Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “septembrie, 2021”

30 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi nu suntem dintre aceia care dau înapoi spre pieire, ci ai credinței, spre păstrarea sufletului.

Evrei 10.39


Este un lucru înălțător să vizitezi un muzeu de artă. Picturile și sculpturile artiștilor din vechime sunt adevărate capodopere. În felurite manifestări de formă, de culoare, de umbre și de lumini, admirăm puterea expresivă a frumuseții artistice.

Capitolul 11 din Evrei, acea frumoasă înșiruire de eroi ai credinței, este adesea descris în termeni similari. Poate că ne-am bucurat admirând credința sfinților din vechime, precum și diferitele lor experiențe cu privire la încrederea în Domnul. Totuși, să nu uităm că Biblia nu este un muzeu de artă și că Evrei 11 este menit a face cu mult mai mult decât a ne stârni admirația.

Să privim la contextul în care se află acest capitol. Evrei 10 se încheie cu îndemnul ca cei credincioși să stăruie în credință: „Noi nu suntem dintre aceia care dau înapoi, spre pieire, ci ai credinței, spre păstrarea sufletului”. Cineva poate întreba însă dacă într-adevăr credința este de ajuns pentru a ne ține fermi în această lume plină de tulburare. Drept răspuns, urmează capitolul 11, care ne îndeamnă să privim la Enoh, la Noe, la Sara, la părinții lui Moise, la poporul Israel și la Rahav. Toți aceștia au arătat puterea trăirii prin credință. Apoi capitolul 12 ne arată că, având atâtea exemple ale credinței, trebuie ca și noi să dăm la o parte orice greutate, păcatul și îndoielile și să alergăm înainte cu stăruință.

Cei care vizitează un muzeu privesc această experiență ca pe ceva care oferă inspirație – ceva de admirat, mai degrabă decât de imitat. Evrei 11 însă, la fel ca întreaga Biblie, are rolul de a ne invita la a trăi într-un fel asemănător exemplelor pe care ni le oferă. Dumnezeu ne cheamă să ne încredem în El și să experimentăm faptul că puterea și promisiunile Lui sunt valabile și pentru noi astăzi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru …

Psalmul 40.3


O cântare despre Mântuitorul

Un grup de studenți de diverse naționalități organizase o călătorie prin Europa cu autocarul. După un timp, unul dintre studenți a propus ca fiecare să vină la microfonul autocarului și să cânte o cântare din țara sa. S-au cântat multe cântece vesele. A venit și rândul unei studente creștine. Ea a cerut în liniște putere Domnului Isus, ca să intoneze un cântec despre El. La început a ezitat puțin, dar apoi glasul ei a devenit ferm, căci trăia ceea ce credea:

Vinʼ la izvorul de viață,

Oricât ai fi de trudit!

Vino de bea și învață

Astăzi să fii fericit!

În liniștea stânjenitoare care s-a lăsat în autocar după prima strofă, un student a venit în față și a spus: „Și eu cunosc acest cântec. Ne permiteți să îl cântăm împreună?”. Astfel, cei doi au cântat a doua și a treia strofă, uniți prin credința în Domnul Isus. Cu această cântare au depus o mărturie luminoasă despre Mântuitorul lor și i-au invitat apoi și pe colegii lor să creadă în Isus.

Cei credincioși au așa multe motive să înalțe cântece și să-L laude pe Dumnezeu! Ei L-au găsit pe Mântuitorul Isus Hristos, care i-a scăpat de la pierzarea veșnică și care le-a dat viață eternă. Prin credința în El, ei au în inimile lor o pace adâncă și o speranță sigură.

Să dăm și noi mărturie despre credința noastră în diversele ocazii pe care ni le oferă Dumnezeu! Să nu ezităm să facem acest lucru! Dumnezeu ne va da puterea, curajul și cuvintele necesare să-L mărturisim. Să nu subapreciem puterea lui Dumnezeu de a face lucrări mărețe, dacă noi ne lăsăm folosiți! Apostolul Pavel era conștient de acest lucru și scria: „Căci mie nu mi-e rușine de evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1.16).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 5.1-14 · Ioan 18.19-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZIDEȘTE RELAȚII VERITABILE! – Fundația S.E.E.R. România

„I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1).


Oamenii petrec ore întregi în fiecare zi pe rețele de socializare precum Facebook – în multe cazuri pentru că sunt singuri. Nu e neapărat total greșit să interacționezi cu alții în felul acesta. De fapt, mediile sociale oferă unul dintre cele mai extraordinare instrumente pe care biserica le-a avut vreodată, pentru a răspândi mesajul Evangheliei în lumea întreagă. Însă într-o epocă în care este ușor să neglijezi adevăratele relații, să ne amintim de ce vrem de fapt să avem legături cu alții.

Un autor scria: „Viața este mult mai bogată când avem prieteni cu care putem să ne împărtășim bucuriile și necazurile. Din nefericire, singurătatea rămâne o problemă majoră și o sursă de suferință pentru mulți. Dar niciunul dintre noi nu ar trebui să se resemneze în fața singurătății; ea se poate trata, dacă nu cumva și evita!”

Adevăratele relații nu se construiesc postând imagini din viața ta sau dând mai departe citatele cele mai interesante. Relațiile veritabile nu sunt virtuale! Pentru a avea relații adevărate, ai nevoie de timp, prezență fizică, implicare și dedicare. Chiar și cea mai bună rețea de socializare care se ocupă cu împlinirea nevoilor semenilor nu-și poate îndeplini sarcinile dacă nu are loc o întâlnire față în față. Așa a făcut Domnul Isus! Cea mai mare parte a lucrării Sale publice a petrecut-o investind în cei doisprezece ucenici ai Săi care, la rândul lor s-au dus în Numele Său și s-au investit în alții. Biblia spune: „fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.”

Psalmistul a dezvăluit ceea ce mulți oameni simt în adâncul ființei lor: „Nimeni nu mă mai cunoaşte… nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4). Dacă dorești să împlinești nevoile altora, și să ai relații veritabile, tu trebuie să zidești o relație apropiată și personală cu ei. Domnul Isus așa a făcut… și El este exemplul tău!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 25:1-14

Capitolul 25 revine la perioada domniei lui Ioiachim. Trecuseră deja douăzeci şi trei de ani de când profeţise Ieremia. În zelul şi dragostea lui pentru popor, el se scula dis-de-dimineaţă pentru a le adresa apelurile sale (v. 3). Răbdarea lui Dumnezeu avea să ia sfârşit în curând. Fiecare zi putea fi ultima, astfel că omul lui Dumnezeu se simţea obligat ca încă de dimineaţă să meargă să le transmită mesajul său. Şi, fapt remarcabil, aceeaşi expresie este folosită adesea cu privire la Domnul (aici, în v. 4). El de asemenea Se scoală dis-de-dimineaţă pentru a-Şi trimite slujitorii. Suntem noi gata la acest ceas matinal când se distribuie misiunile? Să urmăm exemplul Robului desăvârşit, a Cărui lucrare neobosită începea în zori (Ioan 8.2) sau chiar mai înainte (Marcu 1.35).

Dumnezeu, în harul Său, fixează o durată limită pentru deportarea în Babilon: şaptezeci de ani. Atunci când acest timp va fi aproape să se încheie, Daniel va citi această profeţie (a lui Ieremia) din cărţi şi va ţine cont de ea pentru a-i da Israelului aflat în captivitate semnul şi exemplul umilinţei (Daniel 9.2,3).

Apoi, până la sfârşitul capitolului, Dumnezeu dezvoltă declaraţia din v. 14, arătând în ce fel Se pregăteşte El să pedepsească naţiunile care nu s-au temut să subjuge şi să asuprească poporul Lui.

29 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Când vei asedia o cetate multe zile, făcând război împotriva ei ca s-o iei, să nu-i strici pomii, dând cu securea în ei, pentru că poți să mănânci din ei.

Deuteronom 20.19


Vedem înțelepciunea conținută în această poruncă: protejarea pomilor fructiferi, pentru ca roadele lor să fie folosite ca hrană, pe când ceilalți copaci puteau fi folosiți pentru asediu. Aceasta înseamnă o folosire inteligentă a resurselor.

Și noi, cei credincioși, avem de dus lupte adesea. Ele sunt cu privire la însușirea practică a binecuvântărilor noastre în Hristos sau cu privire la îndepărtarea vreunei piedici din calea progresului nostru spiritual. Uneori aceste bătălii sunt câștigate rapid, alteori ele durează mai mult. Ele se aseamănă cu asedierea unei cetăți. Nu putem să știm însă dacă un asediu va fi de lungă sau de scurtă durată, de aceea trebuie să învățăm să fim înțelepți cu privire la resursele pe care le avem pentru luptă.

Pomii fructiferi trebuiau păstrați. Hrana era foarte importantă pentru puterea și sănătatea soldaților. Materialele pentru asediu sunt și ele importante și de ajutor în luptă, însă la ce-ar folosi, dacă, din cauza lipsei hranei, nimeni nu ar avea putere să le folosească?

La fel stau lucrurile și în războiul pe care îl ducem noi. Nu trebuie să neglijăm niciodată hrana de care au nevoie sufletele noastre. Trebuie să stăm în prezența Domnului în fiecare zi. Rugăciunea, cititul și meditația la Cuvânt, cultivarea părtășiei creștine, participarea la strângeri – toate acestea sunt mijloace indispensabile prin care Domnul hrănește sufletele noastre și ne ține tari în mijlocul dificultăților. Putem de asemenea citi cărți, sau putem găsi alte resurse cu privire la subiectul bătăliei pe care o ducem, ori putem cere sfatul credincioșilor spirituali, însă toate acestea sunt materiale de asediu, nu hrană. Ele pot fi importante din punct de vedere strategic și ne pot ajuta să câștigăm lupta, însă, dacă neglijăm hrana și puterea spirituală, și dacă bătălia este de lungă durată, nu vom putea birui. Să nu neglijăm niciodată hrana spirituală, prin care căpătăm putere, căci doar așa putem dobândi biruința!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Chiar și barza își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își țin timpul venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaște legea Domnului!

Ieremia 8.7


Rândunicile

Ne bucurăm mult primăvara când rândunicile apar în țară și încep să-și construiască cuiburile pe la streșinile caselor. Ele zboară neobosite până când cuibul prinde formă, apoi clocesc răbdătoare ouăle. Rândunicile se îngrijesc cu atenție de puii lor, ca să aibă ce să mănânce, dar și să învețe să zboare. Toamna le privim cu încântare cum se adună pe firele de curent, unde țin adevărate ore de instructaj pentru lungul zbor ce le stă înainte.

Dumnezeu le-a învățat și pe ele, ca pe toate păsările, ce au de făcut an de an și lună de lună. Ele știu în fiecare an când să plece din țările calde și când să plece din țara noastră. Cu toate că se expun la mari pericole în lunga lor călătorie, ele nu neglijează timpul de pornire în călătorie, timpul de muncă, timpul de cântat, timpul de instructaj. „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui” (Eclesiastul 3.1).

Să învățăm și noi de la rândunici și să fim activi în ceea ce avem de făcut! Unele lucruri pe care trebuie să le facem cu regularitate ni se par obositoare, altele plictisitoare, iar altele fără sens. Iar cele care sunt pe placul nostru trec așa de repede și uneori și acelea am vrea să fie altfel. Dar toate sunt rânduite spre binele nostru. Să fim bucuroși dacă le putem face și dacă nu suntem împiedicați de boală sau de alte constrângeri. Dumnezeu va binecuvânta o muncă făcută cu bucurie și cu toată dăruirea! Să ne gândim că prin munca noastră putem și ar trebui să depunem o mărturie pentru Domnul nostru. „Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3.17).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.32-44 · Ioan 18.12-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CALITATE ȘI CANTITATE – Fundația S.E.E.R. România

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3).


Sunt unii care susțin că nu contează cât de puțin timp petrecem cu copiii noștri, câtă vreme este un timp de calitate. Însă logica acestui concept îmi pare suspectă. De ce-ar trebui să alegem între virtuțile cantității și cele ale calității? Noi nu acceptăm această alegere forțată în nici un alt domeniu din viețile noastre, deci de ce-ar fi ea relevantă tocmai în privința copiilor noștri? Am putea-o ilustra în felul următor. Să presupunem că toată ziua ai așteptat cu nerăbdare să iei masa la unul dintre cele mai bune restaurante din oraș. Chelnerul îți aduce meniul și comanzi cea mai scumpă friptură de la acel restaurant. Dar când sosește mâncarea, vezi o bucată minusculă de carne de vreo 3 cm amplasată în mijlocul farfuriei. Când îți exprimi nemulțumirea cu privire la dimensiunea fripturii, chelnerul îți răspunde: „Recunosc faptul că porția este mică, dar este din cea mai sănătoasă vită, a fost hrănită cu porumb și este cea mai bio mâncare pe care o poți cumpăra. Nu vei găsi niciodată o carne mai bună decât cea pe care v-am servit-o în seara asta. Cât privește porția, sper că înțelegeți că nu cantitatea contează, ci calitatea!” Ai obiecta, și pe bună dreptate… De ce? Pentru că atât cantitatea, cât și calitatea contează în multe domenii ale vieții – inclusiv în relația cu copiii tăi. Ei au nevoie de timpul nostru, și de tot ce avem mai bun să le oferim.

Adevărul este că argumentul „cantitate versus calitate” ar putea fi o explicație prost deghizată a faptului că de fapt nu le oferim pe niciuna copiilor noștri! Biblia spune: „Fiii sunt o moștenire de la Domnul…” Așadar, când vrei să le dai timp și atenție, ei merită ce e mai bun, atât cantitativ, cât și calitativ. Dacă ai spus „Amin”, vezi că înseamnă „Vom face întocmai!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 24:1-10

Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau Ioiachin, sau Conia”, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei „transportaţi” să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.

Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască”. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, Îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!

Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii” şi „copii ai mâniei” (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?

28 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Să știi dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, fără sfințenie, fără afectivitate naturală, neînduplecați, defăimători, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, trădători, încăpățânați, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.

2 Timotei 3.1-4


Dumnezeu știe bine că trăim în aceste zile dificile și ne avertizează cu privire la pericolele care ne pândesc. Pavel descrie aici starea morală a celor care se numesc pe ei înșiși creștini, însă a căror purtare tăgăduiește acest nume. Căile lor sunt caracterizate de aceste cuvinte triste, care încep cu „oamenii vor fi iubitori de sine” și se sfârșesc cu „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Ei își trăiesc viața fără nicio referire la Dumnezeu, „făcând voia cărnii și a gândurilor” (Efeseni 2.3). Mai mult, ni se spune că „oamenii răi și înșelători vor înainta spre mai rău” (2 Timotei 3.13).

Ar trebui oare să încercăm să schimbăm această stare de lucruri? Domnul Isus ne oferă răspunsul în Cuvântul Său: „Depărtează-te de aceștia!” (versetul 5). Pavel îl recomandă pe Timotei astfel: „Dar tu ai urmat îndeaproape învățătura mea, purtarea, planul, credința, îndelunga-răbdare, dragostea, răbdarea” (versetul 10). Deci avem ceva de care să ne depărtăm, dar și ceva de care să ne apropiem și pe care să-l urmăm îndeaproape. Acest dublu aspect îl găsim peste tot în Scriptură.

Trebuie să ne familiarizăm cu gândul lui Dumnezeu în privința timpului în care trăim, pentru a găsi astfel calea pe care să umblăm într-un fel plăcut Lui. Pavel învățase acest lucru și îl acceptase, practicându-l cu credință, cu dragoste și cu perseverență, și îi amintește lui Timotei să facă la fel. „Dar tu rămâi în cele ce ai învățat și de care ai fost deplin încredințat, știind de la cine ai învățat … ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (versetele 14 și 17). Să fim tari și curajoși, așteptând împlinirea promisiunii Sale: „Iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 3.11)!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor și nu pot să se acopere cu faptele lor.

Isaia 59.6


„Haina-l face pe om”

Această expresie se adeverește zilnic. O îmbrăcăminte îngrijită atrage atenția oamenilor, și ei arată respect față de respectiva persoană, deoarece se lasă influențați în aprecierile lor de ceea ce văd în exterior. Dar, înaintea lui Dumnezeu, acest proverb nu are valabilitate. Dumnezeu nu este impresionat nici de cele mai frumoase haine și nici de un comportament politicos.

Totuși, mulți oameni investesc mulți ani în imaginea lor exterioară, pentru a arăta că sunt oameni cumsecade sau chiar evlavioși. Profetul Isaia vorbește în versetul de astăzi despre aceste străduințe: oamenii își fac o haină cu care doresc să apară cândva înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni cumsecade, fac multe binefaceri și merg la biserică în zilele de sărbătoare. Totuși, hainele lor nu folosesc la acoperirea păcatelor.

Profetul trage o concluzie care ne pune pe gânduri: „Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64.6). O viață corectă nu reprezintă garanția pentru a putea sta înaintea lui Dumnezeu, ci avem nevoie de o haină mai bună, care se potrivește cu prezența Sa. Tot prorocul Isaia ne arată soluția: „M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptății” (Isaia 61.10). Această haină este salvarea pe care Dumnezeu ne-o oferă în Domnul Isus.

Dumnezeu este Cel care ne îndreptățește (Romani 8.33), care ne dezbracă de hainele noastre mânjite și care ne îmbracă cu haine albe. El ne așază înaintea Sa ca niște oameni care n-am păcătuit niciodată. Astfel putem sta în prezența Sa sfântă.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.17-31 · Ioan 18.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ-ȚI COPILUL MÂNDRU DE TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„…Părinţii sunt slava copiilor lor.” (Proverbele 17:6).


Copilul tău se află în procesul de formare a persoanei care va fi în cele din urmă. Așa că, pentru a-l crește așa cum trebuie și pentru a-l face mândru de tine, demonstrează-i și trăiește după aceste șase principii:

1) Asigură-l prin vorbe și fapte că-l iubești. El trebuie să știe că dragostea ta este oferită și că nu va fi niciodată retrasă de la el din cauza înfățișării, a realizărilor sau a faptelor sale. Fă-l să știe că este iubit pentru cine este și că valoarea lui în ochii tăi nu este niciodată pusă la îndoială!

2) Clădește-i un caracter puternic și implementează-i valorile lui Dumnezeu. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).

3) Stabilește-i limite clare. Și fii constant în păstrarea lor. Copiilor le plac regulile? Nu! Însă principalul tău scop nu este să-l faci pe copilul tău încântat, ci să-l înveți să fie responsabil… și fericirea va urma!

4) Ajută-l să-și descopere potențialul. Asta înseamnă să-l asculți, să-l observi, și odată ce-i identifici talentele, să-l ajuți să și le dezvolte! Pentru că: „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6).

5) Nu încerca să faci din el un duplicat al tău. Dumnezeu l-a creat pe fiecare dintre copiii tăi în mod unic, și l-a înzestrat cu o personalitate aparte. Așa că nu încerca să-l faci o persoană de care Dumnezeu sau noi să nu avem nevoie.

6) Încurajează-l să-și urmeze viziunea pentru viața sa. „Tinerii voştri vor avea vedenii” (Ioel 2:28). Nu turna apă rece peste focul entuziasmului său, ci mai degrabă întețește-l! Coboară de pe scaunul criticului, și fii cel mai mare suporter al său.

Dacă faci astfel, îl vei face să fie mândru de tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 23:16-40

Între păstorii răi ai lui Israel, profeţii fuseseră vinovaţi în mod cu totul deosebit. Ei păstoriseră poporul cu iluzia nebună că, în ciuda păcatelor lor, totul va merge spre mai bine. Erau mincinoşi. Alergaseră … fără să fi fost trimişi de Domnul; vorbiseră … fără să transmită oracole (sau profeţii) din partea lui Dumnezeu (v. 21 şi 38; 1 Petru 4.11). O bogată activitate religioasă este departe de a fi proba sau rezultatul unei stări spirituale potrivite. Pentru creştini astăzi, ca şi pentru profeţi altădată, nu există decât un singur dreptar în alergare şi în vorbire: rămânerea „la sfatul Domnului” (v. 18,22), altfel spus, în comuniune cu Domnul, pentru a cunoaşte şi a împlini voia Sa.

În v. 23 este pusă o întrebare: „Sunt Eu un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt un Dumnezeu de departe?” „Domnul este aproape”, poate răspunde apostolul (Filipeni 4.5). Am făcut fiecare dintre noi această experienţă? Cuvântul lui Dumnezeu este un foc (v. 29); în acelaşi fel în care flacăra unui arzător permite înlăturarea zgurii unui metal, Cuvântul serveşte la curăţirea sufletului nostru, mistuind necurăţiile care îl întinează şi care-l înăbuşă (Proverbe 25.4). El este „forţa motrice” a celui credincios, asemeni unui foc sub un cazan (cap. 20.9), însă, mai întâi de toate, este un ciocan, singurul în stare să frângă o voinţă rebelă.

27 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în zilele lui Zorobabel și în zilele lui Neemia, tot Israelul a dat părțile cântăreților și ale ușierilor, după cerința fiecărei zile, și puneau deoparte ca sfinte cele pentru leviți, iar leviții le puneau deoparte ca sfinte pe cele pentru fiii lui Aaron … Și am aflat că părțile leviților nu li se dăduseră și că leviții și cântăreții care făceau slujba fugiseră fiecare la ogorul lui.

Neemia 12.47; 13.10


Leviții (28) – Corectarea greșelilor

Primul dintre aceste versete ne arată starea minunată de lucruri de la sfârșitul primei perioade de cârmuire sub Neemia, când totul era făcut potrivit poruncilor lui Dumnezeu. Al doilea verset arată un aspect al stării triste de dezordine pe care Neemia a găsit-o atunci când s-a întors la Ierusalim, când poruncile lui Dumnezeu nu mai erau păzite.

Și astăzi Dumnezeu dorește ca nevoile slujitorilor Lui să fie acoperite prin dărnicia celor credincioși. Când îndrumările Sale sunt urmate, totul merge bine. Dumnezeu este onorat, nevoile slujitorilor sunt împlinite și cei credincioși sunt binecuvântați. Dacă nu se procedează așa, Dumnezeu Însuși este privat de ceea ce I se cuvine, fiindcă lucrarea și închinarea suferă, din cauza faptului că slujitorii Săi se concentrează mai mult pe a-și hrăni familiile, fiind nevoiți să se ostenească în lucrări de o natură diferită. Cum ar putea binecuvânta Dumnezeu o astfel de stare de lucruri?

Aceasta nu a fost singura problemă pe care Neemia a găsit-o la întoarcerea sa la Ierusalim, fiindcă problemele cauzate de necredincioșie se înmulțesc rapid.

Eliașib, marele preot, îi dăduse lui Tobia, unul dintre vrăjmașii iudeilor, o cameră mare în templu, în care mai înainte fuseseră ținute darurile de bunăvoie. Neemia a aruncat toate lucrurile lui Tobia și a poruncit să fie curățită camera.

De asemenea, în sabat, oamenii lucrau, iar unii din Tir veneau pentru a vinde pește și alte bunuri. Totodată, iudeii își luaseră soții din popoarele păgâne din jur. Neemia a corectat cu fermitate aceste lucruri rele care se strecuraseră în mijlocul poporului și s-a rugat lui Dumnezeu să-Și aducă aminte de el și de lucrarea pe care o făcea. Într-adevăr, Dumnezeu vede toate lucrurile pe care le facem pentru El!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a răspuns și i-a zis: Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică.

Ioan 4.13,14


Ce ne poate potoli setea?

Sunt mulți munți pe vârful cărora se poate zări silueta unei cruci de lemn. Fiind într-o drumeție, am ajuns și eu pe un astfel de vârf de munte, unde am putut să observ că lemnul crucii aflate acolo era de-a dreptul brăzdat de monede. De ce? Drumeții, care ajung cu mult efort pe acel vârf de munte, sunt răsplătiți, cel puțin când este vreme bună, cu o priveliște de neuitat. Ce sentiment măreț! Ei ar dori să păstreze acel moment în mintea și în sufletul lor. Dar curând trebuie să coboare. Acele monede din crucea de lemn – la fel ca la Fântâna Trevi din Roma, unde, potrivit legendei, monedele aruncate peste umăr în fântână asigură o reîntoarcere acolo – demonstrează că oamenii doresc să revină în acel loc sau într-unul asemănător. Ele exprimă dorul care nu poate fi astâmpărat. Ele arată că sentimentele de fericire pe care ni le oferă pământul sunt întotdeauna doar trecătoare.

Întâlnirea atât de emoționantă dintre Domnul Isus și femeia din Samaria dezvăluie tocmai tânjirea aceasta după fericire statornică. Nicio ofertă a acestei lumi nu poate să potolească setea noastră adâncă după fericire statornică: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete” (Ioan 4.13).

Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii, are însă o altă ofertă pentru noi. El ne oferă fără plată apa vieții: „Celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22.17). „Apa vie” pe care vrea să ne-o dea El înseamnă prospețime și înnoire, însemnă viață nouă în puterea Duhului Sfânt și fericire statornică. El vrea să ne dea toate acestea. Să mergem la El și „să bem”, să le primim în inima și în viața noastră!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.1-16 · Ioan 17.20-26

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE AI FOST TRIMIS SĂ FACI? – Fundația S.E.E.R. România

 

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21)


 

Domnul Isus a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Să reținem faptul că aici este vorba despre modul în care Dumnezeu dorește să răspândim Evanghelia, nu despre reguli, regulamente și doctrine ale diferitelor denominații. Noi trebuie să înțelegem următoarele lucruri: 1) Am fost trimiși să slujim, nu să fim slujiți. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare” (Matei 20:28). Ați observat că dacă nu suntem serviți la timp când mergem la un restaurant, ne pierdem cumpătul? Credem că merităm mai mult. În Împărăția lui Dumnezeu însă, puterea se află jos, și de acolo guvernează și biruiește Hristos. Trebuie să ne smerim! Noi nu-L reprezentăm pe Isus decât dacă suntem dispuși să ne îmbrăcăm cu haina smereniei și să „spălăm” picioarele fraților noștri… chiar dacă numele lor s-ar putea să fie Iuda! 2) Am fost trimiși să facem voia lui Dumnezeu, nu voia noastră. Domnul Isus a zis: „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). Când suntem tineri și lumea ne întreabă despre planurile noastre de viitor, noi spunem: „Aș vrea să devin doctor, profesor sau asistentă…” Dar e neapărat necesar să adăugăm „dacă este voia Domnului”, deoarece dacă El nu face parte din planul nostru, suntem singuri. Dacă îți alegi profesia nepotrivită, ajungi în locul nepotrivit, înconjurat de persoane nepotrivite, și toate lucrurile din viața ta vor fi nepotrivite. Evanghelistul Ioan a scris: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Să nu împlinești voia lui Dumnezeu, înseamnă să nu împlinești scopul pentru care te-ai născut! Nu lăsa să ți se întâmple ție lucrul acesta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 23:1-15

În cap. 21 şi 22 am văzut cum Cuvântul Domnului îi condamna pe cei din urmă împăraţi. În adevăr, toţi cei responsabili din Iuda, „şi profetul şi preotul” (v. 11), falimentaseră în misiunea lor. În loc să păstorească poporul „fiind modele pentru turmă (1 Petru 5.3), ei au fost păstori răi. Din cauza purtării lor deplorabile, turma fusese neglijată, distrusă şi risipită (comp. cu Ezechiel 34.4-6).

Din acest motiv, Dumnezeu Se va îngriji El Însuşi să strângă rămăşiţa acestei turme, căreia îi va da un alt Păstor (Ioan 10.14). Când familia regală a lui Israel va lipsi complet, Dumnezeu va ridica din chiar această casă a lui David o Odraslă dreaptă, un Împărat divin: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 6; comp. cu 1 Corinteni 1.30). Această expresie, „Odrasla”, este folosită de cinci ori în profeţi şi de fiecare dată Îl desemnează pe Domnul Isus:

În Ieremia: aici şi în cap. 33.15, ca Împăratul, caracter care Îi este specific în Evanghelia după Matei.

În Zaharia: în cap. 3.8, ca „Robul Meu, Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Marcu) şi în cap. 6.12, ca „un om al cărui Nume este Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Luca).

În Isaia 4.2: ca „Odrasla Domnului … spre frumuseţe şi glorie”, în care Îl recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu prezentat de către Evanghelia după Ioan.

26 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

Matei 27.46


Chemările duble din Scriptură (9) – Crucea

Când Dumnezeu a vorbit oamenilor repetând numele lor, cu toții au răspuns. Domnul Isus este singurul care S-a adresat lui Dumnezeu în felul acesta, însă nu a primit niciun răspuns. Aici ne aflăm pe un teren sfânt și trebuie, ca să zicem așa, să ne dăm jos încălțămintea din picioare, pentru a privi așa cum se cuvine la această chestiune.

Domnul nostru a strigat de șapte ori atunci când a stat atârnat pe cruce. Psalmul 22.2 ne spune: „strig ziua” – de la ora 9 până la 12; „strig și noaptea” – când a fost „întuneric” (Matei 27.45), de la ora 12 la ora 3, al nouălea ceas, după socoteala iudaică. Strigătul de care ne ocupăm este al patrulea – cel din mijlocul celor șapte strigăte – și singurul redat de două ori, în două limbi diferite, aflate în circulație în acel timp, și profețit cuvânt cu cuvânt cu sute de ani mai înainte (Psalmul 22.1).

Domnul a suferit din partea oamenilor în primele trei ceasuri de pe cruce, din pricină că era drept. Apoi a suferit din partea lui Dumnezeu în timpul celor trei ore de întuneric, din cauză că purta păcatele noastre și că a fost făcut păcat pentru noi (1 Petru 2.24; 2 Corinteni 5.21). El a suferit întreaga mânie a lui Dumnezeu într-o ascultare perfectă. Ce adâncimi de suferință trebuie să fi simțit El, după care a scos acel strigăt: „S-a sfârșit”!

Nu putea exista nicio binecuvântare pentru noi dacă Dumnezeu nu era glorificat cu privire la păcat. Tot ceea ce ținea de gloria lui Dumnezeu și de binecuvântarea omului depindea de Domnul Isus, și doar de El. Oamenii din jurul crucii n-au putut înțelege cuvintele Lui (Matei 27.47), însă noi ne găsim plăcerea în El și în tot ceea ce El a făcut, iar Dumnezeu L-a auzit „dintre coarnele bivolilor” – locul caracterizat de cea mai mare dificultate. El a ieșit, prin înviere, din întunericul morții, El, „căprioara zorilor”, iar noi ne închinăm Lui, Îl lăudăm și Îi mulțumim.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Isus a scos un strigăt tare și Și-a dat ultima suflare. Și perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două, de sus până jos.

Marcu 15.37,38


Strigătul Mântuitorului nostru

După ce au trecut cele trei ore de întuneric în care Domnul Isus a fost părăsit de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre, El a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Aceste cuvinte arată că în Domnul Isus nu exista niciun motiv să fie părăsit de Dumnezeu. El era curat! El, singurul Om fără păcat, a strigat astfel la Dumnezeu, dovedind că a suferit și a murit la cruce pentru alții – pentru tine și pentru mine.

Strigătul tare despre care se vorbește în versetul de astăzi arată clar că Domnul Isus nu a murit din cauza slăbiciunii sau a epuizării. Fiul lui Dumnezeu avea puterea să-Și dea viața; nimeni nu I-o putea lua. „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși” (Ioan 10.17,18). El S-a dus de bunăvoie în moarte și Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru oamenii păcătoși.

Acum, lucrarea de mântuire este împlinită. Problema păcatului a fost rezolvată în mod divin o dată pentru totdeauna, iar Dumnezeu a fost proslăvit în mod desăvârșit.

Imediat ce Mântuitorul a murit, Dumnezeu a mărturisit că a acceptat lucrarea Fiului Său. Perdeaua templului, care despărțea locul preasfânt de locul sfânt, s-a rupt în două, de sus în jos (contrar felului oamenilor de a sfâșia o perdea, care ar face-o de jos în sus). Astfel, Dumnezeu a vrut să arate că, pentru fiecare păcătos care se pocăiește, este deschisă calea spre El și că harul lui Dumnezeu se revarsă nestingherit spre toți oamenii. Dar curând ușa harului se va închide.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.16-27 · Ioan 17.9-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU CAUTĂ OAMENI OBIȘNUIȚI – Fundația S.E.E.R. România

„Vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)


 

Într-o seară de duminică, Mary Southerland se afla într-o biserică, când un necunoscut a bătut-o pe umăr și i-a spus că este chemată să slujească în acea biserică, ocupându-se de muzică și de tineri. S-a gândit că bărbatul nu știe ce vorbește! Tocmai absolvise facultatea, cu diplomă pentru dascăl în școala primară, iar o prietenă o invitase la biserică să cânte la serviciul de seară. Asta era tot – sau cel puțin așa a crezut ea. Când serviciul s-a terminat, prietena ei i-a spus: „Ar trebui măcar să te rogi pentru oferta primită.” Așa a făcut. „Iată-mă, după treizeci de ani, o slujitoare fără merite, care trăiește într-o uimire constantă față de planul lui Dumnezeu pentru viața ei!” Noi lăsăm ca defectele și nesiguranțele noastre să ne dicteze cursul vieții, când de fapt Dumnezeu caută oameni obișnuiți prin care să facă lucruri neobișnuite! Mereu ne găsim scuze ca să justificăm neimplicarea noastră în biserică, în comunitate sau în a da o mână de ajutor altora. Probabil că de unul singur nu te simți capabil… Puțini se simt! Dar prin apostolul Pavel Dumnezeu ne spune următoarele: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Când Moise a trimis douăsprezece iscoade în Canaan ca să verifice puterea militară cu care aveau să se confrunte, zece dintre ele au raportat: „N-avem nici o șansă! Uriașii sunt prea mari!” (vezi Numeri 13:28). Dar ceilalți doi nu au fost de acord cu raportul majorității și au spus: „Haideți să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” Dumnezeu ne vede ca fiind „biruitori” – nu pentru că noi suntem puternici, ci pentru că El este Atotputernic! Avându-L pe El de partea noastră, ne putem ridica cu încredere, știind că suntem capabili să biruim. Dumnezeu ne vede ca pe niște învingători… niște biruitori care pot realiza lucruri mărețe datorită talentelor și puterii pe care El le-a pus în noi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 22:13-30

„Ascultă Cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda … tu şi slujitorii tăi şi poporul tău…!” (v. 2) – aşa suna invitaţia stringentă pe care Ieremia i-o adresa lui Ioiachim. În zadar! Putem vedea chiar şi roadele rele pe care, la vârsta responsabilităţii personale, a trebuit să le culeagă acest împărat care încă din tinereţea lui, pe când totul îi mergea bine, se hotărâse să nu asculte de glasul Domnului (după cum ne arată v. 21, care se aplică şi întregului popor): nedreptate, necinste, mândrie, necuviinţă, tiranie, violenţă (v. 13 şi 17, în care Ieremia nu ezită să-i spună împăratului că este un ucigaş). Şi totuşi, Ioiachim avusese înaintea sa exemplul frumos al tatălui său, Iosia, precum şi consecinţele fericite ale umblării acestuia în credinţă (v. 15,16). Copii de creştini, păstraţi vie în mintea voastră istoria acestui împărat!

Versetul 14 reclamă de asemenea întreaga noastră atenţie. Căutarea luxului de către un creştin nu contravine oare caracterului său de străin şi chemării sale cereşti?

Se vorbeşte apoi despre Conia, un tânăr de optsprezece ani care nu a domnit decât trei luni înainte să fie transportat la Babilon împreună cu mama lui (2 Împăraţi 24.8…). Prin astfel de evenimente, Dumnezeu Se adresa atunci lumii întregi (v. 29) şi, totodată, această pedeapsă publică ne arată şi nouă că nimeni nu poate sfida voia Lui fără să fie sancţionat.

25 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Ferice de robii aceia pe care, venind, stăpânul îi va găsi veghind. Adevărat vă spun că se va încinge și îi va pune să stea la masă și, apropiindu-se, le va sluji.

Luca 12.37


Domnul nu ne-a spus când va veni, însă ne-a declarat de multe ori, în termenii cei mai siguri, că va veni. Chiar în Vechiul Testament, El a promis mereu și mereu că Mesia al lui Israel va veni. Prima fază a acestei minunate veniri a avut deja loc, fiindcă El a venit ca prunc, născut din fecioară, în Betleem.

Mai mult, Isaia a profețit: „El era disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerilor și obișnuit cu suferința și ca unul de care îți ascunzi fața; era disprețuit și noi nu L-am prețuit” (Isaia 53.3). Această profeție s-a împlinit, așa cum știm. Vedem de asemenea că și moartea și lucrarea Sa de substituire pentru cei păcătoși sunt afirmate clar în același capitol: „El a fost șters de pe pământul celor vii. Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit” (versetul 8). Lucru încă și mai minunat este că învierea Lui dintre cei morți este clar prezentată în versetul 11: „Va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut”.

Toate acestea au fost împlinite în mod minunat la prima venire a Domnului Isus. De vreme ce așa au stat lucrurile, nu ne putem îndoi de adevărul cuvintelor Sale cu privire la cea de-a doua Sa venire. Însă El nu va mai suferi niciodată agonia cumplită a crucii. Lucrarea Lui a fost perfectă și El va veni din nou pentru a-i lua la Sine pe sfinții Săi răscumpărați. Iar după ce va face acest lucru, înainte de a veni pentru a domni în măreție, va lua din nou caracterul uimitor de Slujitor, Se va încinge și îi va sluji pe cei pe care i-a răscumpărat prin sângele Său prețios. Ce har minunat!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te mândri cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi.

Proverbe 27.1


Ziua de mâine nu ne aparține

La noi venea deseori în vizită un om bătrân. Într-o zi, mama l-a întrebat câți ani are. Când a auzit ce vârstă înaintată are, i-a spus:

— Cât de necesar este să ne gândim la sfârșitul zilelor noastre!

— Ah, a replicat bătrânul domn, am timp! Mi-am propus să mai trăiesc șapte ani.

Dar în următoarea duminică a avut loc înmormântarea lui. Dumnezeu nu i-a mai acordat răgaz șapte ani, ci șapte zile.

De când durează răgazul de har pentru dumneavoastră? Dumnezeu ne atenționează mereu că astăzi este ziua mântuirii, nu mâine. Există un singur timp în care ne putem întoarce la Dumnezeu: acum, astăzi! „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

Dumnezeu nu a lăsat la alegerea noastră prin cine să fim mântuiți. Există un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, un singur Nume sub cer prin care putem fi mântuiți, un singur Salvator: Isus Hristos. „Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6).

Odată ce omul moare, soarta lui este pecetluită și nimeni și nimic nu mai poate schimba ceva. De aceea este foarte important ca astăzi să venim la Dumnezeu, acum să ne punem întrebarea unde ne vom petrece veșnicia.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.1-15 · Ioan 17.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„SOAPTELE TRECUTULUI” – Fundația S.E.E.R. România

„Ca noi sa fi neprihanirea Lui Dumnezeu in El.” (1 Corinteni 5:21)


 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 22:1-12

La porunca Domnului, Ieremia este tot aşa de gata să meargă la palatul imperial, cum a fost şi când a trebuit să se ducă la umila locuinţă a olarului. Misiunea sa este şi de data aceasta dificilă, pentru că este vorba de a-l preveni şi de a-l îndemna personal pe însuşi împăratul lui Iuda. A da mărturie în faţa unui superior este un exerciţiu frecvent întâlnit în practica credinciosului tânăr: dacă se va sprijini pe Domnul, va fi întotdeauna întărit şi binecuvântat când va face aceasta (citiţi şi Fapte 26.22).

Dumnezeu i-a promis odinioară lui David că urmaşii săi nu vor fi lipsiţi „de un bărbat pe tronul lui Israel” (1 Împăraţi 2.4) cât timp vor lua aminte la calea lor şi vor umbla înaintea Lui în adevăr şi cu toată inima. Vai, nici Şalum (sau Ioahaz, vezi 2 Împăraţi 23.31,32), nici fraţii acestuia, Ioiachim şi Zedechia, nici Conia (Ioiachin) nu au îndeplinit această condiţie! Astfel ei vor fi cei din urmă patru regi din dinastia lui David, înainte de risipirea poporului. În aceste capitole, 21 şi 22, fiecare dintre ei este condamnat nominal pentru propriile fapte. Niciunul nu va putea spune că suportă consecinţele păcatelor predecesorilor săi (comp. cu cap. 31.29), după cum tot niciunul nu va putea spune că nu a fost avertizat, deoarece slujba profetului s-a prelungit sub domniile tuturor acestora (cap. 21.7; 22.11,18,24).

24 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui.

Romani 3.24,25


Cum a fost obținută răscumpărarea? Bineînțeles că se putea întâmpla doar pe o cale care să satisfacă pe deplin cerințele sfințeniei și ale dreptății lui Dumnezeu. Această cale fusese arătată, prin imagini, încă din vremea vechiului legământ. O dată pe an, în marea Zi a ispășirii, marele preot intra în Locul Preasfânt, pentru a stropi cu sângele jertfei capacul de aur care acoperea chivotul legământului, făcând astfel ispășire înaintea lui Dumnezeu. Sângele se găsea de acum între heruvimi, păzitorii sfinți care vegheau asupra împlinirii căilor drepte ale guvernării lui Dumnezeu, și legea încălcată, care stătea scrisă pe cele două table de piatră, în chivot, gravată de neșters cu degetul lui Dumnezeu. Astfel, sângele lua locul păcatelor, schimbând pe o temelie dreaptă scaunul judecății într-un tron de har. Doar sângele unei jertfe recunoscute și primite de Dumnezeu putea face așa ceva.

Astăzi imaginea s-a împlinit. Dumnezeu L-a rânduit pe Hristos Isus „ca scaun al îndurării, prin credința în sângele Lui” (versetul 25). Sângele prețios al Fiului Său este adus înaintea lui Dumnezeu și acolo a fost stropit înaintea lui Dumnezeu în întreaga Sa valoare. Hristos este atât Mare Preot, care a intrat în sanctuar cu sângele Său, cât și tron de har, ridicat de Dumnezeu. Sângele Său a adus o ispășire desăvârșită. Cel care se așază la adăpostul acestui sânge poate păși ca îndreptățit pe terenul răscumpărării. Dumnezeu nu va mai aminti păcatele lui, iar aceasta nu doar pe baza harului Său, ci „pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii [cu vederea] peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să îl îndreptățească pe acela care este din credința în Isus” (versetele 25 și 26).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări! Cine aduce mulțumiri, ca jertfă, acela mă preamărește.

Psalmul 50.15,23


Cu încredere, a pus ceaunul la foc (2)

Spunând aceasta, fata a pus coșul jos și s-a furișat din bucătărie. Petru a îngenuncheat în fața coșului plin și l-a despachetat. Imediat și-a revărsat inima plină de mulțumire înaintea Domnului care îl ajutase. În timp scurt, doi oameni fericiți ședeau în camera bolnavei și beau cafea. În coș nu se afla doar un sfert de kilogram de cafea boabe, ci și pâine, zahăr, ouă, carne și multe alte alimente.

Atunci a trecut pe acolo un prieten bun. El a văzut masa îmbelșugată a oamenilor săraci și a rămas mirat.

— Vino!, a strigat Petru și l-a împins spre masa plină. Dumnezeu este dragoste! Eu L-am rugat pentru câteva boabe de cafea și El mi-a dat toate acestea. Nu sunt un om fericit în sărăcia mea?

Pentru omul secolului al XXI-lea, o astfel de întâmplare pare că este imposibil de repetat în zilele noastre. Însă adevărul este că viața oamenilor este un mozaic de experiențe și de transformări lăuntrice. Unele se întâmplă fără durere, dar altele ne trec prin „cuptorul” încercărilor. Răspunsul biblic la suferință, la încercări și la nevoi este singura soluție adevărată și eliberatoare. Ea se deosebește de toate gândurile omenești. Când ne încredem în Dumnezeu, pacea Lui ne va păzi inimile și gândurile în Isus Hristos. Ce har că până și temerile noastre sunt folosite de Dumnezeu ca mijloc de a ne umple de pacea Sa minunată, atunci când suntem gata să le aducem înaintea Lui cu încrederea că El va lucra pentru binele nostru! Pe omul care se încrede în Dumnezeu, valurile grele ale încercărilor vieții nu îl îneacă, ci îl fac să vadă izbăvirea Domnului. Acel om știe din experiență că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei desăvârșite.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 2.15-25 · Ioan 16.25-33

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„COMPETIȚIA MARTIRILOR” – Fundația S.E.E.R. România

„Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Galateni 5:26)


Te rog să fii atent la următoarele cuvinte și vezi dacă par valabile și pentru tine: „Ai impresia că tu ai avut o zi grea? Eu am avut treizeci de clienți până la prânz!” Este foarte ușor să te lași absorbit de „competiția martirilor”, în care problemele tale sunt mai grave decât ale tuturor. Și dacă nu ești atent, ea se poate strecura și în familia ta. Alicia Howe scria: „La sfârșitul zilei, când frustrările de la serviciu sunt proaspete și sarcinile domestice apar amenințătoare, decorul este pregătit. Soții care au nevoie disperată unul de celălalt pentru a-și recunoaște eforturile, se luptă acum pentru titlul de cea mai harnică persoană. Avem o nevoie fundamentală de recunoaștere din partea partenerului de viață și dacă n-o avem, inventăm strategii pentru a o obține.” Problema este că atunci când ne comparăm între noi, facem rău relației. Așadar, având lucrul acesta în minte, iată ce ai de făcut:

1) Fii atent la așteptările nerostite! Când soțul sau soția ta își exprimă frustrarea, nu contrazice, afișându-ți superioritatea. Ascultă și încurajează! Domnul Isus a zis: „cine are urechi de auzit, să audă.” (Marcu 4:9). Nevoia soțului sau soției tale este aceea de a avea siguranța că poate rezolva problema!

2) Exprimă-ți des aprecierea. Imaginează-ți că soțul sau soția ta poartă un afiș pe care scrie: „Apreciază-mă!” Faptul că societatea este înclinată să atribuie roluri specifice pentru bărbați și femei, nu-ți dă dreptul să-ți desconsideri soțul sau soția!

3) Susține eforturile soțului sau soției tale, și dă-i o mână de ajutor. Nu fi critic pentru felul în care celălalt împăturește rufele sau greblează gazonul. Când procedezi așa, îți garantez că a doua oară nu va mai încerca s-o facă!

Deci:

a) Respectați-vă munca unul altuia;

b) Recunoaște că deși meseriile voastre sunt diferite, ambele pot fi dificile;

c) Fii suficient de sensibil ca să ajuți când nu e „treaba ta” sau „rândul tău”!

d) Nu mai exprima văicăreli de tipul „sunt obosit”… Ele se opun productivității, și probabil că amândoi v-ați săturat să le auziți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 21:1-14

Profeţiile lui Ieremia nu ne sunt consemnate în ordinea în care au fost ele rostite. Cea de faţă ne poartă în vremea celui din urmă împărat al lui Iuda. Atacat de temutul său vecin, Nebucadneţar, împăratul Zedechia trimite doi soli la profet, pentru a-l ruga să-L consulte pe Domnul: era cel mai bun lucru pe care, de fapt, îl putea face. În realitate însă, el şi poporul căutau eliberarea fără ca mai întâi să se pocăiască: trândăveau prin ignorarea acestei condiţii, peste care, de altfel, nu se putea trece, din moment ce Dumnezeu nu o dădea pe una fără cealaltă (eliberarea fără pocăinţă).

După toate câte anunţase Ieremia în capitolele precedente, o asemenea cerere era aproape o neruşinare şi de aceea Domnul este nevoit să le răspundă cu toată asprimea. Nu numai împăratul Babilonului va lupta împotriva lui Iuda, ci Însuşi Domnul: va lovi cu o ciumă mare oamenii şi animalele, precum odinioară turmele Egiptului (Exod 9.1-7). Totuşi, pe lângă acest drum al morţii, încă rămânea pentru acest popor un drum al vieţii … care însă cerea în mod obligatoriu recunoaşterea păcatelor şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Acest drum este încă deschis: ne-am angajat fiecare dintre noi pe el?

23 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, pe când călătorea, a fost că s-a apropiat de Damasc și deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer. Și, căzând la pământ, a auzit un glas, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă persecuți?”.

Fapte 9.3,4


Chemările duble din Scriptură (8) – Saul din Tars

Petru și ceilalți apostoli fuseseră cu Domnul Isus din timpul lui Ioan Botezătorul. Ei au putut da mărturie despre învierea Lui, fiindcă se întâlniseră cu El de multe ori în timpul celor patruzeci de zile care au urmat. Saul însă, care mai târziu a devenit apostol, L-a întâlnit pe Domnul pentru prima dată după ce Acesta Se înălțase la cer. Aceasta înseamnă că el a putut da mărturie și despre învierea Lui, însă după ce L-a văzut mai întâi în glorie, nu pe pământ (1 Corinteni 9.1).

Chemându-l pe nume de două ori, Marele Preot din cer Și-a afirmat autoritatea asupra omului care venea cu scrisori din partea marelui preot de la Ierusalim (Evrei 8.1; Fapte 9.1,2). Saul îi persecuta pe cei care erau iubiți de Domnul, pe cei pentru care El murise și pentru care acum trăia. Atingându-se de ei, Saul se atingea de Domnul, fiindcă ei formau trupul Său, alcătuit astfel prin Duhul Sfânt venit din cer, la Cincizecime (1 Corinteni 12.13).

Hristos și Adunarea Sa sunt una. Expresia „de ce prigonești?” arată realitatea acestui lucru. Cât de remarcabil este deci că Domnul l-a urmărit atât de îndeaproape pe acel persecutor! Însă El urmărea să facă din el un slujitor al Adunării, care să îngrijească de ea plătind un mare preț (Fapte 9.16; Coloseni 1.24,25). Harul s-a înmulțit nespus de mult față de cel dintâi dintre păcătoși (1 Timotei 1.12-15).

Lumina care a strălucit în acea zi, când L-a întâlnit pe Domnul pe drumul Damascului, a strălucit tot mai tare în sufletul lui Pavel, odată cu trecerea timpului (vedeți Fapte 22.6,7; 26.13-15). În principiu, lucrarea harului în el este adevărată pentru noi toți, fiindcă Pavel este un model pentru cei credincioși. Cum am putea răspunde la aceasta, decât folosind cuvintele lui? „Împăratului veacurilor, nepieritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie onoare și glorie în vecii vecilor! Amin” (1 Timotei 1.17).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri. Eu cunosc toate păsările de pe munți …

Psalmul 50.10,11


Cu încredere, a pus ceaunul la foc (1)

Petru stătea pe banca de sub fereastra dormitorului și cojea araci. Soția lui bolnavă l-a strigat să îi facă puțină cafea. Dar în casă nu mai era nicio boabă de cafea și niciun ban. Petru era om harnic, dar facturile pentru medic și pentru medicamente au înghițit mulți bani, iar câștigul lui mic de pe urma roților de lemn (căci era rotar) nu era suficient. Astfel ajunseseră foarte săraci.

— Petru, nu mai avem boabe de cafea? a strigat din nou soția lui.

— Fii liniștită, Eliza, fac imediat cafeaua, a răspuns el și a mers în mica bucătărie. Cutia de cafea era goală de mult timp. La fel de gol era și portmoneul lui Petru. El nu dorea să se împrumute de la vecini. Petru se încredea în Mântuitorul și în Cuvântul Lui. De dimineață citise tocmai Psalmul 50 și și-a adus aminte acum de versetul citit. Cămările lui Dumnezeu nu erau goale; El hrănea zilnic vitele pe mii de dealuri – cu cât mai mult pe fiii oamenilor! Nu va putea El să procure o cană de cafea pentru soția lui?! Petru s-a îndreptat în rugăciune spre Domnul lui și a crezut că El îl va ajuta.

— Ah, Petru, s-a tânguit iarăși din dormitor soția, când îmi aduci cafeaua?

— Imediat, imediat, Eliza, fii liniștită! Acum văd de foc, a răspuns omul bătrân și a pus un ceaun plin cu apă pe sobă. Apoi a pus ceștile pe masă. Tocmai când apa fierbea, cineva a bătut la ușă. Era o fată cu un coș greu. Ea a intrat în bucătărie și a spus:

— Domnule Petru, Rodica vă trimite acest coș. A dorit să facă o bucurie cuiva și s-a gândit la soția dumneavoastră bolnavă.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 2.1-14 · Ioan 16.12-24

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREGĂTEȘTE OAMENI ÎN STARE SĂ ÎNVEȚE (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” (Exodul 18:23)


În cartea Exodul citim (spicuiesc din 18:13-23): „Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a zis: „Ce faci tu nu este bine; te istoveşti singur… lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur… Alege din tot poporul oameni destoinici… Ei să judece poporul întotdeauna… În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine… și vei putea face faţă lucrurilor.” Administratorul unei biserici cu o rată mare de creștere a spus: „Ca om care pun accentul pe performanță și pe a le face oamenilor pe plac, știu cum trebuie să se fi simțit Moise. Creșterea rapidă și campusurile de multiplicare m-au pus în situația în care încercam să conduc și să gestionez totul. În acest proces, m-am epuizat și am ajuns frustrat. Ceea ce făceam nu era sănătos nici pentru echipa noastră, nici pentru biserică. În săptămânile care au urmat, am reorganizat membrii din conducere, am împuternicit liderii cu mai multă autoritate și am dezvoltat o rețea de pregătire și dezvoltare la toate nivelurile. În calitate de lideri, noi trebuie să ne împotrivim ispitei de a fi eroi și de a face totul singuri. Reevaluarea structurii de conducere cel puțin o dată pe an are o importanță critică. Să fii lider într-o lucrare este greu, dar există modalități prin care poți să-i implici pe alții și să împarți responsabilitatea!” Este nevoie de rugăciune, de smerenie și de răbdare pentru a crește și a implica oamenii potriviți. Dar dacă faci lucrurile în felul acesta, vei avea tăria de a duce la îndeplinire tot ce îți poruncește Dumnezeu, iar oamenii din jurul tău vor înflori la rândul lor. Așadar, toată lumea are de câștigat!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 20:1-18

Spunând lumii adevărul despre starea ei, aceasta ne expune imediat urii acesteia. Profetul a făcut această experienţă dură. Complotul pe care l-am văzut că se urzea împotriva lui în cap. 11.19 şi 18.18 îşi atinge de data aceasta scopul. Ieremia este lovit şi torturat prin „îngrijirile” lui Paşhur. Cine era omul acesta? Unul dintre preoţii de vază (v. 1) şi, în plus, unul dintre acei profeţi ai minciunii (v. 6; cap. 14.14) care, spre deosebire de Ieremia, se bucura de întreaga favoare a poporului. La rândul său, acest om trebuie să audă împotriva lui o profeţie a adevărului.

Ieremia trage încă un semnal de alarmă cu privire la îndemnul din Iacov 5.10. El este o imagine a Domnului Isus: a vestit adevărul singur, urât şi lovit din cauza acestuia (şi încă de către unul dintre preoţi); a devenit obiect al ocărilor şi al dispreţului; în el, Cuvântul Dumnezeului său a fost ca un foc aprins” (v. 9). Cu toate acestea, deşi a fost împins de dragostea pe care o purta şi pentru Domnul şi pentru poporul său, Ieremia rămâne departe de Modelul desăvârşit. El dă glas amărăciunii şi, precum Iov (Iov 3), îşi blestemă ziua naşterii. În el nu se întrevede harul faţă de vrăjmaşii săi…

Cititorule, permite-mi o întrebare: Ai fost tu în mod real înfrânt de Domnul? A fost El mai tare decât tine? (v. 7; comp. cu Filipeni 3.12).

22 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Aducându-mi aminte de credința sinceră care este în tine, care a locuit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt convins că și în tine.

2 Timotei 1.5


Pavel și Timotei (2) – Aducerea-aminte de credința lui neprefăcută

Lacrimile lui Timotei l-au făcut pe Pavel să-și aducă aminte de asemenea de credința neprefăcută a acestuia. Această credință avea, ca să zicem așa, o istorie în familia lui. Pavel recunoscuse această credință în mama lui Timotei și în bunica lui. Bineînțeles, credința nu este un lucru pe care să-l lăsăm moștenire copiilor noștri. Orice generație trebuie să-L cunoască pe Domnul în mod individual și să ducă o viață de credință practică, sinceră și personală. Însă dacă cei mici pot vedea în părinții și în bunicii lor o astfel de credință autentică și o încredere reală în Dumnezeu, acest lucru îi poate conduce la Domnul. Credința trăită care produce credință reală în generația tânără este semn prețios al harului lui Dumnezeu.

Ce minunat este ca fiii și fiicele noastre să spună: «Credința pe care am văzut-o în părinții mei este ceva ce doresc să am și eu»! Pavel își amintea deopotrivă de lacrimile lui Timotei și de credința lui neprefăcută. O constituție firavă și o credință neprefăcută nu se exclud una pe cealaltă. De fapt, tocmai această credință și încredere în Domnul ne ajută în slăbiciunile și în necazurile noastre. Prin urmare, Pavel i-a putut spune lui Timotei: „Pentru acest motiv îți amintesc să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Pentru că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință” (versetele 6 și 7).

Situația lui Timotei poate că ne este foarte familiară. Poate că trecem și noi prin situații triste și simțim o lipsă de energie. Aceste două amintiri ale lui Pavel, lacrimile și credința neprefăcută, ne pot încuraja și pe noi. Vom trece în viață prin situații triste și dureroase, însă încrederea sinceră în Dumnezeul și Tatăl nostru este o temelie sigură, care poate oferi tărie vieții noastre și constanță lucrării noastre.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu toată autoritatea …

Tit 2.15


Îndemnuri

• Nu tăcea când trebuie să vorbești și nu vorbi când trebuie să taci.

• Nu te deda la risipă, dacă nu vrei să ajungi pe calea săracilor.

• Nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține.

• Fii răbdător cu greșelile altora; și ei trebuie să aibă răbdare cu greșelile tale.

• Nu insista în legătură cu drepturile tale. Lucrează, fii răbdător, păstrează-ți calmul și vei fi răsplătit.

• Gândește-te înainte de a face o promisiune și nu te răzgândi după aceea. Ține-te de cuvânt, oricât te-ar costa.

• Socotește bogăția ca ultimul dintre bunuri, căci ea este cea mai nesigură din tot ceea ce avem.

• Nu te amesteca în cearta altora, căci din aceasta nu iese nimic bun.

• Ai grijă la cuvinte, poți să-ți faci singur rău!

• Dacă vrei ca visurile tale să se realizeze, nu trebuie să dormi.

• Nu ai primit ceea ce ți-ai dorit? Mulțumește-I Domnului că nu primești ceea ce meriți…

• Învață din greșelile altora, nu poți trăi destul pentru a le face pe toate.

• Pășește prin credință!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 1.11-18 · Ioan 16.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREGĂTEȘTE OAMENI ÎN STARE SĂ ÎNVEȚE (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Timotei 2:2).


Majoritatea slujitorilor și liderilor din biserici recunosc faptul că oamenii sunt cea mai importantă resursă pe care o au la dispoziție. Și atunci se pune întrebarea: de ce nu alocăm mai mult timp pregătirii de noi lideri? Un pastor afirma că, nefăcând lucrul acesta, „limităm creșterea și eficiența bisericilor noastre, pe termen lung. Apostolul Pavel reprezintă modelul de urmat pentru acest adevăr, deoarece el a schimbat cursul istoriei. El a format lideri noi în jurul său și i-a învățat să facă și ei la fel. El i-a spus lui Timotei, discipolul său: „ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” Aceasta este esența formării de lideri.” Când îți pui timp deoparte ca să formezi lideri, și ai o atitudine plină de dragoste, ei învață să transmită același nivel de dragoste celor pe care îi conduc. Există principii dovedite care se aplică liderilor din orice organizație, iar biserica nu face excepție.

De exemplu, Jon Gordon scria: „Ca serviciul de relații cu clienții să meargă bine, trebuie să te focalizezi în primul rând pe angajați și apoi pe clienți.

De prea multe ori, bisericile și organizațiile își concentrează întreaga energie pe clienți, ignorând persoanele care slujesc. Lucrul acesta poate funcționa pe termen scurt, însă în cele din urmă, angajații vor fi obosiți, epuizați, vor avea o atitudine negativistă și plină de resentimente. Organizațiile care prestează cele mai bune servicii au o regulă interioară clară: angajații sunt prețuiți, ascultați și îngrijiți. La rândul lor, acești angajați își prețuiesc clienții, au grijă de ei și îi slujesc. Dacă ești un model de slujire, oamenii pe care îi conduci vor transmite modelul mai departe. Dacă dorești ca echipa ta să slujească, slujește-i. Dacă vrei ca oamenii tăi să iubească, iubește-i. Dacă vrei să-și îndrăgească munca, muncește. Dacă vrei ca angajații tăi să dea ce au mai bun, oferă-le ce ai tu mai bun!”

Așadar, gândește-te: înveți tu oameni care să poată fi în stare să învețe pe alții?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 19:1-15

Domnul l-a invitat pe Ieremia să se ducă din nou în casa olarului, dar de data aceasta nu pentru a-l privi cum lucrează, ci pentru a cumpăra un vas. Apoi, luând cu el pe câţiva bătrâni din Israel, trebuia să ducă acest vas în valea fiilor lui Hinom.

Era un loc sinistru această râpă a Hinomului (fr. <gué>, de unde şi numele de <gheenă>), numită
şi Tofet (v. 6): acolo fuseseră aduse jertfe omeneşti lui Baal în timpul împăratului Manase (2 Cronici 33.6; Ieremia 7.31). Din acest motiv, regele Iosia (fiul fiului lui Manase) hotărâse să pângărească acel loc (2 Împăraţi 23.10); iar acum, exact în acel loc al păcatelor lor îngrozitoare, poporul trebuia să audă cuvinte înfricoşătoare şi totodată să vadă cum vasul care îi reprezenta pe ei este făcut ţăndări. Ieremia se întoarce apoi în templu şi întăreşte Cuvântul Domnului în urechile întregului Ierusalim.

Să ne gândim ce curaj trebuie să fi avut profetul pentru a condamna în mod public comportamentul poporului şi pentru a-l anunţa decizia divină de neschimbat cu privire la ei! Se poate ca şi noi să ne găsim izolaţi într-un mediu ostil şi să trebuiască să dăm mărturie prin faptele şi prin cuvintele noastre: să-I cerem Domnului să ne dea pentru aceasta aceeaşi îndrăzneală.

21 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc din strămoși cu conștiință curată, că neîncetat îmi amintesc de tine în cererile mele, noapte și zi – dorind mult să te văd, amintindu-mi de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie.

2 Timotei 1.3,4


Pavel și Timotei (1) – Aducerea-aminte de lacrimile lui

Relația dintre apostolul Pavel și Timotei a fost una foarte specială. Pavel a spus că nu avea pe nimeni de același gând, așa cum era Timotei. În ultima sa epistolă, Pavel spune că dorea foarte mult să-l vadă încă o dată pe tânărul său însoțitor în lucrare (2 Timotei 1.4; 4.9). Când Pavel și Timotei se despărțiseră, Timotei vărsase lacrimi. Poate că presimțea că nu avea să-l mai revadă pe prietenul său. A pierde un lucrător de încredere și un tată spiritual aici pe pământ este un lucru dureros. A vărsa lacrimi în astfel de împrejurări nu înseamnă sentimentalism. Prin urmare, nu era un lucru ciudat pentru Timotei că Pavel își amintea de lacrimile sale și că le-a menționat în epistola sa.

Din epistolele lui Pavel către Timotei înțelegem că Timotei era o persoană sensibilă, cu unele probleme de sănătate (1 Timotei 5.23). Pavel știa acest lucru și a încercat să-l încurajeze. Apostolul avea în mod evident o constituție diferită. Nu oricine poate lucra noapte și zi (1 Tesaloniceni 2.9). Însă Pavel nu era dur, nici insensibil. El nu se aștepta ca ceilalți să trăiască la fel ca el. De aceea, el nu i-a cerut lui Timotei să nu mai plângă niciodată. De fapt, Pavel a vărsat el însuși lacrimi (Fapte 20.19,31; 2 Corinteni 2.4; Filipeni 3.18). Pavel simțea în totul cu prietenul său mai tânăr.

El avea mereu înaintea ochilor imaginea lui Timotei, care plângea și era trist. Prin urmare, dorea să-l vadă din nou, ca să se umple de bucurie (2 Timotei 1.4). Însă această aducere-aminte îl făcea de asemenea pe Pavel să se roage pentru Timotei „noapte și zi” (versetul 3). Iar aceasta nu doar din pricina lacrimilor sale, ci și ca Timotei să păzească acel lucru bun încredințat lui (versetul 14) și să lupte lupta cea bună a credinței (1 Timotei 6.12). Când se ruga pentru aceste lucruri, Pavel știa că Domnul avea să-i ajute pe slujitorii Săi în toate împrejurările.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.

Apocalipsa 3.20


„Am un tablou cu Mântuitorul”

Cu mulți ani în urmă, în Germania trăia un cizmar care se numea Rahlenbeck. Fusese poreclit „pastorul pietist”, din pricina râvnei lui de a merge pe urmele Mântuitorului. Cizmarul avea o mare bogăție spirituală. Era un om binecuvântat de Dumnezeu, un om care trăia și credea ceea ce citea. Într-o zi a fost vizitat de un preot tânăr.

— Domnule preot, studiile teologice nu vă garantează că sunteți copil al lui Dumnezeu. Trebuie să-L primiți pe Mântuitorul! i-a zis Rahlenbeck tânărului preot.

— Da, Îl am pe Mântuitorul. Am un tablou cu El, agățat deasupra biroului meu, a spus preotul.

— Pe perete, tabloul cu Isus rămâne tăcut și neobservat de alții. Dar, dacă L-ați primi în inimă și în viață pe Mântuitorul, acest fapt ar fi auzit și văzut de toți!

Credința, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație intimă cu o Persoană care este mai mare decât toți, dar care S-a dat pe Sine pentru noi. Când Îl primim pe Hristos în viețile noastre, are loc o mare schimbare. Atunci începe o viață nouă. Mântuitorul Însuși a promis că va schimba inima noastră de piatră și că ne va da o inimă primitoare a cuvintelor Sale. „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați în poruncile Mele și să păziți și să împliniți rânduielile Mele” (Ezechiel 36.26,27). A deveni un copil al lui Dumnezeu înseamnă o schimbare a gândirii, a vorbirii, a faptelor. Vă bucurați voi de această relație nouă cu Mântuitorul?

Citirea Bibliei: 2 Împărați 1.1-10 · Ioan 15.18-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ MOARTEA FĂRĂ TEAMĂ! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55)


Când tatăl muzicienei canadiene Carolyn Arends era pe patul de moarte al unui spital, masca de oxigen îi făcea imposibilă comunicarea cu familia. Așa că au fost surprinși să-l audă intonând o cântare de la Școala duminicală: „Cu Hristos în corabie, putem râde de furtună, căci navigăm spre casă.” Cu numai câteva ore înainte de a pleca „acasă”, un refren din copilărie pe care-l învățase cu vreo șaizeci de ani în urmă i-a oferit acestui muribund alinare și tărie. Arends scria apoi: „Speranța mea este ca și eu să mor cântând, vorbind și gândindu-mă la Domnul Isus. Moartea fără destinație este ca bau-baul din întuneric; ea ne împiedică să privim peste umăr și să intrăm bucuroși în zilele care ne-au fost date. Scoasă din întuneric și adusă la lumina evangheliei, moartea nu doar că-și pierde boldul, dar ne aduce aminte „să ne numărăm bine zilele” (vezi Psalmul 90:12). Alergarea spre linia de sosire are un sens diferit, ca importanță și scop, decât are jogging-ul prin cartier. Când un credincios își dă seama că se îndreaptă spre moarte (mâine sau peste 50 de ani), el va face mai bine să nu-și mai irosească energia negându-și mortalitatea, și să înceapă să trăiască în destinul său veșnic aici și acum. El își poate îndrepta eforturile spre investirea în lucrurile cu care dorește să rămână la sfârșit. Moartea poate fi dureroasă, dar nu este sfârșitul! Noi nu jelim ca cei ce n-au nicio nădejde. Nu știu câte zile mi-au mai rămas de trăit, dar vreau să le folosesc pe toate și pe fiecare în așa fel încât adevărul despre cine este Isus, și cine sunt eu în El, să se înrădăcineze tot mai adânc în mine!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 18:1-23

În casa olarului, Ieremia are parte de o nouă învăţătură. Primul vas pe care îl vede lucrat este o imagine a poporului. Asemeni brâului din cap. 13, şi acest vas „s-a stricat”: a fost recunoscut ca nefiind bun de nimic” (v. 4; 13.7). Da, Israelul, ca de altfel întreaga omenire, este reprezentat în felul acesta. Meşterul divin „nu a putut” face nimic cu cel dintâi om, pe care l-a plămădit din lut. Au ajuns toţi împreună nefolositori…” (Romani 3.12,23). Păcatul a ruinat şi a corupt întreaga rasă umană.

Pe roata olarului însă, lucrul este reluat: este modelat un alt vas, aşa cum s-a părut bine în ochii olarului să facă” (v. 4). Acest vas fără cusur ne poartă gândurile spre Omul al doilea, Cel în care Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea. Potrivit planurilor lui Dumnezeu, Domnul Hristos a venit să înlocuiască rasa lui Adam cel căzut (cel atât de slab) şi, de atunci încoace, nu mai este singur: „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” (2 Corinteni 5.17). Prin harul lui Dumnezeu, credinciosul poate deveni, la rândul lui, „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună (2 Timotei 2.21; citiţi şi Efeseni 2.10).

Dialogul din v. 11 şi 12 confirmă starea disperată a poporului şi justifică respingerea sa ca un vas stricat al olarului.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: