2 August 2021
Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi spune cele cerești? Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.
Ioan 3.12,13
În prima parte a capitolului, Domnul vorbise despre lucruri pământești – despre Împărăția lui Dumnezeu și despre necesitatea nașterii din nou pentru ca cineva să poată vedea Împărăția și să poată intra în ea. Acum Domnul începe să vorbească despre lucrurile cerești și despre viața eternă, precum și despre necesitatea împlinirii lucrării de la cruce. Dacă omul nu voia să creadă atunci când Hristos vorbea despre lucruri pământești, cu mult mai puțin va fi el capabil să creadă în lucrurile cerești.
Prin urmare, dacă nașterea din nou este necesară pentru a vedea lucrurile pământești, este nevoie de mult mai mult decât atât pentru ca cineva să înțeleagă lucrurile cerești. Ioan Botezătorul și profeții din vechime vorbiseră despre lucrurile pământești, însă niciun om nu fusese în cer pentru a vorbi despre lucrurile care sunt acolo. Însă, dacă niciun om nu era capabil să se urce la cer pentru a aduce vești despre lucrurile cerești, exista Unul care, în har, coborâse din cer – Fiul Omului, care este în cer.
Aceasta este o expresie cu semnificație foarte adâncă. Ea ne arată că, deși Domnul este Om cu adevărat, totuși El aparține cerului și este ceresc în caracter. Noi punem „omul” în legătură cu „pământul”, însă în Fiul Omului vedem un Om în legătură cu cerul. El este Obiectul plăcerii cerului, Centrul laudei cerești. El putea vizita pământul, însă locuința Lui era în cer. Deși umbla pe pământ, El trăia în cer în toate zilele călătoriei Sale aici. Expresia „lucruri cerești” mai apare doar în alte două pasaje – Evrei 8.5 și 9.23. Ea face referire la creștinism.
H. Smith
Prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute … Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El.
Coloseni 1.16
Bionică: Să învățăm din ideile lui Dumnezeu (1) – Floarea de lotus
Termenul bionică, obținut prin compunere din cuvintele biologie și tehnică, descrie implementarea creativă a ideilor din biologie în tehnică.
Deși floarea de lotus din India crește în ape mâloase, murdăria care ajunge pe frunze nu se lipește de acestea și poate fi spălată cu o cantitate foarte mică de apă. Acest mod de autocurățare este numit „efectul lotus”. Cum poate fi explicat? Pe suprafața frunzei se găsesc granule de ceară vegetală care au o înălțime de 10-20 microni (1 micron = 0,001 mm), poziționate la distanțe de 10-15 microni unele de altele; aceste granule împiedică particulele de murdărie și de apă să ajungă în contact cu suprafața propriu-zisă a frunzei. Profesorul Wilhelm Barthlott (născut în anul 1946) a încercat să aplice principiul acestei autocurățări naturale suprafețelor tehnice. Vopselele de fațadă cu sistem de autocurățare transpun în practică această idee.
Din experiența zilnică știm că o idee are un inițiator. Dar cine este inventatorul tuturor conceptelor biologice? Dumnezeu este singura sursă, o inteligență infinită. Acela care consideră că totul se datorează evoluției este indus în eroare, deoarece, conform legilor naturii, informația, care este baza oricărei forme de viață, nu poate apărea de la sine în materie. Oamenii onorează mulți zei, dar care este adevăratul Dumnezeu? Un singur Dumnezeu ne-a vizitat pe noi, oamenii, aici pe pământ, iar acesta este Dumnezeul Bibliei. El a venit la noi pe pământ în Fiul Său Isus Hristos – „prin care [prin Isus], [Dumnezeu] a făcut și lumile [universul]” (Evrei 1.2). Cât de minunate sunt lucrările lui Dumnezeu!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.1-21 · Ioan 3.9-21
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
RĂSPÂNDEȘTE HARUL LUI DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu…” (Galateni 2:21)
Chuck Swindoll observa că în calitatea de credincioși pe care o avem, suntem deseori intoleranți față de aceia care „nu se potrivesc cu tiparul nostru” – iar această atitudine se manifestă prin priviri acide sau comentarii caustice. Asemenea reacții vor mistui biserica mai repede decât focul din subsol sau decât orice pandemie. Pavel i-a mustrat pe galateni pentru că L-au părăsit pe Hristos (vezi Galateni 1:6), „făcând zadarnic harul lui Dumnezeu” (vezi Galateni 2:21) și fiind „fermecați de legalism” (vezi Galateni 3:1).
Firește, libertatea are limite. Harul nu scuză libertinajul. Opusul legalismului nu este „fă tot ce vrei și-ți place”! Însă limitele sunt mai largi decât putem noi înțelege. De exemplu, eu nu pot să cred că genurile muzicale care-L fac pe Dumnezeu să zâmbească sunt muzica clasică sau cea religioasă. Nu cred nici că îmbrăcămintea necesară pentru a intra în biserică înseamnă costum și cravată. Dar haideți să vedem cine este preocupat de înfățișarea exterioară. Nu despre Dumnezeu este vorba! El „Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Domnul Isus Și-a rezervat cea mai puternică și mai acuzatoare predică pentru legaliști – pentru fariseii de-atunci și pentru cei de azi. Când a venit vorba despre manifestarea neprihănirii proprii, Domnul Isus a vorbit fără menajamente. El a știut că era momentul să Se ocupe de cei care stăteau în locurile destinate închinării, dar îi disprețuiau și-i desconsiderau pe ceilalți. De nu mai puțin de șapte ori a exclamat El „vai de voi!”, deoarece acesta este limbajul pe care îl înțeleg fariseii.
Și încă două comentarii finale:
1) Dacă ai vreo tendință spre fariseism, de orice formă, stopeaz-o! Să nu faci parte dintre oamenii care își bat joc și se uită de sus la ceilalți. Nu fi un fariseu al secolului douăzeci și unu!
2) Când fariseii zilelor noastre încearcă să-ți controleze viața, oprește-i! Amintește-le, curajos, acestor prefăcuți religioși că paiul din ochiul tău este socoteala ta cu Dumnezeu, și că ei trebuie să fie atenți la bârna din ochii lor. Dar nu uita că trebuie s-o faci cu dragoste!
de Jean Koechlin
Matei 16:1-12
Încă o dată fariseii cer un semn (cap. 12.38…); încă o dată Isus le aminteşte de semnul lui Iona: moartea Sa pe care urma să o împlinească. Creştinii de azi, care sunt în ajunul revenirii Lui, nu mai trebuie să aştepte semne înainte de venirea Sa. Credinţa lor se odihneşte pe promisiunea Sa şi nu pe dovezi vizibile, pentru că altfel nu ar mai fi credinţă. Totuşi, câte indicii avem că aici, jos, se apropie sfârşitul istoriei Bisericii! Mândria omului creşte mai mult ca oricând; lumea creştinată manifestă caracteristicile din 2 Timotei 3.1-5. În plus, sunt şi semne exterioare: poporul evreu se întoarce în ţara lui, naţiunile Europei încearcă să se unească în cadrul vechiului imperiu roman… Să deschidem ochii şi să ni-i ridicăm spre cer: Isus revine.
Domnul îi lasă pe aceşti necredincioşi şi pleacă (v. 4). Acum însă chiar ucenicii Lui Îl întristează, atât prin lipsa lor de încredere, cât şi prin faptul că nu-şi mai aduc aminte, după cum în cap. 15.16-17 Îl mâhniseră prin lipsa lor de pricepere. Nu suntem şi noi uneori ca ei? Să reţinem îndemnul pe care Dumnezeu ni-l dă prin chiar gura lui Petru, de a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El Însuşi Se îngrijeşte de noi (1 Petru 5.7).
Mana Zilnica 