11 Septembrie 2021
Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins. Apoi a turnat apă în lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.
Ioan 13.3-5
Ce imagine minunată a smereniei! Având conștiența înaltă a faptului „că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce”, Isus a început să spele picioarele ucenicilor Săi! Întregul cer era gata în acel moment pentru a-L primi și glorifica, însă Cel înălțat, în care locuiește eternitatea, era pe pământ ca „Cel care slujește” (Luca 22.27). Cât de mult S-a coborât El! Smerenia Lui face ca smerenia oricui altcuiva să pară nimic.
Smerenia Sa a aruncat o lumină splendidă asupra a tot ceea ce El a făcut, devenind tot mai accentuată pe măsură ce Se apropia de glorie. Înainte de moartea Sa, El i-a numit „prieteni” pe ucenicii Săi (Ioan 15.15), apoi „frați” (Ioan 20.17; Evrei 2.11,12).
Să avem întotdeauna înaintea ochilor imaginea Răscumpărătorului nostru smerit! Exemplul Său ne poate întotdeauna coborî de pe piedestalul mândriei. Cu siguranță că, în felul acesta, n-am mai considera nicio lucrare prea umilitoare pentru noi. Să ne mulțumim să luăm cel mai smerit loc, să nu fim invidioși din cauza succesului și înălțării altora, nici să nu iubim locul dintâi, ca Diotref (3 Ioan 9).
Ce multe motive avem să fim smeriți! Sufletele noastre suferă o întinare constantă trecând prin această lume; chiar și ceea ce este bun în noi este amestecat cu imperfecțiuni, cu egoism, cu aroganță și cu slavă deșartă. Un creștin mândru este o contradicție în termeni. Îndemnul divin pentru noi este: „Smeriți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe, la timpul potrivit” (1 Petru 5.6).
J. R. MacDuff
Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc. El a lăsat o aducere-aminte a lucrărilor Lui minunate; Domnul este îndurător și milostiv.
Psalmul 111.2,4
O creație minunată
Copil fiind, îmi petreceam vacanțele la munte. Ce frumos era să te plimbi pe poienile acoperite de flori! Adesea culegeam un buchet splendid de gențiane albastre. În anumite locuri se formau adevărate covoare albastre de flori. Într-o zi a venit un vânt puternic și deodată vârfurile munților au fost învăluite de nori întunecoși. Tunetele îndepărtate m-au făcut să las totul în urmă. Am uitat de gențianele mele și am alergat cât am putut de repede în sat. Am ajuns la unchiul meu tocmai când cădeau primii stropi mari de ploaie.
— Toate acele flori mici se vor uda acum și se vor strica! i-am spus unchiului.
— Așază-te, mi-a spus el, și ascultă-mă bine: Partea cea mai importantă a florii este inima. Acolo se formează sămânța. Dar o singură picătură de ploaie poate să o distrugă. Pentru a împiedica acest pericol, Creatorul le-a dat multor flori căpșoare care se pot apleca; petalele clopoțelului, de exemplu, îi servesc drept umbrelă.
Omul, această ființă mare și puternică, se adăpostește când este furtună. Dar ce fac gingașele gențiane? Când este vreme frumoasă, își desfac petalele, ca razele soarelui să pătrundă în ele. Dar imediat ce nu mai simt alintarea caldă a soarelui, tremură de frig și, pentru că nu pot sări în alt loc, se închid pur și simplu.
Privim tăcuți această creație minunată a lui Dumnezeu: întreaga natură vorbește despre înțelepciunea acestui măreț Creator!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 19.1-10 · Ioan 12.27-36
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ESTE BUN! – Fundația S.E.E.R. România
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)
Din îndemnul lui David „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”, să reținem în special cuvintele „gustați” și „bun”. Ceea ce crezi despre Dumnezeu se manifestă în modul în care trăiești. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să-ți trăiești viața așa cum știi tu mai frumos. Și de vreme ce Dumnezeu este omniscient, El știe ce este cel mai bine pentru tine! Bunătatea Sa este dincolo de orice dubiu. Întrucât Dumnezeu este bun – nu doar neprihănit, ci în mod real, practic și constant bun – paharul stării de bine, al siguranței, al păcii, al încrederii și al bucuriei tale poate fi „plin de dă peste el.” Un asemenea Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nici nu va eșua în dragostea Sa și în plăcerea de a-i binecuvânta. Poți fi sigur că în orice împrejurare El Se va purta cu tine în cel mai bun mod posibil! Când viața ta pare că se năruie, este dificil să vezi bunătatea lui Dumnezeu, ori să simți că lucrurile se vor ameliora. În astfel de momente, trebuie să folosești credința pe care Dumnezeu ți-a dat-o deja, și – printr-un act al voinței tale – să te încrezi în El (vezi Romani 12:3).
Un pastor a fost întrebat de către un enoriaș care trecea prin necazuri: „Domnule pastor, vi se pare și dumneavoastră că lumea este ca o epavă?” Pastorul a răspuns: „Da, ca epava unei semințe care stă să încolțească!” Fără a trece prin etapa „epavei”, în timpul căreia simți că lumea pur și simplu se năruie, ghinda nu ar putea da viață unui stejar. Așadar, acceptă voia lui Dumnezeu în această încercare, pentru că, indiferent cum ți se pare în acest moment, doar voia Lui este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). La sfârșit, vei constata singur „ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”
de Jean Koechlin
Ieremia 9:1-9, 17-26
La fel ca în timpul lui Ieremia, şi astăzi poporul lui Dumnezeu are numeroşi răniţi de moarte (v. 1). Dacă-i cunoaştem, să-i aducem în rugăciune înaintea Doctorului suprem, a Celui care are putere să-i vindece (cap. 8.22).
Capitolul care ne stă în faţă exprimă durerea de negrăit a profetului. Severitatea cuvântărilor ţinute către popor nu-l pot împiedica să fie profund afectat de soarta acestuia. El suferă, cu siguranţă, gândindu-se la starea lui Israel şi la pedeapsa care-l ameninţa, dar, mai presus de toate, din cauza necinstirii aruncate asupra Numelui Domnului. Cu cât Îl vom iubi mai mult pe Domnul, cu atât mai profund ne vom întrista văzând nerecunoştinţa şi indiferenţa cu care dragostea Lui este atât de des întâmpinată.
Să medităm la importanţa v. 23 şi 24 (citate în 1 Corinteni 1.31). Este în natura fiecăruia să se mândrească cu capacităţile sale şi să se laude cu ceea ce are. Sportivul îşi va pune în valoare agilitatea, muşchii şi supleţea; elevul bun, succesele şcolare; automobilistul, maşina sa mai puternică decât cea a vecinului. Singurul lucru însă cu care Dumnezeu ne permite să ne lăudăm este cunoaşterea Lui (Psalmul 20.7; 2 Corinteni 10.17). Apreciem noi la adevărata valoare relaţia noastră cu Domnul Isus? Sau uneori chiar ne este ruşine de ea?
Mana Zilnica 