29 Septembrie 2021
Când vei asedia o cetate multe zile, făcând război împotriva ei ca s-o iei, să nu-i strici pomii, dând cu securea în ei, pentru că poți să mănânci din ei.
Deuteronom 20.19
Vedem înțelepciunea conținută în această poruncă: protejarea pomilor fructiferi, pentru ca roadele lor să fie folosite ca hrană, pe când ceilalți copaci puteau fi folosiți pentru asediu. Aceasta înseamnă o folosire inteligentă a resurselor.
Și noi, cei credincioși, avem de dus lupte adesea. Ele sunt cu privire la însușirea practică a binecuvântărilor noastre în Hristos sau cu privire la îndepărtarea vreunei piedici din calea progresului nostru spiritual. Uneori aceste bătălii sunt câștigate rapid, alteori ele durează mai mult. Ele se aseamănă cu asedierea unei cetăți. Nu putem să știm însă dacă un asediu va fi de lungă sau de scurtă durată, de aceea trebuie să învățăm să fim înțelepți cu privire la resursele pe care le avem pentru luptă.
Pomii fructiferi trebuiau păstrați. Hrana era foarte importantă pentru puterea și sănătatea soldaților. Materialele pentru asediu sunt și ele importante și de ajutor în luptă, însă la ce-ar folosi, dacă, din cauza lipsei hranei, nimeni nu ar avea putere să le folosească?
La fel stau lucrurile și în războiul pe care îl ducem noi. Nu trebuie să neglijăm niciodată hrana de care au nevoie sufletele noastre. Trebuie să stăm în prezența Domnului în fiecare zi. Rugăciunea, cititul și meditația la Cuvânt, cultivarea părtășiei creștine, participarea la strângeri – toate acestea sunt mijloace indispensabile prin care Domnul hrănește sufletele noastre și ne ține tari în mijlocul dificultăților. Putem de asemenea citi cărți, sau putem găsi alte resurse cu privire la subiectul bătăliei pe care o ducem, ori putem cere sfatul credincioșilor spirituali, însă toate acestea sunt materiale de asediu, nu hrană. Ele pot fi importante din punct de vedere strategic și ne pot ajuta să câștigăm lupta, însă, dacă neglijăm hrana și puterea spirituală, și dacă bătălia este de lungă durată, nu vom putea birui. Să nu neglijăm niciodată hrana spirituală, prin care căpătăm putere, căci doar așa putem dobândi biruința!
A. Leclerc
Chiar și barza își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își țin timpul venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaște legea Domnului!
Ieremia 8.7
Rândunicile
Ne bucurăm mult primăvara când rândunicile apar în țară și încep să-și construiască cuiburile pe la streșinile caselor. Ele zboară neobosite până când cuibul prinde formă, apoi clocesc răbdătoare ouăle. Rândunicile se îngrijesc cu atenție de puii lor, ca să aibă ce să mănânce, dar și să învețe să zboare. Toamna le privim cu încântare cum se adună pe firele de curent, unde țin adevărate ore de instructaj pentru lungul zbor ce le stă înainte.
Dumnezeu le-a învățat și pe ele, ca pe toate păsările, ce au de făcut an de an și lună de lună. Ele știu în fiecare an când să plece din țările calde și când să plece din țara noastră. Cu toate că se expun la mari pericole în lunga lor călătorie, ele nu neglijează timpul de pornire în călătorie, timpul de muncă, timpul de cântat, timpul de instructaj. „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui” (Eclesiastul 3.1).
Să învățăm și noi de la rândunici și să fim activi în ceea ce avem de făcut! Unele lucruri pe care trebuie să le facem cu regularitate ni se par obositoare, altele plictisitoare, iar altele fără sens. Iar cele care sunt pe placul nostru trec așa de repede și uneori și acelea am vrea să fie altfel. Dar toate sunt rânduite spre binele nostru. Să fim bucuroși dacă le putem face și dacă nu suntem împiedicați de boală sau de alte constrângeri. Dumnezeu va binecuvânta o muncă făcută cu bucurie și cu toată dăruirea! Să ne gândim că prin munca noastră putem și ar trebui să depunem o mărturie pentru Domnul nostru. „Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3.17).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.32-44 · Ioan 18.12-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CALITATE ȘI CANTITATE – Fundația S.E.E.R. România
„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3).
Sunt unii care susțin că nu contează cât de puțin timp petrecem cu copiii noștri, câtă vreme este un timp de calitate. Însă logica acestui concept îmi pare suspectă. De ce-ar trebui să alegem între virtuțile cantității și cele ale calității? Noi nu acceptăm această alegere forțată în nici un alt domeniu din viețile noastre, deci de ce-ar fi ea relevantă tocmai în privința copiilor noștri? Am putea-o ilustra în felul următor. Să presupunem că toată ziua ai așteptat cu nerăbdare să iei masa la unul dintre cele mai bune restaurante din oraș. Chelnerul îți aduce meniul și comanzi cea mai scumpă friptură de la acel restaurant. Dar când sosește mâncarea, vezi o bucată minusculă de carne de vreo 3 cm amplasată în mijlocul farfuriei. Când îți exprimi nemulțumirea cu privire la dimensiunea fripturii, chelnerul îți răspunde: „Recunosc faptul că porția este mică, dar este din cea mai sănătoasă vită, a fost hrănită cu porumb și este cea mai bio mâncare pe care o poți cumpăra. Nu vei găsi niciodată o carne mai bună decât cea pe care v-am servit-o în seara asta. Cât privește porția, sper că înțelegeți că nu cantitatea contează, ci calitatea!” Ai obiecta, și pe bună dreptate… De ce? Pentru că atât cantitatea, cât și calitatea contează în multe domenii ale vieții – inclusiv în relația cu copiii tăi. Ei au nevoie de timpul nostru, și de tot ce avem mai bun să le oferim.
Adevărul este că argumentul „cantitate versus calitate” ar putea fi o explicație prost deghizată a faptului că de fapt nu le oferim pe niciuna copiilor noștri! Biblia spune: „Fiii sunt o moștenire de la Domnul…” Așadar, când vrei să le dai timp și atenție, ei merită ce e mai bun, atât cantitativ, cât și calitativ. Dacă ai spus „Amin”, vezi că înseamnă „Vom face întocmai!”
de Jean Koechlin
Ieremia 24:1-10
Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau „Ioiachin„, sau „Conia”, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei „transportaţi” să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.
Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască”. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, Îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!
Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii” şi „copii ai mâniei” (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?
Mana Zilnica 