Mana Zilnica

Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te sprijini pe înțelepciunea ta.

Proverbe 3.5

Înțelepciune limitată

Biblia și credința creștină nu sunt în niciun caz în conflict cu înțelepciunea omului.

Omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” și a primit porunca de la Dumnezeu să-și supună pământul. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a înzestrat cu inteligență, cu talent și cu putere, iar cu acestea omul creează lucruri mărețe și senzaționale: prin telescop descoperă noi galaxii, iar prin microscop recunoaște cei mai mici atomi. El gândește și cercetează, combină și programează. Dar apoi vede că viața sa pe pământ este numai „o suflare” care trece repede (Iov 7.7). Odată cu moartea, omul ajunge la o graniță peste care mintea lui nu mai poate să vadă.

Orice cunoștință omenească este mărginită. Omul nu poate să știe ce se va întâmpla mâine. Cu privire la Dumnezeu și la diavol, la viață și la moarte, la cer și la iad, nu ne putem bizui pe mintea sau pe cunoștința omenească.

Este mintea fără valoare sau ne pune piedici? Nu, dacă o folosim ca „unealtă”, și nu ca „sursă de informare” în întrebările spirituale! Numai Dumnezeu ne poate da informații corecte la aceste întrebări. Aceste informații le găsim în Biblie. Pentru a înțelege și a accepta mesajele lui Dumnezeu, avem nevoie și de minte și de credință. Dar să nu ne bizuim pe mintea noastră, ci pe Dumnezeu și pe Cuvântul Său!

O întrebare foarte veche este aceasta: „Cum ar fi omul drept înaintea lui Dumnezeu?” (Iov 9.2). Răspunsul la aceasta îl primim venind la Hristos.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 24.1-13 · Ioan 2.13-25

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ „MELCII” – Fundația S.E.E.R. România

„Nu te împrieteni cu omul mânios…” (Proverbele 22:24)

Ai văzut vreodată o cochilie de stridie goală în interior? Te-ai întrebat cum a ieșit stridia de-acolo? Dacă te uiți cu atenție, vei găsi o gaură mică în partea superioară a cochiliei. Ea este făcută de un melc. Această mică creatură oceanică are un apendice care funcționează ca un burghiu. Cu ajutorul lui, melcul sfredelește cochilia și aspiră stridia prin gaură, încetul cu încetul, până când o termină. Ce putem învăța noi din această istorisire?

Nu permite ca izbucnirile furioase sau remarcile critice ale cuiva să provoace o fisură sau o gaură în caracterul tău, și să-ți răpească buna dispoziție. Dacă nu ești atent, poți deveni extrem de iritat, până acolo încât furia și amărăciunea vor începe să fiarbă în tine. Și asta poate fi periculos pentru sănătatea ta. Există un munte de dovezi medicale care susțin faptul că anumite tipuri de depresie sunt pur și simplu traume și conflicte interioare nerezolvate. Amintește-ți ce spune următorul proverb: „Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce te mănâncă te îmbolnăvește.”

Biblia spune: „Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet.” (Proverbele 22:24-25). Dacă ești înțelept, vei ocoli persoanele care sunt în permanență critice sau furioase pe viață, precum și pe cele care-și găsesc plăcerea în a sâcâi pe alții. Cu alte cuvinte: evită melcii!

Iată în încheiere cuvintele lui John Mason, care scria: „O modalitate de a te elibera de poverile nedorite este să-ți muți gândul de pe lucrurile care par a fi împotriva ta. Când te gândești până la obsesie la factori negativi, le vei atribui o putere pe care în realitate nu o posedă. Faptul de a vorbi despre nemulțumirile tale nu face altceva decât să le mărească și mai mult importanța. Focalizează-te pe iertarea, pe planul și pe Cuvântul lui Dumnezeu, și ai să vezi cum te vei elibera de vechile situații care persistă ‚ca lipiciul’!”

de Jean Koechlin

Matei 15:1-20

Zelul religios al fariseilor se mărginea la respectarea cu stricteţe a unor forme exterioare şi a unor tradiţii. Sub această mască evlavioasă (care pe oameni îi poate induce în eroare, nu însă şi pe Dumnezeu), fariseii se lăsau conduşi de toate tendinţele inimii lor fireşti. Au ajuns să se sustragă, din zgârcenie, până şi de la cele mai elementare datorii, precum aceea de a se îngriji de nevoile părinţilor lor (v. 5; comp. cu Proverbe 28.24). Întrebarea Domnului din v. 3 răspunde punct cu punct celei puse de farisei în v. 2.

Prin tradiţiile lor, aceştia desfiinţau poruncile lui Dumnezeu. Atunci Isus, Cel pentru care aceste porunci erau o desfătare, îi pune pe aceşti ipocriţi în faţa propriilor lor scripturi. Apoi, spre folosul ucenicilor care fuseseră şi ei încurcaţi de cuvintele Lui, Domnul dezvăluie răutatea inimii omeneşti şi falimentul ei total: mâinile pot fi spălate cu grijă, în timp ce inima rămâne murdară. Recunoaştem cât de real este acest inventar înspăimântător al conţinutului inimii omului, al propriilor noastre inimi (v. 19,20), chiar când îl mascăm cu o înfăţişare respectabilă.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

30 iul. 2021

1 Comment

30 Iulie 2021

Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

Geneza 2.22

Căsătoria este cea mai veche și una dintre cele mai nobile instituții pe care Dumnezeu le-a rânduit omului. Căsătoria a fost planul lui Dumnezeu pentru om încă de la începutul istoriei lui. În grădina Eden, El Însuși a constituit primul cuplu, iar Cuvântul Său declară: „Căsătoria să fie ținută în onoare în toate” (Evrei 13.4). Astfel, autoritatea lui Dumnezeu este pusă ca o pecete asupra acestei instituții a căsătoriei.

Bărbatul nu este complet în el însuși. Femeia este cea care îl împlinește, completând lipsurile lui. Ea este tare în aspectele în care el e slab și este slabă în aspectele în care el e tare, iar împreună ei formează o plinătate, un trup. Așa ne spune Scriptura: „Dumnezeu l-a făcut … Parte bărbătească și parte femeiască i-a creat; și i-a binecuvântat și le-a pus numele Adam” (Geneza 5.1,2). A fost nevoie atât de bărbat, cât și de femeie, pentru a alcătui un Adam complet.

Căsătoria lui Adam constituie etalonul pentru toate celelalte căsătorii. Dumnezeu a pregătit legătura dintre Adam și Eva și așa face El în cazul oricărei căsătorii după gândul Său. Înțelepciunea divină discerne momentul în care singurătatea omului nu mai este utilă și El Se îngrijește să-i pregătească o mireasă care reprezintă adevărata împlinire a naturii sale. Adam a putut spune despre Eva că a fost: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine” (Geneza 3.12). Astfel trebuie să poată spune orice bărbat cu privire la soția sa; el trebuie să se gândească la ea ca la un dar din partea Domnului. „Cine a găsit o soție a găsit un lucru bun și a primit har de la Domnul”; „Casa și averea sunt o moștenire de la părinți, dar o soție chibzuită este de la Domnul” (Proverbe 18.22; 19.14).

În cazul lui Adam nu a existat o alegere a soției; ea a fost pregătită de Dumnezeu în mod special pentru el. Un vechi proverb spune: «Căsătoriile sunt făcute în cer». Doar Dumnezeu poate pregăti un ajutor potrivit, doar El poate uni un tânăr și o tânără astfel încât ei să poată fi un singur trup în Domnul. El este Cel care poate cunoaște ce caracter și ce temperament poate contrabalansa și poate completa caracterul și temperamentul cuiva. Dumnezeu este singurul care poate „aranja” căsătoriile, dacă putem spune așa; aici ar trebui să subliniem în trecere că toți cei care încearcă să joace acest rol eșuează.

J. G. Bellett

M-am deprins să fiu mulțumit în mine însumi, în împrejurările în care mă găsesc. Știu să fiu smerit, și știu să trăiesc în belșug. În toate lucrurile și în toate privințele m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.

Filipeni 4.11,12

Mulțumit pe holul spitalului

Prietenul meu îi ajutase pe alții toată viața lui. Acum îmbătrânise. Când am vrut să-l vizitez, am aflat că se afla la spital. Deoarece toate saloanele erau ocupate, petrecuse noaptea pe holul unei secții a spitalului. Eram intrigat! Acest om îi ajutase pe alții toată viața lui, iar acum, când avea și el nevoie de ajutor, nu se găsea pentru el nici măcar un loc într-un salon! Imediat m-am dus la administrația spitalului și am primit promisiunea că prietenul meu va fi mutat numaidecât într-un salon.

Apoi m-am îndreptat spre patul său aflat pe hol. Înainte să pot spune ceva, el mi-a zis: „Cât de minunat este că patul meu se află aici, pe hol! De mult timp n-am mai avut ocazia să le spun altor oameni despre Domnul Isus. Acum am ajuns la spital și m-au pus tocmai în acest loc strategic. Nici nu-ți poți închipui cu câți oameni am vorbit deja. Dumnezeu a condus bine toate lucrurile! Mă aflu acum aici și pot să le spun altora că sunt pe calea spre veșnicie. Oamenii vin să-mi spună necazul lor, iar eu mă rog cu ei. Cât de extraordinar a condus Domnul toate!”.

Ce mult m-am rușinat de gândirea mea greșită! Și Pavel a fost mulțumit cu situația lui, dar nu pentru că în temniță era frumos, ci pentru că acolo putea să-I slujească lui Dumnezeu. „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și-L lăudau pe Dumnezeu cu cântări, iar cei închiși îi ascultau” (Fapte 16.25). Și eu doresc să am ochi deschiși pentru ocazii potrivite, să fiu smerit, să accept oportunitățile venite de la Dumnezeu și să am curaj să le folosesc!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 23.13-39 · Ioan 2.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

FOLOSEȘTE-ȚI TALENTELE! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu fi nepăsător de darul care este în tine…” (1 Timotei 4:14)

Luigi Tarisio s-a născut în Italia în 1796. El a fost un colecționar de viori și s-a mândrit foarte mult cu viorile rare pe care le-a descoperit. El a achiziționat doar instrumente de cea mai bună calitate. Cu toate acestea, nimeni nu a știut cu adevărat despre pasiunea lui Tarisio până după moartea sa. În timpul evaluării proprietății sale, au fost descoperite în podul casei lui vreo 246 de viori valoroase! Una dintre cele mai scumpe, ascunsă în sertarul unui șifonier vechi, era un Stradivarius pe care îl cumpărase de la cineva care îl deținea doar ca obiect de colecție.

Comentând situația, un pastor și predicator cunoscut – Dr. W. Y. Fullerton – a apreciat că, păstrând instrumentul, Tarisio „a privat lumea de muzica pe care putea s-o ofere acea vioară.” Dar și alții înaintea lui făcuseră la fel. De fapt, de când se cântase ultima oară pe acel valoros Stradivarius, din colecția sa, trecuseră 147 de ani! Un psiholog a tras concluzia: „Să nu mori cu muzica înăuntrul tău… Să nu ajungi la sfârșitul vieții tale și să spui: „Și dacă toată viața mea a fost greșită?” Dumnezeu ți-a dat daruri și El se așteaptă să le folosești. Dacă aștepți până când o poți face perfect, nu o vei face deloc!”

Isus a spus: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:13-14). Trebuie să înțelegi următorul lucru: Dumnezeu îți va cere socoteală pentru talentele tale, pentru dezvoltarea lor la maximum, pentru folosirea lor în glorificarea Numelui Său, și în a-i binecuvânta pe alții!

de Jean Koechlin

Matei 14:22-36

Această scenă a corabiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându-Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într-un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu-se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care-l iubeşte. Dintr-o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi-a luat privirile de la Învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i-a venit imediat în ajutor.

Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L-a respins, Îl va recunoaşte şi Îl va onora, fiind eliberat prin El.

Posted in Romanian devotionals

29 iul. 2021

29 Iulie 2021

Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale.
Vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este.

Filipeni 3.20,21; 1 Ioan 3.2

Apostolul privește către cer, Îl vede pe Hristos în glorie și înțelege că cei credincioși vor fi făcuți asemenea cu chipul Fiului lui Dumnezeu în glorie. Acum, pe pământ, putem umbla așa cum a umblat El, deci să fim asemenea Lui, din punct de vedere moral, încă de pe acum, însă, pentru a fi asemenea cu chipul Lui, trebuie să așteptăm gloria viitoare. Acum suntem încă în aceste trupuri ale smereniei noastre, supuse bolii, îmbătrânirii și morții.

Cum vom fi deci eliberați de aceste trupuri ale smereniei? Privim la Hristos în cer și vedem că vom fi ca El; cetățenia noastră – căminul afecțiunilor noastre – este în cer și din cer așteptăm schimbarea trupurilor noastre. „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale.”

Odinioară, El a venit ca Mântuitor pentru a ne elibera de păcate și de judecată prin moartea Sa la cruce. În viitor, El va veni ca Mântuitor pentru a ne elibera de aceste trupuri ale smereniei.

Hristos este Nădejdea noastră și, la venirea Sa, ceea ce am nădăjduit se va împlini în glorie. Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, vom fi ca Hristos și cu Hristos.

H. Smith

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

Ați spus „păcat”?

Dacă vom asculta ce spun oamenii despre păcat, vom auzi tot felul de idei ciudate:

Unul spune cam așa: După mine, păcatul este ceva învechit, o idee din Evul Mediu care era folosită de biserică pentru a le provoca teamă enoriașilor și pentru a-i ține în frâu.

Un altul spune: Păcatul înseamnă crimă, furt de copii, viol, însușire ilegală de bunuri, tot ceea ce pe bună dreptate te duce la închisoare. Dar aceasta nu-i problema mea.

Un al treilea spune: Din fericire, astăzi nu mai suntem așa de severi ca mai demult. Există puțin compromis în tot ceea ce se referă la morală. Mai demult era multă ipocrizie.

De fapt, nu este important ce înțelegem noi, oamenii, prin păcat, ci decisiv este ce gândește Dumnezeu și ce spune Biblia despre el. Păcatul este orice încălcare a principiilor sfinte ale lui Dumnezeu. El nu trece nimic cu vederea, dar iartă totul, pentru că Isus Hristos a murit la crucea de pe Golgota.

Pe cine iartă Dumnezeu? Oare pe cei buni și mai puțin vinovați, așa cum sunt de părere unii? Nu, ci Biblia ne spune că sunt iertați cei care se întorc la Dumnezeu și mărturisesc înaintea Lui păcatele lor. Aceasta înseamnă că trebuie să admitem că am încălcat principiile Sale. Harul pe care îl oferă Dumnezeu este valabil pentru oricine crede în Isus Hristos și Îl acceptă ca Mântuitor al său.

Ai acceptat iertarea Sa și harul Său?

Citirea Bibliei: 2 Samuel 23.1-12 · Ioan 1.43-51

coordonatori Bob & Debby Gass

FII ÎNCET LA MÂNIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbele 15:18)

Înțeleptul Solomon ne sfătuiește în mod repetat să fim „înceți la mânie” (vezi Proverbele 14:29; 15:18; 16:32). Ia-ți Biblia și citește aceste versete rar, cugetă la ce-ai citit și roagă-te pentru iluminarea minții tale. Acordă o atenție suplimentară momentelor din Scriptură când Domnul Isus s-a mâniat (aceste momente au fost puține) și ceva îți va sări imediat în ochi. Niciodată nu s-a mâniat pentru ceva ce i-a făcut cineva Lui. Nu s-a răzbunat niciodată și nu a strigat la cineva care I-a greșit. Chiar dacă soldații L-au țintuit pe cruce, El S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34).

Uluitor, nu-i așa?

Așadar, dacă ești serios în dorința ta de a-L urma pe Domnul Isus Hristos, tu trebuie să înveți să Îi urmezi exemplul! Biblia spune: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” (Proverbele 15:1). Ai observat că pompierii profesioniști nu se luptă cu focul, aproape niciodată, folosind foc? De cele mai multe ori, apa este cel mai bun instrument. Tot astfel, un răspuns blând la un comentariu furios este ca și cum ai turna apa proaspătă a calmului peste focul temperamentului aprins.

Un sondaj realizat la Universitatea Kenyon a confirmat printr-o serie de experimente faptul că atunci când strigi la cineva, aproape întotdeauna acea persoană strigă la rândul ei la altcineva. Cercetările au dovedit și că poți controla tonul vocii cuiva în funcție de tonul pe care îl adopți tu. Dacă ai o voce blândă, nu doar că vei evita să devii mânios, ci cel mai probabil vei împiedica și cealaltă persoană să se mânie. Îți dorești cumva să te asemeni mai mult cu Hristos și să știi mai bine cum să te comporți cu ceilalți? Atunci cuvântul pentru tine astăzi este acesta: fii încet la mânie!

de Jean Koechlin

Matei 14:1-21

Capitolul 11 ni l-a prezentat pe Ioan Botezătorul în închisoare. Aici aflăm că fusese aruncat acolo de către Irod (fiul celui din cap. 2). Pentru ce motiv? Pentru că Ioan îndrăznise să-l mustre că o luase pe soţia fratelui său. Acum martorul credincios plăteşte cu viaţa adevărul pe care a avut curajul să-l spună direct regelui. Moartea sa în timpul serbărilor şi a distracţiilor de la curtea regală este plata cerută de cel rău în schimbul plăcerii (comp. cu Iacov 5.5,6). Poate că lui Irod i-a părut rău o clipă, dar el nutrea de mult dorinţa tainică de a-l omorî pe Ioan (v. 5), pentru că ura faţă de adevăr şi ura faţă de cei care îl rostesc merg întotdeauna împreună (Galateni 4.16). Din punct de vedere omenesc, sfârşitul lui Ioan este tragic şi oribil; în ochii lui Dumnezeu însă este sfârşitul triumfător al „alergării sale„ (Fapte 13.25).

Printre rânduri citim ceea ce a însemnat pentru Isus vestea morţii precursorului Său. Nu era acesta anunţul respingerii şi al răstignirii Sale? Pare că tristeţea L-a făcut să simtă nevoia de a rămâne singur (v. 13), dar mulţimile veniseră deja după El, iar inima Sa, gândindu-Se numai la alţii, a fost cuprinsă de milă şi El a făcut pentru ei minunea celei dintâi înmulţiri a pâinilor.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 iul. 2021

28 Iulie 2021

Duhul Domnului a fost în mijlocul adunării peste Iahaziel … un levit dintre fiii lui Asaf. Și a zis: … „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu … Nu voi veți avea de luptat cu această ocazie; înfățișați-vă, stați și vedeți salvarea Domnului care este cu voi; Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; ieșiți mâine înaintea lor și Domnul va fi cu voi”.

2 Cronici 20.14-17

Leviții (22) – Biruință prin laudă

O armată imensă se îndrepta către Iuda, iar împăratul Iosafat a chemat poporul la post și rugăciune. El însuși a adus această mare încercare înaintea Domnului: „Noi nu avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine”.

Răspunsul Domnului a venit repede, prin Iahaziel, un levit dintre fiii lui Asaf. Prin Duhul Domnului, el a spus întregii adunări să nu se teamă. Trebuiau să stea liniștiți, fiindcă bătălia era a Domnului și El Însuși era cu ei. Alți leviți s-au ridicat și L-au lăudat pe Domnul. A doua zi, când au ieșit la luptă, Iosafat a îndemnat poporul să se încreadă în Domnul, apoi a rânduit oameni care să cânte Domnului și să-L laude în sfântă splendoare. Domnul a răspuns punând o pândă împotriva vrăjmașilor, așa că s-au nimicit unii pe alții. Iuda n-a trebuit decât să strângă prada, care era atât de mare, încât au trebuit trei zile s-o adune pe toată. În cea de-a patra zi s-au adunat din nou și L-au binecuvântat pe Domnul. Apoi Iosafat i-a condus înapoi acasă, cu laude pline de bucurie.

Câtă plăcere găsește Dumnezeu în faptul că, atunci când ne confruntăm cu dificultăți de netrecut, ne apropiem de El nu doar cu post și rugăciune, ci și cu laude pline de bucurie! El este pentru noi! „Pentru că El a spus: «Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi», … să spunem cu îndrăzneală: «Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme: ce-mi va face omul?»” (Evrei 13.5,6). „Viu este Domnul și binecuvântată fie Stânca mea! Și înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele” (Psalmul 18.46).

E. P. Vedder, Jr.

Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2.8,9

Broasca țestoasă chinuindu-se pe uscat

Într-o zi toridă de vară am trecut cu bicicleta prin parcul orașului. Acolo nu era nici țipenie de om. Eleșteul mare strălucea liniștit în lumina soarelui.

Deodată am rămas uluit. Sub un copac am văzut o broască țestoasă. Cum ajunsese acolo? De la domeniul ei acvatic de viață – eleșteul – până sub copac era o bună bucată de drum! În situația ei deznădăjduită, broasca țestoasă încerca cu toată puterea să se urnească din loc spre apa salvatoare. Dar totul era în zadar! Povara carapacei era prea mare, iar picioarele ei erau prea slabe. Urmele lăsate în iarba uscată arătau eforturile ei zadarnice.

Atunci a trecut pe acolo o femeie și a spus cu milă: „Ah, sărmana, va muri pe această căldură! Vedeți cum se muncește pentru a se ajuta singură? Dar fără succes. Dacă nu primește ajutor, este pierdută”. Atunci am ridicat cu grijă broasca țestoasă, am dus-o înapoi la eleșteu și am pus-o în apă. Imediat s-a scufundat și a înotat spre mijlocul lacului.

Tot așa lucrează Dumnezeu cu noi. Omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, pentru că nu vrea să trăiască cu Dumnezeu, nu vrea să trăiască sub conducerea Lui. Astfel, omul și-a părăsit „domeniul său de viață”. Cine își recunoaște situația critică încearcă să-și croiască singur o cale înapoi spre Dumnezeu. Dar curând observă că toate eforturile sale rămân fără rezultat. Singura posibilitate este credința și harul lui Dumnezeu. Isus a murit pentru noi pe când „eram fără putere” (Romani 5.6).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.33-51 · Ioan 1.29-42

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA TRANSFORMATOARE A MULȚUMIRII (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Bucuraţi-vă întotdeauna.” (1 Tesaloniceni 5:16)

Oare te-ai întrebat vreodată: „De ce numai mie, Doamne, nu-mi răspunzi la rugăciuni? De ce Cuvântul Tău nu funcționează și pentru mine cum funcționează pentru alții?” Prieteni bine intenționați îți spun să mergi cu fruntea sus pe drumul vieții și lucrurile se vor ameliora, dar tu nu vezi nicio luminiță la capătul tunelului. Și când crezi că mai rău de atât nu se poate, îți iei Biblia și citești: „Bucurați-vă întotdeauna… mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:16-18), ca și cum ar trebui să te și bucuri de situația prin care treci! Alexander Maclaren a spus: „Caută să cultivi un sentiment plin de încântare și de bucurie, față de binecuvântările pe care le îngrămădește Dumnezeu zi de zi în viața ta!” De fapt, în realitate, când viața te copleșește, ultimul lucru pe care dorești să-l faci este să mulțumești, nu-i așa?

Autoarea Nancy Leigh DeMoss afirma: „Doar pentru faptul că, pur și simplu, nu iubești modul prin care îndatoririle te trezesc la ora trei dimineața sau îți deturnează planurile pe care ți le faci pentru ziua ta liberă, ori îți înmânează o factură neașteptată care nu era prevăzută în buget… nu încerca să-ți trăiești viața de creștin fără mulțumire. Prin puterea voinței sau prin efortul propriu ai putea reuși să dai răspunsuri potrivite, dar așa-zisul tău creștinism va fi fals, sec și neatractiv. Dacă tot ce are credința noastră de oferit sunt doar cuvinte care își găsesc locul numai în manualele de teologie, ar fi o lipsă de bunătate din partea noastră să le aplicăm cuiva care se luptă să supraviețuiască. Adevărata mulțumire, care Îl are în centru pe Hristos și care este motivată de har, este potrivită în clipele cele mai disperate și în situațiile cele mai dificile. Când nu mai există speranță, recunoștința ne dă speranță. Ea îi transformă pe luptătorii copleșiți în biruitori. Mulțumirea este un stil de viață biblic și se obține prin luptă grea, este infuzată cu har, și puterea ei transformatoare le este rezervată acelora care Îl cunosc și Îl recunosc pe Acela care oferă toate darurile bune…” Așadar, arată-ți și astăzi mulțumirea și recunoștința!

de Jean Koechlin

Matei 13:44-58

Scurtele parabole ale comorii şi ale mărgăritarului subliniază două adevăruri minunate: preţul nespus de mare cu care Domnul Hristos estimează Adunarea Sa şi pe care l-a plătit pentru a o dobândi: El a vândut tot ce avea, Şi-a dat chiar viaţa, iar în al doilea rând, ilustrează bucuria pe care o găseşte în ea.

În v. 47, năvodul evangheliei este aruncat în marea popoarelor. Domnul le spusese ucenicilor Săi că îi va face pescari de oameni. Acum iată-i pe slujitori la lucru. Nu toţi peştii însă sunt dintre cei buni, … după cum nu toţi creştinii cu numele sunt şi credincioşi autentici. Cuvântul este cel care ne permite să-i deosebim: Peştele bun se recunoaşte după solzi şi după înotătoare (Levitic 11.911), iar adevăratul creştin, după armura sa morală, după capacitatea de a rezista la infiltrarea şi la antrenarea în curentul acestei lumi.

În afară de comoara pe care Domnul a găsit-o în ai Săi (v. 44), v. 52 ne arată ce are ucenicul în Cuvântul Său. Este el pentru fiecare dintre noi „vistieria” din care ştim să scoatem „lucruri noi şi lucruri vechi”?

Într-un mod lamentabil, acest capitol se încheie, ca şi cel precedent, cu necredinţa mulţimilor: acestea nu vedeau în Isus decât pe „fiul tâmplarului”, motiv pentru care harul Său nu se poate exercita asupra lor.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 iul. 2021

27 Iulie 2021

Eu sunt glas al unuia care strigă în pustie.

Ioan 1.23

Cu cât acest slujitor al lui Hristos este silit să vorbească despre sine însuși sau despre lucrarea sa, cu atât se retrage mai în umbră. Când este întrebat despre sine, el spune: „Eu sunt un glas”. Apoi, întrebat despre lucrarea sa, el răspunde că nu era vrednic să dezlege cureaua sandalelor Stăpânului său. Ioan nu se înalță pe sine și nu se mândrește cu lucrarea sa. Cel mai mare profet era, în ochii săi, doar un glas. Cel mai onorat dintre slujitori nu se considera vrednic să atingă încălțămintea Stăpânului său.

Această atitudine a lui Ioan Botezătorul este ziditoare și plină de încurajare pentru noi. Este foarte necesar ca sufletul să respire o astfel de atmosferă în zilele pe care le trăim, pline de egoism și de trufie. Ioan a fost un om caracterizat de reală putere și de reală valoare. Prin urmare, el a fost smerit. În general, așa stau lucrurile. Oamenii care sunt cu adevărat mari preferă să stea în umbră. Dacă trebuie să vorbească despre ei înșiși, o fac foarte pe scurt. David nu vorbise niciodată de biruințele sale asupra leului și ursului, până n-a fost nevoit s-o facă din cauza lipsei de încredere a lui Saul. Pavel, la rândul lui, nu pomenise niciodată de răpirea sa în al treilea cer, până n-a fost silit să facă acest lucru din cauza stării corintenilor, paisprezece ani mai târziu; iar când a fost forțat să vorbească despre sine sau despre lucrarea sa, el s-a scuzat și a repetat de multe ori: „Vorbesc ca un nebun”.

Așa stau lucrurile întotdeauna. Adevărata valoare este modestă și retrasă. David, Ioan, Pavel, cu toții și-au găsit plăcerea în a se trage în umbra Stăpânului lor și în a se pierde pe ei înșiși din vedere în strălucirea gloriei Lui morale. Aceasta a fost bucuria lor. Acolo și-au găsit ei cea mai adâncă, mai deplină și mai bogată binecuvântare. Cea mai mare și mai pură bucurie pe care o făptură o poate gusta este să se piardă pe ea din vedere în prezența imediată a lui Dumnezeu. Facă El să gustăm tot mai mult dintr-o astfel de bucurie!

C. H. Mackintosh

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.

Matei 10.32

Eu Îl iubesc pe Domnul Isus – dar tu?

Un tânăr marinar și-a petrecut concediul pe țărm. În acest timp, el a recunoscut că este un om păcătos și s-a întors cu toată inima la Dumnezeu. Viața lui s-a schimbat. Când a sosit timpul să se întoarcă pe vapor la echipajul său, i-a venit o idee. A mers cu un carton alb la un prieten credincios și l-a rugat:

— Pentru că tu poți să scrii așa de frumos cu litere de tipar, te rog să-mi scrii ceva pe acest carton.

— Cu plăcere! Ce să-ți scriu pe el?

— Te rog, scrie: Eu Îl iubesc pe Domnul Isus – dar tu?

Prietenul a scris imediat cât a putut el de frumos ceea ce i s-a cerut.

— Acum trebuie să-mi spui ce vei face cu acest carton.

Tânărul marinar i-a răspuns:

— Mâine mă voi întoarce pe vapor și mă tem că, dacă nu Îl voi mărturisi imediat pe Domnul Isus ca fiind Mântuitorul meu, mai târziu îmi voi pierde curajul și puterea. Vreau să prind cartonul de ușa cabinei mele, ca toți de pe vapor să poată citi că acum eu Îi aparțin Domnului Isus.

Tânărul marinar a procedat corect! Mărturisește și tu imediat despre Domnul și Mântuitorul tău, ca toți să știe că tu Îi aparții. Dacă vei amâna, îți va veni tot mai greu să recunoști acest adevăr și poate nu vei mai ajunge niciodată să faci aceasta. Atunci vei deveni foarte nefericit.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.20-32 · Ioan 1.19-28

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA TRANSFORMATOARE A MULȚUMIRII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 5:18)

Starea de mulțumire infuzează bucurie și optimism în viața de zi cu zi. Teologul britanic John Henry Jowett a spus: „Orice virtute care divorțează de mulțumire este schilodită și șchiopătează pe calea spirituală.” Fără mulțumire, credința ta devine o practică religioasă seacă, și dragostea ta pentru alții se duce de râpă, lăsându-te stors de bucurie și făcându-te să te victimizezi. Când apostolul Pavel a spus: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”, el nu spune că fiecare împrejurare pe care o întâlnești este voia lui Dumnezeu.

Pastorul Jack Hayford scria: „Pe orice poliță de asigurare există o clauză „cu excepția voii lui Dumnezeu” și din punct de vedere cultural, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. I-am auzit pe unii dând următoarea interpretare: „Ei bine, orice se întâmplă este voia lui Dumnezeu; mulțumește-I și laudă-L pe Dumnezeu!” Biblia nu spune că tot ce se întâmplă este proiectat de Dumnezeu. Scriptura ne spune că este îngăduit de Dumnezeu, și că – în ele, prin ele și dincolo de ele – El poate produce binele. „Voia lui Dumnezeu în Hristos” este să aducem mulțumire și să-L lăudăm pe Dumnezeu în mijlocul lor. De ce, pentru că ne simțim bine? Nu, ci pentru că rugăciunea însoțită de mulțumire introduce un cântec de laudă în situația prin care treci!”

Nu este suficient să amesteci rugăciunea cu eforturile proprii. Tu trebuie să știi că rugăciunea de mulțumire însoțită de laudă va fi tăria ta. Biblia ne spune să „mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.” Concluzie: prin orice situație ai trece, poți alege fie să te văicărești, fie să te închini – ori, nu te poți închina fără să aduci mulțumiri!

de Jean Koechlin

Matei 13:31-43

În cele şase „parabole ale Împărăţiei„ care urmează după cea a semănătorului, Domnul prezintă rezultatul semănăturilor Sale în această lume.

Parabola bobului de muştar devenit un copac mare descrie forma exterioară pe care a luat-o Împărăţia cerurilor după respingerea Împăratului, în timp ce a aluatului pus în făină pune accentul pe lucrarea tainică care alterează caracterul ei. Este vremea Bisericii responsabile. După un început foarte timid (câţiva ucenici), creştinismul a cunoscut marea dezvoltare, cea pe care o cunoaştem noi. Succesul şi răspândirea lui în lume nu dovedesc însă câtuşi de puţin binecuvântarea şi aprobarea lui Dumnezeu şi nici vorbă să o pună la adăpost de atacurile lui Satan: chiar de la început, ea a fost invadată de rău (păsările conform v. 4 şi 19 şi aluatul).

Amestecul care caracterizează creştinătatea de nume este ilustrat şi într-un alt mod: prin parabola neghinei din ogor, pe care Domnul o explică aici. Ştim că numele de creştin este purtat astăzi de toţi cei care sunt botezaţi, fie că sunt, fie că nu sunt copii autentici ai lui Dumnezeu. Domnul mai suportă această stare de lucruri până în ziua secerişului (Apocalipsa 14.15,16). El va arăta atunci, prin trierea finală a unora faţă de alţii, ce reprezenta fiecare dintre ei.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 iul. 2021

25 Iulie 2021

„Noi, într-adevăr, pe drept suntem aici, pentru că primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am făcut, dar Acesta n-a făcut nimic rău”. Și I-a spus lui Isus: „Amintește-Ți de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!”. Și Isus i-a spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis”.

Luca 23.41-43

Sunt din ce în ce mai impresionat de mărturisirea făcută de acest tâlhar. Credința lui în Mesia a fost mai mare decât a oricăruia în Israel în acel timp. El a crezut în Persoana perfectă a lui Hristos! A crezut în autoritatea Lui ca Domn! A crezut în faptul că El poate da iertare – altfel cum ar fi putut să-I ceară Domnului să-Și amintească de el, căci era un tâlhar? A crezut, de asemenea, în învierea Domnului! În faptul că El era Împărat! A crezut în a doua Sa venire în glorie, pentru a-Și întemeia Împărăția.

Ce semn primise el pentru a crede toate acestea? Niciunul! Doar cuvântul Acelui Om neasemuit, pe care poporul Îl disprețuise și Îl lepădase, pe care autoritatea romană Îl condamnase și care acum era răstignit împreună cu el. Acest tâlhar a fost într-adevăr ales de Dumnezeu pentru a fi etern binecuvântat! „Tot ceea ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.”

Și pe cine a ales Tatăl să-L mângâie pe Fiul Său, în acele momente când nu exista niciun mângâietor? când ucenicii Îl părăsiseră și se ascunseseră? Pe acest om! Pe un tâlhar! Numele lui nu ne este dat, însă este cunoscut în cer. El a fost o mângâiere pentru inima Domnului, căci credința întotdeauna Îi face plăcere. Și, înainte să părăsească această scenă, a fost martor al suferințelor lui Hristos ca nimeni altul. El a auzit acel strigăt dureros al Mielului lui Dumnezeu în întuneric, precum și strigătul Lui biruitor în lumină. Și, deși fluierele picioarelor i-au fost zdrobite, a umblat împreună cu Mântuitorul Său în acele ultime clipe și încă umblă cu El și acum.

L. Reeves

Eu Mă rog pentru ei. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi: tot ce este al Meu este al Tău și ce este al Tău este al Meu, și Eu sunt preamărit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu vin la Tine.

Ioan 17.9-11

Gânduri cu privire la Ioan 17

În aceste versete aflăm cum Se roagă Domnul pentru ucenicii Săi. El fusese împreună cu ei mai mult de trei ani și S-a îngrijit de ei cu multă dragoste. Acum apărea o schimbare majoră: El va merge la Tatăl și trupește nu va mai fi în această lume. Dar ceva rămânea neschimbat: inima Domnului este la ai Săi. El îi iubește „până la capăt”.

Domnul spune că Se roagă acum pentru ucenici, și nu pentru lume. Va sosi momentul când El, ca Împărat al împăraților, va rosti o cerere cu privire la toată lumea, iar Tatăl Îi va spune: „Cere-Mi și-Ți voi da popoarele de moștenire și marginile pământului în stăpânire” (Psalmul 2.8). Dar acum nu este vorba de moștenirea din Împărăția de o mie de ani, ci de cei care moștenesc împreună cu El. Pe aceștia El îi poartă în inimă, pentru că ei trăiesc într-o lume vrăjmașă lui Hristos.

Tatăl I-a încredințat Fiului Său pe ucenici. Totuși, Domnul spune: „Sunt ai Tăi”. Așadar, ei nu au încetat să-I aparțină Tatălui. – Avem siguranța deplină că aparținem atât Tatălui, cât și Fiului.

Ceea ce aparține Tatălui aparține și Fiului, și invers. Un om poate să spună: „Tot ce este al meu este și al tău”, dar nimeni n-ar putea spune: „Tot ce este al tău este și al meu”. El s-ar face vinovat de o aroganță nerușinată. Dar Isus a putut spune așa ceva, pentru că El este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, una cu Tatăl.

Hristos este preamărit în ucenici, El este văzut în ai Săi. De aceea ei sunt atât de prețioși pentru Tatăl.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 21.12-22 · Ioan 1.1-13

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE PE CALEA CREDINȚEI (5) – Fundația S.E.E.R. România

„…că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” (Filipeni 2:16)

Trebuie neapărat să renunți la mulțumirea pe termen scurt în favoarea împlinirii pe termen lung. Apostolul Pavel își rezumă viața și lucrarea în acest verset: „n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” Nimic nu este mai important în viață decât alegerile pe care le faci. Biblia ne spune: „Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma.” (Geneza 13:12), și o perioadă a prosperat. Dar până la urmă, toate lucrurile pentru care a trudit s-au prefăcut în scrum.

Apoi citim: „Domnul i-a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.” (Geneza 13:14-15). Lot a ales direcția greșită, și a pierdut; Avraam a ales direcția bună, și a câștigat!

Alegeri, alegeri, alegeri!

Când vorbim despre ele, fă-ți obiceiul de-a te întreba: „Cum îmi va afecta această alegere caracterul, respectul de sine și încrederea, atunci când mă apropii de Dumnezeu în rugăciune? Cum îmi va afecta influența și respectul din partea celorlalți? Cum îmi va afecta familia, și pe cei care îmi calcă pe urme?”

Biblia ne oferă răspunsul: „Deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:1-2).

Așadar, alege întotdeauna să asculți de călăuzirea lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Matei 13:1-17

Inima poporului se împietrise şi, de bunăvoie, îşi închiseseră ochii şi îşi astupaseră urechile (v. 15). De acum, Isus le va vorbi prin parabole, într-un mod ascuns, rezervând învăţăturile Sale numai pentru ucenici. Versetele 18, 36 şi 37 arată că Domnul este întotdeauna gata să le explice alor Săi ceea ce ei doresc să înţeleagă. Biblia cuprinde multe lucruri greu de înţeles şi neclare pentru inteligenţa noastră naturală limitată (Deuteronom 29.29), dar explicaţia o vom primi, la momentul potrivit, dacă o dorim cu adevărat (vezi Proverbe 28.5 sf.). Să nu ne lăsăm deci descurajaţi de pasajele sau de expresiile pe care nu le înţelegem imediat. Să-I cerem Domnului să ne explice Cuvântul Său.

Respingerea lui Mesia de către Israel a avut şi o altă consecinţă: negăsind să strângă roade în mijlocul poporului Său, Domnul va începe de acum să semene în lume Cuvântul Evangheliei. Acesta este numit în alt loc „Cuvântul sădit”, care are putere să salveze sufletele (Iacov 1.21). Cu toate că nu este decât un singur soi de sămânţă, nici vorbă ca toţi să primească în acelaşi fel Cuvântul. Întrebarea este: voi cum l-aţi primit?

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 iul. 2021

24 Iulie 2021

Dacă ați fost înviați împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu: gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ.

Coloseni 3.1,2

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (9)

Există o istorioară despre doi fermieri. Ogorul unuia dintre ei avea brazdele perfect drepte, în timp ce al celuilalt avea brazde foarte strâmbe. El l-a întrebat pe vecinul său: «Cum obții acele brazde atât de drepte?». Răspunsul a fost: «Îmi stabilesc un punct la capătul ogorului, îmi ațintesc privirea la el și ar ogorul fără să-mi iau ochii de la acel punct». Există aici un adevăr spiritual pentru cei credincioși. Dacă dorim să prosperăm din punct de vedere spiritual și dacă dorim să croim „cărări drepte” în viețile noastre, trebuie să avem un punct de referință sigur. Pentru noi, acesta este Hristos, așezat la dreapta lui Dumnezeu.

Lucrurile „de sus” sunt în contrast cu lucrurile „de pe pământ”. Există pe pământ lucruri legitime și chiar bune, precum legăturile de căsătorie, familia și locul de muncă, toate prezentate mai târziu în capitol (Coloseni 3.18-22). Însă, dacă dorim să avem binecuvântare în aceste lucruri, ele, oricât de bune, nu pot fi obiectul (ținta) noastră. Obiectul nostru trebuie să fie Hristos și lucrurile de sus. Dacă El este obiectul nostru, ne vom putea împlini așa cum trebuie responsabilitățile în lucrurile de pe pământ.

Lucrurile de pe pământ includ de asemenea încercările și dificultățile de pe calea creștină. Trebuie să ne preocupăm cu acestea? Nu, fiindcă și în această privință preocuparea noastră trebuie să fie Hristos în glorie. Dar așa, fiind preocupați cu El, vom putea îndura necazurile prin care trecem.

Ce înseamnă să căutăm lucrurile de sus? Înseamnă, printre altele, citirea Bibliei și rugăciunea zilnică. Înseamnă, de asemenea, meditația la ceea ce am citit – „cugetă la legea Lui zi și noapte” (Psalmul 1.2). Să căutăm cu sârguință lucrurile de sus!

K. Quartell

Acum deci rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

1 Corinteni 13.13

Dar cea mai mare este dragostea

Dragoste înseamnă să am răbdare cu alții, pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare”;

Dragoste înseamnă să fac bine altora, pentru că „dragostea nu este invidioasă”;

Dragoste înseamnă să nu scot în evidență realizările mele, pentru că „dragostea nu se laudă”;

Dragoste înseamnă să nu mă arăt ca un om încrezut, pentru că dragostea „nu se umflă de mândrie”;

Dragoste înseamnă să nu-i jignesc pe ceilalți, pentru că dragostea „nu se poartă necuviincios”;

Dragoste înseamnă să nu atrag atenția asupra mea, pentru că dragostea „nu caută folosul său”;

Dragoste înseamnă să nu mă supăr de o observație usturătoare, pentru că dragostea „nu se aprinde de mânie”;

Dragoste înseamnă să nu fac rău altora, pentru că dragostea „nu se gândește la rău”;

Dragoste înseamnă să nu ascult vorbirile de rău despre ceilalți, pentru că dragostea „nu se bucură de nelegiuire”;

Dragoste înseamnă să recunosc binele și adevărul, pentru că dragostea „se bucură de adevăr”;

Dragoste înseamnă să nu pun totul la îndoială, pentru că dragostea „crede toate”;

Dragoste înseamnă să nu renunț la speranță, în ciuda problemelor, pentru că dragostea „nădăjduiește toate”.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 21.1-11 · Filimon 13-25

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE PE CALEA CREDINȚEI (4) – Fundația S.E.E.R. România

„…să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1)

Astazi vom vorbi despre obstacole pe care trebuie să le depășești, dar și despre lucruri care te vor ajuta pe cale:

1) Persoanele nepotrivite te vor răni. Există două categorii de oameni de care nu trebuie să te lași, niciodată, influențat. Din prima categorie, fac parte persoanele care se victimizează tot timpul, persoanele foarte negativiste și persoanele foarte supărăcioase. Din cea de-a doua categorie, fac parte persoanele care te solicită mereu, persoanele care pun totul sub semnul întrebării și persoanele care îți distrag atenția. Iubește-i și ajută-i sub orice formă și prin toate mijloacele posibile, dar nu te lăsa niciodată influențat sau condus de ei. Încurajează-i, dar atunci când încep să te tragă în jos (în loc să te ridice!), rupe legăturile în mod diplomatic și lasă-i în seama lui Dumnezeu.

2) Persoanele potrivite te vor ajuta. Când Dumnezeu are un plan, El cheamă pe cineva ca să-l împlinească. Însă rareori cheamă un singur om. El cheamă și pe alții care să-l ajute și să-l sprijine. Asta înseamnă că dorința ta de a căuta ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci de tărie. Apostolul Pavel a alocat un întreg capitol din Noul Testament pentru a elogia și a recunoaște meritele celor care l-au ajutat să-și împlinească viziunea. Iată ce le-a spus filipenilor: „Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.” (Filipeni 1:3-5).

Dacă ești înțelept, vei recunoaște domeniile în care nu ești înzestrat de Dumnezeu, și le vei lăsa în seama persoanelor calificate… iar tu îți vei da toate silințele în „lucrul încredințat ție”… Asta necesită smerenie din partea ta, dar pe termen lung îți aduce mari câștiguri!

de Jean Koechlin

Matei 12:38-50

Odată cu cap. 12 se încheie prima parte a acestei evanghelii. Pentru că fusese respins ca Mesia de către cei care ar fi trebuit să fie cei dintâi care să-L primească, Isus începe acum să vorbească despre moartea şi despre învierea Sa. Era marea minune care mai rămăsese de împlinit şi despre care iudeii aveau deja o imagine prin istoria lui Iona cel înghiţit de peşte şi redat cu viaţă de către acesta. În acelaşi timp, Domnul le arată acestor cărturari şi farisei zdrobitoarea lor responsabilitate, cu atât mai mare cu cât ei erau mult mai instruiţi decât fuseseră odinioară cetăţenii din Ninive sau decât împărăteasa din Seba, iar El era cu mult deasupra lui Iona sau a lui Solomon!

El venise să locuiască în această casă, a lui Israel, alungând demonii şi înlăturând idolatria (comp. cap. 8.31 cu 21.12,13), dar ei nu L-au primit, de aceea casa a rămas goală, … gata să adăpostească o putere a răului şi mai grozavă decât cea dinainte: aceasta se va întâmpla cu Israel sub domnia lui Antihrist.

Versetele 46-50 arată că Domnul Isus nu le mai poate recunoaşte nici chiar pe rudele Sale. El rupe de acum relaţiile pământeşti şi naturale cu poporul Lui şi va explica prin parabolele din cap. 13 ce este Împărăţia cerurilor şi cine poate fi primit în ea.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 iul. 2021

23 Iulie 2021

Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat … Să trăim … așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

Tit 2.11-14

În Tit 2.11-14 sunt prezentate cele două puncte importante între care se desfășoară alergarea creștinului, ca rezultat al intervenției harului: mântuirea și slava. Calea creștinului este arătată aici ca fiind între punctul de plecare, care este mântuirea, și punctul de sfârșit, care este slava. Harul și slava sunt de nedespărțit. Umblarea, gândurile inimii, lupta, slujirea, toate se află între aceste două puncte și își împrumută caracterul de la ele. Dacă mântuirea a fost împlinită numai prin venirea lui Hristos în har, căci „harul și adevărul au venit prin Isus Hristos”, tot așa și slava va fi împlinită numai prin arătarea lui Hristos în slavă. Așa ni se spune în acest loc: „Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat” (Tit 2.11). Și apoi este adăugat: „Așteptând fericita nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos”. Între aceste două puncte vedem cum harul ne învață ca, „rupând-o cu nelegiuirea și cu poftele lumești, să trăim în veacul de acum cu cumpătare, cu dreptate și evlavie”. Iar în versetul 14 avem motivul care ne constrânge la sfințenie: Hristos S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, „ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru lucrări bune”.

Lucrarea lui Hristos a asigurat mântuirea noastră, ne-a răscumpărat și ne-a făcut să fim ai Săi, încât toți credincioșii adevărați vor fi cu Hristos în slavă. În această privință, Scriptura nu lasă nicio umbră de îndoială. Perfecțiunea lucrării Sale este atât de măreață, încât tâlharul, fără să fi beneficiat de un timp pentru creștere spirituală, a putut să fie împreună cu Hristos, în chiar acea zi, în paradis. În Coloseni 1.12 citim: „Aducând mulțumiri Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină”. Însă, ca regulă generală, există o alergare, o pustie de străbătut, care face parte nu din planurile lui Dumnezeu, ci din căile Sale. Deoarece această alergare este aici, pe pământ, uneori se vorbește despre mântuire ca despre rezultatul deplin, în slavă, când Hristos va veni din nou; o mântuire gata să fie descoperită, tot așa de sigur cum lucrarea lui Hristos a fost împlinită la cea dintâi venire a Sa. Epistola către Filipeni vorbește despre mântuire în acest sens.

J. N. Darby

V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.

1 Ioan 5.13

Urcare sau coborâre?

În urmă cu câțiva ani am vizitat o mină de sare. În timp ce coboram în ocnă în coșul respectiv, cu funii, mi s-a părut că mergeam în sus, deși știam că mă deplasam în jos. Mai târziu, când am ieșit cu ajutorul coșului din mină, iarăși mi s-a părut că mergeam în jos, deși știam că mă deplasam în sus.

Așa este și cu omul care trăiește fără Dumnezeu. Calea sa merge în jos, în întuneric, însă el se gândește că totul este în ordine, că îi merge bine și că odată va ajunge în cer. Dar sentimentul acesta îl înșală, pentru că orice speranță trebuie să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia spune: „O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși” (1 Timotei 1.15). La fel cum coșul a coborât în mină, în întuneric, ca să mă scoată la suprafață, tot așa Domnul Isus a venit în lumea întunecoasă, ca să mă salveze. Așa cum m-am încrezut eu în acel coș că mă va duce sus, tot așa trebuie să mă încred în Isus Hristos și să cred în Mântuitorul.

Poate cineva ar spune că știe că Isus a murit pentru păcatele sale, dar că nu simte nimic. Aceasta este o viclenie a diavolului, pentru că diavolul dorește să-i dea celui care este pe calea spre iad impresia că totul este în ordine, iar celui care L-a acceptat pe Isus Hristos ca Salvator personal, vrea să-i dea impresia că totul este pierdut.

Să nu privim la sentimentele noastre, ci să credem ceea ce ne spune Dumnezeu: cei care cred în Numele Fiului lui Dumnezeu au viață veșnică.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 20.1-26 · Filimon 1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE PE CALEA CREDINȚEI (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea…?” (Galateni 5:7)

Va trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta, și să nu mai dai vina pe alții.

În Grădina Edenului, când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam de ce a mâncat din pom, el a dat vina pe soția sa: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” (Geneza 3:12). Apoi citim: „Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,Ce ai făcut?’ Femeia a răspuns: ‚Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.'” (Geneza 3:13). Eva a dat vina pe diavol. Le-a acceptat Dumnezeu scuzele? Nu! El i-a zis lui Adam: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ‚Să nu mănânci deloc din el’ blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp.” (Geneza 3:17-18). Apoi i-a spus Evei: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” (Geneza 3:16). După ce au fost rostite aceste cuvinte, Adam și Eva au fost alungați din Paradis!

„Dacă Dumnezeu cunoaște totul”, întrebi tu, „cum se face că S-a mâniat pe Adam și pe Eva?” Pentru că niciunul dintre ei nu și-a asumat răspunderea pentru faptele sale! Când păcătuiești, Dumnezeu este gata să te ierte (vezi Neemia 9:17). Cu toate acestea, El nu acceptă să acoperi, să justifici, să te scuzi, să te eschivezi, și să dai vina pe altcineva.

Cuvântul Său spune: „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbele 28:13). Așadar, dacă dorești să înaintezi pe calea credinței, trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta!

de Jean Koechlin

Matei 12:22-37

Invidioşi pe puterea şi pe autoritatea Domnului Isus, fariseii Îl urăsc pe Învăţătorul şi, pentru că nu-I pot contesta minunile, atunci Îi contestă originea puterii Sale. Cum au mai făcut deja (cap. 9.34; 10.25), ei atribuie domnului demonilor puterea Duhului Sfânt, cea pe care Dumnezeu o dăduse Preaiubitului Său (v. 18; comp. cu Marcu 3.29,30): aceasta era o hulă împotriva Duhului Sfânt, un păcat ce nu putea fi iertat. Lucrarea Domnului, dimpotrivă, era dovada triumfului Său asupra lui Satan, „omul cel tare„: îl „legase„ în pustiu prin Cuvânt (4.3-10), iar acum îi elibera pe captivii săi (Isaia 49.24-25).

Apoi Isus le arată acestor farisei că ei înşişi erau sub stăpânirea lui Satan, asemeni unor pomi răi care fac roade rele.

„Din prisosul inimii vorbeşte gura” (v. 34). Dacă inima noastră este plină de Domnul Hristos, ne va fi imposibil să nu vorbim despre El: „Inima mea clocoteşte…” scriau fiii lui Core în Psalmul 45 … spun ce am compus despre Împăratul. Dar, dacă inima nu ne este plină de Domnul Hristos, gândurile rele ascunse în străfundurile noastre vor ieşi, mai devreme sau mai târziu, pe buze, iar pentru „orice cuvânt nefolositor” (v. 36), fiecare va da socoteală într-o zi.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 iul. 2021

20 Iulie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi pentru totdeauna: Duhul adevărului.

Ioan 14.16,17

Isus urma să plece și să-i lase pe pământ pe ucenicii Săi întristați. El le îndreaptă privirile către Duhul Sfânt, a Cărui prezență avea să umple golul lăsat prin plecarea Sa. Fiind Mângâietorul, misiunea Sa era să rămână cu ei pentru totdeauna. Prin urmare, de îndată ce Domnul S-a suit la ceruri, a venit împlinirea promisiunii Sale (Ioan 16.7) și Adunarea a fost formată prin botezul Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii.

Înțelegem noi ce privilegiu avem să trăim în această dispensație, în care Duhul Sfânt este pe pământ? Ne dăm seama că nu poate exista vreo dorință cerească, vreun simțământ al dragostei sau vreo sclipire a credinței, fără lucrarea Sa plină de har? El face să ne devină prețios Cuvântul lui Dumnezeu și astfel să fim sfințiți. Potrivit caracterului slujirii Sale, Mângâietorul ne prezintă Persoana și lucrarea Domnului Isus într-o lumină mereu nouă și tot mai binecuvântată.

Cât de prețios este numele pe care Domnul I-l dă – Mângâietorul! Ce nume minunat pentru cei ai Săi plini de întristare! Largă este familia celor întristați, însă Mângâietorul are un balsam vindecător pentru fiecare – pentru cel slab, pentru cel încercat, pentru cel îndoliat, pentru cel muribund! Cât de diferit este El de mângâietorii omenești!

Cu siguranță este bine pentru noi să știm că Duhul Sfânt a venit la noi direct de la Dumnezeu, ca rod al mijlocirii lui Isus – „Deci, dacă voi, fiind răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl cel din cer va da Duh Sfânt celor care-L cer de la El?” (Luca 11.13).

J. R. MacDuff

Oprește-te acum și-ți voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.
Este timpul să căutați pe Domnul.
Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

1 Samuel 9.27; Osea 10.12; Psalmul 90.12

Nu am timp!

Ce timpuri trăim! Progresele tehnice înregistrate în toate domeniile ne permit să fim tot mai performanți, să câștigăm timp. Multimedia, canalele de comunicare, calculatoarele și aparatele de tot felul au bulversat viața de familie și activitatea profesională, relațiile sociale și modalitățile de deplasare. Putem face multe lucruri, mult mai repede și mai eficient, și totuși cu toții ne plângem că nu avem timp.

Dar putem noi oare să contabilizăm timpul pe care-l petrecem zilnic pe telefoane, tablete și ecrane de toate felurile? Nu este viața de familie invadată, din ce în ce mai mult, de nenumăratele activități ale părinților și copiilor?

Să nu ne lăsăm înecați de acest tsunami de sunete și de imagini. Oprește-te acum pentru a citi sau a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Oricare ar fi suportul, scris sau audio, Dumnezeu ne vorbește în Biblie. Cuvintele Lui sunt adevărate, sigure, unice. Ele ne arată, în mod clar, răul care este în inima oricărui om și rezultatele nefaste ale acestei stări de fapt.

Dar acest Cuvânt viu ne arată, în măsura în care îl credem, cum să ne eliberăm, cum să dobândim o inimă înțeleaptă. Înțelepciunea lui Dumnezeu s-a revelat în Isus, care a fost trimis din cer la noi, oamenii. Astăzi, cel mai important lucru este să-L cunoaștem pe El, să înțelegem cuvintele Lui și să le primim, să credem în El, și astfel să primim viața eternă.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 18.19-32 · Tit 2.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTRISTĂRILE NE MODELEAZĂ – Fundația S.E.E.R. România

„…întristările noastre… lucrează pentru noi…” (2 Corinteni 4:17)

În urma unui sondaj efectuat în S.U.A. de George Barna, a rezultat că doi din trei americani s-au declarat „creștini ocazionali.” Este un termen interesant, dar la ce se referă el? În esență, ne descrie o persoană care nu-și ia angajamente, care-și urmărește interesul propriu, și merge la biserică de sărbători. Însă iată cum descrie apostolul Pavel viața creștinului: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” (2 Corinteni 4:7).

Să reținem cuvântul „comoară”. Apostolul Pavel prețuia ceea ce a pus Dumnezeu în el; ocrotea lucrul acesta, se bucura de el și profita de el la maximum. Oare toate acestea presupun că viața creștină este ușoară sau lipsită de necazuri? Nu, iar Pavel continuă: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:16-18).

Să remarcăm faptul că „întristările noastre… lucrează pentru noi…” Dumnezeu folosește experiențele vieții – bune și rele – pentru a ne îmbogăți, pentru a ne cizela, pentru a ne face mai profunzi și mai credincioși. Și încă un adevăr important: ceea ce crezi sau vorbești în timpul perioadelor dificile determină calitatea vieții tale spirituale și a viitorului tău! „‘Am crezut, de aceea am vorbit!’ şi noi credem, şi de aceea vorbim.” (2 Corinteni 4:13).

Așadar, în loc să spui că situația prin care treci lucrează împotriva ta, ridică-te prin credință și declară: „Lucrează în favoarea mea!”

de Jean Koechlin

Matei 11:1-19

Domnul nu S-a mulţumit numai să trimită ucenici: El Şi-a continuat şi propria Sa lucrare, în timp ce Ioan Botezătorul, încă din cap. 4.12, şio sfârşise pe a sa, în închisoarea lui Irod.

Întrebarea pe care ucenicii lui Ioan vin să I-o pună Domnului Isus din partea acestuia trădează descurajarea şi nedumerirea lui Ioan: „…Acela Căruia Îi fusese marele premergător nu Îşi lua împărăţia şi nu făcea nimic pentru a-l elibera… Nu era El Mesia cel promis?” Domnul îi trimite lui Ioan un răspuns prin care îi pune, cu blândeţe, degetul pe rană (v. 6), însă înaintea mulţimilor dă o mărturie despre Ioan incomparabil mai măreaţă decât despre oricare alt profet (v. 7-15).

Când este vorba de intrarea în împărăţie, violenţa (năvala) devine o calitate, şi chiar o calitate indispensabilă (v. 12). Dumnezeu ne deschide toate comorile Lui, dar se cere din partea noastră să dorim fierbinte să avem tot ceea ce El ne oferă, zelul sfânt al credinţei care-şi însuşeşte cu curaj toate promisiunile divine. Vai, câţi tineri şi tinere au rămas la uşă din lipsă de hotărâre şi de forţă, de teama luptelor şi a renunţărilor. Să nu uităm că fricoşii vor fi alături de cei necredincioşi, de ucigaşi şi de toţi ceilalţi păcătoşi care nu s-au pocăit (Apocalipsa 21.8).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 iul. 2021

19 Iulie 2021

Și în al treilea an al împărăției sale a trimis pe căpeteniile sale … să-i învețe pe oameni în cetățile lui Iuda; și cu ei pe leviți … și cu ei pe Elișama și pe Ioram, preoții. Și-i învățau pe oameni în Iuda și aveau cu ei cartea legii Domnului; și au mers prin toate cetățile lui Iuda și-i învățau în popor.

2 Cronici 17.7-9

Leviții (21) – Poporul capătă învățătură cu privire la legea Domnului

Citim despre Iosafat că „a umblat în căile dintâi ale lui David, tatăl său, și n-a căutat pe baali; ci L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său și a umblat în poruncile Sale … și inima lui s-a întărit în căile Domnului”. Dumnezeu putea binecuvânta un astfel de împărat, dându-i pace și făcându-l să prospere, fiindcă el căutase să fie credincios și îndepărtase idolatria din țară.

Iosafat s-a dovedit înțelept în acest timp de pace și de prosperitate. Nu și-a folosit autoritatea de împărat ca să forțeze poporul să se alipească de legea lui Dumnezeu, ci a trimis șaisprezece dintre căpeteniile sale, majoritatea dintre ei leviți, să meargă în ținutul lui Iuda, cu cartea legii, și să-i învețe pe oameni cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu le dorea de la ei. Ce trebuie să fi fost pentru acești oameni evlavioși să meargă din cetate în cetate ca să dea învățătură din legea lui Dumnezeu! Să nu uităm că, în acele timpuri, oamenii nu aveau fiecare o copie a Cuvântului lui Dumnezeu, așa că trebuie să fi fost un eveniment major atunci când acești oameni ajungeau în fiecare cetate pentru a învăța poporul din legea lui Dumnezeu.

Și astăzi există slujitori ai Domnului care cheltuie timp și efort pentru a-i învăța pe sfinți din Cuvântul lui Dumnezeu. Pe câmpurile de misiune, sufletele sunt aduse de la întuneric la lumină, așa că este mare nevoie de îndrumare și de învățătură. Este nevoie însă de aceste lucruri și în mijlocul nostru, pentru ca tinerii să cunoască adevărurile Scripturii și să crească spiritual. A-i învăța pe credincioși voia lui Dumnezeu din Cuvântul Său este o lucrare prețioasă și de mare importanță și în zilele noastre.

E. P. Vedder, Jr.

Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.

Romani 12.2

Viața – o călătorie cu un autovehicul fără frâne

Iulian și Marcel mergeau cu mașina pe autostradă. Doreau să respecte limita de viteză, dar acul tahometrului urca mereu. Când apăreau în fața lor camioane, care păreau că se târăsc, erau nevoiți să reducă viteza.

O mică pană i-a obligat să oprească pe banda de urgență. Când au coborât din mașină, gălăgia părea asurzitoare, autovehiculele goneau pe lângă ei într-un iureș nesfârșit, iar camioanele păreau adevărate tunete într-o furtună puternică!

Marcel a exclamat: „Ce nebuni sunt! Cu ce viteză conduc!”. Iulian i-a răspuns: „Exact ca și noi. Și noi suntem la fel de nebuni!”. Câteva minute mai târziu și-au reluat călătoria cu atenție. După un timp, Iulian a spus: „Și dacă viața noastră ar fi ca această autostradă? Trăim așa de rapid și nu suntem conștienți de pericole…”.

Exact așa este! Am putea compara viața noastră cu o călătorie cu un autovehicul fără frâne. Fiecare trece cu vederea pericolul, pentru că și ceilalți fac același lucru. Cât de neînțelept este să alergăm în viața noastră spre veșnicie, fără să ne gândim la țintă!

Unui tânăr plin de energie i s-a spus: „Oprește-te acum și-ți voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu” (1 Samuel 9.27). Acum a venit rândul nostru să stăm și noi liniștiți și să ascultăm ce mesaj personal are să ne transmită Biblia! Să dăm răspuns la întrebări ca acestea: Pentru ce trăim? Încotro mergem? Ce loc ocupă Dumnezeu în viața noastră?

Citirea Bibliei: 2 Samuel 18.1-18 · Tit 1.10-16

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI NEPRIHĂNIT ÎN OCHII LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

„…nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire…” (Evrei 5:13)

Autorul epistolei către Evrei scrie în 5:13 că: „oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.” Neprihănirea nu este o stare pe care o dobândești prin eforturi omenești, ci este o poziție în care te pune Dumnezeu atunci când te încrezi în Hristos. Începând cu acel moment, Dumnezeu dorește să te consideri „neprihănit”, așa cum te vede și El pe tine. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” (Romani 3:20-22).

Dacă te străduiești din răsputeri să fii neprihănit ca să ajungi în rai, citește următorul verset: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). În același fel în care Dumnezeu L-a făcut pe Domnul Isus „să fie păcat” pentru noi, în clipa în care crezi în Hristos, Dumnezeu te face „să fii neprihănit.” Vei păcătui în continuare, pentru că trăiești într-un trup de carne păcătoasă… Și până nu vei dobândi noul trup, mereu va fi așa. Ai auzit poate de „durere iluzorie” – o senzație care își are sursa într-o parte a trupului pe care n-o mai ai… Credincioși fiind, noi suferim de dureri iluzorii de care trebuie să ne debarasăm. Cum? Înțelegând diferența dintre poziția noastră și starea noastră. Poziția noastră „în Hristos” ne dă siguranța și încrederea în Dumnezeu. Iar următorul verset din Scriptură spune: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu… este… neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” ( Romani 14:17). Și dacă știm că suntem considerați neprihăniți în ochii lui Dumnezeu, avem pace… și pentru că avem pace, avem bucurie!