31 Octombrie 2021
Și să înjunghie țapul jertfei pentru păcat, care este pentru popor, și să aducă sângele lui înăuntrul perdelei și cu sângele lui să facă așa cum a făcut cu sângele vițelului și să-l stropească pe scaunul îndurării și înaintea scaunului îndurării.
Levitic 16.15
Vedem aici acel aspect al lucrării Domnului de la cruce care ține de cerințele sfinte ale lui Dumnezeu și de măreția Lui care a fost jignită. Jertfa adusă cu acest scop trebuia să fie perfectă, fără pată. Știm cine a fost Cel care a corespuns acestor cerințe. „Duh Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care Se va naște Se va chema Fiu al lui Dumnezeu”, a spus îngerul Mariei în Luca 1.35. Duhul Sfânt ne spune prin Pavel că Cel care nu a cunoscut păcatul a fost făcut păcat pentru noi.
În 1 Petru 2.22 citim că El nu a făcut păcat, iar în Evrei ni se spune că El a fost ispitit asemenea nouă în toate lucrurile, cu excepția păcatului. El a fost ceea ce găsim, simbolic, în darul de mâncare din Levitic 2: floarea făinii, care era jertfa adusă din rodul pământului. El a fost Om adevărat, născut din femeie, așa cum ne spune Galateni 4.4. A avut un trup omenesc, un suflet omenesc și un duh omenesc. Totuși, Domnul Isus a fost conceput prin puterea Duhului Sfânt și, astfel, a fost lipsit de păcat.
Acest Om a crescut și a fost tot mai plăcut lui Dumnezeu și oamenilor. A trăit aici treizeci și trei de ani și a putut întotdeauna spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis”. El I-a putut spune lui Dumnezeu: „Știu că întotdeauna Mă asculți” (Ioan 11.42). De asemenea, a putut spune despre Dumnezeu: „El nu M-a lăsat singur, pentru că întotdeauna fac ceea ce Îi este plăcut” (Ioan 8.29). Minunat Om! Auzim mărturia Tatălui, atunci când Domnul, prin botez, S-a asociat cu rămășița credincioasă a lui Israel, cu cei care erau botezați pentru iertarea păcatelor, după ce le mărturiseau. Ar fi putut părea că și El S-a pocăit pentru a obține iertarea de păcate, însă, în chiar acel moment, cerurile s-au deschis și, după treizeci de ani de trăire pe acest pământ, Dumnezeu a declarat: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea”. Trei ani mai târziu, aproape de sfârșitul lucrării și vieții Sale, un glas din cer S-a auzit din nou, pe muntele schimbării la față. Dumnezeu a declarat din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea; de El să ascultați!”.
H. L. Heijkoop
Cine este mai mare: cine stă la masă sau cine servește la masă? Nu este cel care stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca Cel care servește.
Luca 22.27
Hristos – Slujitorul unic
Numai Domnul Isus are dreptul să stea în centru și să atragă toate privirile spre Sine. Chiar și ca Slujitor, El merită toată atenția și admirația noastră:
• În slujba Sa, El a fost plin de râvnă pentru onoarea lui Dumnezeu. Astfel, a alungat vânzătorii și schimbătorii de bani din templu, pentru că ei făcuseră o casă de vânzare din Casa Tatălui Său (Ioan 2.14-17).
• El nu S-a lăsat influențat de oameni. De aceea, nu S-a dus la sărbătoare când frații Lui au încercat să-L determine, ci mai târziu, când Dumnezeu I-a dat porunca să meargă (Ioan 7.3-10).
• Domnul a făcut lucrarea Sa potrivit cu adevărul. El a pus în lumina adevărului divin și pe femeia prinsă în adulter și pe acuzatorii ei (Ioan 8.3-11).
• El a slujit plin de dragoste și cu mare îndurare. Ce milă și ce compasiune a arătat El când a vindecat bolnavi, când a eliberat demonizați, când a hrănit flămânzi!
• El a fost un Slujitor neobosit și răbdător. El nu i-a respins niciodată pe cei care au venit la El cu o rugăminte sinceră. El a fost întotdeauna dispus să ajute și să binecuvânteze. El a rezolvat problemele ucenicilor și, cu îndelungă răbdare, le-a suportat ciudățeniile.
• El a arătat în mod desăvârșit caracteristica indispensabilă a unui slujitor dedicat: a ascultat în orice situație de Dumnezeul Său, a fost ascultător chiar până la moarte pe cruce (Filipeni 2.8).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.19-22.7 · Psalmul 107.1-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IA VIAȚA DE LA CAPĂT! – Fundația S.E.E.R. România
„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet…” (Proverbele 23:7)
Familia Chandler a avut de parcurs un drum dificil ca să scape de lanurile de bumbac și de sărăcia din Mississippi. Toți cei nouă copii ai familiei, își aduc aminte de coliba arendașului în care stăteau și de faptul că nu aveau ce să mănânce și cu ce să se îmbrace. Dar toți cei nouă au ajuns absolvenți de facultate! Povestea lor ar trebui să fie o inspirație pentru oricine. Părinții au luat cu împrumut doi dolari pentru a-i cumpăra un bilet de autobuz fiului lor Cleveland, care a plecat la școală, a studiat cu sârguință și a devenit președintele Departamentului economic din cadrul Universității Howard. Luther a urmat cursurile Universității Omaha și a devenit managerul serviciului public din orașul Kansas. El l-a ajutat pe fratele lui, James, să ajungă în Omaha și apoi la Yale, unde a și lucrat după absolvire. James, la rândul său, l-a ajutat pe Herman, care în prezent este director tehnic în Dallas. Donald lucrează în Minneapolis. Copiii s-au ajutat mereu între ei – și la cules de bumbac sau de porumb, și la săpatul cartofilor. Fortson s-a dus la Universitatea Morehouse din Atlanta și s-a implicat în lucrarea baptistă din Colorado. Princess a obținut o diplomă de master la Universitatea din Indiana și a devenit profesoară. Gloria este și ea profesoară. Bessie a absolvit masteratul și este dietetician la un spital de veterani. Apoi, în 1984, toți copiii s-au întâlnit și au cumpărat o casă pentru părinții lor. Biblia ne spune: „El este ca unul care îşi face socotelile în suflet.” Adică: dacă te convingi singur că nu poți, sau dacă îi lași pe alții să te convingă de asta – atunci nu vei putea! Însă dacă crezi că prin harul lui Dumnezeu ești capabil, atunci – vei fi! Dacă cei din familia Chandler au putut, și tu poți. Uită ce s-a întâmplat în trecut! În fiecare zi, Dumnezeu îți dă ocazia să-ți reîncepi viața, s-o iei de la capăt! Asta este valabil și astăzi!
de Jean Koechlin
Ieremia 44:24-30; 45:1-5
După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâ-ciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile care-i pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor” se va dovedi prea incapabilă să-i apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).
În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta ne–o va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost „împreună cu Ieremia, cel pe care nu l–a părăsit” ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă
în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).
Mana Zilnica 