Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “septembrie 21, 2021”

21 Septembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc din strămoși cu conștiință curată, că neîncetat îmi amintesc de tine în cererile mele, noapte și zi – dorind mult să te văd, amintindu-mi de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie.

2 Timotei 1.3,4


Pavel și Timotei (1) – Aducerea-aminte de lacrimile lui

Relația dintre apostolul Pavel și Timotei a fost una foarte specială. Pavel a spus că nu avea pe nimeni de același gând, așa cum era Timotei. În ultima sa epistolă, Pavel spune că dorea foarte mult să-l vadă încă o dată pe tânărul său însoțitor în lucrare (2 Timotei 1.4; 4.9). Când Pavel și Timotei se despărțiseră, Timotei vărsase lacrimi. Poate că presimțea că nu avea să-l mai revadă pe prietenul său. A pierde un lucrător de încredere și un tată spiritual aici pe pământ este un lucru dureros. A vărsa lacrimi în astfel de împrejurări nu înseamnă sentimentalism. Prin urmare, nu era un lucru ciudat pentru Timotei că Pavel își amintea de lacrimile sale și că le-a menționat în epistola sa.

Din epistolele lui Pavel către Timotei înțelegem că Timotei era o persoană sensibilă, cu unele probleme de sănătate (1 Timotei 5.23). Pavel știa acest lucru și a încercat să-l încurajeze. Apostolul avea în mod evident o constituție diferită. Nu oricine poate lucra noapte și zi (1 Tesaloniceni 2.9). Însă Pavel nu era dur, nici insensibil. El nu se aștepta ca ceilalți să trăiască la fel ca el. De aceea, el nu i-a cerut lui Timotei să nu mai plângă niciodată. De fapt, Pavel a vărsat el însuși lacrimi (Fapte 20.19,31; 2 Corinteni 2.4; Filipeni 3.18). Pavel simțea în totul cu prietenul său mai tânăr.

El avea mereu înaintea ochilor imaginea lui Timotei, care plângea și era trist. Prin urmare, dorea să-l vadă din nou, ca să se umple de bucurie (2 Timotei 1.4). Însă această aducere-aminte îl făcea de asemenea pe Pavel să se roage pentru Timotei „noapte și zi” (versetul 3). Iar aceasta nu doar din pricina lacrimilor sale, ci și ca Timotei să păzească acel lucru bun încredințat lui (versetul 14) și să lupte lupta cea bună a credinței (1 Timotei 6.12). Când se ruga pentru aceste lucruri, Pavel știa că Domnul avea să-i ajute pe slujitorii Săi în toate împrejurările.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.

Apocalipsa 3.20


„Am un tablou cu Mântuitorul”

Cu mulți ani în urmă, în Germania trăia un cizmar care se numea Rahlenbeck. Fusese poreclit „pastorul pietist”, din pricina râvnei lui de a merge pe urmele Mântuitorului. Cizmarul avea o mare bogăție spirituală. Era un om binecuvântat de Dumnezeu, un om care trăia și credea ceea ce citea. Într-o zi a fost vizitat de un preot tânăr.

— Domnule preot, studiile teologice nu vă garantează că sunteți copil al lui Dumnezeu. Trebuie să-L primiți pe Mântuitorul! i-a zis Rahlenbeck tânărului preot.

— Da, Îl am pe Mântuitorul. Am un tablou cu El, agățat deasupra biroului meu, a spus preotul.

— Pe perete, tabloul cu Isus rămâne tăcut și neobservat de alții. Dar, dacă L-ați primi în inimă și în viață pe Mântuitorul, acest fapt ar fi auzit și văzut de toți!

Credința, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație intimă cu o Persoană care este mai mare decât toți, dar care S-a dat pe Sine pentru noi. Când Îl primim pe Hristos în viețile noastre, are loc o mare schimbare. Atunci începe o viață nouă. Mântuitorul Însuși a promis că va schimba inima noastră de piatră și că ne va da o inimă primitoare a cuvintelor Sale. „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați în poruncile Mele și să păziți și să împliniți rânduielile Mele” (Ezechiel 36.26,27). A deveni un copil al lui Dumnezeu înseamnă o schimbare a gândirii, a vorbirii, a faptelor. Vă bucurați voi de această relație nouă cu Mântuitorul?

Citirea Bibliei: 2 Împărați 1.1-10 · Ioan 15.18-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ MOARTEA FĂRĂ TEAMĂ! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55)


Când tatăl muzicienei canadiene Carolyn Arends era pe patul de moarte al unui spital, masca de oxigen îi făcea imposibilă comunicarea cu familia. Așa că au fost surprinși să-l audă intonând o cântare de la Școala duminicală: „Cu Hristos în corabie, putem râde de furtună, căci navigăm spre casă.” Cu numai câteva ore înainte de a pleca „acasă”, un refren din copilărie pe care-l învățase cu vreo șaizeci de ani în urmă i-a oferit acestui muribund alinare și tărie. Arends scria apoi: „Speranța mea este ca și eu să mor cântând, vorbind și gândindu-mă la Domnul Isus. Moartea fără destinație este ca bau-baul din întuneric; ea ne împiedică să privim peste umăr și să intrăm bucuroși în zilele care ne-au fost date. Scoasă din întuneric și adusă la lumina evangheliei, moartea nu doar că-și pierde boldul, dar ne aduce aminte „să ne numărăm bine zilele” (vezi Psalmul 90:12). Alergarea spre linia de sosire are un sens diferit, ca importanță și scop, decât are jogging-ul prin cartier. Când un credincios își dă seama că se îndreaptă spre moarte (mâine sau peste 50 de ani), el va face mai bine să nu-și mai irosească energia negându-și mortalitatea, și să înceapă să trăiască în destinul său veșnic aici și acum. El își poate îndrepta eforturile spre investirea în lucrurile cu care dorește să rămână la sfârșit. Moartea poate fi dureroasă, dar nu este sfârșitul! Noi nu jelim ca cei ce n-au nicio nădejde. Nu știu câte zile mi-au mai rămas de trăit, dar vreau să le folosesc pe toate și pe fiecare în așa fel încât adevărul despre cine este Isus, și cine sunt eu în El, să se înrădăcineze tot mai adânc în mine!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 18:1-23

În casa olarului, Ieremia are parte de o nouă învăţătură. Primul vas pe care îl vede lucrat este o imagine a poporului. Asemeni brâului din cap. 13, şi acest vas „s-a stricat”: a fost recunoscut ca nefiind bun de nimic” (v. 4; 13.7). Da, Israelul, ca de altfel întreaga omenire, este reprezentat în felul acesta. Meşterul divin „nu a putut” face nimic cu cel dintâi om, pe care l-a plămădit din lut. Au ajuns toţi împreună nefolositori…” (Romani 3.12,23). Păcatul a ruinat şi a corupt întreaga rasă umană.

Pe roata olarului însă, lucrul este reluat: este modelat un alt vas, aşa cum s-a părut bine în ochii olarului să facă” (v. 4). Acest vas fără cusur ne poartă gândurile spre Omul al doilea, Cel în care Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea. Potrivit planurilor lui Dumnezeu, Domnul Hristos a venit să înlocuiască rasa lui Adam cel căzut (cel atât de slab) şi, de atunci încoace, nu mai este singur: „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” (2 Corinteni 5.17). Prin harul lui Dumnezeu, credinciosul poate deveni, la rândul lui, „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună (2 Timotei 2.21; citiţi şi Efeseni 2.10).

Dialogul din v. 11 şi 12 confirmă starea disperată a poporului şi justifică respingerea sa ca un vas stricat al olarului.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: