26 Septembrie 2021
Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.
Matei 27.46
Chemările duble din Scriptură (9) – Crucea
Când Dumnezeu a vorbit oamenilor repetând numele lor, cu toții au răspuns. Domnul Isus este singurul care S-a adresat lui Dumnezeu în felul acesta, însă nu a primit niciun răspuns. Aici ne aflăm pe un teren sfânt și trebuie, ca să zicem așa, să ne dăm jos încălțămintea din picioare, pentru a privi așa cum se cuvine la această chestiune.
Domnul nostru a strigat de șapte ori atunci când a stat atârnat pe cruce. Psalmul 22.2 ne spune: „strig ziua” – de la ora 9 până la 12; „strig și noaptea” – când a fost „întuneric” (Matei 27.45), de la ora 12 la ora 3, al nouălea ceas, după socoteala iudaică. Strigătul de care ne ocupăm este al patrulea – cel din mijlocul celor șapte strigăte – și singurul redat de două ori, în două limbi diferite, aflate în circulație în acel timp, și profețit cuvânt cu cuvânt cu sute de ani mai înainte (Psalmul 22.1).
Domnul a suferit din partea oamenilor în primele trei ceasuri de pe cruce, din pricină că era drept. Apoi a suferit din partea lui Dumnezeu în timpul celor trei ore de întuneric, din cauză că purta păcatele noastre și că a fost făcut păcat pentru noi (1 Petru 2.24; 2 Corinteni 5.21). El a suferit întreaga mânie a lui Dumnezeu într-o ascultare perfectă. Ce adâncimi de suferință trebuie să fi simțit El, după care a scos acel strigăt: „S-a sfârșit”!
Nu putea exista nicio binecuvântare pentru noi dacă Dumnezeu nu era glorificat cu privire la păcat. Tot ceea ce ținea de gloria lui Dumnezeu și de binecuvântarea omului depindea de Domnul Isus, și doar de El. Oamenii din jurul crucii n-au putut înțelege cuvintele Lui (Matei 27.47), însă noi ne găsim plăcerea în El și în tot ceea ce El a făcut, iar Dumnezeu L-a auzit „dintre coarnele bivolilor” – locul caracterizat de cea mai mare dificultate. El a ieșit, prin înviere, din întunericul morții, El, „căprioara zorilor”, iar noi ne închinăm Lui, Îl lăudăm și Îi mulțumim.
S. Attwood
Dar Isus a scos un strigăt tare și Și-a dat ultima suflare. Și perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două, de sus până jos.
Marcu 15.37,38
Strigătul Mântuitorului nostru
După ce au trecut cele trei ore de întuneric în care Domnul Isus a fost părăsit de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre, El a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Aceste cuvinte arată că în Domnul Isus nu exista niciun motiv să fie părăsit de Dumnezeu. El era curat! El, singurul Om fără păcat, a strigat astfel la Dumnezeu, dovedind că a suferit și a murit la cruce pentru alții – pentru tine și pentru mine.
Strigătul tare despre care se vorbește în versetul de astăzi arată clar că Domnul Isus nu a murit din cauza slăbiciunii sau a epuizării. Fiul lui Dumnezeu avea puterea să-Și dea viața; nimeni nu I-o putea lua. „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși” (Ioan 10.17,18). El S-a dus de bunăvoie în moarte și Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru oamenii păcătoși.
Acum, lucrarea de mântuire este împlinită. Problema păcatului a fost rezolvată în mod divin o dată pentru totdeauna, iar Dumnezeu a fost proslăvit în mod desăvârșit.
Imediat ce Mântuitorul a murit, Dumnezeu a mărturisit că a acceptat lucrarea Fiului Său. Perdeaua templului, care despărțea locul preasfânt de locul sfânt, s-a rupt în două, de sus în jos (contrar felului oamenilor de a sfâșia o perdea, care ar face-o de jos în sus). Astfel, Dumnezeu a vrut să arate că, pentru fiecare păcătos care se pocăiește, este deschisă calea spre El și că harul lui Dumnezeu se revarsă nestingherit spre toți oamenii. Dar curând ușa harului se va închide.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.16-27 · Ioan 17.9-19
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU CAUTĂ OAMENI OBIȘNUIȚI – Fundația S.E.E.R. România
„Vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)
Într-o seară de duminică, Mary Southerland se afla într-o biserică, când un necunoscut a bătut-o pe umăr și i-a spus că este chemată să slujească în acea biserică, ocupându-se de muzică și de tineri. S-a gândit că bărbatul nu știe ce vorbește! Tocmai absolvise facultatea, cu diplomă pentru dascăl în școala primară, iar o prietenă o invitase la biserică să cânte la serviciul de seară. Asta era tot – sau cel puțin așa a crezut ea. Când serviciul s-a terminat, prietena ei i-a spus: „Ar trebui măcar să te rogi pentru oferta primită.” Așa a făcut. „Iată-mă, după treizeci de ani, o slujitoare fără merite, care trăiește într-o uimire constantă față de planul lui Dumnezeu pentru viața ei!” Noi lăsăm ca defectele și nesiguranțele noastre să ne dicteze cursul vieții, când de fapt Dumnezeu caută oameni obișnuiți prin care să facă lucruri neobișnuite! Mereu ne găsim scuze ca să justificăm neimplicarea noastră în biserică, în comunitate sau în a da o mână de ajutor altora. Probabil că de unul singur nu te simți capabil… Puțini se simt! Dar prin apostolul Pavel Dumnezeu ne spune următoarele: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Când Moise a trimis douăsprezece iscoade în Canaan ca să verifice puterea militară cu care aveau să se confrunte, zece dintre ele au raportat: „N-avem nici o șansă! Uriașii sunt prea mari!” (vezi Numeri 13:28). Dar ceilalți doi nu au fost de acord cu raportul majorității și au spus: „Haideți să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” Dumnezeu ne vede ca fiind „biruitori” – nu pentru că noi suntem puternici, ci pentru că El este Atotputernic! Avându-L pe El de partea noastră, ne putem ridica cu încredere, știind că suntem capabili să biruim. Dumnezeu ne vede ca pe niște învingători… niște biruitori care pot realiza lucruri mărețe datorită talentelor și puterii pe care El le-a pus în noi!
de Jean Koechlin
Ieremia 22:13-30
„Ascultă Cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda … tu şi slujitorii tăi şi poporul tău…!” (v. 2) – aşa suna invitaţia stringentă pe care Ieremia i-o adresa lui Ioiachim. În zadar! Putem vedea chiar şi roadele rele pe care, la vârsta responsabilităţii personale, a trebuit să le culeagă acest împărat care încă din tinereţea lui, pe când totul îi mergea bine, se hotărâse să nu asculte de glasul Domnului (după cum ne arată v. 21, care se aplică şi întregului popor): nedreptate, necinste, mândrie, necuviinţă, tiranie, violenţă (v. 13 şi 17, în care Ieremia nu ezită să-i spună împăratului că este un ucigaş). Şi totuşi, Ioiachim avusese înaintea sa exemplul frumos al tatălui său, Iosia, precum şi consecinţele fericite ale umblării acestuia în credinţă (v. 15,16). Copii de creştini, păstraţi vie în mintea voastră istoria acestui împărat!
Versetul 14 reclamă de asemenea întreaga noastră atenţie. Căutarea luxului de către un creştin nu contravine oare caracterului său de străin şi chemării sale cereşti?
Se vorbeşte apoi despre Conia, un tânăr de optsprezece ani care nu a domnit decât trei luni înainte să fie transportat la Babilon împreună cu mama lui (2 Împăraţi 24.8…). Prin astfel de evenimente, Dumnezeu Se adresa atunci lumii întregi (v. 29) şi, totodată, această pedeapsă publică ne arată şi nouă că nimeni nu poate sfida voia Lui fără să fie sancţionat.
Mana Zilnica 