24 August 2021
Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit. Fie, Te rog, bunătatea Ta mângâierea mea, după Cuvântul Tău față de slujitorul Tău.
Psalmul 119.75,76
Dumnezeu face rana și Dumnezeu o vindecă; și în toată strâmtorarea noastră, El este strâmtorat (Isaia 63.9). El îngăduie necazurile pentru diferite motive. În cazul lui Iosif, ele au avut rolul de a-l pregăti pentru lucrarea pe care Dumnezeu avea să i-o dea s-o facă (Psalmul 105.17-21). Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor” (Geneza 50.20). Mai mult, ni se spune că „i-a mângâiat și le-a vorbit inimii” (versetul 21). Acesta este un exemplu practic cu privire la ceea ce a fost scris pentru noi: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.3,4). Iosif experimentase mângâierea lui Dumnezeu și, la rândul lui, i-a mângâiat pe frații săi.
În cazul lui Pavel, necazul său, țepușul din carne, a fost pentru a-l feri de mândrie, din pricina descoperirilor pe care le primise de la Domnul. Se pare că suferințele psalmistului erau de natură corectivă, fiindcă el spune: „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (Psalmul 119.67). Răspunsul său la aceste suferințe este însă demn de imitat. În primul rând, el Îl îndreptățește pe Dumnezeu: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte”. În al doilea rând, înțelege că suferința sa venea de la El: „Din credincioșie Tu m-ai smerit”. În al treilea rând, mărturisește că Dumnezeu făcuse acest lucru „din credincioșie”. În cele din urmă, el cere nu ca Dumnezeu să-i înlăture suferința, ci ca bunătatea Sa plină de îndurare să-l mângâie. Fie ca și noi să avem aceeași încredere în Dumnezeul nostru cel plin de credincioșie și să experimentăm astfel bunătatea și mângâierea Sa în toate necazurile noastre!
R. A. Barnett
Isus a zis: Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?
Luca 17.17
Curățirea de lepră
Într-un sat aflat la granița dintre Samaria și Galileea trăiau zece oameni sărmani. Ei erau leproși, bolnavi incurabili, alungați din societate! Pentru ei nu mai exista niciun viitor și nicio îngrijire medicală.
Dar deodată au observat că se apropia cineva. Cine să fie? Nu cumva Acela despre care se vorbea în toată zona, Cel care spusese despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu? – Da, într-adevăr, El era! Cei zece bărbați au văzut o rază de speranță și s-au ridicat. Nu vindecase El pe atâția? Leproșii au început să dea din mâini, să alerge și să strige: „Isuse, fie-Ți milă de noi!”. Și, într-adevăr, El le-a răspuns și i-a trimis la preoți. Ei au pornit la drum, dar deodată au observat că sunt vindecați. S-au oprit și s-au uitat la trupurile lor. Au căutat, au căutat, dar… nu mai era nimic de găsit! Cât de bucuroși au fost!
Unul dintre ei a căzut pe gânduri. Atunci a alergat înapoi la Isus, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a mulțumit. Nu I-a putut plăti; doar I-a putut spune: „Mulțumesc”. Și aceasta l-a făcut fericit. Despre ceilalți nouă nu citim că s-au întors să-I mulțumească Domnului Isus pentru vindecare. Voiau poate să recupereze ce au pierdut, să se bucure, să uite…?
Lepra este o imagine a păcatului care se lipește de orice om și îl face necurat. Așa cum odinioară pentru un lepros nu mai era nicio șansă de vindecare, tot așa și omul păcătos este pierdut, fără speranță. Noi primim vindecare, curățire și iertarea păcatelor numai când Îl întâlnim personal pe Domnul Isus Hristos.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.14-29 · Ioan 8.21-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România
„…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)
În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred:
1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor!
2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege.
3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie.
Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!
de Jean Koechlin
Matei 26:1-16
Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi„ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul„ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.
Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).
Mana Zilnica 