșie poporul către țara promisă, fără să piardă niciodată din vedere scopul Său, chiar dacă poporul l-a pierdut de cele mai multe ori. Călătoria prin pustie a scos la iveală inima necredincioasă a israeliților, însă, chiar dacă L-au ispitit pe Domnul de multe ori, murmurând împotriva Lui, El le-a vorbit aceste cuvinte din Numeri 15.2: „Când veți intra în țara locuințelor voastre, pe care v-o dau”; și, din nou, în versetul 18: „Când veți intra în țara în care vă voi duce”. Toată necredința și toate murmurele lor n-au putut zădărnici scopul lui Dumnezeu de a-i aduce în țara în care curgea lapte și miere. El niciodată nu i-a abandonat; și niciodată nu ne abandonează nici pe noi. Ce răbdare infinită!
Toate aceste lucruri li s-au întâmplat ca imagini pentru noi și sunt scrise pentru învățătura noastră. Ce trebuie deci să învățăm din ele? Dumnezeu ne învață astăzi, așa cum a dorit să-l învețe și pe Israel în trecut, acest mare adevăr: carnea nu folosește la nimic. Tot ceea ce a fost încredințat responsabilității omului s-a sfârșit cu faliment, fiindcă omul nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Neascultarea este cauza slăbiciunii și a falimentului. Ce istorie tristă!
Dumnezeu rămâne însă credincios, în ciuda falimentului omului. El mustră și disciplinează, iar când aceste metode produc efectul dorit, El ne amintește de Hristos și de lucrarea Lui încheiată de la cruce, prin care a fost glorificat. Într-adevăr putem fi încredințați că Cel care a început o bună lucrare în noi o va duce la bun sfârșit până în ziua lui Isus Hristos (Filipeni 1.6). Ce resursă minunată!
J. Redekop
O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”.
1 Timotei 1.15
De ce nu sunteți credincios?
Pentru că vă temeți să fiți batjocorit de prieteni și de cunoscuți? Isus Hristos spune: „De oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, Se va rușina și Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său” (Marcu 8.38).
Sau vă deranjează umblarea unor oameni care spun că sunt credincioși? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu” (Romani 14.12).
Poate gândiți că Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit cu faptele dumneavoastră? Isus Hristos spune: „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).
Poate nu sunteți dispus să renunțați la păcat și la tot ce vă reține să veniți la Hristos? El spune: „Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16.26).
Sau vă temeți că Hristos nu v-ar primi? El vă cheamă: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).
Poate vă îngrijorați că nu veți rămâne statornic până la țintă? Pavel spune: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi o bună lucrare o va duce la capăt până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1.6).
Citirea Bibliei: Iov 5.1-27 · Fapte 7.1-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII UN SUSȚINĂTOR! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„…Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credinţă…” (Faptele Apostolilor 14:22).
Un susținător are abilitatea de a face între altele și aceste trei lucruri:
1) El confirmă. „După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele Apostolilor 14:21-22). Omul cu „limba iscusită” este un stâlp de susținere în vremuri de încercare. El știe să-i motiveze pe cei aflați în necazuri și să-i atenționeze, atunci când pornirea le aduce necaz. El aruncă o vestă de salvare credinciosului care se îneacă în marea îndoielii.
2) El consolează. Biblia spune: „Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.” (Faptele Apostolilor 16:40). Aici, darul susținerii se manifestă în forma sa cea mai fină. Pavel și Sila au fost acuzați pe nedrept, au fost bătuți cu nuiele și aruncați în temniță, cu mâinile și picioarele prinse în butuci. Când a aflat biserica despre toate acestea, credincioșii au fost foarte supărați. În mod uimitor, după ce au fost eliberați din închisoare, în loc să caute consolare și mângâiere la frații în credință, Pavel și Sila au mers la biserică și au oferit ei înșiși încurajare.
3) El confruntă. „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie…” (Filipeni 4:2-3). Aceste două femei, din biserică, nu se înțelegeau prea bine una cu cealaltă, așa că Pavel și-a luat în serios rolul de împăciuitor și le-a confruntat. A fost prietenos, a fost corect, a fost ferm… Și tu trebuie să fii la fel!
de Jean Koechlin
Ioan 10:7-21
În această evanghelie nu întâlnim parabole. Acela care este „Cuvântul” Se adresează oamenilor printr-un limbaj direct. În schimb, ce preţioase imagini şi comparaţii foloseşte Domnul pentru a ni Se descoperi! Vedeţi pasajele în care El afirmă: „Eu sunt” (6.35,48,51; 8.12; 10.7,9,11,14; 11.25; 14.6; 15.1,5). „Eu sunt uşa oilor”, spune El în versetul 7 şi în versetul 9. Pentru a fi mântuiţi, este necesar să intrăm „prin El” (comp. cu Efeseni 2.18). Dar noi avem nevoie să fim şi conduşi. Lăsaţi de capul nostru, suntem precum oaia, animal lipsit de inteligenţă, care se rătăceşte atunci când nu este condusă (citiţi Isaia 53.6). În contrast cu oamenii plătiţi, cu hoţii şi cu tâlharii, abili în a pustii sufletele, Isus Se prezintă aşadar ca Păstorul cel bun (v. 11 şi 14). Şi, în acest sens, aduce două dovezi. Cea dintâi este darul de bunăvoie al vieţii Sale pentru a-Şi răscumpăra oile, mărturie supremă a dragostei Sale pentru ele şi totodată ~ să nu uităm ~ motiv al dragostei Tatălui pentru El (v. 17).
Cea de-a doua dovadă este cunoaşterea pe care El o are faţă de oile Sale şi, reciproc, pe care ele o au faţă de Păstorul lor (v. 14). O legătură atât de strânsă confirmă drepturile pe care le are asupra turmei şi asupra inimii fiecăruia dintre noi.
Mana Zilnica 