Mana Zilnica

Și Elisei a trimis un sol la el, spunând: Du-te și scaldă-te de șapte ori în Iordan; și carnea ți se va face sănătoasă și vei fi curat.

2 Împărați 5.10

Naaman

Naaman era un om bogat, avea o poziție înaltă și era bine văzut. Dar era lepros. Boala de care suferea îl împiedica să se bucure de bogăția și de onoarea sa. El avea de gând să-și cumpere vindecarea cu bani și cu obiecte de valoare.

Lepra mănâncă fără întrerupere trupul și îl desfigurează, până ce moartea pune capăt vieții. De aceea, această boală cumplită este un tablou al păcatului. Fiecare om este născut în păcat. La început, păcatul se arată ca niște pete mici, care se măresc continuu, iar până la urmă, „din tălpile picioarelor până la cap, nimic nu-i sănătos” (Isaia 1.6). Vi se potrivește acest tablou? Atunci este timpul să vă scăldați de șapte ori în Iordan. Această acțiune este necesară chiar dacă nu sunteți atât de atacat de păcat. Și petele mici de păcat au nevoie de curățire. Valurile Iordanului sunt un simbol al morții Domnului Isus. Dumnezeu a executat sentința la moarte cu privire la păcat asupra Domnului Isus. De fapt, această sentință trebuia să cadă asupra noastră. Dar Dumnezeu L-a pedepsit pe Domnul Isus în locul nostru.

Să ne recunoaștem păcatele cu amară durere și să le aducem la Cel care a coborât în moarte pentru a ne aduce eliberarea! Naaman n-a văzut nimic nici la a cincea și nici la a șasea scufundare în Iordan. Dar a crezut și a fost vindecat. Chiar dacă nu veți simți imediat că ați devenit un alt om, credeți în El. Simțurile nu vă salvează, ci numai credința dă siguranță. Averea lui Naaman nu a folosit la nimic. Vindecat, el a putut să plece apoi acasă în pace. Primiți și dumneavoastră, fără plată, vindecarea!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.20-34 · Ioan 10.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

LAUDĂ-L PE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)

Psalmistul David a declarat: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:1, 3). Să observăm trei lucruri din aceste versete:

1) Lauda vine dintr-un act al voinței: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Nu este un impuls; este o decizie pe care o iei indiferent de sentimente. Cuvântul „aleluia” este derivat din expresia ebraică „laudă lui Iahweh”! Este o manifestare a închinării, dar este în același timp și o poruncă de a începe să-L lauzi pe Domnul.

2) Lauda îți pune emoțiile în mișcare: „Să mi se laude sufletul (emoțiile) în Domnul!” (Psalmul 34:2). Mai întâi, David L-a lăudat pe Domnul pentru că a primit această poruncă. În al doilea rând, L-a lăudat pentru că a dorit s-o facă. Și aceasta este ordinea corectă a lucrurilor. Dacă vrei să-ți schimbi sentimentele, schimbă-ți centrul de interes. Lauda Domnului îți dă o perspectivă nouă!… De aceea David cânta: „Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osândit.” (Psalmul 34:22).

3) Lauda este molipsitoare: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:3) Lauda este contagioasă; ea schimbă atmosfera din jurul tău. Când te strângi laolaltă cu oameni ai laudei, faptul că faceți același lucru împreună îți aduce desfătare și te simți ridicat pe-un tărâm și nivel al bucuriei pe care nu le-ai cunoscut niciodată! Lauda are multe forme de manifestare. Psalmul 150 scoate în evidență câteva moduri de a-L lăuda pe Dumnezeu; astfel, poți vorbi, poți striga, poți cânta, poți bate din palme sau îți poți ridica mâinile… Poți cânta la instrumente, poți sta în picioare, poți îngenunchea sau poți „sări” în cinstea Lui. Ideea este una singură – laudă-L pe Dumnezeu! Este cuvântul de ordine pentru fiecare zi!

de Jean Koechlin

Matei 27:32-49

Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-I poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui„, scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte Împăratul. Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine Însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?)

Ei Îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9). Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu Îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar „inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre”.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

30 aug. 2021

30 August 2021

Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu, … ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și, după ce veți fi învins toate, să stați în picioare.

Efeseni 6.11,13

Nu ne putem împotrivi diavolului decât îmbrăcând armura lui Dumnezeu. Resursele omenești, precum abilitățile și puterea de caracter naturală, nu sunt de niciun folos în acest conflict. Încrederea în astfel de arme ne poate conduce să-l înfruntăm pe vrăjmaș, însă doar ca să fim biruiți. Dumnezeu poate folosi într-adevăr abilitățile omenești pentru lucrarea Sa, însă aici nu este vorba de ceea ce Dumnezeu folosește pentru lucrarea Lui, ci de ceea ce El ne-a dat pentru ca noi să folosim în conflictul cu vicleniile vrăjmașului. Noi nu ne luptăm cu carnea și cu sângele, iar armele noastre nu sunt carnale.

Mai mult, în acest conflict avem nevoie de toată armura lui Dumnezeu. Dacă ne lipsește chiar și o singură piesă, Satan va vedea cu ușurință acest lucru și ne va ataca exact acolo unde suntem vulnerabili. De asemenea, armura trebuie îmbrăcată. Nu înseamnă că, dacă suntem creștini, automat suntem și îmbrăcați cu armura. Ea ne este dată tuturor, însă este responsabilitatea fiecăruia să se îmbrace cu ea. Nu este de ajuns să privim la ea, să o admirăm sau s-o putem descrie, ci trebuie să ne îmbrăcăm cu ea în întregime.

Apoi vedem că armura este necesară pentru ziua cea rea. Întreaga perioadă a absenței lui Hristos este ziua cea rea, însă există momente când vrăjmașul lansează atacuri speciale asupra poporului lui Dumnezeu, căutând să le răpească adevărurile divine. În vederea unor astfel de zile avem nevoie să fim îmbrăcați cu toată armura lui Dumnezeu; este prea târziu să îmbrăcăm această armură când ne aflăm în toiul conflictului.

Avem nevoie de armură ca să ne împotrivim și ca să stăm în picioare. După ce ne-am împotrivit cu succes vrăjmașului, avem în continuare nevoie de armură pentru a sta în picioare. Adesea suntem pândiți de cel mai mare pericol imediat după ce am dobândit o biruință, fiindcă este mai ușor să obții o biruință decât să o păstrezi.

H. Smith

[Dumnezeu] v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer și timpuri roditoare.
[Isus a zis:] „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”.

Fapte 14.17; Ioan 4.14

Nu-i va fi sete

În timpul unei veri toride, pășunile și pământul se usucă. Plantele nu se pot dezvolta fără apă, iar ele, la rândul lor, sunt hrana multor animale. O secetă persistentă poate avea urmări grave pentru alimentația oamenilor. Dar cine dă, de fapt, ploaia?

Profetul Ieremia a spus: „Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie la vreme …” (Ieremia 5.24). Dumnezeu creează premisele pentru producerea hranei noastre. Suntem noi conștienți de acest lucru, mai ales că în zona noastră geografică suntem privilegiați să avem suficientă apă, în comparație cu teritoriile în care oamenii suferă din cauza secetei? I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru aceasta? Biblia ne îndeamnă: „Mulțumind totdeauna Celui care este Dumnezeu și Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 5.20).

Viața noastră este susținută de Isus Hristos care ne-a creat. „El … susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale” (Evrei 1.3). Dar El vrea să facă și mai mult pentru noi. El vrea să ne dea viața veșnică și să ne ducă pentru totdeauna la Dumnezeu. Cum face aceasta? „Și celui care îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22.17). El spune și astăzi fiecăruia în parte: „Cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6.47).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.1-19 · Ioan 9.35-41

coordonatori Bob & Debby Gass

ARATĂ-LE CĂ-ȚI PASĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„N-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15)

Deși amerindienii nu aveau un alfabet și o scriere, înainte de a se întâlni cu europenii, limbajul lor era oricum, numai primitiv – nu. Vocabularul multor populații indigene era la fel de vast ca cel al cuceritorilor francezi și englezi, și deseori expresiile lor erau chiar mai elocvente. Într-o limbă a băștinașilor, de exemplu, conceptul cuvântului „prieten” este frumos prezentat drept „cineva care îmi duce îngrijorările în spate.” Ce definiție frumoasă! Când cineva vine la tine pentru alinare sau chiar să primească sfaturi, de cele mai multe ori nu-și dorește altceva decât simpla ta prezență, o ureche care ascultă și disponibilitatea de a-i împărtăși durerea. Iar când răspunsul tău pare a fi convențional, de suprafață, atunci ar putea ajunge la concluzia că nu ai timp pentru el. Unul dintre cele mai frumoase lucruri care au fost spuse în Biblie despre Domnul Isus este acela că El poate să aibă „milă de slăbiciunile noastre.” Uneori, ceea ce ne dorim cel mai mult de la celălalt este doar să știm că înțelege prin ce trecem, și că îi pasă…

Așadar, iată cum poți ajuta:

1) Ascultă cu o inimă deschisă și nu încerca să-l convingi că „nu există nicio problemă”!

2) Dacă plânge, plângi și tu. Dacă tace, taci și tu.

3) Transmite-i faptul că ești disponibil, că ești gata să ajuți și că vei avea oricând timp pentru el.

4) Amintește-i că asta este tot ce poate face omul, dar Dumnezeu poate face imposibilul!

5) Dacă este de acord, roagă-te cu el și pentru el. În felul acesta, îl vei ajuta să-și ridice povara de pe umeri și s-o pună pe umerii lui Dumnezeu (vezi Psalmul 55:22).

Așadar, mulțumește Domnului că are „milă de slăbiciunile tale”… și – arată și tu milă față de cei ce au nevoie!

de Jean Koechlin

Matei 27:19-31

Pilat rămâne foarte dezorientat în faţa acuzaţiilor pe care i le aduc şefii iudeilor. Niciodată nu avusese înaintea lui un Om ca Acesta. O dublă mărturie, cea a soţiei lui (v. 19) şi cea a propriei conştiinţe (v. 24) îi dau convingerea că are de-a face cu un drept. În plus, cunoştea perversitatea celor care Îl dăduseră, din pizmă, în mâinile lui (v. 18). Ce să facă? Dacă L-ar fi condamnat, ar fi comis cu siguranţă o nedreptate; dacă L-ar elibera, în mod sigur i-ar scădea popularitatea. Spălându-şi în chip simbolic mâinile (nu însă şi conştiinţa), aruncă responsabilitatea în seama poporului, care o acceptă cu ochii închişi. Dincolo de această mulţime mânată de cele mai josnice porniri şi de şefii care o aţâţă, Satan îşi împlinea lucrarea de a cultiva ura. Dar şi Dumnezeu Îşi continua lucrarea Sa, în întregime de har şi de mântuire.

Isus încape pe mâinile soldaţilor brutali, care Îl îmbracă cu o imitaţie de veşmânt împărătesc, pentru a-şi bate joc de El, înainte de a-L conduce la tortură. Într-o zi însă, în faţa tuturor privirilor, Domnul va apărea în toată gloria Sa de Împărat al împăraţilor, iar mâna Sa puternică, care în acest moment ţine o trestie, se va ridica pentru a-i judeca pe vrăjmaşii Săi (comp. v. 29 cu Psalmul 21.3,5,8).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 aug. 2021

29 August 2021

De aceea și noi … să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre.

Evrei 12.1-3

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (14)

În versetul de mai sus, viața creștină este asemănată cu o cursă de alergare. În această cursă avem, în Domnul Isus, o Țintă și un Exemplu. El este Căpetenia și Desăvârșitorul acestei curse a credinței. Ce anume a caracterizat drumul Său aici? Vom medita la două dintre trăsăturile prezentate în acest pasaj.

În primul rând să remarcăm că El a avut o bucurie așezată înainte. Care a fost această bucurie? Bucuria de a împlini voia Tatălui Său într-o lume în care toți ceilalți oameni disprețuiau această voie și alegeau să o împlinească pe a lor. „Plăcerea Mea este să fac voia Ta, Dumnezeul Meu” (Psalmul 40.8). O altă sursă a bucuriei a fost să cunoască rezultatele lucrării Sale – „Va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut” (Isaia 53.11). De asemenea, bucuria a fost aceea de a Se întoarce în prezența Tatălui, în cer: „Fața Ta este belșug de bucurie” (Psalmul 16.11).

În al doilea rând citim că El a răbdat crucea. Aici „a răbda” înseamnă „a rămâne sub [cruce]” sau, cu alte cuvinte, a nu ceda indiferent de cât de mare este presiunea sau greutatea. Calea credinței pentru noi este plină de capcane, de dificultăți și de încercări, de aceea apar momente când suntem tentați să cedăm. Ce trebuie să facem în astfel de momente? „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat!” El a experimentat greutăți și încercări mai presus de tot ceea ce am putea noi experimenta vreodată și le-a răbdat cu o încredere perfectă în Tatăl Său. Domnul poate deci, din locul în care Se află, la dreapta lui Dumnezeu, să ne dea putere ca și noi să răbdăm. Să privim țintă la El!

K. Quartell

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Ioan 17.22,23

Gânduri cu privire la Ioan 17

În această rugăciune, numită și rugăciunea de Mare-Preot a Domnului Isus, am putut vedea: în prima parte, cum S-a rugat ca Tatăl să fie preamărit; în a doua parte, cum S-a gândit la ai Săi și cum L-a rugat pe Tatăl să-i păzească în timpul absenței Sale, ca El să fie proslăvit în cei credincioși. În partea finală a rugăciunii vedem cum Hristos S-a gândit la gloria viitoare și cum S-a rugat ca ai Săi să fie proslăviți împreună cu El.

Ce realitate măreață! Slava pe care Hristos ca Om a primit-o de la Tatăl, când S-a întors în cer, ne este dăruită și nouă! Dar noi n-am meritat-o!

Domnul vorbește aici ca și cum am avea deja acum slava Sa. El face acest lucru, pentru că în planul lui Dumnezeu proslăvirea credincioșilor este irevocabilă (Romani 8.30).

Așa cum Tatăl și Fiul sunt una, tot așa trebuie să fie și credincioșii în slavă. Aceasta va fi cu adevărat unitatea desăvârșită. Pe pământ, ea nu va exista niciodată. Dar, în cer, Hristos va fi preamărit pe deplin în ai Săi. Izvorul preamăririi este Însuși Tatăl. El S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Apoi, această slavă divină se descoperă în credincioși.

Efectul acestei unități depline în slavă va fi extraordinar: lumea va recunoaște cu uimire cine este Isus Hristos: Trimisul Tatălui; dragostea Tatălui se va arăta în credincioși, care poartă slava divină; ei vor fi iubiți de Tatăl cu aceeași dragoste cu care Tatăl Îl iubește pe Fiul. Să-I aducem adorare Tatălui nostru!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.16-33 · Ioan 9.24-34

coordonatori Bob & Debby Gass

IERTAREA – Fundația S.E.E.R. România

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine… şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt.” (Luca 6:35)

În cartea sa: „Beneath the Cross Of Jesus” (Sub crucea lui Isus – n.tr.), A. Leonard Griffith povestește despre un tânăr student coreean, bursier, care era liderul cercurilor creștine de la Universitatea din Pennsylvania. În seara zilei de 25 aprilie 1958, el a ieșit să ducă o scrisoare la poștă, pentru părinții săi. Pe când se întorcea, a fost întâmpinat de un grup de adolescenți cu geci de piele. Fără a-i adresa vreun cuvânt, l-au luat la bătaie și l-au lovit cu o bâtă, cu o țeavă de plumb, cu ghetele și cu pumnii – până l-au lăsat mort într-un șanț! Locuitorii Pennsylvaniei au cerut răzbunare, și avocatul districtului a anunțat la televizor că avea să ceară pedeapsa cu moartea. Apoi, a sosit următoarea scrisoare, semnată de părinții băiatului și de alte douăzeci de rude din Coreea: „Familia noastră s-a întrunit și am hotărât să solicităm aplicarea celui mai generos tratament posibil, conform legii guvernului vostru, acelora care au comis această faptă criminală. Drept dovadă a sincerei noastre speranțe, cuprinsă în această petiție, am hotărât să economisim bani pentru a crea un fond care să fie utilizat pentru îndrumarea religioasă, educațională, vocațională și socială a acestor adolescenți, după ce vor fi eliberați. Am îndrăznit să vă solicităm clemența cu un cuget schimbat de evanghelia Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre!”

Ei, ce ziceți? Această istorisire duce iertarea la un nivel nou, nu-i așa? Ea ne învață că atunci când iertăm, eliberăm scaunul victimei și ne așezăm pe scaunul învingătorului! Mă rog ca Domnul Isus să facă lucrul acesta posibil și pentru tine, astăzi!

de Jean Koechlin

Matei 27:1-18

Sosesc zorii unei zile fără pereche în istoria lumii şi a eternităţii. Primele raze ale dimineţii îi găsesc pe marii preoţi şi pe bătrâni plănuind executarea sentinţei pe care o pronunţaseră. Dar iată că vine cineva la ei; îl cunoşteau bine: era trădătorul cu ajutorul căruia şi-au atins scopul. Ce voia el? Iuda afirmă nevinovăţia Învăţătorului său, dă înapoi banii şi îşi exprimă remuşcările.

„Te priveşte”, răspund ceilalţi (v. 4) fără pic de milă. Atunci nenorocitul merge să se spânzure, pierzându-şi odată cu viaţa şi sufletul, ca să nu mai pomenim de banii pentru care Îl vânduse. Cât despre preoţi, care fuseseră fără scrupule când să plătească pentru sângele nevinovat, se tem când este vorba să pună preţul sângelui în vistieria Templului.

Isus a fost dus înaintea lui Pilat, guvernatorul. I-ar fi fost uşor să găsească la acest magistrat roman un sprijin împotriva urii poporului Său (iudeu). El însă tace, cu excepţia momentului când Îşi recunoaşte titlul de împărat al iudeilor. „O oaie mută înaintea celor ce o tund… n-a deschis gura” (Isaia 53.7; comp. cu v. 12 şi 14 şi cu 26.63).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 aug. 2021

27 August 2021

Și au înjunghiat paștele și preoții au stropit sângele pe care-l luau din mâinile lor, și leviții au jupuit jertfele. Și au pus deoparte arderile-de-tot … Și au fript paștele la foc, după rânduială … Și, după aceasta, au pregătit pentru ei înșiși și pentru preoți; pentru că preoții, fiii lui Aaron, erau ocupați până noaptea cu aducerea arderilor-de-tot și a grăsimilor; de aceea leviții au pregătit pentru ei înșiși și pentru preoți, fiii lui Aaron. Și cântăreții, … și ușierii la fiecare poartă: n-au avut nevoie să se depărteze de slujba lor, pentru că frații lor, leviții, pregăteau pentru ei.

2 Cronici 35.11-15

Leviții (25) – Ajutor dat celorlalți

În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, ultimul împărat evlavios al lui Iuda, a fost ținută o sărbătoare de Paști așa cum nu mai fusese ținută din zilele judecătorilor. Leviții au avut și aici un rol important, iar acum vom vedea ce putem învăța din exemplul lor.

Iosia le-a spus leviților care se sfințiseră pentru Domnul și care învățau pe Israel că de-acum nu mai aveau să care chivotul, ci trebuiau să slujească Domnului și întregului Israel. Este un lucru vital să ne sfințim pentru Domnul, să dăm la o parte activitățile care nu mai sunt necesare și să-L slujim pe Domnul și pe toți cei ai Săi, în orice nevoi ar avea.

Ei trebuiau să urmeze instrucțiunile scrise lăsate pentru ei de David și de Solomon. Dumnezeu ne-a lăsat și nouă instrucțiuni scrise în Biblie, în Cuvântul Său sfânt, iar ele sunt acolo pentru ca noi să le urmăm.

Leviții trebuiau să stea în locul sfânt potrivit cu împărțirea lor pe case. Nu trebuie să lucrăm în independență, ci împreună și în rânduială, alături de frații noștri.

De asemenea, leviții trebuiau să înjunghie jertfele pentru Paști, pregătindu-le pentru frații lor, astfel încât aceștia să poată face lucrarea încredințată lor de Dumnezeu. Vedem în versetele citate mai sus cum ei au înjunghiat și au jupuit animalele, după care au pregătit porții pentru preoți și pentru păzitori, pentru ca aceștia să-și poată împlini îndatoririle. Deși nu avem daruri pe care alții le au, le putem fi totuși de ajutor (1 Corinteni 12.28-30) celorlalți, pentru ca ei să-L poată glorifica, la rândul lor, pe Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.

Isaia 55.9

Fără un pescuit bun…

Brasit, un tânăr african, și tatăl său, pescar de meserie, ar fi dorit să meargă la o conferință creștină care urma să se desfășoare într-un oraș aflat la mare depărtare. Fiind foarte săraci, nu aveau banii necesari pentru călătorie. Dar s-au rugat lui Dumnezeu, ca El să facă să prindă mulți pești, pentru ca apoi, din câștig, să-și poată plăti costurile de călătorie.

Însă pești nu prindeau…! Brasit era foarte convins de faptul că Dumnezeu va trimite în plasele lor peștii pe care îi doreau atât de mult; de faptul că și dorința lui Dumnezeu era, bineînțeles, ca ei să meargă la asemenea strângeri, pentru a învăța mai multe despre El; de asemenea, de faptul că Dumnezeu știa bine cât de săraci erau ei și că, fără un pescuit bun, ei nu vor putea ajunge la acea conferință; în sfârșit, de faptul că Dumnezeu avea puterea să le dea peștii de care aveau nevoie. Atunci!? Oare să nu fi ascultat Dumnezeu rugăciunea lor? Astfel de gânduri umpleau inima băiatului, care l-au făcut să fie răpus de deznădejde.

În aceeași localitate locuia un creștin care de asemenea dorea să meargă la conferință. Dar, din anumite motive presante, a fost nevoit să renunțe la călătorie. Creștinul și-a adus aminte de sărmanii pescari, a căror intenție o știa. S-a dus imediat la familia de pescari și le-a dăruit banii necesari pentru călătorie. Cât de mulțumitori erau acum cu toții! Dumnezeu a ascultat în mod cert rugăciunea lor, însă a răspuns într-un alt mod decât s-au gândit ei.

Nu putem să punem înaintea lui Dumnezeu planurile noastre și apoi să așteptăm ca El să le realizeze, dar putem să-I spunem Lui totul, plini de încredere, iar El va răspunde în modul Său și la timpul Său.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.26-43 · Ioan 9.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

RÂSUL – REȚETA LUI DUMNEZEU CONTRA STRESULUI – Fundația S.E.E.R. România

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

Autoarea Barbara Johnson a spus: „Râsul este ca și cum ai schimba scutecul unui bebeluș. El nu rezolvă problema permanent, dar face ca lucrurile să fie mai bune pentru o vreme.” Într-o zi, comediantul și autorul David Brenner dădea autografe pe cărțile sale. Un tânăr i-a înmânat exemplarul pe care tocmai îl cumpărase, pentru autograf, și i-a și spus: „Doresc să vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat viața!” Fără a sta pe gânduri, Brenner i-a răspuns în glumă: „Nu-i nimic!” Tânărul însă a rămas pe loc și i-a spus: „Serios, chiar așa a fost!” Brenner s-a oprit din scris și s-a uitat la el. Tânărul a continuat: „Murise tatăl meu… care fusese cel mai bun prieten al meu. L-am iubit și nu m-am oprit din plâns mai multe săptămâni, până când am decis să mă sinucid. În noaptea în care aveam de gând s-o fac, s-a întâmplat că televizorul era pornit și se derula unul dintre spectacolele dumneavoastră… V-am ascultat monologul de început, și ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că râdeam isteric. Mi-am dat seama că dacă sunt în stare să râd, sunt în stare și să trăiesc! Deci vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat viața!” Plin de smerenie și de bucurie, Brenner i-a întins mâna și i-a spus: „Tinere, eu îți mulțumesc!”

Biblia ne spune că: „O inimă veselă este un bun leac.” Specialiștii confirmă faptul că râsul îți îmbunătățește sistemul imunitar, dezvoltă memoria și abilitățile de învățare, te eliberează de tensiune, îți reduce pulsul și îți micșorează tensiunea arterială, eliberează endorfinele care reduc durerea, îți elimină anxietatea și stresul, îi binedispune pe oameni, și aduce unitate. În plus, efectul lui durează între opt și douăsprezece ore. Râsul susține vindecarea emoțională și mai presus de orice – este o delectare. Așadar, începând de astăzi folosește „leacul” din rețeta lui Dumnezeu contra stresului! Și dacă e cazul, nu te da în lături să râzi, și azi!

de Jean Koechlin

Matei 26:47-58

Un ucenic nu adormise ca şi ceilalţi. Acesta era Iuda. Iată-l că vine în fruntea unei mulţimi ameninţătoare pentru a pune mâna pe Isus. Şi ce mijloc îşi alesese nenorocitul pentru a-L arăta pe Învăţătorul lui? O sărutare ipocrită! „Prietene, pentru ce ai venit?„ (v. 50), îi spune Mântuitorul. Este cea din urmă întrebare, pusă tocmai pentru a cerceta sufletul nenorocitului Iuda. De acum este însă prea târziu pentru „fiul pierzării„ (Ioan 17.12). Aceste săgeţi care ţinteau conştiinţa (vezi şi v. 55) sunt singura apărare a Celui care S-a predat de bunăvoie. Cei doisprezece Îl părăsesc, dar, în acelaşi moment, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri sunt „cu arma la picior”, gata să intervină la cererea Sa către Tatăl. Toată puterea lui Dumnezeu este la dispoziţia Lui, dacă ar fi dorit s-o folosească. Soseşte însă ceasul Său. Departe de a Se ascunde sau de a Se apăra, El opreşte braţul ucenicului prea impulsiv, care, cu o clipă mai târziu, îşi arată măsura „curajului”, fugind ca şi ceilalţi tovarăşi ai lui.

În palatul marelui preot însă, cărturarii şi bătrânii sunt deja strânşi în plină noapte, pentru a înfăptui cea mai mare nedreptate (Psalmul 94.21).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 aug. 2021

26 August 2021

Și Dumnezeu a vorbit lui Israel în viziuni de noapte și a zis: „Iacove! Iacove!”. Și el a spus: „Iată-mă!”.

Geneza 46.2

Chemările duble din Scriptură (3) – Iacov

Chemarea dublă a lui Avraam pe muntele Moria a marcat un moment de apogeu în viața sa (Geneza 22.11). Nu putem spune același lucru despre Iacov, aflat la Beer-Șeba, fiindcă el încă învăța și nu se afla pe deplin în linia voii lui Dumnezeu, ca bunicul său. El oferă jertfe, în loc să răspundă cu grabă invitației fiului său, Iosif: „Coboară la mine, nu întârzia” (Geneza 45.9). Probabil că ceea ce încă îl reținea era amintirea unei foamete din trecut, când Dumnezeu îl avertizase pe tatăl său, Isaac, să nu coboare în Egipt (Geneza 26.2,3).

Îmbucurător este că el a învățat să se sprijine pe Dumnezeu, și nu pe priceperea sa, așa cum obișnuise să facă în trecut. Dar, oricât de bine este să învățăm să nu ne încredem în noi înșine, a ne încrede în Dumnezeu pentru a face voia Lui este încă și mai bine. Vorbindu-i direct și rostindu-i de două ori numele, Dumnezeu îi îndreaptă atenția către Sine Însuși: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău; nu te teme să cobori în Egipt” (Geneza 46.3). Dumnezeu adaugă: „Eu voi coborî cu tine în Egipt și te voi sui din nou, negreșit; și Iosif își va pune mâna pe ochii tăi” (Geneza 46.4).

Aceasta era calea binecuvântării pentru Iacov: să-l vadă pe Iosif în gloria sa și să-i predea lui tot controlul asupra vieții sale (Geneza 45.13; 47.11,12). În ce ne privește, Pavel scrie că Dumnezeu „a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” – a lui Iosif al nostru (2 Corinteni 4.7).

În Geneza 46, Iacov este numit „Israel”, „prinț al lui Dumnezeu”, căci acest nume desemnează ceea ce el este prin har. Însă, când Dumnezeu l-a chemat, a folosit numele său natural, fiindcă El cunoștea slăbiciunea sa și era gata să-l ajute în această slăbiciune. El este Același și astăzi și dorește, în har, să umble împreună cu noi, așa cum a făcut în trecut cu Iacov, așa încât noi să ne bucurăm de toată binecuvântarea în Hristos, în ciuda greșelilor noastre din trecut.

S. Attwood

Ce! primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?

Iov 2.10

De ce permite Dumnezeu toate acestea?

Această întrebare se pune deseori când auzim despre războaie, terorism, cutremure, pârjoliri provocate de secetă, inundații și alte calamități. Dar îngăduiți-mi o întrebare: De ce gândim așa de „negativ” și nu punem întrebarea și din perspectiva pozitivă: de ce „permite” Dumnezeu atâtea lucruri bune? De exemplu: sănătate, familie menținută intactă, loc de muncă, frigider plin și atâtea altele. Este Dumnezeu obligat să ne dea toate acestea? Sau ni le dăruiește din bunătate?

Să ne închipuim viața într-o metropolă! Câtă minciună, câtă corupție, câtă destrăbălare, cât furt, câtă violență a trebuit să vadă Dumnezeu acolo în ultimele 24 de ore!

Și cum a reacționat Dumnezeu? A lăsat să cadă foc din cer? S-a închis ușa harului, a împăcării și a iertării? Nu! Locuitorii acelui oraș au trăit mai departe cu darurile lui Dumnezeu. Dar cine Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru acestea? Cine „risipește” măcar un gând pentru Dăruitorul tuturor darurilor bune?

Când se ivește însă o suferință în viața noastră, deodată vorbim despre Dumnezeu. Atunci apare întrebarea: De ce? La această întrebare deseori nu putem să răspundem. Și Iov a simțit spinul acestei întrebări. Dar el a primit cele bune cu mulțumire de la Dumnezeu, iar în suferință nu s-a lepădat de El și nici atunci când mult timp nu a mai primit niciun răspuns. Așadar, este important să avem o inimă deschisă pentru tot ceea ce ne-a dăruit bunătatea lui Dumnezeu. Cel mai mare dar este Fiul Său preaiubit, Isus Hristos, care a mers la moarte pentru oameni păcătoși. El este răspunsul la toate întrebările.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.14-25 · Ioan 8.48-59

coordonatori Bob & Debby Gass

AI FOST NĂSCUT DIN NOU? – Fundația S.E.E.R. România

„Trebuie să vă naşteţi din nou!” (Ioan 3:7)

Clericul anglican George Whitefield a fost la fel de responsabil pentru transformarea Angliei și pentru Marea Trezire din America, precum au fost și John și Charles Wesley. Într-o scrisoare adresată lui Benjamin Franklin, care se bucura de fiecare dată când îl auzea pe Whitefield vorbind, acesta din urmă scria: „Întrucât găsesc că ai devenit din ce în ce mai cunoscut în lumea bună, ți-aș recomanda ca obiect de studiu intens și fără idei preconcepute, misterul nașterii din nou. Este cel mai important studiu, și când l-ai aprofundat, el îți va oferi răspuns la toate durerile tale. Te îndemn, prietene, să-ți aduci aminte că Cel înaintea căruia amândoi ne vom înfățișa, a declarat în mod solemn că fără ea nu vom vedea cu niciun chip Împărăția Sa.” Aceasta a fost o recomandare foarte înțeleaptă adresată unui om care este cunoscut în istoria lumii ca fiind un om înțelept.

Domnul Isus a spus: „Trebuie să vă nașteți din nou”… și nu a existat vreodată cineva care să fi căutat nașterea din nou și să nu fi găsit-o! Până și căutarea noastră după Dumnezeu este orchestrată de Duhul lui Dumnezeu (vezi Ioan 6:44). Ai obosit, din cauza goliciunii și inutilității vieții tale? Te-ai săturat de haina mânjită a propriei tale neprihăniri? Ești dispus să te încrezi în altcineva, decât în tine însuți? Atunci, privește la crucea lui Hristos! Pune-ți încrederea în El și roagă-L să intre și să se nască în tine astăzi. Te poți naște o dată, și vei muri aproape sigur de două ori! Dar dacă te naști de două ori, vei muri o singură dată! Domnul Isus a zis (Ioan 3:36): „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa”.

de Jean Koechlin

Matei 26:31-46

Plin de încredere în sine însuşi, Petru se declară gata să moară împreună cu Domnul, dar, cum vom vedea, nu va merge prea departe.

Apoi Isus, după ce i-a îndemnat pe ucenici să vegheze şi să se roage împreună cu El, merge singur în grădina unde trebuia să dea dovada supremă a devotamentului Său în împlinirea voii Tatălui. Această voinţă, care n-a încetat să fie plăcerea Fiului, implică acum două lucruri grozave: El să fie părăsit de Dumnezeu, lucru nespus de trist pentru inima Preaiubitului Său, şi, de asemeni, să poarte povara păcatelor, suferind moartea ca plată pentru aceasta, lucru care-L tulbura profund pe Omul desăvârşit. Astfel, sufletul Îi este cuprins de tristeţe şi de nelinişte (v. 37). El realizează tot ceea ce reprezintă acest drum al crucii, de la care Satan încearcă să-L abată în acest ceas, angajându-şi pentru aceasta toate eforturile. Dar El primeşte paharul din mâna Tatălui Său: „Facă-se voia Ta!” (v. 42).

În harul Său, Dumnezeu ne-a permis să asistăm la această luptă a Mântuitorului din Ghetsimani şi să auzim rugăciunea Lui spontană şi dureroasă. Să ne păzească Domnul să avem, precum cei trei ucenici (care totuşi erau cei mai apropiaţi de El), inimi aţipite şi indiferente la suferinţa Lui! Gândind la această suferinţă, El să ne deschidă inimile, umplându-le de recunoştinţă şi de adorare!

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 aug. 2021

25 August 2021

Dar un samaritean care călătorea a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Și s-a apropiat și i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; și, punându-l pe animalul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.

Luca 10.33,34

Rănit, dezbrăcat și lăsat aproape mort de către tâlhari, acest om reprezintă o imagine a fiecăruia dintre noi. Puterea lui Satan ne-a adus într-o stare mai jalnică decât ne-am putea închipui, iar ajutorul nu-l putem găsi în noi înșine, la fel cum acest sărman om nu se putea ajuta pe sine. Avea o nevoie disperată de ajutor, la fel ca și noi. În această parabolă vedem că preotul a trecut pe lângă el, căci ce pot face ritualurile pentru un om aflat într-o asemenea stare? Nici levitul n-a putut face nimic, fiindcă el era un slujitor, un lucrător, și nimeni nu poate ajunge în cer prin propriile sale lucrări (fapte).

Dar iată că vine un samaritean, unul dintre aceia disprețuiți de către iudei și considerat inferior. A venit acolo unde omul se afla și l-a cuprins mila față de el. Avem aici o frumoasă imagine a îndurării Domnului Isus. Deși El nu a fost samaritean, a fost tratat așa de către iudei, care L-au numit astfel în batjocură.

Samariteanul a turnat untdelemn și vin peste rănile celui căzut între tâlhari. Hristos este cu siguranță cel mai calificat să ne lege rănile provocate de păcat. Untdelemnul vorbește despre Duhul lui Dumnezeu dăruit nouă prin har pur. Vinul vorbește despre sângele lui Hristos, care ne curățește de orice păcat și care aduce bucuria în locul nenorocirii, fiindcă vinul vorbește de asemenea despre bucurie. Faptul că samariteanul l-a așezat pe animalul său arată că Hristos ne așază în propriul Său loc, adică suntem văzuți de Dumnezeu ca fiind „în Hristos”. Hanul la care a fost dus este o imagine a Adunării, locuința lui Dumnezeu pe pământ. Hangiul este o imagine a Duhului lui Dumnezeu, care are rolul de conducător în Adunare, iar Domnul ne încredințează în grija Lui până când va veni din nou, așa cum a promis. Vedem deci că El S-a îngrijit în mod minunat de orice nevoie a noastră.

L. M. Grant

Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

Psalmul 34.8

Nu avem nevoie de nimic!

Ioan intră pe poarta curții și sună la ușa de la intrare. Atunci o femeie îi deschide. „Nu avem nevoie de nimic!”, îi spune ea când vede pliantele în mâna lui. „Nu aveți nevoie de nimic? Atunci sunteți oameni fericiți!”, răspunde el.

„De unde știți dumneavoastră că suntem fericiți?”, întreabă femeia. „Din răspunsul dumneavoastră. Mi-ați spus că nu aveți nevoie de nimic.”

„Atunci ați înțeles greșit. Am avea nevoie de câte ceva.”

„Acum lucrurile stau altfel. Eu vă pot arăta cum puteți ajunge fericită pentru această viață și pentru veșnicie.”

Femeia devine curioasă. Oare să fie adevărat? Există vreo cale spre fericire? „Cine vrea să cunoască adevărata fericire trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu”, continuă Ioan. „El este Dumnezeul dătător de fericire și El singur poate oferi fericirea. Ce credeți? Cui dă El fericirea? Bogaților ori săracilor? Înțelepților ori neștiutorilor? El nu dă unuia mai mult decât celuilalt. El o oferă tuturor și o dă fiecăruia care o primește prin credință: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3.16).”

După un timp, Ioan a trecut din nou prin acea zonă și a întâlnit o femeie fericită. Ea Îl cunoscuse pe Mântuitorul.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.1-13 · Ioan 8.31-47

coordonatori Bob & Debby Gass

MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România

„…Fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)

În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău), William Kilpatrick identifică – între miturile privind creșterea copiilor pe care părinții le cred în mod eronat – și pe următoarele două:

1) Mitul că toate principiile morale sunt de natură psihologică. Din acest punct de vedere, problemele de comportament sunt văzute ca probleme legate de stima de sine sau de nevoi psihologice nesatisfăcute. Ideea că problemele de comportament pot fi rezultatul „voinței” copiilor, nu pare să fie luată în calcul de expertul în creșterea copilului, fiind considerată „de modă veche”. Dacă ne uităm la indexul unei cărți tipice de creștere a copiilor, vom găsi o mulțime de pagini dedicate „stimei de sine”, dar este puțin probabil să găsim prea des cuvântul „caracter”.

2) Mitul potrivit căruia părinții nu au dreptul să le insufle copiilor propriile lor valori. Din nou, dogma standard susține faptul că pruncii trebuie să-și creeze propriile lor valori. Copiii au însă șanse foarte mici să facă acest lucru, deoarece restul culturii nu are nicio reținere să-și impună valorile asupra lor. Oare este corect să le ceri părinților să rămână neutri, în vreme ce toți ceilalți (de la scenariști la animatori și de la agenți de publicitate la educatori sexuali) insistă să-și impună valorile lor?

Când vine vorba de creșterea copiilor, iată ce a spus Dumnezeu poporului Său: „Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9). Părinților, când vine vorba de a insufla valori spirituale copiilor voștri, întrebați-vă insistent și responsabil: dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Așadar, fă-le cunoscut copiilor tăi valorile lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Matei 26:17-30

Ne putem oare imagina care au fost sentimentele Domnului în timp ce mânca acest Paşte cu ucenicii Săi…? Paştele acela era un simbol a ceea ce avea să fie El Însuşi în realitate. Încă câteva momente şi Mielul Sfânt de Paşte va fi sacrificat (1 Corinteni 5.7). Dar mai înainte El trebuia să le dea ucenicilor o dovadă deosebită a dragostei Sale. În fiecare an de la măreaţa noapte a exodului, Paştele prefigura o lucrare ce avea să fie înfăptuită (în viitor). Din acea zi, cina îi aminteşte celui credincios, în prima zi a fiecărei săptămâni, că lucrarea este împlinită. Ori de câte ori o celebrăm, noi „vestim moartea Domnului, până vine El” (1 Corinteni 11.26).

După ce le-a împărţit pâinea, Isus le-a dat alor Săi paharul, spunându-le: „Beţi toţi din el” (v. 27). Dorea ca fiecare dintre ei să participe cu El la această masă a dragostei (afară de Iuda care ieşise – Ioan 13.30). Sunt ei demni de aceasta? Petru avea să se lepede de El, iar toţi ceilalţi să-L părăsească şi să fugă. Cu toate acestea, Isus le spune cum le vorbeşte şi celor răscumpăraţi ai Săi: „Beţi toţi”. Apoi le explică valoarea inestimabilă a sângelui Său care va fi vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. Iubit cititor, te numeri tu printre aceşti „mulţi”? Dacă da, cum vei răspunde la dorinţa pe care Şi-a exprimato Domnul Isus? (comp. cu Psalmul 116.12-14).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 aug. 2021

24 August 2021

Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit. Fie, Te rog, bunătatea Ta mângâierea mea, după Cuvântul Tău față de slujitorul Tău.

Psalmul 119.75,76

Dumnezeu face rana și Dumnezeu o vindecă; și în toată strâmtorarea noastră, El este strâmtorat (Isaia 63.9). El îngăduie necazurile pentru diferite motive. În cazul lui Iosif, ele au avut rolul de a-l pregăti pentru lucrarea pe care Dumnezeu avea să i-o dea s-o facă (Psalmul 105.17-21). Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor” (Geneza 50.20). Mai mult, ni se spune că „i-a mângâiat și le-a vorbit inimii” (versetul 21). Acesta este un exemplu practic cu privire la ceea ce a fost scris pentru noi: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.3,4). Iosif experimentase mângâierea lui Dumnezeu și, la rândul lui, i-a mângâiat pe frații săi.

În cazul lui Pavel, necazul său, țepușul din carne, a fost pentru a-l feri de mândrie, din pricina descoperirilor pe care le primise de la Domnul. Se pare că suferințele psalmistului erau de natură corectivă, fiindcă el spune: „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (Psalmul 119.67). Răspunsul său la aceste suferințe este însă demn de imitat. În primul rând, el Îl îndreptățește pe Dumnezeu: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte”. În al doilea rând, înțelege că suferința sa venea de la El: „Din credincioșie Tu m-ai smerit”. În al treilea rând, mărturisește că Dumnezeu făcuse acest lucru „din credincioșie”. În cele din urmă, el cere nu ca Dumnezeu să-i înlăture suferința, ci ca bunătatea Sa plină de îndurare să-l mângâie. Fie ca și noi să avem aceeași încredere în Dumnezeul nostru cel plin de credincioșie și să experimentăm astfel bunătatea și mângâierea Sa în toate necazurile noastre!

R. A. Barnett

Isus a zis: Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?

Luca 17.17

Curățirea de lepră

Într-un sat aflat la granița dintre Samaria și Galileea trăiau zece oameni sărmani. Ei erau leproși, bolnavi incurabili, alungați din societate! Pentru ei nu mai exista niciun viitor și nicio îngrijire medicală.

Dar deodată au observat că se apropia cineva. Cine să fie? Nu cumva Acela despre care se vorbea în toată zona, Cel care spusese despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu? – Da, într-adevăr, El era! Cei zece bărbați au văzut o rază de speranță și s-au ridicat. Nu vindecase El pe atâția? Leproșii au început să dea din mâini, să alerge și să strige: „Isuse, fie-Ți milă de noi!”. Și, într-adevăr, El le-a răspuns și i-a trimis la preoți. Ei au pornit la drum, dar deodată au observat că sunt vindecați. S-au oprit și s-au uitat la trupurile lor. Au căutat, au căutat, dar… nu mai era nimic de găsit! Cât de bucuroși au fost!

Unul dintre ei a căzut pe gânduri. Atunci a alergat înapoi la Isus, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a mulțumit. Nu I-a putut plăti; doar I-a putut spune: „Mulțumesc”. Și aceasta l-a făcut fericit. Despre ceilalți nouă nu citim că s-au întors să-I mulțumească Domnului Isus pentru vindecare. Voiau poate să recupereze ce au pierdut, să se bucure, să uite…?

Lepra este o imagine a păcatului care se lipește de orice om și îl face necurat. Așa cum odinioară pentru un lepros nu mai era nicio șansă de vindecare, tot așa și omul păcătos este pierdut, fără speranță. Noi primim vindecare, curățire și iertarea păcatelor numai când Îl întâlnim personal pe Domnul Isus Hristos.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.14-29 · Ioan 8.21-30

coordonatori Bob & Debby Gass

MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

„…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)

În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred:

1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor!

2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege.

3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie.

Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!

de Jean Koechlin

Matei 26:1-16

Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi„ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul„ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 aug. 2021

23 August 2021

Numai păzește-te și ferește-ți bine sufletul, ca să nu uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să nu-ți iasă din inimă în toate zilele vieții tale, ci să le faci cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi.

Deuteronom 4.9

Credem că acest subiect necesită cea mai mare atenție din partea celor credincioși și avem siguranța că Duhul lui Dumnezeu poate folosi meditațiile noastre asupra acestui capitol pentru a ne atinge inimile și conștiințele cu privire la locul pe care Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-l aibă, atât în inimile noastre, cât și în căminele noastre.

Fără îndoială, dacă el are locul cuvenit în inima noastră, îl va avea pe cel cuvenit și în casa noastră. Dar, dacă nu există o recunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu în sânul familiei, este greu de crezut că el își are locul cuvenit în inimă. Capii caselor creștine trebuie să cântărească bine această chestiune. Suntem deplin încredințați că trebuie să existe, în orice cămin creștin, o recunoaștere zilnică a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. Unii, probabil, consideră momentele de închinare și de citire a Cuvântului în familie ca fiind o robie, sau ceva legalist, ori o rutină religioasă. Am dori să-i întrebăm pe unii ca aceștia dacă privesc ca pe o robie faptul că toată familia trebuie să fie împreună la masă. Sunt privite momentele de reuniune a familiei ca o datorie obositoare sau ca o rutină plictisitoare? Cu siguranță că nu, dacă familia este una în rânduială și fericită.

De ce atunci să fie o povară pentru capul familiei a-i strânge pe ai săi și a le citi câteva versete din Cuvântul prețios al lui Dumnezeu, după care să rostească o scurtă rugăciune înaintea tronului harului? Credem că acesta este un obicei în perfect acord cu învățătura Vechiului și Noului Testament, un obicei sfânt, binecuvântat, ziditor și plăcut lui Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

Mulțimile vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau că este bun; alții ziceau: Nu, ci amăgește mulțimea.

Ioan 7.12

Vorbe

Ateul întreabă: Cum pot să știu că Dumnezeu există și S-a descoperit? – Dumnezeu „a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat [pe Isus] dintre cei morți” (Fapte 17.31).

Cel îngâmfat gândește: Fă binele și nu te teme de nimic. – „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).

Optimistul speră: Dumnezeu nu va condamna pe nimeni. – „… dar cine nu va crede, va fi condamnat” (Marcu 16.16).

Pesimistul își face griji: Cred că nu aș rezista prea mult. – Cel „care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt” (Filipeni 1.6).

Materialistul gândește: Nu trebuie să renunț la prea multe lucruri? – „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8.36).

Lașul se teme: Am păcătuit prea mult. Nu pot fi iertat. – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9).

Cel nehotărât șovăie: Acum încă nu. – „Iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

Să nu ascultăm de vorbele celor din jurul nostru, ci să ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu care este adevărat și să-i dăm crezare!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.1-13 · Ioan 8.12-20

coordonatori Bob & Debby Gass

DISCUȚIE DESCHISĂ DESPRE MONOGAMIE – Fundația S.E.E.R. România

„Bea apă din fântâna ta…” (Proverbele 5:15)

Împăratul Solomon ne face o prezentare clară a monogamiei, iar el a fost unul dintre cei mai înțelepți oameni care a trăit vreodată pe pământ. Iată ce ne spune: „Bea apă din fântâna ta, şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.” (Proverbele 5:15-23)

În zilele lui Solomon, o fântână sau un izvor erau considerate la fel de prețioase ca aurul. Apa curată, bună de băut era o resursă foarte prețioasă, așa că ceea ce vrea să spună Solomon este aceasta: „De ce să bei apa poluată care vine din conducta promiscuității, când, dacă aștepți, poți bea apa curată care vine din fântâna unei soții/unui soț devotat?” Iată două adevăruri pe care trebuie să le ții minte mereu:

1) Dragostea adevărată așteaptă.

2) Dragostea adevărată merită așteptarea.

Când o tânără creștină a fost ispitită să păcătuiască, de către un prieten care trăia o viață tumultuoasă, ea a replicat: „Oricând vreau să devin ca tine, pot. Dar nu mai pot niciodată să devin persoana care am fost înainte de a lua acea decizie!” Așadar, tinerilor, păstrați-vă curăția inimii și a trupului!

de Jean Koechlin

Matei 25:31-46

Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i-au primit pe ambasadorii Împăratului (fraţii Săi aici, iudeii v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14).

Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu-zise.

Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia Împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să-L primim, să-I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu Ioan 13.20; 1 Corinteni 12.12). Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 aug. 2021

22 August 2021

Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, de acum așteptând până când vrăjmașii Lui vor fi puși ca așternut al picioarelor Lui.

Evrei 10.12,13

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (13)

S-a spus adesea că Dumnezeu n-a dat instrucțiuni cu privire la un scaun pe care preoții să șadă și să se odihnească, în cortul întâlnirii sau în templu. Motivul pentru aceasta este că lucrarea lor nu se sfârșea niciodată – ei stăteau „în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11).

Ce contrast binecuvântat avem în versetul citat mai sus: „Dar El”! Cine este El? Fiul etern și binecuvântat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși, care a devenit Om. Și de ce a devenit Om? Sunt mai multe motive, fără îndoială, însă versetul nostru ne spune că a devenit Om pentru a aduce „o singură jertfă pentru păcate”. Ce contrast cu preoții din Israel! Mai multe jertfe în contrast cu o singură jertfă finală!

După ce S-a adus pe Sine jertfă – singura jertfă cu adevărat primită de Dumnezeu pentru păcatele tuturor celor care cred în El – S-a așezat. Acest lucru ne arată că lucrarea Sa de jertfire este completă. Însă El n-a șezut pe pământ, ci la dreapta Măririi. Dumnezeu a acceptat lucrarea Sa!

Să remarcăm de asemenea că El a șezut pentru totdeauna. Această expresie are semnificația de „perpetuu”, „fără întrerupere”. Este posibil să ne așezăm după o zi lungă de lucru, după care să ne aducem aminte că am uitat să facem ceva și să trebuiască să ne ridicăm din nou. Domnul nostru însă nu trebuie să Se mai ridice niciodată să facă ceva cu privire la păcatele noastre. El a încheiat lucrarea Sa, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea noastră eternă. Când Se va ridica de pe tron, o va face pentru a doua Sa venire. Mai întâi îi va lua la Sine pe sfinții Săi, apoi Se va întoarce pentru a împărăți, când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. Vino, Doamne Isuse!

K. Quartell

Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

Ioan 17.20,21

Gânduri cu privire la Ioan 17

Când S-a rugat pentru ai Săi, Domnul nu a avut în vedere doar micul grup al ucenicilor Săi, ci inima Sa îi cuprindea pe toți aceia care, începând de la Rusalii, când Duhul Sfânt avea să vină pe pământ, vor veni la credința în El. Cei mai mulți dintre ei nu au venit la credință prin slujba directă de predicare făcută prin gura apostolilor, pentru că aceștia au trăit doar puțini ani pe pământ. Dar cuvântul apostolilor în forma Scripturilor inspirate ale Noului Testament a rămas. El a fost de la început temelia oricărei propovăduiri a evangheliei și mai este și astăzi.

În legătură cu acest cerc extins al tuturor credincioșilor, Domnul a exprimat pentru a doua oară cererea ca ei să fie una. Comparând cu prima cerere, observăm o deosebire. Acolo unitatea era restrânsă la apostoli și cererea era: „Pentru ca ei să fie una ca Noi” – una în gândire și în acțiune. Aici El S-a rugat astfel: „Ca și ei să fie una în Noi„. Această unitate s-a format prin interesul lor comun pentru Tatăl și Fiul. Temelia pentru această unitate este viața veșnică, natura divină, pe care toți credincioșii o au.

Oameni de proveniență diferită, din cele mai diversificate culturi și religii, deosebindu-se social și intelectual, pot fi una, dând mărturie cu privire la aceasta în fața lumii! La începutul Faptelor Apostolilor, această unitate era vizibilă: „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet” (Fapte 4.32).

Cât se mai vede astăzi din această unitate?

Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.10-28 · Ioan 8.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

CUVINTELE TALE AU GREUTATE – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna.” (Proverbele 18:4)

Când Solomon vorbește despre „ape adânci”, el se referă la apa dintr-o fântână adâncă – adică cea mai bună, cea mai rece. Dacă vrei să știi ce fel de apă are o fântână, trebuie s-o testezi. Iar dacă dorești să afli ce este în inima unui om, ascultă-i vorbele. Un fermier bătrân a spus-o astfel: „Ceea ce se află în fântână întotdeauna vine la suprafață într-o găleată!” Unul dintre cele mai sigure semne ale înțelepciunii și maturității este abilitatea de a spune lucrul potrivit, în modul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite… sau, să nu spui absolut nimic! Firește, pe măsură ce devii mai înțelept, vei vorbi mai puțin și vei face mai mult.

În Marea Britanie, când cineva este arestat, polițistul este obligat să-i citească drepturile înainte de a-l interoga, informându-l despre dreptul lui de a păstra tăcerea: „Ai dreptul să nu spui nimic. Dar tot ceea ce spui poate fi folosit ca dovadă.” Așadar, dacă vorbele tale nu sunt destinate să zidească pe cineva, ci să doboare – tăcerea este un „drept” pe care trebuie să ți-l exerciți în fiecare zi. Uneori, cele mai înțelepte cuvinte sunt cele nerostite. Cineva a zis: „Un înțelept este considerat cineva care se gândește de două ori înainte de a… nu spune nimic!”

Solomon a scris următoarele: „Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbele 17:27-28). Așadar, este mai bine să taci inteligent, decât să vorbești mult, prost și fără rost!

de Jean Koechlin

Matei 25:14-30

Parabola celor zece fecioare se referea la aşteptarea Domnului. Cea a talanţilor va privi latura slujirii. Viaţa creştinului, după întoarcerea la Dumnezeu, are două caracteristici: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său„ (1 Tesaloniceni 1.9-10). A aştepta nu înseamnă nicidecum a nu face nimic până la venirea Lui, ci fiecare răscumpărat are privilegiul de a putea lucra pentru El. În acest scop, fiecare a primit un anumit număr de talanţi pe care are răspunderea de a-i valorifica: sănătate, memorie, inteligenţă, timp liber, bunuri materiale… Mai presus de toate însă, el are Cuvântul divin împreună cu cunoştinţa care decurge din acesta (1 Corinteni 2.12).

Dragi prieteni, chiar dacă suntem mântuiţi, putem totuşi să ne asemănăm, mai mult sau mai puţin, cu robul cel rău. Suntem noi siguri că n-am lucrat într-un mod egoist, leneş sau în alt fel necinstit, îngropând unul sau altul dintre aceşti talanţi care-I aparţin Domnului? Cum anume Îi vom da noi socoteală când va veni? Ne va putea El face să intrăm în bucuria Sa, cea a lucrării împlinite şi a dragostei satisfăcute, bucurie care Îi era şi Lui „pusă
înainte” (Evrei 12.2)? Răsplata este aceeaşi pentru primii doi robi, şi aceasta pentru că Domnul pune preţ nu pe rezultatele cantitative (întotdeauna „puţine lucruri„), ci pe credincioşie.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 aug. 2021

21 August 2021

Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I durerile morții, pentru că nu era posibil ca El să fie ținut de ea.

Fapte 2.24

De-a lungul istoriei cărnii și sângelui care ne este oferită în Scriptură învățăm că moartea a intrat în lume prin păcat. Pentru toți cei reprezentați ca fiind în Adam, sentința a fost aceasta: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit”. Cu privire la Sămânța promisă a femeii, care nu era astfel reprezentată, a fost spus șarpelui: „Tu Îi vei zdrobi călcâiul”. Vedem deci că moartea acestei Semințe avea să fie la fel de neobișnuită ca și nașterea Sa. Prin naștere, El urma să fie Sămânța femeii; în moarte, urma să aibă călcâiul zdrobit. La împlinirea timpului, El, Cel făgăduit, a fost „născut din femeie”. Fiul lui Dumnezeu, Cel care sfințește, a luat parte la carne și sânge; El a devenit „Sfântul” sau „lucrul sfânt” (Luca 1.35).

A avut moartea vreun drept asupra Lui? Niciunul! Conform legământului veșnic, călcâiul Lui a trebuit să fie zdrobit, însă moartea n-a avut niciun drept asupra cărnii și sângelui Său. În El, Cel binecuvântat, a existat capacitatea de a împlini planul divin, pentru ca astfel călcâiul să trebuiască să-I fie zdrobit; altfel însă, El n-a fost nicidecum expus morții în vreun fel.

Sub legământ, pentru a împlini planul dumnezeiesc, El S-a predat pe Sine, de bună plăcere, spunând: „Iată-Mă, vin”. Pentru slava lui Dumnezeu și pentru pacea celui păcătos, El a luat „un chip de rob”. Și, prin urmare, la timpul potrivit a fost făcut „asemenea oamenilor” și, fiind găsit astfel la „înfățișare”, El a mers pe drumul smeririi de sine, chiar până la „moarte de cruce” (Filipeni 2).

J. G. Bellett

Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă … Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!

Luca 12.35-37

Întotdeauna pregătit

Când s-a întors acasă de la școala duminicală, Iulia i-a spus mamei:

— Tanti Elena ne-a spus că Domnul Isus va reveni pentru a ne lua la El; dar tanti Elena nu ne-a spus când va veni El!

— Nici nu avem nevoie să știm acest lucru! i-a spus mama.

— Eu totuși aș dori să știu, pentru că s-ar putea să mă intereseze acest lucru și vreau să-L aștept pe Domnul Isus într-o anumită zi, a spus Iulia.

Mama a întrebat-o:

— Și ce ai face în zilele de dinainte de venirea Sa?

Iulia nu a răspuns. Ce să-i fi răspuns mamei?

Mama i-a explicat:

— El poate veni chiar astăzi! Noi trebuie să avem întotdeauna în vedere venirea Sa și să fim tot timpul pregătiți. Dacă Îi faci bucurie prin purtarea ta, atunci poți să-L aștepți fericită în orice timp.

„Și voi deci fiți gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” (Luca 12.40).

Să fim și noi pregătiți pentru revenirea Domnului Isus! El poate veni chiar astăzi!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.1-9 · Ioan 7.37-53

coordonatori Bob & Debby Gass

POVESTEA A DOUĂ FAMILII – Fundația S.E.E.R. România

„Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

Povestea următoare, despre două familii, spusă cu peste un secol în urmă, conține învățături care sunt mai relevante acum mai mult ca oricând. Familia nr. 1 – Edwards. Știai că tatăl cunoscutului reformator și pastor din New England, Jonathan Edwards, a fost un cleric? Iar mama sa a fost descendenta unui lucrător al bisericii? De fapt, familia lui Edwards include 14 președinți de universități, peste 100 de profesori universitari, 30 de judecători, 60 de medici, peste 100 de clerici, misionari și profesori de teologie și aproximativ 60 de autori. De-a lungul istoriei, nu cred că a existat vreo industrie în America în care să nu fi fost vreun membru al familiei Edwards, printre promotorii săi de frunte. Jonathan Edwards a fost copilul unei familii creștine, crescut în cele mai favorabile condiții. Familia nr. 2 – Jukes. Membrii acestei familii n-au putut fi convinși să studieze, n-au dorit să muncească, și s-au făcut cunoscuți pentru faptul că au costat statul New York milioane de dolari. Întregul lor dosar cuprinde sărăcie, crimă și nebunie. Dintre descendenții săi, 310 erau cerșetori de profesie, 440 au fost distruși fizic de propria lor răutate, 60 erau hoți de rând, 133 au fost criminali condamnați și 55 au fost victime ale necurăției. Numai 20 au deprins o meserie (10 dintre ei au învățat-o în închisoare) și această familie notorie a comis 7 crime. Da, când copilul tău devine un pericol, el poate infecta întreaga familie. Dar dacă este crescut într-un mediu evlavios, el poate binecuvânta o întreagă familie, dar și să influențeze lumea generații la rând. Deci care este concluzia? Aceasta: Dragi părinți, dacă sunteți înțelepți îi veți învăța Cuvântul lui Dumnezeu pe copiii voștri, în fiecare zi.