11 August 2021
Când te vei apropia de o cetate ca să lupți împotriva ei, să-i oferi pace … Așa să faci tuturor cetăților care sunt foarte departe de tine, care nu sunt dintre cetățile acestor națiuni.
Deuteronom 20.10,15
Israel primise instrucțiuni clare cu privire la cetățile și la popoarele care erau în țară, care trebuiau cucerite și distruse în întregime – îi era interzis să facă legământ cu ele sau să le arate îndurare (Deuteronom 7.1,2; 20.16-18). Aici citim însă că, în ce privește cetățile care erau departe de ei, israeliții trebuiau să procedeze diferit. Mai întâi, Israel trebuia să le ofere pacea. Dacă această pace era acceptată, cetatea respectivă trebuia să plătească tribut; dacă pacea era respinsă, cetatea trebuia asediată și toți cei de parte bărbătească trebuiau uciși. Apoi cetatea era prădată.
În lupta noastră spirituală nu trebuie să existe niciun compromis cu vrăjmașul. Adevărul, nădejdea noastră, precum și „credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” trebuie apărate cu orice preț, iar compromisul în aceste chestiuni vitale, care constituie binecuvântările noastre spirituale în Hristos, aduce întotdeauna consecințe dureroase.
Există multe lucruri în viața noastră care nu sunt în mod direct legate de lupta noastră spirituală și de binecuvântările din locurile cerești, însă care pot constitui piedici sau amenințări pentru starea noastră spirituală. Acestea sunt cetățile aflate la depărtare de noi. Ele pot fi locul nostru de muncă, prieteniile și pasiunile noastre, sau lucruri precum telefonul, computerul, mașina sau casa – o mie de lucruri pot fi incluse aici. Dacă vreun astfel de lucru devine o amenințare sau o piedică în calea progresului meu spiritual, trebuie să lupt împotriva lui. Este pacea posibilă? Pot face ca un astfel de lucru să-mi slujească? Îl pot așeza sub controlul meu deplin, ca să nu-mi împiedice creșterea spirituală sau lucrarea la care Domnul m-a chemat? Eu sunt rob al Domnului și al nimănui altcuiva! Dacă supun lucrul respectiv, atunci îl pot folosi pentru lucrarea Domnului. Dacă nu, atunci trebuie să-l asediez, iar când Domnul îmi dă biruința, trebuie să „ucid” toată puterea lui asupra mea. Orice va mai rămâne din el, dacă nu constituie o amenințare pentru progresul meu spiritual, poate fi folosit în mod profitabil.
A. Leclerc
Scăparea celor drepți vine de la Domnul; El este tăria lor în timp de necaz.
Psalmul 37.39
Salvate în ultimul minut
Cinci prietene erau în vacanță la Marea Nordului. În timpul refluxului au căutat scoici în nisip, dar au uitat că timpul trece repede. Apa a venit, iar canalul de lângă mare, pe care îl traversaseră ele, s-a umplut cu apă. Astfel, calea spre țărm le era blocată.
În fața lor se afla insula Spiekeroog. Părea să fie foarte aproape și cele cinci au fugit într-acolo. Deodată s-au aflat în fața unui banc de nisip și au văzut doar apă de jur-împrejur. Doar atunci au telefonat după ajutor. Apa creștea și ele s-au prins deznădăjduite de o geamandură, ale cărei margini ascuțite le-a tăiat adânc pielea palmelor.
Când barca de salvare a pornit, bărbații de la bord au știut că aveau puțin timp la dispoziție. Temperatura apei era doar de 11°C, iar ca să le găsească pe fete, bărbații au fost nevoiți să caute mai întâi geamandura unde se aflau ele. Când le-au găsit, acestea stăteau în apă până la piept. Au fost salvate în ultimul minut!
La început, fetele au căutat scoici, apoi a venit apa, dar și mai apoi a fost prea târziu. Fără ajutor din exterior nu ar fi avut nicio șansă de scăpare.
Pe cărarea vieții noastre se adună greșeli, vinovății și păcate, care ne blochează calea înapoi la Dumnezeu. Avem nevoie de un Salvator din exterior. – Isus Hristos a murit ca Salvator pentru noi la cruce. Acum El este gata să primească pe oricine se îndreaptă spre El.
Îndreptați-vă spre El și veți fi salvați!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 6.1-18 · Ioan 5.31-47
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LASĂ JUDECATA ÎN SEAMA JUDECĂTORULUI (1) – Fundația S.E.E.R. România
„…Să nu judecaţi nimic înainte de vreme…” (1 Corinteni 4:5)
Tentația de a-i judeca pe alții este asemenea respirației – vine în mod natural. Și uneori cei mai înrăiți critici sunt creștinii care folosesc Scripturile drept armă, după bunul lor plac. Așadar, dacă tu ești cel judecat, încearcă să-ți amintești aceste patru lucruri:
1) Dă dovadă de smerenie! Dacă ești vinovat, recunoaște-o față de Dumnezeu, față de tine însuți și față de persoanele din jurul tău. Mărturisirea aduce sinceritate și creștere spirituală (vezi 1 Ioan 1:9).
2) Ia aminte la ce spune Scriptura! Satan a scos versetele biblice din context pentru a încerca să-L prindă pe Isus în capcană, însă Domnul Isus a știut tot contextul și nu a căzut în plasă (vezi Luca 4:1-13). Când Biblia este scoasă din context, adu-ți aminte că Dumnezeu nu te are pe tine ca țintă! Și când ești judecat, pe bună dreptate, de Cuvântul lui Dumnezeu, nu dispera; nu înseamnă că S-a supărat pe tine. El te iubește – la fel cum îți iubești și tu copiii, chiar și atunci când nu te ascultă și când folosești faptele lor drept „lecții de viață”, pentru a-i desăvârși. Biblia spune că: „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:6).
3) Nu te lăsa ispitit ca să te aperi. Oamenii cu spirit de judecată nu sunt interesați de fapte – ei vor ca să se simtă bine, făcându-te pe tine să te simți prost. Alege-ți luptele cu înțelepciune și nu-ți irosi timpul cu cele neimportante. Iată cum a răspuns apostolul Pavel la critici: „Prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată…” (1 Corinteni 4:3).
4) Nu te înrola ca voluntar în juriu. Dacă Dumnezeu nu te găsește vinovat, nu te judeca singur. Urmează exemplul lui Pavel: „…nici eu însumi nu mă mai judec pe mine” (1 Corinteni 4:3). Dacă ai greșit – recunoaște, mărturisește-ți vina, și prin harul lui Dumnezeu, corectează-te… apoi hotărăște-te să-ți trăiești viața eliberat de orice duh de condamnare!
de Jean Koechlin
Matei 21:1-17
În fiecare dintre primele trei evanghelii, trecerea prin Ierihon şi intrarea în Ierusalim marchează începutul ultimei părţi a călătoriei Mântuitorului nostru pe pământ. Împlinirea versetului din Zaharia 9.9 era pentru Israel încă o dovadă că Cel care venise să-l viziteze era chiar Mesia al său. Imposibil să-L confundăm cu vreun altul: „El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar…” (Zaharia 9.9)! De obicei, un rege se prezintă mândru şi impunător, intrând triumfător în capitala lui, călare pe un cal de luptă, în fruntea oştilor sale; un împărat umil şi blând este însă ceva străin de gândirea omenească.
Aceste trăsături ale harului şi ale blândeţii nu-L împiedică nicidecum pe Domnul să acţioneze cu cea mai mare severitate atunci când vede drepturile lui Dumnezeu călcate în picioare (v. 12…). La fel trebuie să fie şi trăsăturile celor care sunt ucenicii Săi: blândeţea care trebuie să-i caracterizeze să nu excludă nimic din cea mai mare fermitate a lor (1 Corinteni 15.58).
Prezenţa lui Isus în Templu are efecte diferite: în primul rând, o curăţire imediată, în acelaşi timp cu vindecarea prin har a infirmilor care vin la El; apoi lauda din partea copiilor, deopotrivă cu indignarea şi cu împotrivirea din partea vrăjmaşilor adevărului.
Mana Zilnica 