10 August 2021
Dar acum, fără lege, s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, mărturisită de lege și de profeți.
Romani 3.21
Dreptatea lui Dumnezeu a fost descoperită fără lege. Legea era adaptată omului și relației sale cu Dumnezeu. Ea îi poruncea să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât orice, dar, cu toate acestea, El rămânea în întuneric, iar legea dovedea doar vina și starea iremediabilă a omului. Oricine avea o conștiință sinceră trebuia să recunoască faptul că singura dreptate pe care legea o putea da era, de fapt, alcătuită doar din zdrențe murdare. Dreptatea lui Dumnezeu stă în afara oricărei legi și, așa cum am văzut, s-a dovedit mai întâi în aceea că L-a încununat cu slavă și cu cinste pe Isus la dreapta măreției Sale. Cu siguranță că legea și profeții vechiului legământ au vorbit despre această dreptate, au mărturisit-o, dar numai atât.
Acum însă ea a fost descoperită, iar aceasta prin credința în Isus Hristos, Mântuitorul răstignit și înălțat. Legea nu știa nimic despre un înlocuitor și despre o siguranță pentru păcătosul vinovat, ci ea putea doar să arate, prin umbre și imagini, spre cele ce urmau să vină. „Dar acum” – Dumnezeu fie lăudat pentru aceste cuvinte! – dreptatea lui Dumnezeu a fost descoperită în Isus Hristos. Harul este mărturia intervenției și a lucrării lui Dumnezeu în Fiul Său preaiubit, pe care El nu L-a cruțat, ca să ne poată cruța pe noi. Crucea de pe Golgota vorbește nu numai despre dreptul lui Dumnezeu de a interveni în har acolo unde orice speranță era pierdută, ci și despre dreptatea Sa, care se manifestă în faptul că astăzi El îndreptățește pe oricine crede în Isus.
Pe de altă parte, prin credință, omul recunoaște mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său, recunoaște că este vinovat și păcătos, renunță la orice dreptate proprie și recunoaște că nu poate avea parte de dreptatea lui Dumnezeu decât prin lucrarea de ispășire a lui Hristos.
R. Brockhaus
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, stăpânire de sine …
Galateni 5.22,23
Cum reacționăm?
Dacă duceți o găleată cu apă și cineva, din neglijență, vă îmbrâncește, atunci apa se va vărsa.
În viața de zi cu zi se întâmplă ca unii oameni să se ciocnească de noi. Ce se revarsă atunci din inimile noastre? Exact ceea ce este în ele! Dacă avem o dispoziție proastă sau suntem nervoși, atunci de pe buzele noastre nu vor veni cuvinte prietenoase. Dacă avem o atitudine egoistă, atunci vom reacționa imediat și ne vom simți jigniți chiar și într-o confruntare obișnuită. Ce trist dacă găleata, adică noi înșine, nu conține nimic bun! „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, fapte de adulter, desfrânări, ucideri, furturi, lăcomii, răutăți, înșelăciuni, fapte de rușine, ochi rău, hulă, orgoliu, nebunie. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și întinează pe om” (Marcu 7.21-23).
Apostolul Pavel ne îndeamnă în Efeseni 5.18: „Fiți plini de Duh”. Dacă facem loc Duhului Sfânt în noi, el se poate manifesta. Atunci, la o confruntare, se va vedea ceva din roada Duhului. În loc să reacționăm enervați și mânioși, vom primi puterea să ne stăpânim și poate vom reuși să dăm chiar un răspuns amabil.
Duhul Sfânt dorește să ne umple cu Domnul Isus care, în viața Sa pe pământ, a arătat în mod desăvârșit toate roadele Duhului: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, stăpânire de sine… Cu cât privim mai mult la El, cu atât vom deveni mai mult asemenea Lui în comportamentul nostru. Dacă inimile noastre sunt pline cu El, în viața noastră se va putea vedea ceva din El.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 5.15-32 · Ioan 5.19-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI GRIJĂ DE CINE ASCULȚI! – Fundația S.E.E.R. România
„…Domnul dă înţelepciune…” (Proverbele 2:6)
Ce lucruri îți spun persoanele din viața ta? Îți sporesc propriile îndoieli, sau îți întăresc credința? Doar pentru că oamenii îți spun ceva nu înseamnă că așa și trebuie să fie!
În 1492, oamenii aflați în preajma lui Cristofor Columb credeau că pământul este plat. „Experții” i-au analizat planurile de călătorie și au concluzionat că ideea lui este nebunească, imposibilă. Cu toate acestea, Columb nu a căzut la capătul pământului, așa cum au prevăzut ei – în schimb, a descoperit America!
Urmând același tipar, Thomas Edison a încercat să-l determine pe Henry Ford să-și abandoneze ideea inovatoare de-a produce un autoturism cu motor, deoarece el era convins că nu va funcționa niciodată! El i-a spus lui Ford: „Vino și lucrează cu mine și fă ceva ce merită!” Deși Edison era un mare inventator, se pare că era pozitiv numai cu privire la ceea ce putea el să facă, dar era sceptic față de ceea ce alții ar fi putut să facă. Așa că, data viitoare când te urci în mașină ca să mergi undeva, bucură-te că Ford nu a împărtășit perspectiva lui Edison despre mașini! Nu lăsa ca gândirea limitată a cuiva să te blocheze. Negativismul este contagios; tu trebuie să fii atent, dacă dorești să nu te molipsești!
Chiar dacă ești singura persoană optimistă din familia ta, păstrează-ți perspectiva optimistă în orice situație. Ceea ce noi numim „cunoaștere obișnuită” de multe ori este greșită! De ce? Deoarece: „Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” (Proverbele 2:6). Cei care ți-au spus „este imposibil de făcut”, L-au inclus oare pe Dumnezeu în ecuație?! Dacă nu, nu le da atenție. În loc să asculți de oameni care îți sporesc îndoielile, mai bine ascultă-i pe cei cărora Dumnezeu le-a dăruit înțelepciune, cunoaștere și pricepere!
de Jean Koechlin
Matei 20:17-34
Este o problemă intimă şi deosebit de solemnă, cu privire la care Domnul Isus caută înţelegerea ucenicilor Săi: este vorba de suferinţele şi de moartea care-L aşteptau la Ierusalim. Mama lui Iacov şi a lui Ioan alege însă tocmai acest moment pentru aI cere Domnului să-i satisfacă interesele: ea ar fi fost mândră să-şi vadă fiii ocupând locurile de cinste în Împărăţia lui Mesia; iar ceilalţi zece aleg tot acest moment pentru a-şi arăta indignarea. Nemulţumirea lor se născuse, probabil, nu din faptul că cererea acelei mame era egoistă şi inoportună, ci pentru că, în taină, fiecare avea ambiţia de a ocupa acel loc (Luca 22.24). Ce trist că, după tot ce le spusese Domnul şi după ce aşezase un copilaş în mijlocul lor, ei nu înţeleseseră şi nu reţinuseră nimic! Dar să nu-i judecăm! Cât de greu ne este şi nouă să ne însuşim lecţiile: aceleaşi lecţii! Cât de mult semănăm cu ei!
Atunci Învăţătorul, fără niciun reproş, cu o răbdare nesfârşită, Îşi reia învăţăturile, recurgând, de astă dată, la propriul Său exemplu, cel din v. 28, tema eternă a adorării celor răscumpăraţi.
Urmându-Şi calea care suia spre Ierusalim, Isus vindecă doi orbi la porţile Ierihonului. Subliniem la aceştia frumoasa stăruinţă a credinţei lor, iar la Domnul, compasiunea Sa fără margini.
Mana Zilnica 