12 Septembrie 2021
Dar, dacă robul va zice hotărât: «Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!», atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.
Exod 21.5,6
De la primele pagini ale istoriei omului, când păcatul și moartea au intrat în lume prin neascultarea lui, găsim în Vechiul Testament o mulțime de ilustrații, de imagini și de umbre care arată venirea Domnului Isus Hristos. Nimeni nu putea revela inima lui Dumnezeu, decât preaiubitul Său Fiu. Doar El a putut corespunde perfect cu descrierea slujitorului din Exod 21.
Aceste cuvinte au fost înscrise pe inima Sa: „Iată, Eu vin (în sulul cărții este scris despre Mine) ca să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7). Cerul s-a bucurat văzând acel Prunc în ieslea Betleemului, și toată viața Lui, de acolo și până la cruce, a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu. El a fost adevăratul Rob.
Una dintre trăsăturile frumoase ale acestui Rob este văzută în aceste cuvinte simple: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei”. Acestea nu au fost niște cuvinte goale, fiindcă acțiunile Sale au dovedit clar că dragostea Sa a fost reală și la fel de tare ca moartea. „Ape multe nu pot stinge dragostea, nici șuvoaiele n-o îneacă” (Cântarea Cântărilor 8.7). Aceste cuvinte sunt o frumoasă imagine a dragostei lui Hristos, care întrece orice cunoștință.
După șase ani de slujbă, robul din Vechiul Testament putea ieși liber, însă Hristos n-a vrut să iasă liber, fiindcă n-a vrut să rămână singur. „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). A trebuit să sufere moartea pe cruce, supunându-Se dreptei judecăți a lui Dumnezeu împotriva păcatului. În timpul celor trei ore de întuneric, toată mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului a fost turnată asupra Sa, însă dragostea Lui s-a dovedit mai tare decât moartea – dragostea pentru Stăpânul Său, pentru soția Sa și pentru copiii Săi.
J. Redekop
Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.
Ioan 17.25,26
Gânduri cu privire la Ioan 17
Niciodată nu a depus cineva o mărturie mai sigură despre un lucru sau o persoană cum a dat Hristos despre Tatăl. Dar lumea nu L-a cunoscut și nu a primit mărturia lui Isus, ci a respins-o. „El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.10,11).
În acest verset, Domnul Isus nu folosește adresarea „Sfinte Tată!”, ca în versetul 11 unde este vorba despre ocrotirea credincioșilor, ci El spune: „Neprihănitule Tată!”. Într-o zi, lumea va simți dreptatea lui Dumnezeu.
Ucenicii L-au recunoscut pe Trimisul Tatălui, L-au primit și L-au urmat. Domnul le-a făcut cunoscut Numele Tatălui. În versetul 6, El a spus că a descoperit Numele Tatălui. Această descoperire s-a împlinit în viața Domnului nostru și nu a fost necesară nicio completare. El a vestit Numele Tatălui nu numai prin viața Lui, ci și prin cuvinte, iar această lucrare va continua și din cer.
Totul trebuia să servească scopului divin, ca dragostea Tatălui, care era în toată plinătatea în Fiul, să fie și „în ei”. Hristos a fost conștient de dragostea Tatălui Său oră de oră aici pe pământ; ea era caracteristica vieții Lui. Această dragoste ne face fericiți și pe noi.
Dacă dragostea Tatălui locuiește în noi, atunci vom putea să-L prezentăm pe Hristos în viața noastră. El este viața noastră și dorește să fie văzut „în noi”.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 19.11-21 · Ioan 12.37-50
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EVITĂ EGOCENTRISMUL! (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă…” (2 Corinteni 13:5)
Egocentrismul (preocuparea excesivă de sine) nu este neapărat un lucru rău – dacă duce la creștere spirituală! Cu toate acestea, unii presupun în mod eronat că e un mandat biblic! La urma urmelor, nu ne-a spus Dumnezeu să ne încercăm pe noi înșine? Așa că având toate acestea în minte, începem să ne întrebăm: „Sunt eu la nivelul spiritual cerut? M-am pocăit eu oare cu adevărat? Mă rog eu îndeajuns? Este mulțumit Dumnezeu de mine?” Adevărul este însă că atunci când te concentrezi pe propria ta persoană vei deveni tot mai descurajat și înfrânt. Să vedem ce spune Dumnezeu de fapt. În Sfânta Scriptură există două referiri la autocercetare, și niciuna nu ne învață că ar trebui să fim preocupați de egocentrism. Prima, apostolul Pavel le-a cerut socoteală corintenilor pentru faptul că tolerau păcatul carnal în biserica lor: un bărbat avea o relație cu mama sa vitregă, și nimeni nu părea deranjat de asta. Ba chiar mai rău de-atât, ei „nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut” (2 Corinteni 12:21).
Apostolul Pavel le scrie: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Asta nu este o invitație la egocentrism, ci o autocercetare a identității și staturii tale spirituale. Trebuie să te verifici periodic dacă ești în credință. A doua mențiune din Biblie, referitor la autocercetare, este atunci când apostolul Pavel i-a mustrat pe corinteni pentru purtarea lor la Cina Domnului. Pentru că unii se îmbătau cu vinul împărtășaniei, el a spus: „Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta” (1 Corinteni 11:28).
Pavel nu sugerează să ne concentrăm asupra slăbiciunilor noastre, ci asupra adevărului eliberator, că Hristos a plătit prețul pentru toate păcatele noastre – trecute, prezente și viitoare. Biblia ne mai spune: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:2). Creșterea, victoria constau în abandonarea egocentrismului și-n focalizarea asupra lui Hristos!
de Jean Koechlin
Ieremia 10:1-25
În timp ce ne stă la dispoziţie un vechi şi un bun drum, cu privire la care este bine să ne informăm (cap. 6.16), să nu uităm că există şi un altul de care trebuie să ne păzim să apucăm pe el: este cel al naţiunilor sau, altfel spus, al lumii (v. 2). De fapt, fiecare contact cu lumea tinde să ne imprime felul ei de a trăi şi de a gândi. Bineînţeles, nu ne putem sustrage de la aceste contacte, iar unii dintre noi sunt chiar foarte expuşi acestora, din cauza ocupaţiei lor, dar în niciun caz nu trebuie să fim curioşi să cunoaştem sau să arătăm interes faţă de „cele din lume„ (1 Ioan 2.15). Exemplul Dinei din Geneza 34.1 constituie un avertisment serios. Să ne ferim de anumite tovărăşii, de anumite cărţi pregătite să ne instruiască cu privire la acest drum periculos! Să nu ignorăm locul unde îi duce pe cei care-l urmează (Matei 7.13)! Ceea ce îi caracteriza pe cei dintre naţiuni în timpul lui Ieremia (ca şi pe cei din lume, astăzi) este închinarea la idoli. Dumnezeu declară ceea ce gândeşte despre acest lucru şi le-o rosteşte acestor naţiuni în propria lor limbă (v. 11 este scris în aramaică).
Versetul 23 ne aduce aminte de un dublu adevăr, că ziua de mâine nu este a noastră, ca să dispunem de ea (Iacov 4.13), şi, de asemenea, că nu suntem capabili să ne dirijăm propriii noştri paşi. Ieremia ştia aceasta. În ce ne priveşte, am înţeles noi, fiecare în parte, acest adevăr?
Mana Zilnica 