16 August 2021
Și a pus pe leviți în casa Domnului … după porunca lui David … În clipa când a început arderea-de-tot, a început cântarea Domnului … Și toată adunarea s-a închinat, și cântăreții au cântat, și trâmbițașii au sunat … Și împăratul Ezechia și căpeteniile au poruncit leviților să-L laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale lui Asaf, văzătorul. Și au cântat laude cu bucurie și și-au plecat capetele și s-au închinat.
2 Cronici 29.25-30
Leviții (24) – Cântând laude cu bucurie
Zorii unei noi zile se arătau în Iuda. Nelegiuitul împărat Ahaz murise și fiul său evlavios, Ezechia, se așezase pe tronul împărăției. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să deschidă ușile templului și să le repare, după care le-a cerut preoților și leviților să se sfințească și să curețe casa Domnului. Ei au împlinit porunca împăratului în șaisprezece zile. La sfârșitul acestei perioade au adus jertfe pentru păcat, arderi-de-tot și jertfe de pace, iar aceasta nu numai pentru Iuda, ci și pentru tot Israelul.
Ce bucurie a umplut inimile lor atunci când s-au închinat în sfințenie! În contrast cu închinarea în duh și în adevăr, despre care Domnul vorbește în Ioan 4, închinarea lui Israel, instituită de Dumnezeu prin oameni ca Moise, ca David și ca alți profeți era o închinare care apela la simțurile omului: un templu magnific, jertfe de animale, preoți cu haine strălucitoare, instrumente muzicale, tămâie etc.
„În clipa când a început arderea-de-tot, a început cântarea Domnului.” Arderea-de-tot Îl reprezintă pe Hristos în devotamentul Său sfânt pentru Dumnezeu. Cât de potrivit este deci pentru cei credincioși de astăzi să-și înalțe glasurile în cântări de laudă și de închinare, atunci când se preocupă cu Domnul și cu ceea ce El a împlinit pentru ei! Leviților li s-a poruncit să cânte laude Domnului, iar ei au făcut acest lucru cu bucurie, plecându-și capetele și închinându-se. Au putut să-și facă slujba cu toată abnegația, ajutându-i pe preoți, fiindcă fuseseră sârguincioși în a se sfinți pentru Domnul. Ce exemplu pentru noi, care avem cu atât mai multe motive să ne închinăm!
E. P. Vedder, Jr.
Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
Galateni 2.20
Fetița care a supraviețuit accidentului aviatic
Pe 16 august 1967 a avut loc un accident aviatic. Era zborul 225 al Companiei Northwest Airlines. Catastrofa s-a produs la câteva secunde după decolare. Avionul s-a prăbușit pe șoseaua de lângă aeroport, producând 156 de victime: toți pasagerii, echipajul avionului și încă doi oameni de la sol. Când echipele de intervenție au degajat locul, printre bucățile navei au găsit o fetiță de patru ani, cu numele Cecilia Chican, care era încă în viață. Dezlegarea enigmei a durat trei zile, până când Cecilia și-a revenit din comă și a putut să povestească ce se întâmplase. În timp ce avionul era în picaj, Paula, mama ei, și-a desfăcut centura, a îngenuncheat lângă ea, a cuprins-o în brațe și nu i-a mai dat drumul. Mama murise, dar fetița trăia.
Iată o întâmplare care are mult de vorbit inimilor noastre! Admirăm cu toții dragostea acelei mame față de fetița ei. Dar am vrea să admirăm mult mai mult dragostea Mântuitorului față de o lume aflată în picaj spre moartea veșnică. La cruce a fost rezolvată pe deplin întreaga problemă a salvării noastre veșnice. Pentru ca noi să trăim veșnic, Mântuitorul a trebuit să poarte păcatele tuturor celor care se încred în El. Prin moartea de pe cruce a Mântuitorului se oferă o șansă unică pentru salvarea fiecăruia care o acceptă. Vor folosi oare toți oamenii această unică șansă cu urmări veșnice?
Dragostea Mântuitorului a fost atât de mare, încât a acceptat să moară pentru noi, oamenii, și astfel să ne scape de pierzare. Moartea Sa pe cruce pentru noi ne oferă viața nouă pe care o putem trăi „în credința în Fiul lui Dumnezeu”.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.1-11 · Ioan 6.47-59
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA MOISE (4) – Fundația S.E.E.R. România
„Prin credinţă… a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:27)
În al patrulea (dar nu în ultimul) rând, avem de învățat de la Moise să perseverăm, atunci când viața devine grea. Putem rezuma viața lui Moise în expresia: „a perseverat.” Este o realitate a vieții faptul că nu există câștig fără durere, nici avansare fără împotrivire, și nici progres fără probleme. Moise a înțeles că dificultățile vin în viața fiecărui om, și el a știut cum să le înfrunte și să meargă mai departe. Și noi trebuie să învățăm să facem la fel. Ca urmași ai lui Hristos, noi nu trebuie să lăsăm problemele să ne învingă; în schimb, ar trebui să le folosim astfel încât să ne apropie de Dumnezeu. Cineva a spus că nu ar trebui să lăsăm problemele să ne îngenuncheze… cu excepția rugăciunii – doar atunci putem să îngenunchem!
Dumnezeu îngăduie anumite situații în viața noastră, ca să creștem. Și fără perseverență nu vom ajunge prea departe. Să reținem cuvintele „Prin credință… a rămas neclintit…” Credință – în ce? Credință – în cine? Credință în Dumnezeu! Nu vorbim aici despre vreo tehnică omenească de autoajutorare ce face apel la firea pământească. Nu, vorbim despre faptul că atunci când Dumnezeu ne cheamă să facem un lucru, El ne echipează și ne dă putere. El merge înaintea noastră și ne oferă tot ce ne trebuie. Când spunem DA planului Său pentru viața noastră, ne putem baza pe această promisiune: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28).
Să recapitulăm ca să reținem: pentru a urma exemplul lui Moise, trebuie:
1) să știm cine suntem;
2) să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră;
3) să ne stabilim prioritățile; și
4) să perseverăm atunci când viața devine dificilă.
Dacă vom respecta aceste adevăruri biblice, vom avea o viață cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu.
de Jean Koechlin
Matei 23:1-22
Isus, Cel care a dejucat toate atacurile conducătorilor religioşi, acum îi pune în gardă pe ucenici şi pe cei din mulţime cu privire la aceştia. Ceea ce ei spuneau era, în general, foarte bine, dar, din nefericire, făceau cu totul altceva (vezi 21.30). Noi, cei care am învăţat probabil atâtea adevăruri biblice şi care ştim în anumite situaţii să le amintim chiar şi altora, suntem noi siguri că le punem în practică? (Ioan 13.17; Romani 2.21).
Câtă deosebire între aceşti conducători religioşi şi Domnul Hristos, singurul conducător autentic (v. 8,10)!
Ei recomandau legea / El o împlinea (5.17 notă: revela plinătatea lui Dumnezeu prefigurată în lege).
Ei puneau asupra altora „poveri grele şi greu de purtat” (v. 4) / El îi chema pe cei „trudiţi şi împovăraţi” pentru a le da odihnă (11.28).
Ei îşi alegeau primele locuri (v. 6) / El, de la iesle până la cruce, a ocupat constant cel din urmă loc. El a fost slujitor înainte de a fi conducător (v. 11). Nimeni nu va fi înălţat mai sus, pentru că nimeni nu sa smerit mai adânc. De partea lor însă, aceşti cărturari şi farisei care căutaseră propria lor glorie vor merge spre ruina şi pierzarea lor. În locul „fericirilor„ de la începutul slujbei Sale, Domnul trebuie să pronunţe acum de şapte ori îngrozitorul „vai„
împotriva acestor oameni atât de responsabili.
Mana Zilnica 