31 August 2021
DOMNUL ESTE APROAPE
Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”. Și el a zis: „Iată-mă”.
Exod 3.4
Chemările duble din Scriptură (4) – Moise
Cei patruzeci de ani petrecuți ca fiu al fiicei lui faraon l-au făcut pe Moise să creadă că este cineva. El se gândea că era evident faptul că Dumnezeu avea să-l folosească pentru a-l elibera pe Israel din Egipt (Fapte 7.25). Însă atunci când a încercat să-i împace pe doi dintre frații lui care se certau, cel care îl nedreptățea pe aproapele său l-a disprețuit și i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Te gândești să mă ucizi și pe mine cum l-ai ucis pe egiptean?” (Exod 2.14). Disprețul și lepădarea conținute în aceste cuvinte au fost foarte amare pentru Moise și el și-a pierdut încrederea. Era însă ceva de la Hristos în acest om blând, iar Dumnezeu urma să-l folosească pentru binecuvântarea poporului Său.
Cei patruzeci de ani petrecuți în pustie, păscând oile socrului său, Ietro, l-au învățat pe Moise că nu era nimic în sine însuși și l-au pregătit pentru păstorirea turmei lui Dumnezeu (Exod 3.1). Dumnezeu a văzut în interesul pe care Moise l-a arătat față de rugul care ardea și nu se mistuia faptul că îl putea folosi pentru a îngriji de poporul Său, potrivit cu sfințenia Sa.
Cei patruzeci de ani petrecuți în fruntea poporului, în pustie, l-au învățat pe Moise că Dumnezeu este totul. El a început să învețe acest lucru atunci când Dumnezeu i-a rostit numele de două ori și a zis: „Nu te apropia aici. Scoate-ți sandalele din picioare, pentru că locul pe care stai este pământ sfânt”. Moise și-a ascuns fața, însă, mai târziu, s-a putut spune că Domnul îi vorbea față către față, așa cum un om vorbește cu prietenul său (Exod 33.11). În felul acesta, el a mijlocit de multe ori la Dumnezeu pentru popor. Epistola către Evrei ne spune că el „a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu” (Evrei 3.5). În această privință, el a fost o imagine a Domnului Isus, care niciodată nu eșuează (Fapte 7.37), precum și un exemplu pentru noi.
S. Attwood
Și Elisei a trimis un sol la el, spunând: Du-te și scaldă-te de șapte ori în Iordan; și carnea ți se va face sănătoasă și vei fi curat.
2 Împărați 5.10
Naaman
Naaman era un om bogat, avea o poziție înaltă și era bine văzut. Dar era lepros. Boala de care suferea îl împiedica să se bucure de bogăția și de onoarea sa. El avea de gând să-și cumpere vindecarea cu bani și cu obiecte de valoare.
Lepra mănâncă fără întrerupere trupul și îl desfigurează, până ce moartea pune capăt vieții. De aceea, această boală cumplită este un tablou al păcatului. Fiecare om este născut în păcat. La început, păcatul se arată ca niște pete mici, care se măresc continuu, iar până la urmă, „din tălpile picioarelor până la cap, nimic nu-i sănătos” (Isaia 1.6). Vi se potrivește acest tablou? Atunci este timpul să vă scăldați de șapte ori în Iordan. Această acțiune este necesară chiar dacă nu sunteți atât de atacat de păcat. Și petele mici de păcat au nevoie de curățire. Valurile Iordanului sunt un simbol al morții Domnului Isus. Dumnezeu a executat sentința la moarte cu privire la păcat asupra Domnului Isus. De fapt, această sentință trebuia să cadă asupra noastră. Dar Dumnezeu L-a pedepsit pe Domnul Isus în locul nostru.
Să ne recunoaștem păcatele cu amară durere și să le aducem la Cel care a coborât în moarte pentru a ne aduce eliberarea! Naaman n-a văzut nimic nici la a cincea și nici la a șasea scufundare în Iordan. Dar a crezut și a fost vindecat. Chiar dacă nu veți simți imediat că ați devenit un alt om, credeți în El. Simțurile nu vă salvează, ci numai credința dă siguranță. Averea lui Naaman nu a folosit la nimic. Vindecat, el a putut să plece apoi acasă în pace. Primiți și dumneavoastră, fără plată, vindecarea!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.20-34 · Ioan 10.1-6
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LAUDĂ-L PE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)
Psalmistul David a declarat: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:1, 3). Să observăm trei lucruri din aceste versete:
1) Lauda vine dintr-un act al voinței: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Nu este un impuls; este o decizie pe care o iei indiferent de sentimente. Cuvântul „aleluia” este derivat din expresia ebraică „laudă lui Iahweh”! Este o manifestare a închinării, dar este în același timp și o poruncă de a începe să-L lauzi pe Domnul.
2) Lauda îți pune emoțiile în mișcare: „Să mi se laude sufletul (emoțiile) în Domnul!” (Psalmul 34:2). Mai întâi, David L-a lăudat pe Domnul pentru că a primit această poruncă. În al doilea rând, L-a lăudat pentru că a dorit s-o facă. Și aceasta este ordinea corectă a lucrurilor. Dacă vrei să-ți schimbi sentimentele, schimbă-ți centrul de interes. Lauda Domnului îți dă o perspectivă nouă!… De aceea David cânta: „Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osândit.” (Psalmul 34:22).
3) Lauda este molipsitoare: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:3) Lauda este contagioasă; ea schimbă atmosfera din jurul tău. Când te strângi laolaltă cu oameni ai laudei, faptul că faceți același lucru împreună îți aduce desfătare și te simți ridicat pe-un tărâm și nivel al bucuriei pe care nu le-ai cunoscut niciodată! Lauda are multe forme de manifestare. Psalmul 150 scoate în evidență câteva moduri de a-L lăuda pe Dumnezeu; astfel, poți vorbi, poți striga, poți cânta, poți bate din palme sau îți poți ridica mâinile… Poți cânta la instrumente, poți sta în picioare, poți îngenunchea sau poți „sări” în cinstea Lui. Ideea este una singură – laudă-L pe Dumnezeu! Este cuvântul de ordine pentru fiecare zi!
de Jean Koechlin
Matei 27:32-49
Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-I poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui„, scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte Împăratul. Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine Însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?)
Ei Îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9). Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu Îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar „inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre”.
Mana Zilnica 