Mana Zilnica

Așa că după roadele lor îi veți recunoaște.

Matei 7.20

Dovada că el era pictorul

Se spune că un pictor vestit, călătorind prin sudul Europei, a ajuns la o trecere de frontieră și a fost rugat de vameș să-i prezinte pașaportul. După multă căutare, pictorul a constatat că nu-l avea.

— Totuși eu sunt pictorul N. Cine nu mă cunoaște?

— Probabil sunteți pictorul N., a răspuns vameșul, dar sunt atâția oameni care se dau drept ceea ce nu sunt; așa că avem nevoie de o dovadă. Vă dau un creion și o foaie de hârtie; dacă sunteți într-adevăr însuși pictorul acela vestit, vom vedea îndată.

Artistul a luat creionul și, cu mâna sa de maestru, a schițat în câteva contururi grăbite însăși scena în care se găseau. Atunci vameșul i-a zis:

— Nu mai avem nevoie de altă dovadă, pentru că nimeni altul n-ar fi putut face un astfel de desen.

Apoi l-a lăsat să treacă.

Așa stau lucrurile și pe teren spiritual. Nu este suficient să te numești creștin, să mergi de câteva ori pe an la biserică, să respecți câteva rânduieli și în rest să te comporți ca unul care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. Fiecare om trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al vieții sale. Mântuitorul este singurul care poate schimba viața omului. Numai El poate da o natură nouă, o naștere din nou, prin care creștinul se comportă ca un om credincios.

Acceptă ca Domnul Isus să-ți schimbe viața și vei aduce roade vrednice de pocăință (Matei 3.8)!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 22.41-54 · Ioan 15.9-17

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ MOARTEA FĂRĂ TEAMĂ! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse…” (Psalmul 16:11)

Dacă vei întreba douăzeci de persoane cum este raiul, probabil vei primi douăzeci de răspunsuri diferite. Dar există o afirmație care nu lasă loc speculațiilor: „Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine”, decât orice ne-am putea imagina (am citat Filipeni 1:23) Amintindu-și de o conversație avută cu mama sa înainte de a pleca în veșnicie, Anne, fiica lui Billy Graham, scria: „I-am povestit despre vizita mea recentă la Westminster Abbey, unde sunt încoronați și unde se căsătoresc regii și reginele. Poarta pentru turiști care duce la intrarea în catedrală este un loc întunecos și înghesuit. Dar în partea opusă se află o altă ușă care se deschide spre sanctuarul magnific, glorios al catedralei Westminster. Nartexul (încăpere de la intrarea într-o biserică) era slab luminat, un loc oarecare în care-ți cumperi biletul și ghidul, înainte de a intra în catedrală. Nu-mi pot imagina pe nimeni luându-și bilet, sau răsfoind o carte despre acest edificiu și să se mulțumească să rămână la intrare. Noi ne luăm biletul spre cer când ne „naștem din nou” prin credința în Domnul Isus. Și ne familiarizăm cu cerul prin „ghidul” într-acolo – Biblia! Mama a părăsit nartexul și s-a mutat în sanctuar pe 14 iunie 2007. Este o durere grea și de neimaginat, faptul că nu mai pot să-i văd strălucirea din ochi și nu-i mai aud vorbele înțelepte. În ciuda inimii mele zdrobite, știu că întreaga ei rațiune de a fi – și a noastră – este mutarea în rai. Psalmistul a spus: „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” Într-o zi, și eu mă voi muta acolo, ca să trăiesc pentru totdeauna în „sanctuar”. În tot acest timp, doresc să le arăt celorlalți o frântură din casa Tatălui meu, ca și ei să aștepte cu nerăbdare și cu nădejde să se mute acolo!” Deci, fă și tu la fel!

de Jean Koechlin

Ieremia 17:12-27

Dacă încercăm să ne scriem numele pe pământ (v. 13), vom vedea în curând că acesta ajunge de necitit. Şi totuşi, câţi nu sunt ca aceşti nebuni care, fără să se gândească la viitor, caută să-şi facă un nume pe un pământ care trece! Drag prieten, cartea vieţii este locul în care trebuie să fie înscris numele tău.

Găsim aici din nou trista declaraţie din cap. 2.13: „L-au părăsit pe Domnul, Izvorul apelor vii…„. În Ioan 6.66, mai mulţi ucenici nu-L mai urmează pe Domnul Isus, Cel care, exact în capitolul următor, urma să Se descopere ca fiind Izvorul de apă vie (Ioan 7.37).

Rugăciunea din v. 14 recunoaşte că numai Dumnezeu poate schimba inima rea a omului: „Vindecă-mă Tu, … şi voi fi vindecat; salvează-mă Tu, şi voi fi salvat„. În cap. 31.18, Efraim va cere, la rândul lui, „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce„. „Pentru că Tu eşti lauda mea„, adaugă profetul, punând în lumină adevărul că, în lucrarea mântuirii noastre, totul vorbeşte despre gloria lui Dumnezeu.

În ultima parte a capitolului, Domnul aduce aminte de dispoziţiile Sale în legătură cu sabatul. Legea fusese încălcată în acest punct, ca de altfel şi în altele (cap. 7.9). Un secol mai târziu, după întoarcerea din Babilon, credinciosul Neemia va pune la inimă această învăţătură din v. 21,22 (Neemia 13.15…). Le va aminti mai-marilor din Iuda că nenorocirile poporului fuseseră consecinţa necredincioşiei părinţilor tocmai în această privinţă.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 sept. 2021

19 Septembrie 2021

Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

Ioan 3.17

Domnul Isus a devenit Om, căci doar un Om putea muri pentru un om, ca Înlocuitor al lui; și doar un Om putea fi Mijlocitor între Dumnezeu și om. Doar acest Om, Cel care era atât de prețios în ochii lui Dumnezeu, putea împlini o astfel de lucrare măreață, o lucrare care putea restabili dreptatea lui Dumnezeu. Aceasta era singura cale prin care Dumnezeu putea arăta har omului pe o bază dreaptă, binecuvântându-l așa cum dorea inima Lui să o facă.

El a dorit să pregătească pentru om casa Tatălui – locuința veșnică a lui Dumnezeu – unde Tatăl și Fiul locuiseră din veșnicie. El a dorit să dăruiască omului toate bogățiile cerului. Aceasta este ceea ce ne spune Efeseni 1.3, anume că am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Dumnezeu a dorit să ne binecuvânteze potrivit bogățiilor harului Său. El a dorit să dăruiască omului tot ceea ce umplea de plăcere inima Lui, din eternitate. A dorit ca omul să se bucure împreună cu El de toată valoarea lucrării lui Hristos. Vedem acest lucru în Geneza 9, unde Dumnezeu a dat omului orice viețuitoare ca hrană, pentru a învăța, mai înainte de toate, că nu putea trăi decât prin moartea Altuia, a Aceluia care a murit ca Înlocuitor al lui. Aceeași lecție ne-o prezintă Domnul Isus în Ioan 6. Acolo vedem un al doilea lucru, anume că noi, aflați acum pe pământ, ne putem deja hrăni sufletele cu Persoana Sa, pe care Dumnezeu o numește hrana (pâinea) Sa (Levitic 3.11-16). Ioan 6 ne prezintă aceeași lecție pe care am găsit-o în Geneza 9, unde hrana omului devine ceea ce Îi fusese jertfit lui Dumnezeu. La aceasta Se referă Domnul, în Ioan 6, când spune că trebuie să mâncăm carnea Lui pentru a avea viața. Într-adevăr, trebuie să ne hrănim sufletele cu El Însuși, având astfel comuniune cu Dumnezeu.

Iată ce avea Dumnezeu în inimă pentru noi! Însă toate acestea puteau fi realizate doar dacă Tatăl Îl dădea pe singurul Său Fiu. „Pe singurul tău fiu, pe care îl iubești” (Geneza 22.2) – pe El L-a dat să moară pe crucea de la Golgota. „În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10).

H. L. Heijkoop

Și în mijlocul scaunului de domnie și a celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat …

Apocalipsa 5.6

Mielul lui Dumnezeu

Ucenicul Ioan, care a rostit cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1.36), L-a urmat pe Domnul Isus și L-a cunoscut ca pe cel mai smerit și mai blând Om, care a făcut întotdeauna voia Dumnezeului și Tatălui Său.

La cruce, Ioan a văzut cum suferea Mielul lui Dumnezeu. Era de față când „L-au răstignit și, împreună cu El, pe alți doi: unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc” (Ioan 19.18). El a auzit batjocura oamenilor și a observat că Mielul tăcea, asemenea mielului care este dus la tăiere (Isaia 53.7).

În ziua învierii, Domnul a venit la ucenicii Săi, a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). Atunci Ioan a văzut mâinile și coasta străpunsă a Mântuitorului său. Lucrarea fusese împlinită, iar temelia pentru mântuirea tuturor celor ce cred în El fusese așezată.

În Apocalipsa 5, Ioan este în cer și el aude acolo întrebarea: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”. Unul dintre bătrâni i-a dat răspunsul: „Iată, Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”. Când Ioan s-a întors pentru a vedea Leul, a văzut în mijlocul tronului un Miel ce părea înjunghiat. Era Hristos proslăvit, ale Cărui răni vor aminti veșnic de suferințele Sale și de moartea Sa!

Să ne oprim din alergarea noastră și să privim la Isus! Atunci inimile noastre se vor umple de frumusețea Persoanei Sale și vom exclama ca Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 22.19-40 · Ioan 15.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (3) – Fundația S.E.E.R. România

„O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea…” (Plângerile lui Ieremia 1:12)

Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, într-o stație de metrou din Washington D.C., un tânăr violonist a interpretat câteva compoziții clasice în timp ce oamenii treceau grăbiți pe lângă el. După câteva minute, un bărbat de vârsta a doua s-a oprit pentru a-și trage sufletul, apoi a plecat în grabă. La treizeci de secunde, după el, tânărul a primit primul dolar; o femeie i l-a aruncat în cutie fără să se oprească. După șase minute s-a oprit un băiețel, dar mama sa l-a tras în grabă. Alți copii au făcut la fel, dar toți părinții, fără excepție, i-au tras grăbiți. Tânărul muzician a cântat timp de patruzeci și cinci de minute. În acest timp, s-au oprit șapte persoane și au ascultat puțin și alte douăzeci au dat bani în timp ce treceau. A strâns 32 $, și când s-a oprit din cântat, nimeni nu a observat și nimeni nu a aplaudat. Remarcabil în această relatare este faptul că violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, care – în cadrul unui experiment social efectuat de ziarul Washington Post – a interpretat incognito una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, pe o vioară ce valora 3,5 milioane de dolari! Cu două zile înainte, dăduse un concert cu casa închisă, la un teatru din Boston, unde biletele costaseră în medie 100$, și a interpretat aceeași compoziție pe care a cântat-o în acea dimineață, în stația de metrou – unde numai o persoană l-a recunoscut, în cele din urmă… Întrebarea care se ridică este: Dacă nu ai timp să te oprești și să asculți pe unul dintre cei mai buni muzicieni, interpretând cea mai frumoasă muzică scrisă vreodată, pe unul din cele mai frumoase instrumente fabricate vreodată, ce altceva mai ratezi oare în timp ce te grăbești prin viață? Merită să te gândești la asta, nu-i așa?!

de Jean Koechlin

Ieremia 17:1-11

Pentru a-l conştientiza pe om de starea lui de păcătos inveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare”. Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul„ (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3).

Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El„ (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic„ (Ioan 15.5).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 sept. 2021

18 Septembrie 2021

L-a trimis pe Moise, slujitorul Său.
Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul.

Psalmul 105.26; Luca 2.11

Biblia nu lasă nicio îndoială asupra faptului că Moise este o imagine a Mântuitorului nostru. Moise însuși spune aceasta în profeția lui din Deuteronom 18.15. De la bun început, dorința lui Dumnezeu a fost să ridice un mare eliberator pentru poporul Său, Israel.

Dumnezeu îi spusese lui Avraam că poporul Său avea să fie rob în Egipt vreme de patru sute de ani (Geneza 15.13). Această perioadă este trecută sub tăcere în Scriptură – nu știm decât că poporul Său a suferit o mare parte din acest timp, slujind egiptenilor.

În mod similar, există o perioadă de patru sute de ani în care niciun profet n-a vorbit, între sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament, între Maleahi și Matei. În acest timp, poporul Israel fusese din nou în robie, sub perși și sub greci; iar la începutul Noului Testament vedem că se afla sub domnia aspră a Romei (Luca 2.1).

Când deschidem cărțile Exod și Matei putem observa câteva lucruri comune între ele, care sunt totodată palide asemănări între Moise și Hristos Domnul: faraon a încercat să-i ucidă pe toți copiii evrei de parte bărbătească; Irod, reprezentantul Romei, a încercat să-i omoare pe toți băieții de până la vârsta de doi ani din Betleem (Exod 1.15; Matei 2.16). Moise a fost salvat și protejat de o prințesă a Egiptului; Hristos a fost dus în Egipt. În mod evident, Satan a făcut eforturi pentru a-i distruge pe cei doi care urmau să fie eliberatori ai poporului Israel. De asemenea, poporul i-a respins pe amândoi acești Eliberatori (Exod 2.14; Ioan 1.11). Există însă o mare diferență între cei doi. Moise a fost doar un slujitor al lui Dumnezeu, pe când Hristos a fost Dumnezeu Însuși (Evrei 3.2-6). Moise a instituit sărbătoarea Paștelui, însă Isus a fost Mielul de Paști, Mântuitorul!

B. Reynolds

Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Restul este pentru dumneavoastră!

Mă aflam într-un restaurant și savuram un prânz gustos. Servirea a fost ireproșabilă. Ca să răsplătesc purtarea frumoasă a chelnerului, când am plătit nota, am pus un bacșiș consistent și am spus: Restul este pentru dumneavoastră!

Cât de diferit a acționat Dumnezeu cu noi! El nu ne-a dat un mic rest, ci tot ce a avut – pe unicul Său Fiu! Noi n-am făcut, de fapt, nimic bun pentru El. Totuși, Dumnezeu ni L-a dat pe Fiul Său când noi eram dușmanii Lui. Pentru a ne demonstra dragostea Lui nesfârșită, El L-a trimis pe Isus Hristos pe pământ. El L-a lăsat să moară pentru noi pe cruce, ca noi să putem fi salvați. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. În aceasta este iubirea, nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.9,10).

Acum, pe baza lucrării de răscumpărare înfăptuite de Fiul Său, Dumnezeu oferă tuturor oamenilor împăcarea, iertarea păcatelor și viața veșnică. Nu este un bacșiș! Este tot! Este exact ceea ce noi, oamenii păcătoși, avem nevoie pentru a nu merge în pierzarea veșnică.

Să ne deschidem inima la dragostea lui Dumnezeu și să primim mulțumitori cadoul Său: o mântuire așa de mare și un Mântuitor așa de slăvit! Să mărturisim cu sinceritate păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu și să credem că moartea Domnului Isus este suficientă pentru ștergerea vinei noastre înaintea lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 22.1-18 · Ioan 14.22-31

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia…” (Romani 12:2).

Societatea tehnologiilor de vârf în care trăim astăzi produce oameni stresați. Anul viitor vom avea și mai puțin timp, deoarece statistic vorbind, pentru fiecare oră pe care o economisim cu ajutorul tehnologiei, consumăm două. Autoarea Keri Wyatt Kent scrie: „De fiecare dată când spui „da” unui lucru, spui „nu” altora! Activitatea ascunsă sub denumirea „înfrumusețarea vitrinei creștine” este tot activitate. Nu copia comportamentul acestei lumi: lumea este grăbită. Ia-ți timp să asculți și să-ți pese. Elementul distinctiv al unui creștin este dragostea, și tu nu poți iubi pe fugă.” Așadar, pentru a încetini ritmul, trebuie să faci câteva schimbări:

1) Simplifică-ți viața! „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca…” (Matei 6:25). Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc, și toate celelalte se vor plia după El. Cunosc o profesoară care s-a hotărât să-și schimbe cariera, a plecat de la universitate, și a păstrat doar lucrurile care puteau să-i încapă în mașină. Astăzi, ea e implicată în lucrarea Domnului. Are o casă, dar refuză s-o umple cu lucruri, și orice lucru pe care nu l-a folosit sau purtat timp de șase luni este oferit în scopuri caritabile. Ea spune așa: „Simt adevărata libertate, deoarece cu cât am mai puține lucruri, cu atât sunt mai liberă să mă concentrez asupra lui Dumnezeu!” Simplitatea începe prin a spune „suficient!”

2) Păzește ziua de odihnă! În Biblie, Dumnezeu ne poruncește să luăm o zi pe săptămână pentru a ne odihni și a ne concentra asupra Lui. Todd Gitlin spunea: „Suntem o societate cu nervii distruși. Ne este greu să stăm și să ne gândim care este scopul a ceea ce facem!” Pune deoparte o zi pe săptămână ca să te odihnești, să-ți petreci timpul cu cei dragi, să ai părtășie cu Dumnezeu și cu familia bisericii. Ziua de odihnă înseamnă efectiv „oprire”!

3) „Mulţumește-te cu ceea ce ai!” (Evrei 13:5). Vei fi ispitit în continuare să te grăbești și să-ți dorești să ai lucruri mai multe și mai drăguțe, dar te vei apropia mai mult de Dumnezeu făcând mai mult loc în viața ta pentru El. După cum a spus J.I. Packer: „Îl dezonorăm pe Dumnezeu când proclamăm un Mântuitor care ne satisface dorințele, și apoi plecăm nemulțumiți!”

de Jean Koechlin

Ieremia 16:1-21

Pentru că avea preţ înaintea Domnului, Ieremia a fost invitat să se ţină departe de tot ceea ce era fără preţ (cap. 15.19), cu alte cuvinte, de acel popor rău. Este cu neputinţă să te amesteci cu răul şi, în acelaşi timp, să mărturiseşti împotriva celor care-l practică. Dumnezeu nu i-a permis acestui tânăr nici măcar să-şi întemeieze o familie într-un astfel de loc, tocmai pentru a arăta mai bine că nu putea avea locuinţă durabilă în Ierusalimul ameninţat de judecată. Mai mult
şi aceasta ne vorbeşte tuturor. Ieremia trebuia, ca un adevărat nazireu, să se abţină de la toate ospeţele şi sărbătorile unui popor condamnat. Aceasta însă nu este o privaţiune grea pentru cineva care îşi găseşte bucuria în Cuvântul lui Dumnezeu (cap. 15.16). Cu cât Domnul şi Cuvântul Lui vor fi mai mult fericirea noastră, cu atât mai puţin vom dori să gustăm plăcerile înşelătoare pe care lumea ni le poate oferi.

Versetele 10-21 menţionează pedeapsa Domnului asupra poporului Său, motivul acestei pedepse, precum şi promisiunea unei restaurări viitoare (v. 15). Puternica intervenţie a Domnului prin „pescari” şi „vânători”, pentru a-i aduce înapoi pe fiii lui Israel, va avea ca efect faptul că El va fi recunoscut şi de către naţiuni (v. 19).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 sept. 2021

17 Septembrie 2021

Și Domnul a spus: „Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta; și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi”.

Luca 22.31,32

Chemările duble din Scriptură (7) – Simon Petru

Când Domnul Isus vorbise despre suferințele și despre moartea Sa, Petru îi spusese: „Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ți se întâmple așa ceva!”. Domnul însă l-a mustrat: „Înapoia Mea, Satan!” (Matei 16.21-23). Sentimentele lui Petru erau cu totul greșite, fiindcă Domnul Isus trebuia să facă voia Tatălui Său și să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34).

Când timpul crucii a sosit, Domnul l-a avertizat pe Petru cu privire la pericol, rostindu-i de două ori numele și arătând că Satan ceruse ca toți ucenicii să fie cernuți ca grâul. Bobul de grâu, așa cum știm, este o imagine în primul rând a Domnului Isus (Ioan 12.24), însă El o folosește și cu privire la ucenici, fiindcă moartea Sa avea să-i facă „una” cu Sine (Evrei 2.11). Ei erau ai Lui, iar aceasta era ceea ce îi punea la adăpost de vrăjmaș, nu puterea lor naturală.

Apoi însă Domnul face referire doar la Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta„. Din cele șapte cazuri din Scriptură în care Dumnezeu rostește de două ori un nume, acesta pare să fie singurul în care cel apelat nu ia seama la ce i se spune. În consecință, Petru ajunge să se lepede de Domnul său și să sufere o cădere mai mare decât a celorlalți ucenici. Nu s-a mai bucurat de comuniunea cu Domnul până când nu a fost restabilit, în mod personal, în ziua când Domnul a înviat dintre cei morți (Luca 24.34).

Mijlocirea puternică a Domnului l-a păzit pe Petru să nu cadă în disperare, iar privirea Sa către el i-a atins conștiința (Luca 22.61). Să învățăm din experiența lui ca întotdeauna să-L ascultăm pe Domnul, care are întotdeauna dreptate, și să nu ne încredem niciodată în carne.

S. Attwood

Mulțumind totdeauna Celui care este Dumnezeu și Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Efeseni 5.20

Poți mulțumi și pentru păduchi?

În timpul ocupației germane în Olanda, Corrie ten Boom a ascuns mai multe familii de iudei în casa ei. Ca urmare, ea și sora ei Betsie au fost duse în lagărul de concentrare pentru femei din Ravensbrück. Până în anul 1945, acolo au fost aduse circa 132.000 de femei și de copii. Corrie a supraviețuit într-un mod miraculos, în timp ce sora ei a murit, ca majoritatea, în lagăr.

În ciuda atrocităților la care au fost supuse în lagărul de concentrare, cele două surori au ținut tare la credința lor în Domnul Isus Hristos și nu s-au îndoit de bunătatea lui Dumnezeu. A fost o mare provocare să fie mulțumitoare în acea captivitate inumană, mai ales pentru Corrie, dar sora ei îi amintea mereu motive pentru care Îi putea mulțumi Domnului în acel loc chinuitor: că erau împreună, că au putut strecura Biblia în lagărul de concentrare, că multe femei participau la orele lor biblice secrete… Când Betsie a mulțumit și pentru păduchii din baracă, Corrie s-a gândit că merge prea departe. La scurt timp însă a înțeles că într-adevăr puteau fi mulțumitoare pentru păduchi, deoarece, din pricina acestora, paznicele ocoleau baraca lor și astfel ele puteau să vorbească netulburate cu femeile, explicându-le textele din Biblie și încurajându-se prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Deși credința noastră este adesea oscilantă, iar mulțumirea noastră foarte slabă, totuși avem și astăzi parte de experiențe minunate, când vedem cum Tatăl nostru ceresc Se îngrijește de noi și ne binecuvântează în situațiile cele mai dificile. Mulțumirea este o atitudine de viață. Ea nu depinde de împrejurările exterioare, ci de starea inimii noastre.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 21.16-29 · Ioan 14.12-21

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Fac un singur lucru…” (Filipeni 3:13).

Trăim în epoca sarcinilor multiple (sau, cu un termen încetățenit, a multitasking-ului). Vorbim la telefon în timp ce luăm prânzul, citim mesaje pe telefon în timp ce le dăm de mâncare copiilor, ne bem cafeaua în timp ce conducem… Dr. Richard Swenson spune: „În anumite împrejurări suntem mai productivi… unii croșetează în timp ce urmăresc știrile la televizor. Și în unele meserii, chiar este obligatoriu; funcționarii de la Bursa de valori trebuie să alerge de colo-colo făcând cinci lucruri simultan. Dar nu vi se pare anormal că atunci când un agent de bursă cade, sfârșit, colegii săi își continuă munca, în timp ce trupul respectiv este resuscitat? Dezvoltarea dramatică a domeniului afacerilor ne-a dat prea multe de făcut într-un timp prea scurt.

Standardul în materie este să-ți iei două, trei sau patru sarcini sau joburi odată, nu să refuzi să accepți mai mult. Este o extindere a filozofiei conform căreia trebuie să faci tot mai mult cu cât mai puțini oameni. Însă cineva a uitat să facă calculele! Când faci două lucruri odată, distragi 30% din atenția pe care trebuie s-o dai primei sarcini; sacrifici calitatea pentru cantitate, fapt care duce la și mai multe erori.”? Poți ajunge să îndeplinești mai multe sarcini, dar cu produse mai slabe și cu nervii la pământ.

Dezavantajele multitasking-ului nu prea sunt mediatizate, deci continuăm să experimentăm ca să vedem cât de mult putem întinde coarda. Cu toate acestea, când vorbim despre relații, multitasking-ul poate fi dezastruos. Nu mai ascultăm, pentru că ne ia prea mult timp. Familiile necesită atenție, bebelușii au nevoie de ceea ce au nevoie atunci când au nevoie. Mai ești părinte, sau nu?! Apostolul Pavel nu a trăit în felul acesta. El „a alergat spre țintă”… adică spre persoana care era înaintea lui. Câinele are patru picioare, dar nu încearcă să meargă pe patru drumuri! Așa că, noi te sfătuim să încetinești ritmul și să stabilești unul care este sănătos și sustenabil!

de Jean Koechlin

Ieremia 15:1-21

Încă o dată Domnul îl previne pe Ieremia că nu poate accepta mijlocirea sa. Nici chiar Moise şi Samuel, a căror viaţă de rugăciune şi de iubire pentru Israel ne este cunoscută, nu ar fi putut face nimic în starea actuală a sărmanului popor (vezi Psalmul 99.6). Ieremia este în pragul disperării (v. 10). El Îl ia pe Dumnezeu ca martor al credincioşiei lui: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat„ (v. 16; comp. cu Psalmul 119.103). Cartea legii fusese, în adevăr, găsită în templu şi tânărul preot se delectase cu ea. Copii ai lui Dumnezeu, ce bine ar fi să putem găsi şi noi, asemeni lui Ieremia, în fiecare zi, în Biblie, hrana sufletelor noastre şi în acelaşi timp bucuria inimilor! Pavel îi amintea lui Timotei că „un bun slujitor al lui Hristos Isus” trebuie să fie „hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (1 Timotei 4.6).

Domnul îl încurajează pe martorul Său credincios, dar temător, care acum „suferea dispreţ” pentru El (v. 15; Psalmul 69.7) şi îi promite eliberarea. Îl îndeamnă să separe ce este de preţ de ce este fără preţ. Un ucenic al Domnului Isus trebuie să aibă o conştiinţă sensibilă pentru a discerne binele şi a-l practica, pentru a judeca răul şi a se despărţi de el (comp. şi cu 1 Petru 3.10-12). Numai într-o astfel de condiţie va putea vorbi cum vorbeşte gura sau profeţia lui Dumnezeu (v. 19).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 sept. 2021

16 Septembrie 2021

Și Iosua și Bani … și leviții explicau poporului legea; și poporul stătea la locul său. Și citeau lămurit din cartea legii lui Dumnezeu și îi dădeau înțelesul și explicau cele citite. … Și leviții au liniștit tot poporul, zicând: „Tăceți! pentru că ziua aceasta este sfântă; nu vă întristați!”. … Și, a doua zi, capii părintești ai întregului popor, preoții și leviții s-au adunat la cărturarul Ezra, ca să primească înțelepciune cu privire la cuvintele legii. Și au găsit scris în legea pe care o poruncise Domnul prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi la sărbătoarea lunii a șaptea.

Neemia 8.7-14

Leviții (27) – Învățătură și îndemnare

Zidul care proteja Ierusalimul de vrăjmașii din jur fusese ridicat în cincizeci și două de zile – un triumf al harului lui Dumnezeu și al trudei poporului condus de Neemia. Acum poporul aștepta cu nerăbdare să audă ceea ce Dumnezeu dorea să le spună din Cuvântul Său.

Ezra, preot și cărturar, a adus cartea legii și, după ce s-a rugat, a început să citească din ea. Timp de șase ore, poporul a ascultat cu atenție și cu reverență. Treisprezece oameni numiți pe nume, împreună cu leviții, probabil împrăștiați prin mulțime, au ajutat poporul să înțeleagă cele citite. Legea fusese scrisă cu nouă sute de ani mai devreme, iar poporul vorbea acum limba aramaică, așa că explicațiile erau necesare. Și noi astăzi avem mult folos atunci când auzim Cuvântul lui Dumnezeu citit și explicat pe înțelesul nostru.

Când cei din popor au început să-și dea seama cât de mult falimentaseră în a păzi ceea ce Dumnezeu poruncise, au început să plângă. Neemia, Ezra și leviții au căutat să-i liniștească și i-au îndemnat să nu mai plângă, fiindcă era o zi de sărbătoare. Au fost îndemnați să mănânce și să bea și să trimită porții și celor care nu aveau nimic pregătit. Cât de bine este când și noi, atunci când ne bucurăm de toate, să nu-i uităm pe cei în nevoie!

A doua zi, leviții au venit la Ezra ca să capete învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu. Este important ca cei care dau învățătură să nu înceteze să învețe ei înșiși și să se adape din bogățiile nepătrunse ale Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi, practicând cu toții tot ceea ce am învățat, vom fi plini de bucurie.

E. P. Vedder, Jr.

Să nu obosim făcând binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem ocazie, să facem bine la toți, dar mai ales celor din casa credinței.

Galateni 6.9,10

Să fim roditori

După ce ne-am predat inima Domnului Isus, în viața noastră lucrurile se desfășoară după dorințele Sale, nu după ale noastre. Atunci ne deprindem „să ne cheltuim în totul” pentru El și pentru slujba Sa (2 Corinteni 12.15).

Dacă activitățile pe care le facem corespund gândurilor lui Dumnezeu, ele nu ni se vor părea o povară. Făcând voia Sa, inima noastră va fi umplută de o mare bucurie. Atunci nu vom obosi în lucrul pentru El, ci vom fi întăriți și vom dori să-I slujim tot mai mult cu viața noastră.

La fel ca pomul roditor, vom face muguri, vom înflori și vom aduce roadă. Domnul va călăuzi pașii noștri și vom umbla mereu sub conducerea Sa. El ne va da harul să aducem roadă pentru El și spre bucuria Lui. Să folosim toată puterea noastră în slujba pentru Dumnezeu și să-L onorăm pe Dumnezeu în trupurile noastre printr-o viață sfântă!

Adesea ne mulțumim cu fructe necoapte, verzi. Acestea se vor ivi în viața noastră când vom face lucrări pentru Domnul care nu solicită prea multă osteneală. Roada coaptă, dimpotrivă, o găsim atunci când slujim Domnului cu toată dăruirea și când suntem gata să luăm asupra noastră anumite poveri. Dacă vrem să facem voia Domnului și Mântuitorului nostru, nu le vom simți ca pe o greutate.

„Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă” (Romani 12.1).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 21.1-15 · Ioan 14.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ EGOCENTRISMUL! (5) – Fundația S.E.E.R. România

„Oare acesta este postul plăcut Mie?…” (Isaia 58:5).

Dumnezeu nu ne cere să ne analizăm emoțiile, experiențele, faptele bune sau păcatele. Însă El ne cere să nu uităm că „Mielul lui Dumnezeu… ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Victoria asupra păcatului se produce atunci când ne uităm la Hristos – nu când ne străduim prin eforturi proprii! În Vechiul Testament, iudeii au ajuns într-un loc al disperării. Au postit, și-au „întristat” sufletele… și cu toate acestea, Dumnezeu nu le-a luat în seamă eforturile. Ei au căutat restaurare spirituală prin propriile lor metode, iar Dumnezeu a respins lucrul acesta, spunând: „Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?” E clar că lui Dumnezeu nu-I place nefericirea care vine odată cu egocentrismul! El are o cale mai eficientă de a ne elibera. În loc să ne împovăreze cu remușcări, El a spus: „iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia 58:6-7).

Calea lui Dumnezeu elimină „paralizia autoanalizei”, și-ți poruncește: uită complet de tine însuți; nu mai rămâne blocat în imperfecțiunile tale; implică-te în viețile și nevoile altora. Planul Său prin care poți învinge firea pământească este să faci următoarele lucruri:

1) Să fii recunoscător pentru harul Său și să te consideri „neprihănit” prin Hristos.

2) Să te uiți țintă la Domnul Isus.

3) Să te ferești de egocentrism!

4) Să-L slujești pe Dumnezeu, slujindu-i pe alții. Când faci toate aceste lucruri (Isaia 58:10-11) „lumina ta va răsări peste întunecime… Domnul te va călăuzi… şi va da din nou putere mădularelor tale…”

de Jean Koechlin

Ieremia 14:1-22

Dumnezeu i-a vorbit lui Israel nu numai prin vocea lui Ieremia, ci şi trimiţându-i seceta şi foametea. Profetul mărturiseşte fărădelegile poporului său şi „în mod trist, el este singurul care o face” Îl imploră pe Domnul pentru popor. Din dragoste pentru acesta, nu putea să înceteze să se roage pentru el şi, pentru că nu avea niciun argument pe care să-l pună în valoare în favoarea poporului, atunci cere: „Lucrează pentru Numele Tău” (v. 7,20,21; Ezechiel 20.9; Daniel 9.19). Acesta este motivul cel mai înalt pentru a-I cere lui Dumnezeu să intervină. În vremea lui, Iosua s-a folosit de acelaşi argument: „Ce vei face pentru Numele Tău mare?„ (Iosua 7.9). Pentru noi, totul este îndurare. Ce motive am putea invoca pentru a cere să se pună în lucrare braţul lui Dumnezeu? Numai unul: Numele lui Isus! El Însuşi ne-a dezvăluit puterea Sa minunată (Ioan 15.16). Tatăl nu poate să nu răspundă rugăciunilor care Îi sunt adresate în acest Nume pe care El Îl preţuieşte. „Dacă ne mărturisim păcatele (lucru pe care poporul nu voia să-l facă), El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate„ (1 Ioan 1.9).

Versetele 13-19 ne vorbesc despre profeţi care liniştesc poporul prin minciuni: vor suferi, atât ei înşişi, cât şi cei care i-au ascultat, pedeapsa pe care au refuzat să o creadă (v. 15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 sept. 2021

15 Septembrie 2021

Deschide-mi ochii, și voi vedea lucrurile minunate care sunt în legea Ta.

Psalmul 119.18

Sunt puține versete în acest psalm lung care să nu facă referire la Cuvântul lui Dumnezeu în vreun fel. Acest Cuvânt este descris, de-a lungul psalmului, ca fiind legea Sa, mărturiile Sale, preceptele Sale, orânduirile Sale și judecățile Sale. Când legea este menționată în acest psalm, ea nu face referire doar la legea dată prin Moise, ci are o semnificație mai largă, care include tot ceea ce Dumnezeu așteaptă de la om. Acest psalm prezintă exercițiile de inimă ale celor credincioși care vor fi binecuvântați în Mileniu. Ochii credincioșilor iudei din Mileniu vor fi deschiși pentru a vedea lucrurile minunate din Cuvântul lui Dumnezeu.

Psalmistul înțelege că trebuie să fie dependent, astfel ca Dumnezeu să-i deschidă ochii pentru a înțelege ceea ce El dorește să cunoască. Intelectul omenesc nu poate face acest lucru, principiu care este valabil și astăzi. Imediat după ce Domnul Isus a înviat, citim că El a deschis mintea ucenicilor, pentru ca ei să înțeleagă Scripturile (Luca 24.45). Cât de doritori trebuie să fi fost ucenicii după aceea să mediteze la Scriptură, cu admirație și închinare!

De vreme ce Duhul lui Dumnezeu a venit pentru a locui în toți cei credincioși, avem privilegiul să ne desfătăm studiind Cuvântul lui Dumnezeu și meditând la el. „Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu” (1 Corinteni 2.12). Cu mulți ani în urmă, patriarhul Iov a spus: „Am strâns cuvintele gurii Lui mai mult decât gândurile inimii mele” (Iov 23.12), iar în Ieremia 15.16 citim: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele!”. Facă Domnul ca și bucuria și veselia inimilor noastre să fie aceea de a deveni tot mai familiarizați și mai atrași de Cuvântul lui Dumnezeu!

L. M. Grant

Fiul meu, dă-mi inima ta!
Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

Proverbe 23.26; 2 Corinteni 5.17

De la budism la Hristos (2)

Din acea zi, Sarah a participat în mod regulat la întâlnirile acelor credincioși. A vrut să afle mai multe despre acest Dumnezeu care părea să o cunoască atât de bine. Cu uimire crescândă, Sarah a observat că Cel care face primul pas către cel în suferință este acest Dumnezeu, pe când la budism, oamenii sunt aceia care trebuie să meargă la Buddha.

Atunci a recunoscut că Isus a murit pe cruce pentru ea, ca să o salveze. Sarah și-a predat inima Domnului Isus Hristos. De atunci a început o viață nouă, plină de bucurie, în lumină. Sarah a fost scoasă din cea mai adâncă groapă, eliberată prin credința în Isus Hristos, Mântuitorul ei.

Mai târziu, și alți membri ai familiei ei au găsit calea spre Isus. Sarah a înțeles că harul lui Dumnezeu i-a condus mereu și a fost cu ei.

După pocăință, Sarah a avut parte și de vremuri grele, descurajatoare. Dar a învățat să se încreadă cu totul în Dumnezeu, în harul și în ajutorul Lui. „Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5.4).

Dumnezeu o călăuzise până atunci, iar viitorul ei era în mâna Lui. Nu se temea de nimic, pentru că El Însuși o conducea.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.31-43 · Ioan 13.31-38

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ EGOCENTRISMUL! (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.” (Psalmul 25:15)

Hannah Whitall Smith a scris: „Este zadarnic să ne analizăm sinele și să-l cârpim, sperând că îl vom îmbunătăți. Ceea ce dorește Domnul să facem este să ne descotorosim de el!” Omul tău cel vechi este hotărât să-ți atragă atenția; el ar vrea mai bine să ai o părere proastă despre el, decât să nu te gândești deloc la el. În acest proces de analiză a firii tale pământești și a simțămintelor jalnice, s-ar putea să crezi că ești smerit, onest și spiritual. Dar singura cale spirituală și sigură de a te ocupa de firea ta pământească este s-o depui în „sertarul ignorării” și să-ți concentrezi atenția și așteptările exclusiv asupra Domnului. Împăratul David a înțeles cum funcționează acest principiu: „Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.” Dacă privești la propriile tale „picioare de țărână” (slăbiciuni și eșecuri) și la „capcana” în care ai fost prins (firea ta nenăscută din nou), nu vei putea fi eliberat. Vei ajunge doar să fii prins și mai tare. Numai Dumnezeu, cu asentimentul tău, te poate elibera din capcana firii pământești. Calea prin care îți oferă victoria este să-ți întorci „necurmat ochii spre Domnul…” Ascultă din nou ceea ce a spus David: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei… nu mă clatin… Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” (Psalmul 16:8-11). Datoria ta este simplă, dar nu neapărat ușoară. Trebuie să ignori tânjirile firii tale pământești, și să-ți ațintești privirea la Domnul Isus. Datoria Sa este să te transforme prin tăria puterii Sale! Fii sigur de asta!

de Jean Koechlin

Ieremia 13:1-27

Domnul îi dă Ierusalimului un semn: este vorba de acest brâu pe care Ieremia trebuia să-l poarte asupra lui zi de zi, fără să-l spele niciodată, pe care apoi să-l ascundă la peste patru sute de kilometri, lângă Eufrat, şi despre care, în final, când să se întoarcă să-l ia, să constate că nu mai era bun de nimic. Domnul îi explică apoi semnificaţia sa spirituală: brâul este o podoabă care îşi are locul aproape de inimă; mai mult, el făcea parte din veşmintele preoţilor (Exod 28.40), iar Ieremia era unul dintre aceştia.

Ce mult Se ataşase Dumnezeu de acest popor care trebuia să-I preamărească gloria şi să-L slujească…! Mândria însă şi închinarea la idoli au târât Iuda şi Ierusalimul într-o aşa stare de întinare şi de inutilitate, încât deveniseră parcă un brâu putrezit. Şi, asemeni acestuia, ei urmau să fie duşi pe malurile Eufratului, în Babilon (sf. v. 19). Ca semn al maximei umilinţe, cei puşi în poziţiile cele mai înalte, împăratul şi împărăteasa, sunt invitaţi să dea cei dintâi exemplu. Versetul 23 ne aminteşte că păcatul l-a marcat pe om întrun fel de neşters. Nu ne putem descotorosi de el, tot aşa cum un etiopian nu-şi poate albi pielea sau cum un leopard nu-şi poate înlătura petele. În virtutea sângelui Domnului Hristos însă, Dumnezeu ne poate şterge păcatele şi ne poate da o inimă nouă. Este ceea ce se va întâmpla tocmai cu un etiopian, a cărui convertire o găsim descrisă în Fapte 8.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 sept. 2021

14 Septembrie 2021

Să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale, pentru orice răbdare și îndelungă-răbdare, cu bucurie; mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină.

Coloseni 1.10-12

Există două mari aspecte ale poziției noastre creștine. În primul rând, noi stăm înaintea lui Dumnezeu ca să ne bucurăm de El Însuși, de Cel în prezența Căruia este plinătate de bucurie. În al doilea rând, Dumnezeu ne-a dat o parte binecuvântată în activitatea dragostei Sale față de alții, parte care este în legătură cu starea noastră spirituală. În ce privește poziția noastră înaintea lui Dumnezeu, noi suntem desigur desăvârșiți în Hristos. El este viața noastră, îndreptățirea noastră, la fel de mult cum era și pentru Pavel. Toți vom fi făcuți asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu. Așa cum este Cel ceresc, tot așa sunt și cei cerești.

Dacă privim însă la lucrarea spirituală, cât de mare este deosebirea între cei credincioși! Toți suntem asemenea lui Hristos, toți suntem făcuți potriviți pentru a fi părtași la moștenirea sfinților în lumină, toți intrăm în bucuria Stăpânului nostru. Dar, în ce privește lucrarea, fiecare își va primi cununa potrivit ostenelii sale.

Ce a fost obținut de către Hristos pentru noi este la fel pentru toți. În ce privește însă lucrarea Duhului prin noi, fiecare își va avea răsplata proprie, deși totul este prin har. Tesalonicenii nu vor fi cununa noastră de bucurie în ziua Domnului Isus, ci a lui Pavel. Dacă am zidit lemn, fân, trestie, deși vom fi mântuiți, vom suferi totuși pierderea răsplății. Aceasta este partea care privește responsabilitatea noastră. În ce privește acceptarea noastră, ea este perfectă; noi suntem dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, o lucrare făcută în întregime de către Dumnezeu și cu totul potrivită pentru slavă.

J. N. Darby

Doamne, uită-Te la necazul meu! … mi s-a întors inima în mine, căci am fost foarte răzvrătit.
În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat și ai zis: Nu te teme!

Plângeri 1.20; Plângeri 3.57

De la budism la Hristos (1)

Sarah a fost crescută în religia budistă, dar nu a crezut niciodată ceea ce învățase din această religie. Odată s-a dus cu mama ei la o sărbătoare budistă. Participanții la ceremonie păreau mulțumiți în timp ce repetau fără contenire ritualul lor. Dar Sarah se plictisea. Când a venit momentul să arunce flori înaintea lui Buddha, a întrebat-o pe mama ei: „De ce să fac asta, dacă nu cred?”. Mama i-a făcut semn să tacă. Din acel moment, Sarah s-a îndepărtat de budism.

Când a împlinit 16 ani, a conștientizat faptul că trăia o viață de neascultare, că avea gânduri rele, că se împotrivea la orice, că mințea. Trăind astfel, suferea mult. Într-o zi, când a venit acasă de la școală, s-a închis în camera ei și, privind spre cer, a strigat: „O, Dumnezeule, dacă exiști, ajută-mă să ies din iadul acesta! Te rog, ajută-mă! Tu ești ultima mea speranță!”.

La scurt timp după aceea, un credincios a invitat-o la o întâlnire a unui grup de tineri care citeau împreună Biblia. Sarah a mers și ea, iar acolo a auzit o cântare care a marcat-o mult. În acea cântare, versurile spuneau că Dumnezeu știe ce o apasă și ce o neliniștește, că El cunoaște grijile și frica ei de următoarea zi, dar că, dacă își va pune încrederea în Dumnezeu și Îl va cunoaște prin Domnul Isus ca Tată al ei, totul va fi bine. Auzind acele cuvinte, au năpădit-o lacrimile. Sarah simțea că Dumnezeu îi vorbește și că o invită să vină la El.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.13-30 · Ioan 13.16-30

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ EGOCENTRISMUL! (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare…” (Efeseni 4:22)

Oare vrea Dumnezeu ca noi să fim preocupați de creșterea și dezvoltarea personală? Da! Însă așa cum examinarea propriei stări lăuntrice este zadarnică și inutilă – fără schimbare, tot la fel este și în cazul dezvoltării personale, dacă rămânem neschimbați. Calea spre schimbare prezentată în Biblie este întoarcerea de la sine și „ațintirea privirii” asupra lui Isus Hristos. Apostolul Pavel spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Dumnezeu nu este interesat de firea ta pământească îmbunătățită. În ochii Săi, „firea pământească îmbunătățită” este tot fire pământească. El dorește transformarea caracterului, nu îmbunătățirea sinelui.

Toate strategiile noastre de autoîmbunătățire nu vor putea transforma omul nostru cel vechi. Numai „prin Duhul Domnului” putem să semănăm mai mult cu Hristos. În timp ce „privim (ne uităm și studiem) ca într-o oglindă (Cuvântul lui Dumnezeu)„, devenim „schimbați în același chip al Lui (chipul lui Dumnezeu la care privești), din slavă în slavă (din treaptă în treaptă).” Nu se întâmplă datorită hotărârii noastre, ci datorită harului Său. „Așadar, ce se va întâmpla cu firea mea pământească?” întrebi tu.

Planul suprem al lui Dumnezeu este s-o înlocuiască, și să te facă o creație nouă. De aceea apostolul Pavel scrie: „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare.” Nu se permite nicio schimbare, nicio ajustare și nicio peticire – trebuie să te „dezbraci” de firea pământească! La fel ca un homar care crește și renunță la limitarea vechii sale cochilii, tot așa și tu, când te concentrezi asupra lui Hristos și ai părtășie cu El, ești eliberat de sub stăpânirea omului celui vechi, a firii, și crești în omul cel nou. Ești transformat – din interior spre exterior!

de Jean Koechlin

Ieremia 12:1-17

Capitolul 12 ne pune înainte o conversaţie dintre Domnul şi Ieremia. De această dată nu este vorba de o rugăciune a profetului în favoarea lui Israel, ci de probleme dureroase pe care el le are pe inimă şi pe care le aduce înaintea lui Dumnezeu din amărăciunea sufletului. Oamenii din cetatea Anatot, concetăţenii lui, merseseră până acolo încât îl ameninţaseră cu moartea, dacă nu avea de gând să tacă (cap. 11.21). Din cap. 12.6 aflăm că până şi familia lui se purtase cu viclenie faţă de el şi strigase împotriva lui „în gura mare„ (comp. cu Luca 4.24-26). Ieremia avea suficiente motive să-şi piardă curajul. Domnul însă înţelege tulburarea slujitorului Său (nu L-a trădat şi pe El tot propriul Său popor?) şi îi explică acestuia ce este El nevoit să facă: să părăsească templul pângărit şi să-l lase pe Israel, moştenirea Lui, să cadă în mâinile vrăjmaşilor lor (v. 7). Să ne gândim care trebuie să fi fost sentimentele lui Dumnezeu pe când lua asemenea hotărâri… Pentru a ne ajuta să le apreciem măsura, El vorbeşte despre poporul Său folosind expresia atât de mişcătoare: „iubita sufletului Meu„(v. 7).

Naţiunile acţionează precum vecinii cei răi: vor suferi consecinţele pentru aceasta. Totuşi, Dumnezeu avea încă binecuvântări pregătite pentru Israel, ca şi pentru aceste naţiuni, dacă ele ar fi învăţat căile Sale.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 sept. 2021

13 Septembrie 2021

Dar Isus, răspunzând, i-a spus: „Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi și te tulburi tu”.

Luca 10.41

Chemările duble din Scriptură (6) – Marta

Marta este un exemplu minunat. Ea L-a primit pe Hristos în casa ei, ca și pe cei doisprezece ucenici ai Săi, și s-a apucat să le slujească. Sora ei, Maria, ne arată o frumusețe morală diferită. Ea a șezut la picioarele Domnului, ascultând cuvintele Lui. Supusă și atentă la Domnul, ea s-a pus cu totul la dispoziția Lui.

Suntem și noi ca aceste două surori: așezați la picioarele Lui și slujindu-L? Dacă stăm la picioarele Lui, cu siguranță că Îl vom și sluji. Inimile noastre însă nu sunt preocupate cu El așa cum ar trebui, de aceea slujirea noastră, în loc să fie una fericită, devine o povară. Marta dorea să facă mult pentru Domnul, însă bucuria ei a fost întreruptă de dificultățile pe care le-a întâmpinat și a ajuns să-L certe pe Domnul: „Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură?”. Ce mod de a întrerupe comuniunea Domnului cu Maria!

Ce cuvinte nepotrivite! Și totuși ele au fost de multe ori pe buzele mele, sau cel puțin în inima mea. Ca și Marta, m-am simțit și eu singur și uitat, dar asta fiindcă nu eram cu El. În consecință, am crezut că El trebuie să facă aceasta sau cealaltă, pentru a îndrepta situația, poate chiar în detrimentul altora. De aceea cuvintele Domnului – care rostește de două ori numele Martei – îmi vorbesc și mie, deopotrivă cu blândețe și cu putere. Ele mă obligă să privesc lucrurile din punctul Său de vedere. Tot ce am făcut sau fac pentru El, acele „multe lucruri”, sunt bune, însă El dorește mai întâi inima mea. El va face ca acel „singur lucru” și acea „parte bună” să fie posibile pentru mine, fiindcă iubește compania mea și fiindcă fără El nu pot oricum face nimic (Ioan 15.5). În felul acesta nu vor mai exista în inima mea judecăți și cuvinte dure, ci voi fi ca El, care a zis: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11.29).

S. Attwood

Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?

Luca 12.20

Sufletul ni se cere înapoi

Fiecare om dorește să-și îndeplinească anumite vise: să aibă o casă mai mare, să-și cumpere o mașină nouă, să meargă în concediu eventual într-o altă țară. Pentru a le atinge, trebuie să fie foarte chibzuit în administrarea banilor, pentru că, pe lângă aceste aspirații, există obligațiile zilnice și lunare.

Din nefericire, omul se interesează tot timpul de ceea ce este palpabil și vizibil și ignoră să-și facă asigurarea sufletului său veșnic pentru viața de după moarte. El spune cu ușurătate: „Unde vor merge toți voi merge și eu!”, sau: „Ce vor face toți voi face și eu!”. Dar să nu fim nechibzuiți în această privință! Dumnezeu nu ne va cere socoteală la comun de păcatele noastre, ci fiecăruia în parte.

Fiecare om este unicat, iar dacă în viață avem parte de mai multe sau mai puține lucruri materiale, după moarte toți suntem egali, pentru că nu ducem nimic cu noi. Oamenii vor merge în două direcții total diferite: cei care I-au cerut Domnului Isus iertare pentru greșelile făcute, cu sau fără voia lor, și au crezut în jertfa Domnului Isus vor merge în paradis, iar cei care nu au făcut acest lucru vor merge în iad. După trecerea din această viață nu se mai poate rezolva nimic. „În locul unde cade copacul, acolo va rămâne” (Eclesiastul 11.3).

Iar dacă reușim totuși să fim chibzuiți în viața aceasta în mai toate lucrurile pe care le facem, de ce să fim atât de nechibzuiți și să nu ne asigurăm cu privire la viața de dincolo, atât timp cât mai putem? Este așa de simplu: trebuie doar să venim cu păcatele noastre la Domnul Isus, să le mărturisim cu părere de rău și să credem că El ne oferă iertarea! Dacă nu, iată ce va trebui să auzim: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.1-12 · Ioan 13.1-15

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ EGOCENTRISMUL! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!” (Luca 12:37)

Când vorbim despre egocentrism, am putea întreba: „Cum rămâne cu acele versete care ne spun să veghem? Nu se referă oare la a ne urmări propriile interese?” Bună întrebare, așa că haideți să ne uităm la câteva din acele pasaje din Scriptură care se referă la „veghere”. În Marcu 13:34-37 citim: „Se va întâmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Ceea ce ne învață Domnul Isus aici este exact opusul egocentrismului. Portarul nu trebuia să vegheze asupra lui însuși, ci să vegheze în vederea reîntoarcerii stăpânului său. Domnul Isus așteaptă de la noi să renunțăm la noi înșine, să lucrăm conștiincios pentru Împărăția Sa, să veghem și să fim pregătiți pentru a doua Sa venire. El a spus: „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropia să le slujească.” (Luca 12:37).

O introspecție obsesivă te poate lăsa sleit de puteri, descurajat și dezamăgit de propria-ți persoană, pe când Domnul Isus dorește să fii entuziasmat, implicat în lucrarea Lui de pe pământ, să veghezi activ, și să aștepți venirea Domnului și Împăratului. Ce trebuie să faci, dacă nu ești mântuit? „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul!” (Isaia 45:22) Așadar, concentrează-te mai mult pe Dumnezeu, și mai puțin pe propria-ți persoană!

de Jean Koechlin

Ieremia 11:1-23

În timpul domniei lui Iosia, preotul Hilchia (despre care unii admit că era tatăl lui Ieremia: vezi cap. 1.1) a găsit cartea Legii în timpul lucrării de restaurare a Templului (2 Cronici 34.14). Această carte cuprindea Deuteronomul, cel care vestea, prin temutul său cap. 28, toate consecinţele nerespectării legământului (vezi în special v. 64). Iosia, zguduit de spaimă, înnoieşte, în numele poporului, acest legământ de a-L urma pe Domnul şi de a asculta de poruncile Lui (2 Împăraţi 22.8…; 23.1-3). Capitolul nostru însă ne arată cum acest prea frumos legământ a fost călcat, astfel că pentru popor n-a mai existat niciun remediu (2 Cronici 36.16). Dumnezeu Îşi „astupă” de atunci urechile faţă de rugăciunile lor şi îi cere profetului să nu mai mijlocească pentru popor (v. 14; 7.16).

Ieremia este reprezentantul unei rămăşiţe credincioase persecutate. Totodată, prin el este evocat şi Mielul plin de blândeţe, ţinta uneltirilor care urmăreau să-l nimicească împreună „cu rodul lui”, „ca să nu i se mai amintească numele„ (v. 19; comp. cu Geneza 37.18; Luca 10.3). Acesta este ţelul zadarnic al oamenilor, ca şi al lui Satan, cel care-l inspiră, în timp ce gândul neschimbat al lui Dumnezeu este ca Numele frumos al Domnului Isus să fie onorat pentru totdeauna (Filipeni 2.9). Noi răspundem la aceasta ori de câte ori mâncăm din pâine şi bem din vin, în amintirea Lui (1 Corinteni 11.25,26).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 sept. 2021

12 Septembrie 2021

Dar, dacă robul va zice hotărât: «Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!», atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.

Exod 21.5,6

De la primele pagini ale istoriei omului, când păcatul și moartea au intrat în lume prin neascultarea lui, găsim în Vechiul Testament o mulțime de ilustrații, de imagini și de umbre care arată venirea Domnului Isus Hristos. Nimeni nu putea revela inima lui Dumnezeu, decât preaiubitul Său Fiu. Doar El a putut corespunde perfect cu descrierea slujitorului din Exod 21.

Aceste cuvinte au fost înscrise pe inima Sa: „Iată, Eu vin (în sulul cărții este scris despre Mine) ca să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7). Cerul s-a bucurat văzând acel Prunc în ieslea Betleemului, și toată viața Lui, de acolo și până la cruce, a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu. El a fost adevăratul Rob.

Una dintre trăsăturile frumoase ale acestui Rob este văzută în aceste cuvinte simple: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei”. Acestea nu au fost niște cuvinte goale, fiindcă acțiunile Sale au dovedit clar că dragostea Sa a fost reală și la fel de tare ca moartea. „Ape multe nu pot stinge dragostea, nici șuvoaiele n-o îneacă” (Cântarea Cântărilor 8.7). Aceste cuvinte sunt o frumoasă imagine a dragostei lui Hristos, care întrece orice cunoștință.

După șase ani de slujbă, robul din Vechiul Testament putea ieși liber, însă Hristos n-a vrut să iasă liber, fiindcă n-a vrut să rămână singur. „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). A trebuit să sufere moartea pe cruce, supunându-Se dreptei judecăți a lui Dumnezeu împotriva păcatului. În timpul celor trei ore de întuneric, toată mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului a fost turnată asupra Sa, însă dragostea Lui s-a dovedit mai tare decât moartea – dragostea pentru Stăpânul Său, pentru soția Sa și pentru copiii Săi.

J. Redekop

Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.

Ioan 17.25,26

Gânduri cu privire la Ioan 17

Niciodată nu a depus cineva o mărturie mai sigură despre un lucru sau o persoană cum a dat Hristos despre Tatăl. Dar lumea nu L-a cunoscut și nu a primit mărturia lui Isus, ci a respins-o. „El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.10,11).

În acest verset, Domnul Isus nu folosește adresarea „Sfinte Tată!”, ca în versetul 11 unde este vorba despre ocrotirea credincioșilor, ci El spune: „Neprihănitule Tată!”. Într-o zi, lumea va simți dreptatea lui Dumnezeu.

Ucenicii L-au recunoscut pe Trimisul Tatălui, L-au primit și L-au urmat. Domnul le-a făcut cunoscut Numele Tatălui. În versetul 6, El a spus că a descoperit Numele Tatălui. Această descoperire s-a împlinit în viața Domnului nostru și nu a fost necesară nicio completare. El a vestit Numele Tatălui nu numai prin viața Lui, ci și prin cuvinte, iar această lucrare va continua și din cer.

Totul trebuia să servească scopului divin, ca dragostea Tatălui, care era în toată plinătatea în Fiul, să fie și „în ei”. Hristos a fost conștient de dragostea Tatălui Său oră de oră aici pe pământ; ea era caracteristica vieții Lui. Această dragoste ne face fericiți și pe noi.

Dacă dragostea Tatălui locuiește în noi, atunci vom putea să-L prezentăm pe Hristos în viața noastră. El este viața noastră și dorește să fie văzut „în noi”.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 19.11-21 · Ioan 12.37-50

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ EGOCENTRISMUL! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă…” (2 Corinteni 13:5)

Egocentrismul (preocuparea excesivă de sine) nu este neapărat un lucru rău – dacă duce la creștere spirituală! Cu toate acestea, unii presupun în mod eronat că e un mandat biblic! La urma urmelor, nu ne-a spus Dumnezeu să ne încercăm pe noi înșine? Așa că având toate acestea în minte, începem să ne întrebăm: „Sunt eu la nivelul spiritual cerut? M-am pocăit eu oare cu adevărat? Mă rog eu îndeajuns? Este mulțumit Dumnezeu de mine?” Adevărul este însă că atunci când te concentrezi pe propria ta persoană vei deveni tot mai descurajat și înfrânt. Să vedem ce spune Dumnezeu de fapt. În Sfânta Scriptură există două referiri la autocercetare, și niciuna nu ne învață că ar trebui să fim preocupați de egocentrism. Prima, apostolul Pavel le-a cerut socoteală corintenilor pentru faptul că tolerau păcatul carnal în biserica lor: un bărbat avea o relație cu mama sa vitregă, și nimeni nu părea deranjat de asta. Ba chiar mai rău de-atât, ei „nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut” (2 Corinteni 12:21).

Apostolul Pavel le scrie: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Asta nu este o invitație la egocentrism, ci o autocercetare a identității și staturii tale spirituale. Trebuie să te verifici periodic dacă ești în credință. A doua mențiune din Biblie, referitor la autocercetare, este atunci când apostolul Pavel i-a mustrat pe corinteni pentru purtarea lor la Cina Domnului. Pentru că unii se îmbătau cu vinul împărtășaniei, el a spus: „Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta” (1 Corinteni 11:28).

Pavel nu sugerează să ne concentrăm asupra slăbiciunilor noastre, ci asupra adevărului eliberator, că Hristos a plătit prețul pentru toate păcatele noastre – trecute, prezente și viitoare. Biblia ne mai spune: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:2). Creșterea, victoria constau în abandonarea egocentrismului și-n focalizarea asupra lui Hristos!

de Jean Koechlin

Ieremia 10:1-25

În timp ce ne stă la dispoziţie un vechi şi un bun drum, cu privire la care este bine să ne informăm (cap. 6.16), să nu uităm că există şi un altul de care trebuie să ne păzim să apucăm pe el: este cel al naţiunilor sau, altfel spus, al lumii (v. 2). De fapt, fiecare contact cu lumea tinde să ne imprime felul ei de a trăi şi de a gândi. Bineînţeles, nu ne putem sustrage de la aceste contacte, iar unii dintre noi sunt chiar foarte expuşi acestora, din cauza ocupaţiei lor, dar în niciun caz nu trebuie să fim curioşi să cunoaştem sau să arătăm interes faţă de „cele din lume„ (1 Ioan 2.15). Exemplul Dinei din Geneza 34.1 constituie un avertisment serios. Să ne ferim de anumite tovărăşii, de anumite cărţi pregătite să ne instruiască cu privire la acest drum periculos! Să nu ignorăm locul unde îi duce pe cei care-l urmează (Matei 7.13)! Ceea ce îi caracteriza pe cei dintre naţiuni în timpul lui Ieremia (ca şi pe cei din lume, astăzi) este închinarea la idoli. Dumnezeu declară ceea ce gândeşte despre acest lucru şi le-o rosteşte acestor naţiuni în propria lor limbă (v. 11 este scris în aramaică).

Versetul 23 ne aduce aminte de un dublu adevăr, că ziua de mâine nu este a noastră, ca să dispunem de ea (Iacov 4.13), şi, de asemenea, că nu suntem capabili să ne dirijăm propriii noştri paşi. Ieremia ştia aceasta. În ce ne priveşte, am înţeles noi, fiecare în parte, acest adevăr?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 sept. 2021

11 Septembrie 2021

Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins. Apoi a turnat apă în lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.

Ioan 13.3-5

Ce imagine minunată a smereniei! Având conștiența înaltă a faptului „că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce”, Isus a început să spele picioarele ucenicilor Săi! Întregul cer era gata în acel moment pentru a-L primi și glorifica, însă Cel înălțat, în care locuiește eternitatea, era pe pământ ca „Cel care slujește” (Luca 22.27). Cât de mult S-a coborât El! Smerenia Lui face ca smerenia oricui altcuiva să pară nimic.

Smerenia Sa a aruncat o lumină splendidă asupra a tot ceea ce El a făcut, devenind tot mai accentuată pe măsură ce Se apropia de glorie. Înainte de moartea Sa, El i-a numit „prieteni” pe ucenicii Săi (Ioan 15.15), apoi „frați” (Ioan 20.17; Evrei 2.11,12).

Să avem întotdeauna înaintea ochilor imaginea Răscumpărătorului nostru smerit! Exemplul Său ne poate întotdeauna coborî de pe piedestalul mândriei. Cu siguranță că, în felul acesta, n-am mai considera nicio lucrare prea umilitoare pentru noi. Să ne mulțumim să luăm cel mai smerit loc, să nu fim invidioși din cauza succesului și înălțării altora, nici să nu iubim locul dintâi, ca Diotref (3 Ioan 9).

Ce multe motive avem să fim smeriți! Sufletele noastre suferă o întinare constantă trecând prin această lume; chiar și ceea ce este bun în noi este amestecat cu imperfecțiuni, cu egoism, cu aroganță și cu slavă deșartă. Un creștin mândru este o contradicție în termeni. Îndemnul divin pentru noi este: „Smeriți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe, la timpul potrivit” (1 Petru 5.6).

J. R. MacDuff

Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc. El a lăsat o aducere-aminte a lucrărilor Lui minunate; Domnul este îndurător și milostiv.

Psalmul 111.2,4

O creație minunată

Copil fiind, îmi petreceam vacanțele la munte. Ce frumos era să te plimbi pe poienile acoperite de flori! Adesea culegeam un buchet splendid de gențiane albastre. În anumite locuri se formau adevărate covoare albastre de flori. Într-o zi a venit un vânt puternic și deodată vârfurile munților au fost învăluite de nori întunecoși. Tunetele îndepărtate m-au făcut să las totul în urmă. Am uitat de gențianele mele și am alergat cât am putut de repede în sat. Am ajuns la unchiul meu tocmai când cădeau primii stropi mari de ploaie.

— Toate acele flori mici se vor uda acum și se vor strica! i-am spus unchiului.

— Așază-te, mi-a spus el, și ascultă-mă bine: Partea cea mai importantă a florii este inima. Acolo se formează sămânța. Dar o singură picătură de ploaie poate să o distrugă. Pentru a împiedica acest pericol, Creatorul le-a dat multor flori căpșoare care se pot apleca; petalele clopoțelului, de exemplu, îi servesc drept umbrelă.

Omul, această ființă mare și puternică, se adăpostește când este furtună. Dar ce fac gingașele gențiane? Când este vreme frumoasă, își desfac petalele, ca razele soarelui să pătrundă în ele. Dar imediat ce nu mai simt alintarea caldă a soarelui, tremură de frig și, pentru că nu pot sări în alt loc, se închid pur și simplu.

Privim tăcuți această creație minunată a lui Dumnezeu: întreaga natură vorbește despre înțelepciunea acestui măreț Creator!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 19.1-10 · Ioan 12.27-36

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE BUN! – Fundația S.E.E.R. România

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)

Din îndemnul lui David „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”, să reținem în special cuvintele „gustați” și „bun”. Ceea ce crezi despre Dumnezeu se manifestă în modul în care trăiești. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să-ți trăiești viața așa cum știi tu mai frumos. Și de vreme ce Dumnezeu este omniscient, El știe ce este cel mai bine pentru tine! Bunătatea Sa este dincolo de orice dubiu. Întrucât Dumnezeu este bun – nu doar neprihănit, ci în mod real, practic și constant bun – paharul stării de bine, al siguranței, al păcii, al încrederii și al bucuriei tale poate fi „plin de dă peste el.” Un asemenea Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nici nu va eșua în dragostea Sa și în plăcerea de a-i binecuvânta. Poți fi sigur că în orice împrejurare El Se va purta cu tine în cel mai bun mod posibil! Când viața ta pare că se năruie, este dificil să vezi bunătatea lui Dumnezeu, ori să simți că lucrurile se vor ameliora. În astfel de momente, trebuie să folosești credința pe care Dumnezeu ți-a dat-o deja, și – printr-un act al voinței tale – să te încrezi în El (vezi Romani 12:3).

Un pastor a fost întrebat de către un enoriaș care trecea prin necazuri: „Domnule pastor, vi se pare și dumneavoastră că lumea este ca o epavă?” Pastorul a răspuns: „Da, ca epava unei semințe care stă să încolțească!” Fără a trece prin etapa „epavei”, în timpul căreia simți că lumea pur și simplu se năruie, ghinda nu ar putea da viață unui stejar. Așadar, acceptă voia lui Dumnezeu în această încercare, pentru că, indiferent cum ți se pare în acest moment, doar voia Lui este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). La sfârșit, vei constata singur „ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”