25 August 2021
Dar un samaritean care călătorea a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Și s-a apropiat și i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; și, punându-l pe animalul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.
Luca 10.33,34
Rănit, dezbrăcat și lăsat aproape mort de către tâlhari, acest om reprezintă o imagine a fiecăruia dintre noi. Puterea lui Satan ne-a adus într-o stare mai jalnică decât ne-am putea închipui, iar ajutorul nu-l putem găsi în noi înșine, la fel cum acest sărman om nu se putea ajuta pe sine. Avea o nevoie disperată de ajutor, la fel ca și noi. În această parabolă vedem că preotul a trecut pe lângă el, căci ce pot face ritualurile pentru un om aflat într-o asemenea stare? Nici levitul n-a putut face nimic, fiindcă el era un slujitor, un lucrător, și nimeni nu poate ajunge în cer prin propriile sale lucrări (fapte).
Dar iată că vine un samaritean, unul dintre aceia disprețuiți de către iudei și considerat inferior. A venit acolo unde omul se afla și l-a cuprins mila față de el. Avem aici o frumoasă imagine a îndurării Domnului Isus. Deși El nu a fost samaritean, a fost tratat așa de către iudei, care L-au numit astfel în batjocură.
Samariteanul a turnat untdelemn și vin peste rănile celui căzut între tâlhari. Hristos este cu siguranță cel mai calificat să ne lege rănile provocate de păcat. Untdelemnul vorbește despre Duhul lui Dumnezeu dăruit nouă prin har pur. Vinul vorbește despre sângele lui Hristos, care ne curățește de orice păcat și care aduce bucuria în locul nenorocirii, fiindcă vinul vorbește de asemenea despre bucurie. Faptul că samariteanul l-a așezat pe animalul său arată că Hristos ne așază în propriul Său loc, adică suntem văzuți de Dumnezeu ca fiind „în Hristos”. Hanul la care a fost dus este o imagine a Adunării, locuința lui Dumnezeu pe pământ. Hangiul este o imagine a Duhului lui Dumnezeu, care are rolul de conducător în Adunare, iar Domnul ne încredințează în grija Lui până când va veni din nou, așa cum a promis. Vedem deci că El S-a îngrijit în mod minunat de orice nevoie a noastră.
L. M. Grant
Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
Psalmul 34.8
Nu avem nevoie de nimic!
Ioan intră pe poarta curții și sună la ușa de la intrare. Atunci o femeie îi deschide. „Nu avem nevoie de nimic!”, îi spune ea când vede pliantele în mâna lui. „Nu aveți nevoie de nimic? Atunci sunteți oameni fericiți!”, răspunde el.
„De unde știți dumneavoastră că suntem fericiți?”, întreabă femeia. „Din răspunsul dumneavoastră. Mi-ați spus că nu aveți nevoie de nimic.”
„Atunci ați înțeles greșit. Am avea nevoie de câte ceva.”
„Acum lucrurile stau altfel. Eu vă pot arăta cum puteți ajunge fericită pentru această viață și pentru veșnicie.”
Femeia devine curioasă. Oare să fie adevărat? Există vreo cale spre fericire? „Cine vrea să cunoască adevărata fericire trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu”, continuă Ioan. „El este Dumnezeul dătător de fericire și El singur poate oferi fericirea. Ce credeți? Cui dă El fericirea? Bogaților ori săracilor? Înțelepților ori neștiutorilor? El nu dă unuia mai mult decât celuilalt. El o oferă tuturor și o dă fiecăruia care o primește prin credință: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3.16).”
După un timp, Ioan a trecut din nou prin acea zonă și a întâlnit o femeie fericită. Ea Îl cunoscuse pe Mântuitorul.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.1-13 · Ioan 8.31-47
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România
„…Fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)
În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău), William Kilpatrick identifică – între miturile privind creșterea copiilor pe care părinții le cred în mod eronat – și pe următoarele două:
1) Mitul că toate principiile morale sunt de natură psihologică. Din acest punct de vedere, problemele de comportament sunt văzute ca probleme legate de stima de sine sau de nevoi psihologice nesatisfăcute. Ideea că problemele de comportament pot fi rezultatul „voinței” copiilor, nu pare să fie luată în calcul de expertul în creșterea copilului, fiind considerată „de modă veche”. Dacă ne uităm la indexul unei cărți tipice de creștere a copiilor, vom găsi o mulțime de pagini dedicate „stimei de sine”, dar este puțin probabil să găsim prea des cuvântul „caracter”.
2) Mitul potrivit căruia părinții nu au dreptul să le insufle copiilor propriile lor valori. Din nou, dogma standard susține faptul că pruncii trebuie să-și creeze propriile lor valori. Copiii au însă șanse foarte mici să facă acest lucru, deoarece restul culturii nu are nicio reținere să-și impună valorile asupra lor. Oare este corect să le ceri părinților să rămână neutri, în vreme ce toți ceilalți (de la scenariști la animatori și de la agenți de publicitate la educatori sexuali) insistă să-și impună valorile lor?
Când vine vorba de creșterea copiilor, iată ce a spus Dumnezeu poporului Său: „Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9). Părinților, când vine vorba de a insufla valori spirituale copiilor voștri, întrebați-vă insistent și responsabil: dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Așadar, fă-le cunoscut copiilor tăi valorile lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Matei 26:17-30
Ne putem oare imagina care au fost sentimentele Domnului în timp ce mânca acest Paşte cu ucenicii Săi…? Paştele acela era un simbol a ceea ce avea să fie El Însuşi în realitate. Încă câteva momente şi Mielul Sfânt de Paşte va fi sacrificat (1 Corinteni 5.7). Dar mai înainte El trebuia să le dea ucenicilor o dovadă deosebită a dragostei Sale. În fiecare an de la măreaţa noapte a exodului, Paştele prefigura o lucrare ce avea să fie înfăptuită (în viitor). Din acea zi, cina îi aminteşte celui credincios, în prima zi a fiecărei săptămâni, că lucrarea este împlinită. Ori de câte ori o celebrăm, noi „vestim moartea Domnului, până vine El” (1 Corinteni 11.26).
După ce le-a împărţit pâinea, Isus le-a dat alor Săi paharul, spunându-le: „Beţi toţi din el” (v. 27). Dorea ca fiecare dintre ei să participe cu El la această masă a dragostei (afară de Iuda care ieşise – Ioan 13.30). Sunt ei demni de aceasta? Petru avea să se lepede de El, iar toţi ceilalţi să-L părăsească şi să fugă. Cu toate acestea, Isus le spune cum le vorbeşte şi celor răscumpăraţi ai Săi: „Beţi toţi”. Apoi le explică valoarea inestimabilă a sângelui Său care va fi vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. Iubit cititor, te numeri tu printre aceşti „mulţi”? Dacă da, cum vei răspunde la dorinţa pe care Şi-a exprimato Domnul Isus? (comp. cu Psalmul 116.12-14).
Mana Zilnica 