7 Iulie 2022
Isus i-a spus: „Nici Eu nu te condamn. Mergi și să nu mai păcătuiești”.
Ioan 8.11
Nu putem înțelege pe deplin cât de mult a apăsat pe inima lui Hristos starea acestei lumi păcătoase, în timpul când El S-a aflat aici și a slujit. Ca Fiu al lui Dumnezeu, lipsit de păcat, El a experimentat, fără îndoială, fiecare situație într-un fel diferit de felul cum o facem noi, însă, fiind Fiul Omului, El a pătruns atât de perfect în toate aceste situații, încât acum El poate simpatiza cu noi. Văzând stricăciunea pe care păcatul a produs-o în această lume, El a suspinat și chiar a plâns, însă cât de minunat este să vedem că niciodată n-a refuzat pe cineva care a venit la El pentru vindecare și mângâiere, fie tânăr, fie bătrân, fie bogat, fie sărac.
Grija pe care Domnul Isus a arătat-o față de nevoile pământești ale oamenilor a fost cuplată cu preocuparea Lui pentru binele lor spiritual. Când mulțimile Îl îmbulzeau ca să găsească alinare pentru suferințele lor fizice, El vedea nevoia încă și mai mare a lor de a fi vindecați de păcat. Când cei din jurul Lui nu puteau face altceva decât să arate cu degetul și să judece, marele Judecător a dăruit îndurare. Totuși Dumnezeu nu trecea cu indiferență peste păcat, fiindcă Cel care oferea iertare era chiar Acela care avea să moară pentru păcat.
Să-L privim la scăldătoarea Betesda, când l-a întrebat pe un om dacă voia să fie făcut sănătos (Ioan 5.6). Cu siguranță că El îi oferea vindecare nu doar pentru trupul lui, ci și pentru inima lui, care era împovărată de păcat. Mai târziu, Isus l-a găsit în templu și i-a spus să nu mai păcătuiască (versetul 14). La fel, El n-a vrut s-o condamne pe femeia prinsă în adulter, iar cuvintele Sale pentru ea au fost: „Du-te și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8.11). Să nu uităm că iertarea de care ne bucurăm a fost obținută cu un preț foarte mare, de aceea să avem grijă să nu înlocuim cuvintele Domnului cu îndemnul: «Încearcă să nu păcătuiești prea mult». Să ne îmbrăcăm, prin har, cu „omul cel nou, care este creat după Dumnezeu în dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4.24)!
E. Clermont
Domnul este tăria mea și scutul meu; în El mi se încrede inima și sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima și-L laud prin cântările mele.
Psalmul 28.7
Secretele vieții creștine
Nu încercați să duceți greul zilei de mâine cu puterea primită azi!
Să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus care a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35).
Nu-l puteți împiedica pe diavolul să treacă pe strada voastră, dar îl puteți împiedica să se oprească la voi.
Credincioșia în lucrurile mici este un lucru mare în ochii lui Dumnezeu.
Mai mult decât lucrarea voastră, Dumnezeu dorește dragostea voastră.
Acela căruia i s-a făcut un bine trebuie să-și amintească întotdeauna de el, iar acela care a făcut un bine trebuie să-l uite.
Este mai important să descopăr ce vrea să-mi spună Dumnezeu printr-o situație grea, decât să ies din acea situație.
Credința noastră poate că nu este mare, dar Dumnezeul în care ne încredem este mare.
Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU SĂ-ȚI RISIPEASCĂ FRICA! – Fundația S.E.E.R. România
„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).
Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri.
Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!
Mana Zilnica 