15 August 2021
Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de Mare Preot care S-a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri.
Evrei 8.1
Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (12)
Să privim la faptul că „avem un astfel de Mare Preot”. Această expresie se află în Evrei 7.26 și este repetată în versetul citat mai sus. Explicând simbolurile din Vechiul Testament, cartea Evrei ne arată că există deopotrivă asemănări și contraste cu realitățile din Noul Testament. La fel stau lucrurile cu preoția Domnului nostru.
1. În timp ce preoția lui Aaron și a fiilor săi era în mod continuu întreruptă de moarte, Marele nostru Preot a murit o dată, iar acum trăiește în puterea unei vieți nepieritoare. Prin urmare, preoția Lui este neschimbătoare sau netransferabilă. Nu va exista niciun moment în care El să nu fie la dispoziția noastră, pentru orice nevoie (Evrei 7.16,23,24).
2. Fiindcă preoția Domnului nu se sfârșește prin moarte, El poate să ne poarte de-a lungul întregului drum prin pustie. Aaron a murit în pustie și nu a putut, ca mare preot, să-i ducă pe israeliți în țară. Marele nostru Preot însă poate să-i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El. De ce? Fiindcă El trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei. Mijlocirea Sa pentru noi este continuă, de-a lungul tuturor împrejurărilor schimbătoare, și nu se va întrerupe niciodată, câtă vreme ne aflăm în această lume. El ne va purta continuu până vom ajunge în cer.
3. Caracterul Marelui nostru Preot este absolut unic. Aaron și fiii săi au fost oameni păcătoși, care aveau nevoie să aducă jertfe pentru păcat și pentru ei înșiși, nu numai pentru popor (Evrei 7.26,27). Hristos însă este sfânt, fără răutate și fără pată. El a trebuit să aducă jertfă doar pentru popor, lucru pe care l-a făcut atunci când S-a jertfit pe Sine.
Să ne bucurăm că avem un astfel de Mare Preot – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu (Evrei 4.15)!
K. Quartell
Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.
Ioan 17.17-19
Gânduri cu privire la Ioan 17
Ca Om pe pământ, Fiul lui Dumnezeu S-a rugat Tatălui Său. Cererile Lui Se refereau în mod deosebit la viața ucenicilor Săi pe care îi lăsa aici, în această lume. El Se ruga ca ei să fie păziți de rău. Mai mult decât atât, El Îi cerea Tatălui ceresc să-i sfințească prin adevărul Său. Cuvântul Tatălui îi separase de lume, de vechile obiceiuri și de ritualurile din iudaism.
Legea lui Moise nu putea să facă această sfințire. Aceia cărora Fiul lui Dumnezeu le-a dat viața veșnică aveau nevoie de o directivă mult mai cuprinzătoare pentru viața lor. Ei posedau adevărul în Cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu. Dumnezeu comunicase poporului Său pământesc părți din adevăr, dar niciodată Adevărul – până a venit Isus care este Adevărul. Odată cu El s-a descoperit cine este Dumnezeu, cine este omul, diavolul, păcatul, de fapt cum sunt într-adevăr toate lucrurile. Astfel, adevărul ne poate scăpa de autoamăgirea acestei lumi.
Această sfințire pentru Dumnezeu se referea la slujba ucenicilor, adică să fie destoinici în îndeplinirea misiunii lor. Așa cum Fiul lui Dumnezeu a fost trimis în lume și L-a descoperit pe Tatăl, tot așa ucenicii erau trimiși acum în lume pentru a-L face cunoscut pe Domnul și Învățătorul lor.
Pentru sfințirea lor mai era necesar ceva: Domnul Însuși trebuia să Se sfințească, adică să intre în slava cerului, pentru ca inima noastră să nu se piardă în această lume, ci să fie la „comoara” ei din cer, adică la Hristos.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.38-51 · Ioan 6.36-46
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA MOISE (3) – Fundația S.E.E.R. România
„El… avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11:26)
Ce mai putem învăța de la Moise, ca să reușim?
În al treilea rând: să-ți stabilești prioritățile.
Omul acesta a socotit „ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” În acea vreme, o mare parte din bogăția lumii era depozitată în Egipt. Așa că Moise avea deja ceea ce majoritatea oamenilor încearcă să obțină toată viața lor: popularitate, posesiuni, plăceri… Cu toate acestea, Dumnezeu i-a cerut să facă ceva mai important – și el a ascultat! Era o chestiune de priorități. Moise s-ar fi putut gândi cu ușurință: „Situația sclavilor este proastă, așa că voi rămâne în sistem și voi lucra pentru reformă.”
Majoritatea dintre noi ne dorim să fim iubiți de ceilalți, dar există o mare problemă cu popularitatea: nu durează. Poți fi cel mai popular nume din campusul universitar pentru o vreme, dar când te întorci la câțiva ani după absolvire, vei descoperi probabil că nimeni nu mai crede că ești așa de special.
Pe lângă popularitate, există plăcerea. Este plăcerea ceva greșit? Nu, câtă vreme nu te conduce spre păcat!
O altă prioritate a multora este averea. Și nu este nimic în neregulă cu succesul material. Unii dintre cei mai importanți oameni din Biblie erau extrem de bogați, inclusiv Avraam și Solomon. Dar Domnul Isus a spus foarte clar: „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15). În cele din urmă, bogăția nu aduce fericire. Întreabă-i pe cei care au mulți bani: „De câți bani ar fi nevoie ca să fii fericit?” Răspuns: „Doar de câțiva… în plus!” Banii trebuie folosiți – nu iubiți!
Dumnezeu vrea ca noi să folosim lucrurile și să iubim oamenii. Doar că noi iubim lucrurile, așa că vom ajunge să folosim oamenii.
Moise avea prioritățile corect stabilite; el nu a prețuit lucrurile materiale pentru că exista ceva mult mai important în viața lui, și anume: voia lui Dumnezeu! Gândește-te și învață asta de la Moise!
de Jean Koechlin
Matei 22:23-46
Este rândul altor împotrivitori, a saducheilor, să vină la Domnul cu o întrebare inutilă. Aceştia se gândesc să demonstreze prin relatarea lor absurditatea învierii. Înainte de a le da dovezi prin Scripturi cu privire la înviere, Isus Se adresează conştiinţei acestor oameni şi le arată că ei vorbesc fără să cunoască Cuvântul, pe baza nesigură (şi întotdeauna falsă) a propriilor lor gânduri. Aceasta este ceea ce fac astăzi multe persoane, în special cele aparţinând sectelor rătăcirii şi ale pierzării.
Învinşi pe terenul Scripturii, vrăjmaşii adevărului trec din nou la atac (v. 34-40). Ei primesc, drept răspuns, un rezumat perfect al întregii legi, … care-i condamnă fără drept de apel. La rândul Său, Isus le pune interlocutorilor Săi o întrebare care le închide gura. Respins, Cel care este în acelaşi timp şi Fiul şi Domnul lui David urmează să ocupe o poziţie glorioasă. Iar aceia care, în ciuda tuturor, voiau să rămână vrăjmaşi ai Săi îşi vor găsi şi ei locul care le este rezervat: … ca aşternut al picioarelor Lui (v. 44). Este întotdeauna impresionant să vedem persoane atât de hotărâte să-şi urmeze propria cale, încât refuză să se încline şi în faţa celor mai clare învăţături biblice (2 Timotei 3.8).
Mana Zilnica 