Mana Zilnica

Mana Zilnica

29 August 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea și noi … să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre.

Evrei 12.1-3


Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (14)

În versetul de mai sus, viața creștină este asemănată cu o cursă de alergare. În această cursă avem, în Domnul Isus, o Țintă și un Exemplu. El este Căpetenia și Desăvârșitorul acestei curse a credinței. Ce anume a caracterizat drumul Său aici? Vom medita la două dintre trăsăturile prezentate în acest pasaj.

În primul rând să remarcăm că El a avut o bucurie așezată înainte. Care a fost această bucurie? Bucuria de a împlini voia Tatălui Său într-o lume în care toți ceilalți oameni disprețuiau această voie și alegeau să o împlinească pe a lor. „Plăcerea Mea este să fac voia Ta, Dumnezeul Meu” (Psalmul 40.8). O altă sursă a bucuriei a fost să cunoască rezultatele lucrării Sale – „Va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut” (Isaia 53.11). De asemenea, bucuria a fost aceea de a Se întoarce în prezența Tatălui, în cer: „Fața Ta este belșug de bucurie” (Psalmul 16.11).

În al doilea rând citim că El a răbdat crucea. Aici „a răbda” înseamnă „a rămâne sub [cruce]” sau, cu alte cuvinte, a nu ceda indiferent de cât de mare este presiunea sau greutatea. Calea credinței pentru noi este plină de capcane, de dificultăți și de încercări, de aceea apar momente când suntem tentați să cedăm. Ce trebuie să facem în astfel de momente? „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat!” El a experimentat greutăți și încercări mai presus de tot ceea ce am putea noi experimenta vreodată și le-a răbdat cu o încredere perfectă în Tatăl Său. Domnul poate deci, din locul în care Se află, la dreapta lui Dumnezeu, să ne dea putere ca și noi să răbdăm. Să privim țintă la El!

K. Quartell

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Ioan 17.22,23



Gânduri cu privire la Ioan 17

În această rugăciune, numită și rugăciunea de Mare-Preot a Domnului Isus, am putut vedea: în prima parte, cum S-a rugat ca Tatăl să fie preamărit; în a doua parte, cum S-a gândit la ai Săi și cum L-a rugat pe Tatăl să-i păzească în timpul absenței Sale, ca El să fie proslăvit în cei credincioși. În partea finală a rugăciunii vedem cum Hristos S-a gândit la gloria viitoare și cum S-a rugat ca ai Săi să fie proslăviți împreună cu El.

Ce realitate măreață! Slava pe care Hristos ca Om a primit-o de la Tatăl, când S-a întors în cer, ne este dăruită și nouă! Dar noi n-am meritat-o!

Domnul vorbește aici ca și cum am avea deja acum slava Sa. El face acest lucru, pentru că în planul lui Dumnezeu proslăvirea credincioșilor este irevocabilă (Romani 8.30).

Așa cum Tatăl și Fiul sunt una, tot așa trebuie să fie și credincioșii în slavă. Aceasta va fi cu adevărat unitatea desăvârșită. Pe pământ, ea nu va exista niciodată. Dar, în cer, Hristos va fi preamărit pe deplin în ai Săi. Izvorul preamăririi este Însuși Tatăl. El S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Apoi, această slavă divină se descoperă în credincioși.

Efectul acestei unități depline în slavă va fi extraordinar: lumea va recunoaște cu uimire cine este Isus Hristos: Trimisul Tatălui; dragostea Tatălui se va arăta în credincioși, care poartă slava divină; ei vor fi iubiți de Tatăl cu aceeași dragoste cu care Tatăl Îl iubește pe Fiul. Să-I aducem adorare Tatălui nostru!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.16-33 · Ioan 9.24-34

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IERTAREA – Fundația S.E.E.R. România

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine… şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt.” (Luca 6:35)


În cartea sa: „Beneath the Cross Of Jesus” (Sub crucea lui Isus – n.tr.), A. Leonard Griffith povestește despre un tânăr student coreean, bursier, care era liderul cercurilor creștine de la Universitatea din Pennsylvania. În seara zilei de 25 aprilie 1958, el a ieșit să ducă o scrisoare la poștă, pentru părinții săi. Pe când se întorcea, a fost întâmpinat de un grup de adolescenți cu geci de piele. Fără a-i adresa vreun cuvânt, l-au luat la bătaie și l-au lovit cu o bâtă, cu o țeavă de plumb, cu ghetele și cu pumnii – până l-au lăsat mort într-un șanț! Locuitorii Pennsylvaniei au cerut răzbunare, și avocatul districtului a anunțat la televizor că avea să ceară pedeapsa cu moartea. Apoi, a sosit următoarea scrisoare, semnată de părinții băiatului și de alte douăzeci de rude din Coreea: „Familia noastră s-a întrunit și am hotărât să solicităm aplicarea celui mai generos tratament posibil, conform legii guvernului vostru, acelora care au comis această faptă criminală. Drept dovadă a sincerei noastre speranțe, cuprinsă în această petiție, am hotărât să economisim bani pentru a crea un fond care să fie utilizat pentru îndrumarea religioasă, educațională, vocațională și socială a acestor adolescenți, după ce vor fi eliberați. Am îndrăznit să vă solicităm clemența cu un cuget schimbat de evanghelia Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre!”

Ei, ce ziceți? Această istorisire duce iertarea la un nivel nou, nu-i așa? Ea ne învață că atunci când iertăm, eliberăm scaunul victimei și ne așezăm pe scaunul învingătorului! Mă rog ca Domnul Isus să facă lucrul acesta posibil și pentru tine, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 27:1-18

Sosesc zorii unei zile fără pereche în istoria lumii şi a eternităţii. Primele raze ale dimineţii îi găsesc pe marii preoţi şi pe bătrâni plănuind executarea sentinţei pe care o pronunţaseră. Dar iată că vine cineva la ei; îl cunoşteau bine: era trădătorul cu ajutorul căruia şi-au atins scopul. Ce voia el? Iuda afirmă nevinovăţia Învăţătorului său, dă înapoi banii şi îşi exprimă remuşcările.

„Te priveşte”, răspund ceilalţi (v. 4) fără pic de milă. Atunci nenorocitul merge să se spânzure, pierzându-şi odată cu viaţa şi sufletul, ca să nu mai pomenim de banii pentru care Îl vânduse. Cât despre preoţi, care fuseseră fără scrupule când să plătească pentru sângele nevinovat, se tem când este vorba să pună preţul sângelui în vistieria Templului.

Isus a fost dus înaintea lui Pilat, guvernatorul. I-ar fi fost uşor să găsească la acest magistrat roman un sprijin împotriva urii poporului Său (iudeu). El însă tace, cu excepţia momentului când Îşi recunoaşte titlul de împărat al iudeilor. „O oaie mută înaintea celor ce o tund… n-a deschis gura” (Isaia 53.7; comp. cu v. 12 şi 14 şi cu 26.63).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: