28 Septembrie 2021
Să știi dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, fără sfințenie, fără afectivitate naturală, neînduplecați, defăimători, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, trădători, încăpățânați, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.
2 Timotei 3.1-4
Dumnezeu știe bine că trăim în aceste zile dificile și ne avertizează cu privire la pericolele care ne pândesc. Pavel descrie aici starea morală a celor care se numesc pe ei înșiși creștini, însă a căror purtare tăgăduiește acest nume. Căile lor sunt caracterizate de aceste cuvinte triste, care încep cu „oamenii vor fi iubitori de sine” și se sfârșesc cu „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Ei își trăiesc viața fără nicio referire la Dumnezeu, „făcând voia cărnii și a gândurilor” (Efeseni 2.3). Mai mult, ni se spune că „oamenii răi și înșelători vor înainta spre mai rău” (2 Timotei 3.13).
Ar trebui oare să încercăm să schimbăm această stare de lucruri? Domnul Isus ne oferă răspunsul în Cuvântul Său: „Depărtează-te de aceștia!” (versetul 5). Pavel îl recomandă pe Timotei astfel: „Dar tu ai urmat îndeaproape învățătura mea, purtarea, planul, credința, îndelunga-răbdare, dragostea, răbdarea” (versetul 10). Deci avem ceva de care să ne depărtăm, dar și ceva de care să ne apropiem și pe care să-l urmăm îndeaproape. Acest dublu aspect îl găsim peste tot în Scriptură.
Trebuie să ne familiarizăm cu gândul lui Dumnezeu în privința timpului în care trăim, pentru a găsi astfel calea pe care să umblăm într-un fel plăcut Lui. Pavel învățase acest lucru și îl acceptase, practicându-l cu credință, cu dragoste și cu perseverență, și îi amintește lui Timotei să facă la fel. „Dar tu rămâi în cele ce ai învățat și de care ai fost deplin încredințat, știind de la cine ai învățat … ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (versetele 14 și 17). Să fim tari și curajoși, așteptând împlinirea promisiunii Sale: „Iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 3.11)!
J. Redekop
Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor și nu pot să se acopere cu faptele lor.
Isaia 59.6
„Haina-l face pe om”
Această expresie se adeverește zilnic. O îmbrăcăminte îngrijită atrage atenția oamenilor, și ei arată respect față de respectiva persoană, deoarece se lasă influențați în aprecierile lor de ceea ce văd în exterior. Dar, înaintea lui Dumnezeu, acest proverb nu are valabilitate. Dumnezeu nu este impresionat nici de cele mai frumoase haine și nici de un comportament politicos.
Totuși, mulți oameni investesc mulți ani în imaginea lor exterioară, pentru a arăta că sunt oameni cumsecade sau chiar evlavioși. Profetul Isaia vorbește în versetul de astăzi despre aceste străduințe: oamenii își fac o haină cu care doresc să apară cândva înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni cumsecade, fac multe binefaceri și merg la biserică în zilele de sărbătoare. Totuși, hainele lor nu folosesc la acoperirea păcatelor.
Profetul trage o concluzie care ne pune pe gânduri: „Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64.6). O viață corectă nu reprezintă garanția pentru a putea sta înaintea lui Dumnezeu, ci avem nevoie de o haină mai bună, care se potrivește cu prezența Sa. Tot prorocul Isaia ne arată soluția: „M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptății” (Isaia 61.10). Această haină este salvarea pe care Dumnezeu ne-o oferă în Domnul Isus.
Dumnezeu este Cel care ne îndreptățește (Romani 8.33), care ne dezbracă de hainele noastre mânjite și care ne îmbracă cu haine albe. El ne așază înaintea Sa ca niște oameni care n-am păcătuit niciodată. Astfel putem sta în prezența Sa sfântă.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.17-31 · Ioan 18.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FĂ-ȚI COPILUL MÂNDRU DE TINE! – Fundația S.E.E.R. România
„…Părinţii sunt slava copiilor lor.” (Proverbele 17:6).
Copilul tău se află în procesul de formare a persoanei care va fi în cele din urmă. Așa că, pentru a-l crește așa cum trebuie și pentru a-l face mândru de tine, demonstrează-i și trăiește după aceste șase principii:
1) Asigură-l prin vorbe și fapte că-l iubești. El trebuie să știe că dragostea ta este oferită și că nu va fi niciodată retrasă de la el din cauza înfățișării, a realizărilor sau a faptelor sale. Fă-l să știe că este iubit pentru cine este și că valoarea lui în ochii tăi nu este niciodată pusă la îndoială!
2) Clădește-i un caracter puternic și implementează-i valorile lui Dumnezeu. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).
3) Stabilește-i limite clare. Și fii constant în păstrarea lor. Copiilor le plac regulile? Nu! Însă principalul tău scop nu este să-l faci pe copilul tău încântat, ci să-l înveți să fie responsabil… și fericirea va urma!
4) Ajută-l să-și descopere potențialul. Asta înseamnă să-l asculți, să-l observi, și odată ce-i identifici talentele, să-l ajuți să și le dezvolte! Pentru că: „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6).
5) Nu încerca să faci din el un duplicat al tău. Dumnezeu l-a creat pe fiecare dintre copiii tăi în mod unic, și l-a înzestrat cu o personalitate aparte. Așa că nu încerca să-l faci o persoană de care Dumnezeu sau noi să nu avem nevoie.
6) Încurajează-l să-și urmeze viziunea pentru viața sa. „Tinerii voştri vor avea vedenii” (Ioel 2:28). Nu turna apă rece peste focul entuziasmului său, ci mai degrabă întețește-l! Coboară de pe scaunul criticului, și fii cel mai mare suporter al său.
Dacă faci astfel, îl vei face să fie mândru de tine!
de Jean Koechlin
Ieremia 23:16-40
Între păstorii răi ai lui Israel, profeţii fuseseră vinovaţi în mod cu totul deosebit. Ei păstoriseră poporul cu iluzia nebună că, în ciuda păcatelor lor, totul va merge spre mai bine. Erau mincinoşi. Alergaseră … fără să fi fost trimişi de Domnul; vorbiseră … fără să transmită oracole (sau profeţii) din partea lui Dumnezeu (v. 21 şi 38; 1 Petru 4.11). O bogată activitate religioasă este departe de a fi proba sau rezultatul unei stări spirituale potrivite. Pentru creştini astăzi, ca şi pentru profeţi altădată, nu există decât un singur dreptar în alergare şi în vorbire: rămânerea „la sfatul Domnului” (v. 18,22), altfel spus, în comuniune cu Domnul, pentru a cunoaşte şi a împlini voia Sa.
În v. 23 este pusă o întrebare: „Sunt Eu un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt un Dumnezeu de departe?” „Domnul este aproape”, poate răspunde apostolul (Filipeni 4.5). Am făcut fiecare dintre noi această experienţă? Cuvântul lui Dumnezeu este un foc (v. 29); în acelaşi fel în care flacăra unui arzător permite înlăturarea zgurii unui metal, Cuvântul serveşte la curăţirea sufletului nostru, mistuind necurăţiile care îl întinează şi care-l înăbuşă (Proverbe 25.4). El este „forţa motrice” a celui credincios, asemeni unui foc sub un cazan (cap. 20.9), însă, mai întâi de toate, este un ciocan, singurul în stare să frângă o voinţă rebelă.
Mana Zilnica 