Mana Zilnica

1 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ceea ce a spus Domnul, zicând: «Voi fi sfințit în cei care se apropie de Mine și voi fi glorificat în fața întregului popor»”. Și Aaron a tăcut. Levitic 10.3

Este neobișnuit și impresionant felul în care Aaron s-a supus loviturii cumplite a judecății divine – „Aaron a tăcut„. Aceasta este o scenă solemnă. Cei doi fii ai săi erau morți, mistuiți de focul judecății divine. Tocmai îi văzuse îmbrăcați cu hainele lor de frumusețe și de slavă – spălați, înveșmântați și unși în slujba Domnului. Stătuseră împreună cu el, înaintea Domnului, pentru a fi dedicați slujirii preoțești. Aduseseră, alături de el, jertfele rânduite și văzuseră razele gloriei divine strălucind din norul slavei; văzuseră focul lui Iahve căzând asupra jertfei și mistuind-o; auziseră strigătul de biruință al adunării de închinători.

Toate acestea tocmai trecuseră pe dinaintea ochilor lui, iar acum – ce trist! – cei doi fii ai săi zăceau morți lângă el. Focul Domnului, care tocmai mistuise o jertfă plăcută, căzuse acum în judecată asupra lor – și ce putea spune Aaron? Nimic! „Aaron a tăcut.” „Am rămas mut, nu mi-am deschis gura, pentru că Tu ai făcut aceasta” (Psalmul 39.9). Era mâna lui Dumnezeu cea care lovise și chiar dacă, pentru gândirea cărnii și a sângelui, părea o lovitură atât de grea, el nu putea decât să-și plece capul, în tăcere și cu o teamă sfântă. „Am rămas mut, … pentru că Tu ai făcut aceasta” – iată atitudinea potrivită în prezența judecății divine! Aaron, fără îndoială, a simțit că însăși temelia casei lui a fost zdruncinată de către tunetul judecății divine și nu putea face altceva decât să rămână în tăcere, în mijlocul acestei scene care-i copleșise sufletul. Această imagine nu era una obișnuită – un tată lipsit dintr-o dată de doi dintre fiii săi, într-o așa manieră și în așa circumstanțe! O astfel de scenă a inspirat cuvintele solemne ale psalmistului: „Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinților și înfricoșător în mijlocul tuturor celor care-L înconjoară” (Psalmul 89.7). „Cine nu se va teme, Doamne, și nu va glorifica Numele Tău?” (Apocalipsa 15.4).

Trebuie să învățăm să umblăm cu grijă în prezența divină, să călcăm cu picioarele descălțate în curțile Domnului, plini de respect. Fie ca tămâietoarea noastră preoțească să poarte în ea numai tămâia curată a perfecțiunilor felurite ale lui Hristos și fie ca puterea Duhului să aprindă flacăra sfântă!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii!

Matei 10.31

Mai de preț decât multe vrăbii

Vrăbiile sunt păsări îndrăznețe și gălăgioase. Ciripitul lor este un cântec nu tocmai plăcut. La alte păsări cântătoare privim cu plăcere și le ascultăm cu drag cântecul, dar nimeni nu acordă atenție unor vrăbii.

Totuși, Dumnezeu a creat și aceste păsări, după speciile lor, probabil tocmai pentru a ne da o lecție. Când vedem o vrabie căzută la marginea drumului, nu o băgăm în seamă. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că niciuna nu cade pe pământ fără voia Tatălui nostru ceresc. Înțelegem și apreciem noi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creaturile Sale? „Toate așteaptă de la Tine, ca să le dai hrana la timp” (Psalmul 104.27).

Poate ne întrebăm de ce ne compară Dumnezeu pe noi, care am fost creați după chipul Său, cu o vrabie, câtă vreme există o deosebire mult prea mare între noi și aceste păsări.

Dar nu ne comportăm noi de atâtea ori ca și cum Dumnezeu S-ar gândi la noi mai puțin decât la o vrabie? Totuși, în Cuvântul lui Dumnezeu ni se spune că noi suntem mai de preț decât multe vrăbii. Noi suntem aleșii lui Dumnezeu, copiii Săi preaiubiți. El nu Se numește Tatăl vrăbiilor, ci El este Tatăl nostru! „Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic” (2 Corinteni 6.18). Și nu doar că ne acordă mai multă atenție decât vrăbiilor, ci El face infinit mai mult pentru noi. În Filipeni 4.19 citim: „Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogățiilor Sale, în slavă, în Hristos Isus”.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.1-20 · Ioan 10.7-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă temeți… Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat…” (Neemia 4:14)

Ce trebuie să faci pentru a învinge descurajarea? Să cauți o cale mai bună. În timpul reconstruirii zidurilor Ierusalimului, Neemia le-a spus compatrioților săi: „Nu vă temeți… Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat…” Dându-și seama că aveau dușmani de învins și obstacole de trecut, Neemia „a pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în locurile tari, poporul pe familii, i-a aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.” (vers. 13). Pentru a scăpa de sentimentul descurajării, Neemia a înțeles că trebuie să acționeze cu înțelepciune. Avea nevoie de o abordare diferită. Așa că i-a organizat pe oameni în funcție de darurile și calitățile lor.

Una din definițiile nebuniei este să faci același lucru la nesfârșit, sperând să obții rezultate diferite! Și câtă înțelepciune este în această definiție.

Când ajungi să fii descurajat, nu renunța la idealurile tale. În schimb, caută o nouă abordare! Întrebare: A fost rău gândul evreilor, să reconstruiască zidurile Ierusalimului? Nu, ci abordarea era greșită! Toți avem de învățat o lecție de aici. De exemplu, ai o problemă în căsnicia ta? Nu renunța; încearcă o nouă abordare! Ai o problemă în afacerea ta? Nu te da bătut; privește lucrurile dintr-o altă perspectivă, reorganizează-ți agenda și refocalizează-te asupra scopului tău. Ai auzit de „principiul 80/20”? El spune că ne petrecem 80% din timp pe 20% din activitățile care nu sunt productive și în consecință, devenim frustrați. Soluția este să alocăm 80% din timp celor 20 de procente care produc cele mai bune rezultate. Managerii de afaceri numesc asta „randamentul investiției.” Așadar, dedică cea mai mare parte a timpului și a energiei tale făcând lucrurile despre care crezi că dau rezultate.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 27:50-66

Lucrarea de ispăşire este împlinită, victoria este câştigată. Cu un strigăt triumfător, Hristos intră în moarte. Şi, imediat, Dumnezeu dă şi alte dovezi ale acestei victorii: „perdeaua Templului s-a rupt în două„ (v. 51), deschizând „calea cea nouă
şi vie„, prin care, din acel moment, omul poate veni în prezenţa Sa „în siguranţă deplină” (Evrei 10.19-21). De asemenea, El deschide morminte şi moartea este forţată să dea pe unii din prinşii ei, ca semn că este învinsă.

Dumnezeu Se îngrijeşte apoi ca Fiul Său să primească onoarea cuvenită. Conform profeţiei, Isus este pus în mormântul unui om bogat care, cu evlavie, se preocupă de înmormântarea Sa (Isaia 53.9). Câteva femei, al căror devotament este consemnat, asistă la întreaga scenă. Dragostea este cea care Îl pune acum în mormânt pe Cel pe care ura Îl răstignise.

De la începutul şi până la sfârşitul acestei Evanghelii, ura omului s-a înverşunat împotriva lui Isus. De când era în leagăn, ea s-a manifestat prin Irod, urmărindu-L apoi până la mormântul păzit şi pecetluit prin grija conducătorilor iudei. Soldaţii, pecetea şi piatra sunt însă tot atâtea prevederi inutile: ele nu vor servi decât la a ne demonstra în modul cel mai izbitor realitatea învierii.

Ce trist este că vrăjmaşii Domnului îşi aduc aminte de lucruri pe care propriii Săi ucenici le-au uitat! (v. 63).