Mana Zilnica

Cine este mai mare: cine stă la masă sau cine servește la masă? Nu este cel care stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca Cel care servește.

Luca 22.27

Hristos – Slujitorul unic

Numai Domnul Isus are dreptul să stea în centru și să atragă toate privirile spre Sine. Chiar și ca Slujitor, El merită toată atenția și admirația noastră:

• În slujba Sa, El a fost plin de râvnă pentru onoarea lui Dumnezeu. Astfel, a alungat vânzătorii și schimbătorii de bani din templu, pentru că ei făcuseră o casă de vânzare din Casa Tatălui Său (Ioan 2.14-17).

• El nu S-a lăsat influențat de oameni. De aceea, nu S-a dus la sărbătoare când frații Lui au încercat să-L determine, ci mai târziu, când Dumnezeu I-a dat porunca să meargă (Ioan 7.3-10).

• Domnul a făcut lucrarea Sa potrivit cu adevărul. El a pus în lumina adevărului divin și pe femeia prinsă în adulter și pe acuzatorii ei (Ioan 8.3-11).

• El a slujit plin de dragoste și cu mare îndurare. Ce milă și ce compasiune a arătat El când a vindecat bolnavi, când a eliberat demonizați, când a hrănit flămânzi!

• El a fost un Slujitor neobosit și răbdător. El nu i-a respins niciodată pe cei care au venit la El cu o rugăminte sinceră. El a fost întotdeauna dispus să ajute și să binecuvânteze. El a rezolvat problemele ucenicilor și, cu îndelungă răbdare, le-a suportat ciudățeniile.

• El a arătat în mod desăvârșit caracteristica indispensabilă a unui slujitor dedicat: a ascultat în orice situație de Dumnezeul Său, a fost ascultător chiar până la moarte pe cruce (Filipeni 2.8).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.19-22.7 · Psalmul 107.1-22

coordonatori Bob & Debby Gass

IA VIAȚA DE LA CAPĂT! – Fundația S.E.E.R. România

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet…” (Proverbele 23:7)

Familia Chandler a avut de parcurs un drum dificil ca să scape de lanurile de bumbac și de sărăcia din Mississippi. Toți cei nouă copii ai familiei, își aduc aminte de coliba arendașului în care stăteau și de faptul că nu aveau ce să mănânce și cu ce să se îmbrace. Dar toți cei nouă au ajuns absolvenți de facultate! Povestea lor ar trebui să fie o inspirație pentru oricine. Părinții au luat cu împrumut doi dolari pentru a-i cumpăra un bilet de autobuz fiului lor Cleveland, care a plecat la școală, a studiat cu sârguință și a devenit președintele Departamentului economic din cadrul Universității Howard. Luther a urmat cursurile Universității Omaha și a devenit managerul serviciului public din orașul Kansas. El l-a ajutat pe fratele lui, James, să ajungă în Omaha și apoi la Yale, unde a și lucrat după absolvire. James, la rândul său, l-a ajutat pe Herman, care în prezent este director tehnic în Dallas. Donald lucrează în Minneapolis. Copiii s-au ajutat mereu între ei – și la cules de bumbac sau de porumb, și la săpatul cartofilor. Fortson s-a dus la Universitatea Morehouse din Atlanta și s-a implicat în lucrarea baptistă din Colorado. Princess a obținut o diplomă de master la Universitatea din Indiana și a devenit profesoară. Gloria este și ea profesoară. Bessie a absolvit masteratul și este dietetician la un spital de veterani. Apoi, în 1984, toți copiii s-au întâlnit și au cumpărat o casă pentru părinții lor. Biblia ne spune: „El este ca unul care îşi face socotelile în suflet.” Adică: dacă te convingi singur că nu poți, sau dacă îi lași pe alții să te convingă de asta – atunci nu vei putea! Însă dacă crezi că prin harul lui Dumnezeu ești capabil, atunci – vei fi! Dacă cei din familia Chandler au putut, și tu poți. Uită ce s-a întâmplat în trecut! În fiecare zi, Dumnezeu îți dă ocazia să-ți reîncepi viața, s-o iei de la capăt! Asta este valabil și astăzi!

de Jean Koechlin

Ieremia 44:24-30; 45:1-5

După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâ-ciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile care-i pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor” se va dovedi prea incapabilă să-i apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).

În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta ne–o va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost „împreună cu Ieremia, cel pe care nu l–a părăsit” ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă
în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

30 oct. 2021

31 Octombrie 2021

Levitic 16.15

H. L. Heijkoop

Cine este mai mare: cine stă la masă sau cine servește la masă? Nu este cel care stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca Cel care servește.

Luca 22.27

Hristos – Slujitorul unic

Numai Domnul Isus are dreptul să stea în centru și să atragă toate privirile spre Sine. Chiar și ca Slujitor, El merită toată atenția și admirația noastră:

• Domnul a făcut lucrarea Sa potrivit cu adevărul. El a pus în lumina adevărului divin și pe femeia prinsă în adulter și pe acuzatorii ei (Ioan 8.3-11).

• El a slujit plin de dragoste și cu mare îndurare. Ce milă și ce compasiune a arătat El când a vindecat bolnavi, când a eliberat demonizați, când a hrănit flămânzi!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.19-22.7 · Psalmul 107.1-22

coordonatori Bob & Debby Gass

IA VIAȚA DE LA CAPĂT! – Fundația S.E.E.R. România

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet…” (Proverbele 23:7)

de Jean Koechlin

Ieremia 44:24-30; 45:1-5

În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta ne–o va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost „împreună cu Ieremia, cel pe care nu l–a părăsit” ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

30 oct. 2021

30 Octombrie 2021

Și, iată, vorbeau cu El doi bărbați, care erau Moise și Ilie, care, arătându-se în glorie, vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim.

Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus.

Luca 9.30,31; Romani 3.25,26

Moise și Ilie au trecut fiecare prin multe experiențe atunci când au trăit pe acest pământ. Moise s-a rugat să fie lăsat să intre în țară, în timp ce Ilie a fugit din țară, din cauza amenințărilor Izabelei. Însă nu experiențele lor erau subiectul discuției cu Domnul Isus pe munte. Ei „vorbeau cu El”. Remarcați că vorbeau despre ceea ce nu avusese loc încă, dar care urma să aibă loc în curând: moartea Domnului, în Ierusalim.

Cum puteau acești oameni – și nenumărați alții – să fie în cer, atunci când Hristos încă nu-Și dăduse viața pentru noi? Nu este adevărat că prin sângele Lui vărsat suntem mântuiți și avem intrare în acel loc minunat? Romani 3 ne oferă răspunsul. Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele comise de acei oameni, în baza lucrării viitoare a Domnului Isus de la Golgota.

Când îi vedem pe sfinții cerești vorbind cu Domnul Isus despre lucrarea pe care urma s-o împlinească, inimile noastre se bucură. Acea lucrare a fost deci făcută cunoscut acestor sfinți înainte ca strigătul „S-a sfârșit!” să se facă auzit la cruce. Starea lor nu era una de adormire, așa cum spun unii în mod eronat. Ei își găseau plăcerea în a vorbi despre acea mântuire glorioasă cu Cel care urma să o împlinească, spre gloria lui Dumnezeu, și să demonstreze dreptatea lui Dumnezeu în faptul că-i îndreptățise prin credință.

Cei iubiți ai noștri care au murit în credință se bucură acum, fără îndoială, de cunoașterea deplină a măreției lucrării împlinite la cruce.

E. P. Vedder, Jr.

Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt așezați în poziții înalte.

1 Timotei 2.1,2

„Să înceteze să se roage!”

O femeie dintr-un sat din Bangladesh s-a dus la un misionar și l-a rugat să vorbească cu vecinul ei să nu se mai roage pentru ea.

— Dar de unde știți că el se roagă pentru dumneavoastră? a întrebat-o misionarul.

— Până acum preferam să mă închin la idolii noștri, dar de curând nu mai simt această nevoie. În plus, vecinul mi-a spus odată că se roagă pentru familia mea, iar cele două fiice ale mele și fiul meu au devenit creștini. Dacă se roagă mai departe tot așa, s-ar putea să mă determine și pe mine să devin creștină. Rugăciunile sale au întotdeauna efect. Să înceteze să se roage! Cineva trebuie să-i spună acest lucru.

„Rugați-vă unii pentru alții … Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept. Ilie era un om cu aceleași slăbiciuni ca și noi și s-a rugat cu stăruință să nu plouă și n-a plouat pe pământ trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou și cerul a dat ploaie și pământul și-a dat rodul” (Iacov 5.16-18).

„Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7).

Să ne rugăm și noi pentru vecinii noștri, pentru colegii noștri, pentru rudele noastre, să vină la Dumnezeu și să-L primească în inimile lor pe Domnul Isus!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.1-18 · 3 Ioan 9-15

coordonatori Bob & Debby Gass

DAR ȘI HAR – Fundația S.E.E.R. România

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (Romani 12:6)

Biblia ne învață că Dumnezeu ne oferă fiecăruia anumite daruri, dar și harul de a le folosi. Și când nu operăm în sfera darurilor, apar luptele. Trebuie să ținem minte lucrul acesta, când vedem pe cineva cu mari realizări la activ sau atunci când ne dorim să fim noi înșine persoane cu mari realizări. Apostolul Pavel vorbea cinci limbi și a scris jumătate din Noul Testament, însă el s-a luptat constant cu ceea ce numește „țepușul din carne”. Când L-a rugat pe Dumnezeu să i-l scoată, Dumnezeu a zis nu: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9). Așadar, avem nevoie de har în sfera darurilor noastre, și avem nevoie de har în sfera în care nu avem daruri deloc. Există o poveste despre un american care s-a dus să asculte pe un mare vorbitor și s-a nimerit să stea fix lângă soția acestuia. În timpul discursului, omul a observat că faimosul vorbitor purta șosete inscripționate. Puțin contrariat, s-a uitat și mai atent și a văzut că în loc de două sau trei inițiale obișnuite, el avea patru: TGIF. Când s-a terminat prelegerea, omul respectiv l-a felicitat pe vorbitor, apoi s-a întors către soția acestuia și a întrebat: „Cum este posibil ca pe șosetele soțului dumneavoastră să scrie TGIF?” (TGIF fiind un acronim pentru expresia „Thank God, It’s Friday” – adică: „Slavă Domnului, e vineri” – sărbătorind ultima zi lucrătoare sau de școală a săptămânii, dinainte de weekend.) Soția conferențiarului a răspuns: „Oh, dar nu asta înseamnă aceste litere; monograma a fost pusă acolo ca să-l ajute să-și recunoască obiectele vestimentare și înseamnă: „Toes Go In First – Degetele de la picioare intră primele”!

Acuma, lăsând gluma la o parte, noi toți avem domenii în care excelăm și domenii în care nu suntem pricepuți, dar ne vom lupta toată viața să facem față provocărilor. Și vom descoperi că harul lui Dumnezeu ne este suficient pentru toate problemele cu care ne confruntăm, și în toate circumstanțele vieții. Așadar, folosiți-vă darul cu har! Și cereți har ca să vă folosiți bine darul! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!

de Jean Koechlin

Ieremia 44:11-23

Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei… noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru” (Iosua 24.16,18). Plini de rea–credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor” (v. 17, comp. cu cap. 7.18). Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! „Dumnezeu nu mi–a dat ceea ce–mi doream… Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu–mi va refuza nimic.”

Mizerabilă inimă omenească! Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpâ-nită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 oct. 2021

29 Octombrie 2021

Dar având diferite daruri de har, după harul care ne-a fost dat: fie profeție, să profețim potrivit măsurii de credință; fie slujbă, să stăruim în slujire; fie cel care învață pe alții, în învățătură.

Romani 12.6,7

Noi, creștinii, suntem foarte porniți să ne amestecăm peste slujba altuia; și așa vor sta lucrurile dacă nu ne vom urmări fiecare lucrarea proprie care ne-a fost rânduită în mod divin. Spunem «rânduită în mod divin», și accentuăm acest cuvânt. Noi nu avem dreptul să ne alegem propria lucrare. Dacă Domnul l-a făcut pe un om evanghelist, pe altul învățător, pe altul păstor și altuia i-a dat darul de a îndemna, cum trebuie să se desfășoare lucrarea lor? În mod sigur, evanghelistul nu va încerca să dea învățătură, învățătorul să îndemne, iar altul care nu are niciunul din aceste daruri să încerce să facă ambele slujbe. Nu, ci fiecare trebuie să-și exercite lucrarea care i-a fost rânduită în mod divin, potrivit darului pe care l-a primit!

Fără îndoială că este posibil ca Domnului să-I fie plăcut să dăruiască unuia mai multe daruri; însă acest lucru nu schimbă, nici în cea mai mică măsură, principiul pe care l-am subliniat, anume că fiecare este responsabil să-și cunoască slujba și să o împlinească. Dacă acest lucru va fi pierdut din vedere, vom ajunge la o confuzie fără speranță. Dumnezeu i-a rânduit pe unii să lucreze în cariera de piatră, pe alții să cioplească piatra, iar pe alții să zidească. Lucrarea progresează atunci când fiecare își urmărește cu sârguință propria slujbă. Dacă toți ar lucra în carieră, unde ar mai fi cioplitorii? Dacă toți ar fi cioplitori, unde ar mai fi zidarii? Cea mai mare daună adusă mărturiei lui Hristos și lucrării lui Dumnezeu este din partea acelora care urmăresc să facă o altă lucrare decât cea rânduită de Dumnezeu sau care urmăresc să imite un dar care nu le-a fost dat. Aceasta constituie o gravă greșeală împotriva căreia vom atenționa cititorul în mod solemn. Nimic nu poate fi mai absurd. Dumnezeu nu Se repetă niciodată. Nu există două fețe la fel, nici două frunze la fel și nici două fire de iarbă la fel. Atunci de ce trebuie ca cineva să dorească să facă lucrarea altuia sau să simuleze că posedă darul altuia? Fiecare să fie satisfăcut cu ceea ce a făcut din el Stăpânul său. Acesta este secretul păcii reale și al progresului.

C. H. Mackintosh

Nebunul își arată toată patima, dar înțeleptul o stăpânește.

Proverbe 29.11

Se merită să ne enervăm pe tot ce nu-i convine celuilalt?

Cu siguranță, cunoaștem și noi multe cauze care ne provoacă supărare. În fiecare zi am putea să ne supărăm din cauza multor lucruri, mai ales din cauza comportamentului semenilor noștri.

Victor și-a cumpărat o mașină nouă. A dat o grămadă de bani pe ea! Mai avea câteva întrebări cu privire la autovehiculul său, dar angajatul reprezentanței de mașini era foarte neprietenos și nerăbdător. „Toate răspunsurile le găsiți în cartea de instrucțiuni!”, a mormăit acela. Atunci Victor s-a supărat foarte tare și a ridicat tonul.

Lia a purtat ieri un pulover cu glugă. Prietena ei cea mai bună a făcut în treacăt o observație deplasată. Lia s-a simțit jignită și la prima ocazie dorea să i-o plătească înapoi.

Mihai și-a salutat foarte amabil noul coleg de muncă. Dar colegul nu a reacționat în niciun fel. „Nu mă poate suferi”, s-a gândit Mihai supărat și a aruncat cu ceașca de cafea pe birou.

Să fim sinceri! Se merită oare să te enervezi pe tot ce nu-i convine celuilalt? Să nu permitem ca starea noastră să fie influențată de comportamentul celorlalți! Să nu sărim în sus când alții ne supără, ci mai degrabă să ne punem pe genunchi! Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne facă liniștiți. Acest lucru va aduce pace în sufletele noastre și sănătate în viețile noastre!

Să fim înțelepți în orice situație în care cineva ne deranjează prin vorbe sau gesturi! Dacă tăcem și ne vedem de treabă, atunci enervarea se va întoarce ca un bumerang la cel care a dorit să o reverse asupra noastră.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 20.12-21 · 3 Ioan 1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI OBSEDAT DE VIITOR! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34)

Se spune că era odată un ceas care își petrecea o mare parte din timp făcându-și griji pentru viitorul lui, gândindu-se că trebuie să ticăie de două ori la fiecare secundă. „Câte ticăieli înseamnă asta?” se gândea ceasul. Așa că a început să calculeze… că va ticăi de 120 de ori pe minut, și de 7.200 de ori pe oră! Asta însemna că în 24 de ore va trebui să ticăie de 172.800 de ori!… și de 63.072.000 de ori pe an! După toate aceste socoteli, ceasul a început să se simtă copleșit și să-l treacă toate nădușelile. În cele din urmă, ceasul a calculat că într-o perioadă de zece ani, va trebui să ticăie de 630.720.000 de ori!!! – și în acel moment, ceasul s-a prăbușit, suferind o cădere nervoasă.

Morala acestei fabule? Psihologii sunt de părere că aproximativ 95% dintre îngrijorările noastre nu devin realitate niciodată. Cum rămâne cu restul de 5%? De patru ori din cinci, lucrurile merg mai bine decât anticipam noi, incluzând aici binecuvântările indiscutabile! În sfârșit, numai 1% din tot răul ce credeam noi că s-ar putea întâmpla se înfăptuiește efectiv… și din acesta, rareori este atât de rău pe cât ne-am temut noi!

De aceea, Domnul Isus ne-a îndemnat: „Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” Apostolul Petru ne oferă perspectiva corectă după care să ne trăim viața, în următoarele cuvinte (1 Petru 5:7): „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: nu fi obsedat de viitor!

de Jean Koechlin

Ieremia 44:1-10

„Şi acum, ce cauţi tu pe calea Egiptului, ca să bei apele Şihorului?” (Şihor, un braţ al Nilului) – întrebase Domnul la începutul acestei cărţi (cap. 2.18). El ştia bine de ce nu dorea acea călătorie în Egipt (comp. cu Deuteronom 17.16). Urâcioasa idolatrie a lui Iuda, mai ales cea din vremea împăratului Manase, fusese cauza judecăţilor care veneau să-i lovească, iar cum Egiptul se închina şi el la idoli (prea puţin conta că idolii de acolo aveau alte nume), poporul se expunea în Egipt unui risc şi mai mare de a se corupe. Şi acest lucru era inevitabil: nu se putea să nu se producă. Să fim siguri că, dacă Dumnezeu ne închide o cale, vrea să ne protejeze

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 oct. 2021

28 Octombrie 2021

Ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul lucrează răbdare … Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemați potrivit planului Său.

Romani 5.2,3; 8.28

Suntem noi convinși că Dumnezeu are totul sub control și că toate lucrurile lucrează spre binele nostru? Credem cu adevărat că Dumnezeu este perfect de înțelept, că are un plan pentru viața noastră și că acest plan este cel mai bun dintre toate planurile posibile? Cu toții întâmpinăm dificultăți și situații dureroase. Ce atitudine avem în astfel de împrejurări? Poate că ne îngrijorăm cu privire la ele, poate că suntem descurajați sau poate chiar ne mâniem pe Dumnezeu.

Dar care este atitudinea potrivită? Este aceea de a ne încrede în El, în mijlocul oricăror circumstanțe! Dacă Dumnezeu este dragoste – lucru pe care îl cunoaștem, fiindcă El L-a dat pe Fiul Său pentru noi – cum să nu ne încredem în El? Cum am putea să ne îndoim că voia Lui este lucrul cel mai bun pentru noi? Știm de asemenea că El cunoaște totul: gândurile, emoțiile, suferințele și nevoile noastre. El este și atotputernic; nimic nu este prea greu pentru El, iar El ne poate da tot ceea ce avem nevoie pentru împrejurările prin care trecem. Dorința lui Dumnezeu este să fim făcuți asemenea chipului Fiului Său; de aceea îngăduie El toate aceste lucruri în viețile noastre. El dorește să fie glorificat și onorat de către noi, așa cum a fost glorificat și onorat de Domnul Isus, care a experimentat din plin suferința și încercările, dar care S-a încrezut întotdeauna în Dumnezeu și S-a supus voii Tatălui Său. A fost bucuria Domnului cu adevărat să vadă că Tatăl Său este glorificat.

În mijlocul împrejurărilor noastre, oricât de dificile, ne putem încrede în Dumnezeu. El este credincios, puternic, înțelept și plin de iubire. Numele Lui să fie slăvit!

A. Blok

Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc …

Psalmul 119.9,11

„Fără Biblie – fără micul dejun!”

Eu sunt chinez prin nașterea naturală și creștin prin nașterea din nou. Noi, chinezii, suntem cunoscuți pentru perseverența noastră, dar Duhul lui Dumnezeu pune în umbră chiar și perseverența noastră asiatică. A existat în viața mea un timp când am folosit Biblia ca album sau clasor de timbre, dar, pe parcursul anilor, Duhul lui Dumnezeu a pătruns în inima mea și acum Biblia este bunul meu cel mai de preț. Încep ziua permanent cu citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu reușesc vreodată, atunci sufăr de foame, căci motoul meu este: „Fără Biblie – fără micul dejun!”.

Pentru a studia sistematic Cuvântul, am hotărât să citesc în fiecare zi un capitol. Dar când? Problema mea era că seara îmi plăcea să merg târziu la culcare, iar dimineața îmi făceam în mare grabă obligațiile zilnice. Când venea seara, eram prea obosit ca să citesc… și astfel amânam permanent studiul pentru următoarea zi. Dar Dumnezeu mi-a atras atenția asupra unor texte din Proverbe; unul dintre acestea a fost Proverbe 6.9: „Până când vei sta culcat, leneșule?”. Astfel, am luat decizia ca în fiecare dimineață să mă trezesc la ora 6 pentru a citi în Biblie. Am început așa când aveam 21 de ani și studiam la Institutul de marină în Nanking. Acolo nu exista o centrală termică, iar iarna rece nu mă încuraja în planul meu. Totuși pot spune că numai rareori am renunțat la „micul dejun”.

Cine s-a hrănit din Biblie nu mai poate trăi fără ea și nu mai lasă să treacă nicio zi în care să nu citească Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori citim mai mult, alteori mai puțin; important este să dăm atenție sfaturilor și îndemnurilor citite. Astfel vom fi bine hrăniți și vom putea duce o viață plăcută lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 20.1-11 · 2 Ioan 1-13

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULAMENTUL BISERICII – Fundația S.E.E.R. România

„Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!” (Psalmul 100:4)

Într-o duminică, undeva în Olanda, un bărbat îmbrăcat simplu, dar care părea o persoană distinsă și instruită, a intrat într-o biserică și s-a așezat aproape de amvon. După câteva minute, s-a apropiat de bancă o doamnă. Văzând că locul ei este ocupat de un străin, femeia i-a sugerat curtenitor că este „locul ei”; omul și-a cerut iertare politicos și s-a mutat pe unul dintre rândurile din spatele bisericii, rezervate săracilor. A stat acolo până la finalul slujbei, și la sfârșit a plecat fără să spună vreun cuvânt. Când s-a terminat serviciul, una dintre prietenele femeii a întrebat-o dacă știa cine era omul pe care l-a gonit de pe locul ei. „Nu”, a răspuns nepăsătoare femeia, „vreun străin, presupun…” A fost șocată să afle de la prietena ei că străinul era regele Oscar al Suediei, care se afla în Olanda într-o vizită.

S-ar putea să răsufli ușurat, că în biserica ta nu există locuri rezervate. Dar ce putem învăța din această întâmplare?

Fie că mergem la o biserică mare, fie că mergem la una mică, Domnul Isus Hristos, Capul Bisericii, a spus: „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20). Asta înseamnă că Domnul Isus Hristos, Regele regilor, este prezent la întâlnirile noastre. Trebuie doar să Îi recunoaștem prezența, să ne închinăm înaintea Lui și să-L facem centrul vieții noastre. Altfel, mai bine ne-am înscrie într-un club pentru activități voluntare, sau… am sta acasă!

Psalmistul ne spune care ar trebui să fie regulamentul unei biserici: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam” (Psalmul 100:4-5). Așa să ne ajute Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Ieremia 43:1-13

Adresându–se lui Ieremia, poporul se angajase în mod solemn să asculte de glasul Domnului, „fie bine, fie rău” (42.6). Acum răspunsul Său era cât se poate de clar: ei nu trebuia să plece. Această interzicere însă nu se potrivea deloc cu intenţiile ascunse ale lui Iohanan şi ale tovarăşilor săi. Înşelându–se „singuri în sufletele lor” (42.20), aceştia au decis să plece în Egipt. Versetul 17 din cap. 41 ne arată că ei făcuseră deja acest proiect odată cu sosirea la Chimhan, înainte chiar să-l fi consultat pe Ieremia. Oare nu înseamnă aceasta a-L batjocori pe Dumnezeu, când întrebi care este voia Lui, cu toate că ştii foarte bine mai dinainte ceea ce intenţionezi să faci? Vai, o asemenea lipsă de corectitudine este poate mult mai frecventă decât ne închipuim şi de aceea avem atâta nevoie să ne păzim inimile înşelătoare (cap. 17.9)!

Încă o dată Ieremia suferă pe nedrept. Este acuzat de aceşti „bărbaţi îngâmfaţi” că minţea şi căuta să aservească şi să omoare poporul, el, care, dimpotrivă, îşi dezvăluise măsura dragostei însoţind poporul chiar şi în acea călătorie dezastruoasă.

În Egipt, ei se credeau puşi la adăpost, dar tocmai acolo îi ajunge Nebucadneţar (v. 11). Hotărârile luate fără credinţă aduc adesea asupra noastră tocmai încercarea pe care căutăm să o evităm.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 oct. 2021

27 Octombrie 2021

Scapă-mă de vina sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele: limba mea va cânta tare dreptatea Ta.

Psalmul 51.14

Dumnezeul mântuirii mele (4)

Începutul psalmului ne arată împrejurările în care David se afla atunci când l-a scris: „când a venit la el profetul Natan, după ce intrase la Bat-Șeba”. Acesta este un psalm al mărturisirii. Natan a dat pe față păcatul grav al lui David, iar acesta a mărturisit că păcătuise împotriva lui Dumnezeu: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea ochilor Tăi” (versetul 4). El și-a dat seama nu numai că păcătuise, ci și că avea o natură păcătoasă: „Iată, am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea” (versetul 5). A trebuit să mărturisească faptul că plăcerile trecătoare ale păcatului îl lipsiseră de bucuria mântuirii (Evrei 11.25).

Însă, după mărturisirea păcatului făcut înaintea Dumnezeului mântuirii sale, David s-a putut ruga: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale” (versetul 12). El învățase o lecție importantă: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit. Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și smerită!” (versetul 17). Fiind restabilit și iertat, David a putut din nou să-I aducă laude lui Dumnezeu: „Doamne, deschide-mi buzele, și gura mea va vesti lauda Ta” (versetul 15).

Păcatul în viața celui credincios este cu siguranță un lucru foarte grav. Întotdeauna însă există o cale de întoarcere. Dacă recunoaștem păcatul comis și dacă venim înaintea Dumnezeului mântuirii noastre cu o inimă zdrobită și mâhnită, cu mărturisire sinceră și cu pocăință, El ne va ierta și ne va restabili în comuniunea fericită cu Sine. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

M. Vogelsang

Dumnezeule, nu sta liniștit! Nu tăcea și nu Te odihni, Dumnezeule!

Psalmul 83.1

Când cerul tace…

Unii oameni vorbesc foarte mult. Cercetătorii s-au pus de acord cu privire la numărul de cuvinte pe care le rostește fiecare categorie în parte: bărbații vorbesc în medie 10.000 de cuvinte pe zi, iar femeile, 25.000. Dar această medie nu este o regulă. Sunt, într-adevăr, oameni foarte vorbăreți, atât bărbați cât și femei, dar și oameni tăcuți, de ambele sexe, dar toți sunt făcuți să comunice cu semenii lor, să petreacă timp împreună și să facă schimb de idei.

Dumnezeu a vorbit oamenilor în toate timpurile. Creatorul a comunicat cu creaturile Sale: „Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe feluri, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în persoana Fiului” (Evrei 1.1,2). Această vorbire a fost adresată tuturor națiunilor și a fost atât de clară, încât o poate înțelege orice om. Dumnezeu ne-a spus că Isus Hristos a venit pe pământ pentru a plăti prețul pentru răscumpărarea noastră, pentru a lua asupra Sa pedeapsa noastră și pentru a ne ierta, ca să nu mai trebuiască să mergem în locul de condamnare, în iad. Viața noastră fără Dumnezeu ne duce în pierzare. Avem nevoie de salvarea lui Dumnezeu! Acest mesaj este vestit de secole.

Indiferent dacă noi ne numărăm printre cei vorbăreți sau nevorbăreți, faptul că tăcem și nu rostim niciun cuvânt nu este un lucru tragic. Dar, dacă Dumnezeu nu ne-ar mai vorbi, aceasta ar fi o catastrofă! Când Dumnezeu tace, să ne întoarcem degrabă și să cerem iertare. Altfel vom pierde ocazia. Dumnezeu încă ne vorbește prin Biblie. De aceea „astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3.15).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.25-37 · 1 Ioan 5.13-21

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ SPUI DA ȘI NU! – Fundația S.E.E.R. România

„Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu…” (Matei 5:37)

Un bun negociator știe că a vorbi prea mult este un semn de nesiguranță și de slăbiciune. Uneori cel mai puternic cuvânt în orice limbă, este un simplu da sau nu, fără alte explicații sau detalieri. Majoritatea deciziilor ajung în cele din urmă la acel punct. Pentru a putea face acest lucru, tu trebuie să răspunzi la următoarele întrebări:

1) Trebuie să iau această decizie singur? Dacă ești unicul factor de decizie, sau factorul de decizie final, nu ezita și nu șovăi: ia decizia! Și înainte de toate, bazează-te pe acest verset (Iacov 1:5): „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.”

2) Ce se va întâmpla dacă amân luarea acestei decizii? În majoritatea cazurilor, lucrurile fie se vor îmbunătăți, fie se vor înrăutăți, pentru una sau mai multe părți. Deci cântărește lucrurile cu grijă, înțelegând că balanța va înclina spre partea mai grea a problemei, apoi decide. În asemenea momente, bazează-te pe aceste cuvinte: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6).

3) Au toate deciziile mele acoperirea morală și spirituală? Când, pentru popularitate sau pentru câștig, faci compromisuri referitoare la convingerile sau la caracterul tău, ajungi la faliment moral și spiritual. Deci, ține-te de valorile tale, întemeiază-ți deciziile pe ele și bazează-te și pe acest verset (Proverbele 12:2): „Omul de bine capătă bunăvoinţa Domnului.”

Așadar, da al tău să însemne da, și nu-ul tău să însemne nu!

de Jean Koechlin

Ieremia 42:7-22

În Isaia 30.2, Domnul declarase: „plecând să coboare în Egipt, ei n-au întrebat gura Mea” (citiţi tot paragraful), în timp ce aici Dumnezeu chiar a fost consultat, prin intermediul profetului Său; poporul însă Îl va asculta numai dacă răspunsul Său va corespunde intenţiilor lor.

Se scurg zece zile. Profetul nu se grăbeşte să răspundă, aşteptând el însuşi descoperirea gândului divin.

Pentru ce întârzie adesea Domnul în împlinirea rugăciunilor noastre? Vrea să pună la încercare încrederea noastră în El! Şi, cum credinţa este întotdeauna răbdătoare, numai cu timpul se poate vedea dacă rugăciunea noastră a fost cea a credinţei sau dacă, dimpotrivă, obosiţi de aşteptare, am sfârşit prin a căuta noi înşine o soluţie a dificultăţilor noastre.

Întrebarea era: să coboare în Egipt, sau să rămână în ţară?! Prin gura lui Ieremia, Domnul le făcuse cunoscut răspunsul Său plin de har şi totodată de netăgăduit: Rămâneţi în ţară! Veţi fi binecuvântaţi în ea! Împăratul Babilonului va fi înclinat spre bunăvoinţă şi spre milă! Dacă veţi merge în Egipt, aceasta va fi spre pierzarea voastră!

Prieteni credincioşi, oricare ar fi drumul care ne stă înainte, să ne păzim să ne angajăm pe el înainte de a cunoaşte voia Domnului!

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 oct. 2021

26 Octombrie 2021

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine.

Filipeni 2.7,8

Astfel a fost cursul vieții Lui. El Și-a ascuns slava, Și-a ascuns chipul de Dumnezeu sub cel de rob. N-a căutat cinste de la oameni. L-a cinstit pe Tatăl care-L trimisese, nu pe Sine Însuși. Nu a vrut să Se facă cunoscut și nu a dorit să Se arate lumii. Așa citim despre El. Iar toate acestea au ținut de „forma” pe care El o luase și sunt desăvârșit ilustrate în istoria din Evanghelii.

El Și-a ascuns chipul de Domn a toate – a tot ceea ce este pe pământ și în mare – sub cel al unui plătitor de taxă. I s-a cerut să plătească taxa, sau cel puțin Petru a fost întrebat dacă Învățătorul lui nu o plătește. Domnul arată că era scutit, însă, ca să nu-i facă să se poticnească, plătește taxa pentru Petru și pentru El. Dar cine era Cel ce făcea aceasta, în tot acest timp? Nimeni altul decât Cel despre care se scrisese: „Al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el”. Căci El poruncește unui pește să-I aducă acea monedă de care avea nevoie, pe care apoi o dă celor ce strângeau darea (Matei 17).

Ce ilustrare a tainei scumpe că El, care avea „chipul lui Dumnezeu” și care „n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu” – folosind astfel comorile adâncului și poruncind creaturilor mâinii lui Dumnezeu ca fiind toate ale Sale – a luat „chip de rob”! Ce rază de slavă străbate cu ocazia acestei împrejurări atât de banale! Totul s-a întâmplat între Domnul și Petru, însă a constituit arătarea „chipului lui Dumnezeu” de sub „chipul robului”, supus autorităților (Romani 13.1). Tot ce cuprindea pământul era tributar Lui în momentul când El a consimțit să plătească tribut către alții. La fel s-a întâmplat și cu o altă ocazie, când invitatul neobservat la sărbătoarea de nuntă a îngrijit de vin, nu ca și cum El ar fi fost „Mirele”, ci ca Însuși Creatorul tuturor lucrurilor. Acolo El Și-a arătat din nou slava și ucenicii Lui au crezut în El (Ioan 2).

J. G. Bellett

Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!

Marcu 1.15

Dar tu – tu Îl cunoști?

Bătrânul ajunsese la capătul vieții sale și era pe moarte. Acum era internat în spital. Într-o zi, nepotul lui de zece ani a vrut să-l viziteze. Dar bunicul avea deja mai mulți vizitatori. Băiatul și-a făcut curaj și i-a rugat pe toți să iasă un moment din salon. Ei au rămas surprinși de comportamentul băiatului, dar au dat totuși curs rugăminții sale.

Băiatul s-a apropiat foarte mult de bătrân și a spus cu cea mai mare seriozitate: „Bunicule, am auzit că trebuie să mori. La școala duminicală L-am cunoscut pe Domnul Isus și știu că voi merge odată la El. Dar tu – tu Îl cunoști?”. Bunicul a tăcut un moment. Apoi a spus: „Adu-l la mine pe învățătorul tău”.

Învățătorul de la școala duminicală a venit și a fost gata să-i explice acelui bărbat evanghelia. Înainte ca bătrânul să moară, a putut să-i mai spună nepotului: „Ne vom revedea acolo sus. Acum sunt sigur”.

Evanghelia este vestea bună a lui Dumnezeu pentru oameni, fie copii, fie adulți. Ea spune că există o singură cale spre Dumnezeu, un singur Mântuitor: Isus Hristos. Prin moartea Sa, El a deschis intrarea în cer pentru oricine își recunoaște vina în fața Domnului Isus.

„Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1.16).

Evanghelia este atât de simplă și poate fi înțeleasă de oricine. Trebuie doar să vii cu toată vina ce te apasă la Domnul Isus și să I-o dai Lui, ca El să o îndepărteze pentru totdeauna de la tine. Și să crezi ca un copilaș care crede orice i se spune.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.14-24 · 1 Ioan 5.6-12

coordonatori Bob & Debby Gass

SCOP ȘI PERSEVERENȚĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus…” (Faptele Apostolilor 20:24)

Ca să ai parte de o viață bună, care să-L onoreze pe Dumnezeu, tu ai nevoie de două lucruri: scop și perseverență. Dacă Îl rogi, Dumnezeu te va ajuta să le pui în valoare.

1) Să vedem ce putem învăța despre scop. Pe monumentul care comemorează viața lui Jack London, autorul atâtor cărți cunoscute (între care Colț Alb), sunt scrise următoarele: „Aș prefera să fiu cenușă, în loc de praf! Mi-aș dori ca scânteia mea să lumineze ca o flacără strălucitoare, decât să fie înăbușită de putregaiul uscat. Aș prefera să fiu un splendid meteorit și fiecare atom din mine să lumineze magnific, decât să fiu o planetă somnoroasă și veșnică. Menirea unui om este să trăiască, nu să existe. Nu-mi voi irosi zilele încercând să le prelungesc. Îmi voi folosi timpul!” Pentru a aduce o schimbare în lume, trebuie să descoperi misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, și să-i fi dedicat 100%! Apostolul Pavel a făcut lucrul acesta. El spune: „Eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 20:24)

2) Să vedem ce putem învăța cu privire la perseverență. În 1923, sprinterul Eric Liddell participa la proba de 400 de metri în orașul Stoke-on-Trent, din Anglia, în timpul căreia s-a împiedicat de picioarele altui alergător și a căzut. Până s-a ridicat el, ceilalți alergători i-au luat-o cu mult înainte, scăzându-i simțitor șansa de a câștiga. Însă, plin de hotărâre, a alergat mai departe și a depășit alergătorul aflat în frunte, pe ultimii câțiva metri, câștigând proba. Și tot medalia de aur a câștigat și în anul următor! Determinarea și refuzul de a renunța sunt esența scopului și a perseverenței. Așadar, împlinește-ți scopul dat de Dumnezeu cu perseverență, în ciuda circumstanțelor!

de Jean Koechlin

Ieremia 41:11-18, 42:1-6

De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are de–a face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu <> Luca 2.7).

Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, făcându–i de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 oct. 2021

25 Octombrie 2021

I-am văzut căile și-l voi vindeca. Și îl voi călăuzi și-i voi da din nou mângâieri, lui și alor lui care jelesc.

Isaia 57.18

Lui Dumnezeu Îi pasă de cei îndurerați. Cel care a văzut suferințele poporului Său în Egipt (Exod 3.7), care S-a grăbit să-i salveze pe ucenicii Săi lipsiți de credință de furtuna care se abătuse asupra corabiei (Matei 14.22,23), rostește cuvinte de mângâiere către toți cei întristați astăzi. El spune fiecăruia: «Eu Mă gândesc la tine; ți-am trimis această încercare și am prevăzut cu mult înainte tot ceea ce a venit peste tine. De aceea, încrede-te în Mine în aceste clipe întunecate, fiindcă natura ta omenească slabă nu poate înțelege taina lucrărilor Mele!».

Expresiile succesive din versetul nostru formează o frumoasă linie progresivă: Dumnezeu „vede”, „vindecă”, „călăuzește”, „mângâie”. Dumnezeu vede, adică știe toate lucrurile prin care trecem și doar El poate hotărî ce încercare ni se potrivește. Dumnezeu vindecă, dându-ne întărire și stabilind limitele exacte ale încercării noastre. Dumnezeu călăuzește, căci El nu îngăduie să fim loviți de furtuna încercării fără să ne pună la adăpost și fără să ne ofere orice resursă de care avem nevoie. Dumnezeu mângâie, așa cum o mamă își arată dragostea, nu numai atunci când copilul suferă un accident, ci și când, printr-o grijă plină de răbdare, veghează asupra lui pentru a fi vindecat și restabilit.

Dacă treci prin încercare, fii sigur că, în mijlocul celei mai negre singurătăți și a suferinței, poți spune la fel ca psalmistul: „Domnul Se gândește la mine. Tu ești ajutorul meu și salvatorul meu” (Psalmul 40.17)!

J. R. MacDuff

Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.

Psalmul 23.1

Șafanii știu unde să fugă în caz de pericol

Șafanii sunt animale asemănătoare cu iepurele și, deși trăiesc de mii de ani pe pământ, sunt foarte puțin cunoscuți. Șafanii au blana castanie și cântăresc patru kilograme. Ei trăiesc în grupuri de până la cincizeci de animale. Peste zi le place să stea la soare, pentru a acumula căldură, deoarece, în timpul nopții, temperatura corpului lor scade până la 4°C. Ei trăiesc în stânci și acolo se refugiază când vine un pericol. În Israel, aceste animale pot fi întâlnite peste tot unde sunt stânci. Șafanii știu unde să fugă atunci când sunt amenințați de vreun pericol și zăbovesc în apropierea acelor locuri de refugiu.

Unde aleargă omul când este amenințat de pericol, când este încercuit de temeri și năpădit de griji? Mulți stau departe de Dumnezeu și merg mai degrabă la ghicitori și cititori în cărți sau folosesc alcool și droguri, considerând că astfel pot scăpa de temerile lor. Unii dintre ei ajung chiar să-și ia viața, pentru că nu mai văd nicio cale de ieșire.

În Psalmul 31.3, David scrie despre Dumnezeu: „Tu ești stânca mea, cetățuia mea”. David știa cine îi poate oferi protecție: Dumnezeu era protectorul și ajutorul său. La El era în siguranță.

Și noi, dacă venim la Dumnezeu, găsim la El refugiu! Prin Isus suntem în siguranță la Dumnezeu. El ne spune în Ioan 10.11: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi”.

Când suntem la adăpost în mâna lui Dumnezeu, suntem ocrotiți de ce se întâmplă în această lume și nu ne vom îngrijora atunci când se întâmplă evenimente înspăimântătoare în jur. Vom simți mereu că El nu ne părăsește nicicând! Vom putea spune cu toată încrederea: Dumnezeu controlează toate evenimentele!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 19.1-13 · 1 Ioan 5.1-5

coordonatori Bob & Debby Gass

AVEM NEVOIE DE LEGĂTURA FRĂȚEASCĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu” (Romani 1:12)

Data viitoare când te plimbi prin pădure, oprește-te și gândește-te la ceea ce se petrece chiar sub picioarele tale. Pădurea este mai mult decât vezi tu. Rădăcinile copacilor se leagă unele de altele, și formează un sistem de sprijin. Arborii se ajută între ei, indiferent de specie, și au un sistem subteran foarte bine pus la punct, ca o rețea de internet, care îi ajută să supraviețuiască. Unul are acces la apă, altul la nutrienți, iar altul la lumina soarelui. Niciun copac nu le are pe toate, dar împreună, ei pot crește, se pot dezvolta și pot rezista în fața furtunilor vieții. Ce lecție învățăm de aici? „Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15-16) Unii dintre noi, persoane independente, avem dificultăți cu acest concept.

Noi vrem să zburăm singuri… până ne prăbușim, și abia atunci ne dăm seama de nevoile noastre:

1) De încurajare. Chiar și apostolul Pavel a avut nevoie de susținere: „Cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen. Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat, şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.” (2 Timotei 1:15-17)

2) De compasiune. „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare” (Coloseni 3:12). Toți ne dorim să fim înțeleși și să vedem că sentimentele noastre sunt validate. Dar uneori ne grăbim atât de tare să-i „reparăm” pe oameni, încât nu avem timp să empatizăm cu ei!

3) De iertare. „Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Coloseni 3:13). Ce ne motivează să ne extindem iertarea față de alții? Iertarea lui Dumnezeu față de noi! Nu uita, nu ți se va cere niciodată să ierți pe cineva mai mult decât ți-a iertat deja Dumnezeu ție. Așadar, pune în practică legătura frățească!

de Jean Koechlin

Ieremia 40:11-16, 41:1-10

Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punându–l ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcându-i să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).

Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nu-şi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă… Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fără-ndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 oct. 2021

24 Octombrie 2021

Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani … Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc.

Matei 26.36,37

Două grădini (2)

Grădina Ghetsimani ocupă un loc special în viața Domnului nostru. El nu a găsit o grădină a Desfătărilor atunci când a venit în această lume, ci o stare de ruină produsă de păcat – „de aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit” (Romani 5.12). Când a venit pe pământ, Domnul i-a vindecat pe cei bolnavi, i-a făcut pe ologi să umble și a dat vedere orbilor. Viața Lui a fost una trăită în ascultare perfectă, pentru gloria Tatălui Său.

Însă viața Lui, deși perfectă, nu ne putea mântui. El a venit să înlăture păcatul prin jertfa Sa, așa încât, prin moartea Sa, păcătoșii să poată fi mântuiți (Evrei 9.26). El a venit să nimicească lucrările diavolului (Evrei 2.14). „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). Domnul Isus a fost acel bob de grâu, iar El trebuia să moară. El era singurul vrednic și totodată dispus să facă acest lucru.

El intrase de multe ori în grădina Ghetsimani, pentru a Se ruga. Aici a venit împreună cu ucenicii Săi, după ce a mâncat Paștele împreună cu ei. I-a lăsat să vegheze, iar El a mers puțin mai departe. Domnul Isus era acum singur cu Tatăl Său. Dacă n-am fi avut aceste detalii inspirate, n-am fi știut niciodată prin ce a trecut El, Omul durerilor, atunci când S-a aruncat cu fața la pământ, zicând: „Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta; însă nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu” (Matei 26.39). Îl vedem trăgându-Se înapoi dinaintea acelui pahar, datorită perfecțiunii naturii Sale sfinte, însă acceptându-l, în cele din urmă, ca Om perfect și dependent.

Această scenă sfântă din Ghetsimani nu este un subiect pentru discuție, ci ne face să cădem în genunchi, contemplându-L acolo, rugându-Se, veghind, agonizând și primind acea cupă amară din mâna Tatălui Său.

J. Redekop

Iar Isus, știind tot ce avea să vină asupra Lui, a mers spre ei și le-a zis: Pe cine căutați?

Ioan 18.4

Pe cine căutați?

Domnul Isus nu a fost niciodată surprins în viața Sa de evenimente, pentru că El știa totul dinainte.

De la început a știut că Iuda Iscarioteanul Îl va vinde. Totuși, Domnul l-a tratat și pe aceasta ca pe ceilalți ucenici. Dar cât de mult L-a durut să știe că cineva din apropierea Sa era dispus să-L vândă dușmanilor pentru 30 de arginți!

Când a sărbătorit Paștele cu ucenicii Săi înainte de moartea pe cruce, Domnul l-a descoperit pe trădător. Iuda Iscarioteanul, care a planificat totul în ascuns, a trebuit să constate că Fiul lui Dumnezeu îi putea citi intențiile. Atunci nu a mai putut rămâne în prezența Celui Atotștiutor. El a ieșit în noapte, pentru a-și împlini planul mârșav.

Dar, înainte ca trădătorul să-L denunțe, Isus S-a dus spre ceata care venise să-L prindă. Întrebându-i „Pe cine căutați?”, El a anticipat ce urmau aceștia să facă și a arătat că avea sub control situația. Ei Îl căutau pe „Isus Nazarineanul”, dar înaintea lor stătea totodată Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut cunoscut prin cuvintele „Eu sunt”. Atunci ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. El nu este numai Cel Atotștiutor, ci și Cel Atotputernic, care S-a lăsat de bunăvoie să fie arestat și condus la moarte. De ce? Pentru că aceasta era voia Tatălui Său!

El a mers de bunăvoie în moarte, ca mulțimi nenumărate de oameni să fie salvate de la moartea veșnică, de la despărțirea pe veci de Dumnezeu. Să-L adorăm în inimile noastre pentru ascultarea Lui deplină față de Tatăl Său! Dacă nu ar fi făcut lucrarea de mântuire așa cum a plănuit-o Dumnezeu din veșnicie, noi am fi fost pierduți.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 18.26-37 · 1 Ioan 4.15-21

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (6) – Fundația S.E.E.R. România

„Aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit” (Habacuc 2:3)

Înainte de a încheia reflecțiile noastre pe tema obstacolelor în calea răspunsului la rugăciune, să ne fie clar un lucru: multe dintre rugăciunile noastre au primit deja răspuns. Răspunsul „mai așteaptă” nu ne place, nu-i așa? Și pentru că nu ne place răspunsul, noi continuăm să sperăm că Dumnezeu se va răzgândi. Adevărul este că Dumnezeu nu se va răzgândi pentru a ne face nouă pe plac.

Așadar, avem două opțiuni:

1) Să continuăm să ne văicărim înaintea Lui.

2) Să începem să cooperăm cu El.

Când profetul Habacuc a avut nevoie de un răspuns la rugăciunile sale pentru a putea călăuzi poporul Israel, ce i-a spus Dumnezeu? Așteaptă! „Scrie proorocia, şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!… dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2:2-3). Dumnezeu lucrează potrivit propriului Său plan și program, și El nu Se va grăbi. Când încerci s-o iei înaintea Lui, mereu dai de necaz. Avraam a făcut asta, și rezultatul a fost Ismael. Acesta este momentul în care au început cu adevărat necazurile lui Avraam!

Alteori Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni spunând „nu”. El știe ce poți duce și când ești gata pentru asta, deci nu-ți va da lucrul cerut înainte de vreme. Apostolul Pavel spune: „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:8-9). În loc să-l scape pe Pavel de problema sa, Dumnezeu a folosit-o – pentru a-l crește! Fără țepușul său în carne, care să contrabalanseze marele său talent și potențiala sa mândrie, Pavel nu ar fi fost nici pe departe atât de eficient în slujba Evangheliei. Așadar, n-o lua înaintea lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Ieremia 40:1-10

Ce s–a întâmplat oare cu Ieremia în vâltoarea tuturor acestor evenimente? Rămas în curtea gărzii „până în ziua când a fost luat Ierusalimul” (cap. 38.28), el a fost apoi pus în lanţuri împreună cu toţi ceilalţi captivi şi, până la Rama, a făcut parte, alături de ei, din sinistrul cortegiu al deportaţilor conduşi în exil. Între timp, Nebuzaradan, şeful gărzilor, cel care răspundea de prizonieri, a primit de la însuşi împăratul Babilonului instrucţiuni binevoitoare în legătură cu Ieremia. Nu numai că nu trebuia să i se facă niciun rău, ci profetului i se dă chiar libertatea de a–şi hotărî singur soarta. Este invitat să aleagă între a merge în Babilon, unde se găseau „smochinele cele bune” din cap. 24, acei exilaţi cu privire la care Domnul promisese că îi va proteja şi că îi va face să prospere, şi a rămâne cu săracii ţării, cei lăsaţi în Iudeea. În ciuda libertăţii care i se acordă, profetul se abţine să facă o alegere de unul singur (v. 5), dându–ne astfel o nouă lecţie despre dependenţă. El nu şi-a pus problema binelui său personal, ci dorinţa lui era să se găsească în locul în care Dumnezeu voia să îl aşeze ca să Îi slujească. În lipsa îndrumărilor de sus, el îl lasă pe şeful gărzilor să hotărască pentru el, recunoscând voia Domnului în sfatul dat de acesta: iată un exemplu de luat în seamă ori de câte ori nu ne este clar încotro să mergem (comp. cu Geneza 13.9).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 oct. 2021

23 Octombrie 2021

Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, și acolo a pus pe omul pe care-l întocmise.

Geneza 2.8

Două grădini (1)

Există multe grădini menționate în Scriptură. Prima dintre ele se găsește chiar la începutul Genezei – grădina Eden, care înseamnă grădina Desfătărilor. Dumnezeu Însuși a plantat-o și l-a pus în ea pe Adam, pe care îl întocmise din țărâna pământului. Lui Adam i s-a încredințat responsabilitatea de a îngriji această frumoasă grădină și de a se bucura de roadele pomilor ei – cu excepția roadelor unui singur pom: pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu a spus că, în ziua în care avea să mănânce din el, Adam avea să moară. Adam era singur, iar Dumnezeu știa că acest lucru nu era bun, așa că, într-un fel unic, El a creat o femeie și a adus-o la Adam. Acum Adam avea pe cineva cu care să împărtășească toate binecuvântările venite din mâna lui Dumnezeu.

Aceste binecuvântări însă au fost curând pierdute. Îi vedem pe Adam și pe Eva stând în fața pomului cunoștinței binelui și răului și gândindu-se de ce oare Dumnezeu le interzisese să mănânce din el. Șarpele (Satan) era și el acolo, iar primul lucru pe care l-a spus femeii a fost: „Oare a zis Dumnezeu …?”. A aruncat astfel o umbră în sufletul ei, punând la îndoială ceea ce Dumnezeu spusese, iar urechile și inima ei s-au deschis pentru a asculta mai degrabă glasul lui Satan, decât pe cel al lui Dumnezeu. Știm ce s-a întâmplat apoi – cum au mâncat amândoi și cum ochii li s-au deschis. Când L-au auzit pe Domnul Dumnezeu umblând prin grădină, s-au ascuns, fiindcă s-au temut. Păcatul pătrunsese în lume și totul se schimbase.

Domnul Dumnezeu l-a strigat pe Adam: „Unde ești?” (Geneza 3.9). Adam și Eva au ieșit de unde se ascunseseră și au stat înaintea Dumnezeului împotriva Căruia păcătuiseră. Grădina Eden nu mai era un loc al desfătărilor, ci devenise un loc de o durere nespusă. Care avea să fie răspunsul lui Dumnezeu? Răspunsul Lui a venit către noi într-o altă grădină – grădina Ghetsimani. Vom privi la ea în meditația de mâine.

J. Redekop

Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe om de la rău. Iov 33.14,16,17

„Am trecut chiar pe lângă moarte”

Un om a avut un accident grav. Mașina lui a fost distrusă complet. Pe moment, a fost uimit că a scăpat cu viață. Dar, curând, toate acele impresii au pălit și s-a dedat mai departe tuturor plăcerilor, ca și înainte.

Prietenii lui se mirau de el, pentru că nici după un astfel de eveniment nu era deloc schimbat. Foarte ușuratic și deloc speriat, el mărturisea: „Am trecut chiar pe lângă moarte”. Acesta era singurul lui comentariu după accident.

Omul acela ar fi trebuit să-și pună întrebarea: „A fost oare accidentul o simplă întâmplare? Dacă Dumnezeu m-a ținut în viață, nu este acesta un semn al bunătății Sale? Poate nu cumva Dumnezeu a vrut să-mi dea o altă ocazie pentru a veni la El?”.

Deseori Dumnezeu folosește împrejurări și evenimente din viața noastră pentru a vorbi conștiinței și inimii noastre. Să luăm seama la ceea ce vrea să ne spună! Scopul Lui este de a-L cunoaște, de a intra într-o relație cu El și de a trăi o viață în părtășie cu El.

Dacă am avut un accident sau vreun alt eveniment trist sau dacă suntem loviți de o boală, toate acestea nu Îi sunt indiferente lui Dumnezeu. El dorește ca noi să ascultăm de glasul Lui, ca să fim ocrotiți de mâna Lui tare pentru totdeauna. „O, de ați asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriți inima” (Psalmul 95.7,8).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 18.1-25 · 1 Ioan 4.7-14

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (5) – Fundația S.E.E.R. România

„…Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău…” (Matei 5:24)

Al cincilea obstacol în calea răspunsului la rugăciune este duhul de neiertare. Mânia ta poate părea îndreptățită, dar pe termen lung produce consecințe dezastruoase pentru trup și pentru suflet. Indiferent „cine, ce, cui i-a făcut…” resentimentul este periculos pentru sănătate, și pentru binele tău spiritual.

Domnul Isus a spus: „Dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24) Satan te va hăitui în fiecare zi a vieții tale… și vei scăpa de el doar când vei hotărî să ierți! Dumnezeu spune: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25) Uită, de dragul lui Dumnezeu! Când continui să readuci problema în discuție, Îl superi pe Dumnezeu!

Nu e oare Dumnezeu clar în această privință? Ba da! „Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit şaptezeci de oameni din popor.” (1 Samuel 6:19) Ce se afla în chivot? Cele Zece Porunci, pe care toți le-am încălcat; dosarul cu vinovăția și păcatul nostru. Gândește-te de două ori înainte să te hotărăști să „ridici capacul” de pe păcatul cuiva; te afli într-o poziție periculoasă în raport cu Dumnezeu! Poate spui: „Dar X nu merită să fie iertat!” Nimeni nu merită, însă Dumnezeu continuă să ne ierte oricum. Și Cuvântul Său spune (Efeseni 4:32): „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Așadar, dacă dorești ca Dumnezeu să răspundă la rugăciunile tale – iartă, ca să fii iertat!