26 August 2021
Și Dumnezeu a vorbit lui Israel în viziuni de noapte și a zis: „Iacove! Iacove!”. Și el a spus: „Iată-mă!”.
Geneza 46.2
Chemările duble din Scriptură (3) – Iacov
Chemarea dublă a lui Avraam pe muntele Moria a marcat un moment de apogeu în viața sa (Geneza 22.11). Nu putem spune același lucru despre Iacov, aflat la Beer-Șeba, fiindcă el încă învăța și nu se afla pe deplin în linia voii lui Dumnezeu, ca bunicul său. El oferă jertfe, în loc să răspundă cu grabă invitației fiului său, Iosif: „Coboară la mine, nu întârzia” (Geneza 45.9). Probabil că ceea ce încă îl reținea era amintirea unei foamete din trecut, când Dumnezeu îl avertizase pe tatăl său, Isaac, să nu coboare în Egipt (Geneza 26.2,3).
Îmbucurător este că el a învățat să se sprijine pe Dumnezeu, și nu pe priceperea sa, așa cum obișnuise să facă în trecut. Dar, oricât de bine este să învățăm să nu ne încredem în noi înșine, a ne încrede în Dumnezeu pentru a face voia Lui este încă și mai bine. Vorbindu-i direct și rostindu-i de două ori numele, Dumnezeu îi îndreaptă atenția către Sine Însuși: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău; nu te teme să cobori în Egipt” (Geneza 46.3). Dumnezeu adaugă: „Eu voi coborî cu tine în Egipt și te voi sui din nou, negreșit; și Iosif își va pune mâna pe ochii tăi” (Geneza 46.4).
Aceasta era calea binecuvântării pentru Iacov: să-l vadă pe Iosif în gloria sa și să-i predea lui tot controlul asupra vieții sale (Geneza 45.13; 47.11,12). În ce ne privește, Pavel scrie că Dumnezeu „a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” – a lui Iosif al nostru (2 Corinteni 4.7).
În Geneza 46, Iacov este numit „Israel”, „prinț al lui Dumnezeu”, căci acest nume desemnează ceea ce el este prin har. Însă, când Dumnezeu l-a chemat, a folosit numele său natural, fiindcă El cunoștea slăbiciunea sa și era gata să-l ajute în această slăbiciune. El este Același și astăzi și dorește, în har, să umble împreună cu noi, așa cum a făcut în trecut cu Iacov, așa încât noi să ne bucurăm de toată binecuvântarea în Hristos, în ciuda greșelilor noastre din trecut.
S. Attwood
Ce! primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?
Iov 2.10
De ce permite Dumnezeu toate acestea?
Această întrebare se pune deseori când auzim despre războaie, terorism, cutremure, pârjoliri provocate de secetă, inundații și alte calamități. Dar îngăduiți-mi o întrebare: De ce gândim așa de „negativ” și nu punem întrebarea și din perspectiva pozitivă: de ce „permite” Dumnezeu atâtea lucruri bune? De exemplu: sănătate, familie menținută intactă, loc de muncă, frigider plin și atâtea altele. Este Dumnezeu obligat să ne dea toate acestea? Sau ni le dăruiește din bunătate?
Să ne închipuim viața într-o metropolă! Câtă minciună, câtă corupție, câtă destrăbălare, cât furt, câtă violență a trebuit să vadă Dumnezeu acolo în ultimele 24 de ore!
Și cum a reacționat Dumnezeu? A lăsat să cadă foc din cer? S-a închis ușa harului, a împăcării și a iertării? Nu! Locuitorii acelui oraș au trăit mai departe cu darurile lui Dumnezeu. Dar cine Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru acestea? Cine „risipește” măcar un gând pentru Dăruitorul tuturor darurilor bune?
Când se ivește însă o suferință în viața noastră, deodată vorbim despre Dumnezeu. Atunci apare întrebarea: De ce? La această întrebare deseori nu putem să răspundem. Și Iov a simțit spinul acestei întrebări. Dar el a primit cele bune cu mulțumire de la Dumnezeu, iar în suferință nu s-a lepădat de El și nici atunci când mult timp nu a mai primit niciun răspuns. Așadar, este important să avem o inimă deschisă pentru tot ceea ce ne-a dăruit bunătatea lui Dumnezeu. Cel mai mare dar este Fiul Său preaiubit, Isus Hristos, care a mers la moarte pentru oameni păcătoși. El este răspunsul la toate întrebările.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.14-25 · Ioan 8.48-59
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI FOST NĂSCUT DIN NOU? – Fundația S.E.E.R. România
„Trebuie să vă naşteţi din nou!” (Ioan 3:7)
Clericul anglican George Whitefield a fost la fel de responsabil pentru transformarea Angliei și pentru Marea Trezire din America, precum au fost și John și Charles Wesley. Într-o scrisoare adresată lui Benjamin Franklin, care se bucura de fiecare dată când îl auzea pe Whitefield vorbind, acesta din urmă scria: „Întrucât găsesc că ai devenit din ce în ce mai cunoscut în lumea bună, ți-aș recomanda ca obiect de studiu intens și fără idei preconcepute, misterul nașterii din nou. Este cel mai important studiu, și când l-ai aprofundat, el îți va oferi răspuns la toate durerile tale. Te îndemn, prietene, să-ți aduci aminte că Cel înaintea căruia amândoi ne vom înfățișa, a declarat în mod solemn că fără ea nu vom vedea cu niciun chip Împărăția Sa.” Aceasta a fost o recomandare foarte înțeleaptă adresată unui om care este cunoscut în istoria lumii ca fiind un om înțelept.
Domnul Isus a spus: „Trebuie să vă nașteți din nou”… și nu a existat vreodată cineva care să fi căutat nașterea din nou și să nu fi găsit-o! Până și căutarea noastră după Dumnezeu este orchestrată de Duhul lui Dumnezeu (vezi Ioan 6:44). Ai obosit, din cauza goliciunii și inutilității vieții tale? Te-ai săturat de haina mânjită a propriei tale neprihăniri? Ești dispus să te încrezi în altcineva, decât în tine însuți? Atunci, privește la crucea lui Hristos! Pune-ți încrederea în El și roagă-L să intre și să se nască în tine astăzi. Te poți naște o dată, și vei muri aproape sigur de două ori! Dar dacă te naști de două ori, vei muri o singură dată! Domnul Isus a zis (Ioan 3:36): „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa”.
de Jean Koechlin
Matei 26:31-46
Plin de încredere în sine însuşi, Petru se declară gata să moară împreună cu Domnul, dar, cum vom vedea, nu va merge prea departe.
Apoi Isus, după ce i-a îndemnat pe ucenici să vegheze şi să se roage împreună cu El, merge singur în grădina unde trebuia să dea dovada supremă a devotamentului Său în împlinirea voii Tatălui. Această voinţă, care n-a încetat să fie plăcerea Fiului, implică acum două lucruri grozave: El să fie părăsit de Dumnezeu, lucru nespus de trist pentru inima Preaiubitului Său, şi, de asemeni, să poarte povara păcatelor, suferind moartea ca plată pentru aceasta, lucru care-L tulbura profund pe Omul desăvârşit. Astfel, sufletul Îi este cuprins de tristeţe şi de nelinişte (v. 37). El realizează tot ceea ce reprezintă acest drum al crucii, de la care Satan încearcă să-L abată în acest ceas, angajându-şi pentru aceasta toate eforturile. Dar El primeşte paharul din mâna Tatălui Său: „Facă-se voia Ta!” (v. 42).
În harul Său, Dumnezeu ne-a permis să asistăm la această luptă a Mântuitorului din Ghetsimani şi să auzim rugăciunea Lui spontană şi dureroasă. Să ne păzească Domnul să avem, precum cei trei ucenici (care totuşi erau cei mai apropiaţi de El), inimi aţipite şi indiferente la suferinţa Lui! Gândind la această suferinţă, El să ne deschidă inimile, umplându-le de recunoştinţă şi de adorare!
Mana Zilnica 