30 Iulie 2021
Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.
Geneza 2.22
Căsătoria este cea mai veche și una dintre cele mai nobile instituții pe care Dumnezeu le-a rânduit omului. Căsătoria a fost planul lui Dumnezeu pentru om încă de la începutul istoriei lui. În grădina Eden, El Însuși a constituit primul cuplu, iar Cuvântul Său declară: „Căsătoria să fie ținută în onoare în toate” (Evrei 13.4). Astfel, autoritatea lui Dumnezeu este pusă ca o pecete asupra acestei instituții a căsătoriei.
Bărbatul nu este complet în el însuși. Femeia este cea care îl împlinește, completând lipsurile lui. Ea este tare în aspectele în care el e slab și este slabă în aspectele în care el e tare, iar împreună ei formează o plinătate, un trup. Așa ne spune Scriptura: „Dumnezeu l-a făcut … Parte bărbătească și parte femeiască i-a creat; și i-a binecuvântat și le-a pus numele Adam” (Geneza 5.1,2). A fost nevoie atât de bărbat, cât și de femeie, pentru a alcătui un Adam complet.
Căsătoria lui Adam constituie etalonul pentru toate celelalte căsătorii. Dumnezeu a pregătit legătura dintre Adam și Eva și așa face El în cazul oricărei căsătorii după gândul Său. Înțelepciunea divină discerne momentul în care singurătatea omului nu mai este utilă și El Se îngrijește să-i pregătească o mireasă care reprezintă adevărata împlinire a naturii sale. Adam a putut spune despre Eva că a fost: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine” (Geneza 3.12). Astfel trebuie să poată spune orice bărbat cu privire la soția sa; el trebuie să se gândească la ea ca la un dar din partea Domnului. „Cine a găsit o soție a găsit un lucru bun și a primit har de la Domnul”; „Casa și averea sunt o moștenire de la părinți, dar o soție chibzuită este de la Domnul” (Proverbe 18.22; 19.14).
În cazul lui Adam nu a existat o alegere a soției; ea a fost pregătită de Dumnezeu în mod special pentru el. Un vechi proverb spune: «Căsătoriile sunt făcute în cer». Doar Dumnezeu poate pregăti un ajutor potrivit, doar El poate uni un tânăr și o tânără astfel încât ei să poată fi un singur trup în Domnul. El este Cel care poate cunoaște ce caracter și ce temperament poate contrabalansa și poate completa caracterul și temperamentul cuiva. Dumnezeu este singurul care poate „aranja” căsătoriile, dacă putem spune așa; aici ar trebui să subliniem în trecere că toți cei care încearcă să joace acest rol eșuează.
J. G. Bellett
M-am deprins să fiu mulțumit în mine însumi, în împrejurările în care mă găsesc. Știu să fiu smerit, și știu să trăiesc în belșug. În toate lucrurile și în toate privințele m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.
Filipeni 4.11,12
Mulțumit pe holul spitalului
Prietenul meu îi ajutase pe alții toată viața lui. Acum îmbătrânise. Când am vrut să-l vizitez, am aflat că se afla la spital. Deoarece toate saloanele erau ocupate, petrecuse noaptea pe holul unei secții a spitalului. Eram intrigat! Acest om îi ajutase pe alții toată viața lui, iar acum, când avea și el nevoie de ajutor, nu se găsea pentru el nici măcar un loc într-un salon! Imediat m-am dus la administrația spitalului și am primit promisiunea că prietenul meu va fi mutat numaidecât într-un salon.
Apoi m-am îndreptat spre patul său aflat pe hol. Înainte să pot spune ceva, el mi-a zis: „Cât de minunat este că patul meu se află aici, pe hol! De mult timp n-am mai avut ocazia să le spun altor oameni despre Domnul Isus. Acum am ajuns la spital și m-au pus tocmai în acest loc strategic. Nici nu-ți poți închipui cu câți oameni am vorbit deja. Dumnezeu a condus bine toate lucrurile! Mă aflu acum aici și pot să le spun altora că sunt pe calea spre veșnicie. Oamenii vin să-mi spună necazul lor, iar eu mă rog cu ei. Cât de extraordinar a condus Domnul toate!”.
Ce mult m-am rușinat de gândirea mea greșită! Și Pavel a fost mulțumit cu situația lui, dar nu pentru că în temniță era frumos, ci pentru că acolo putea să-I slujească lui Dumnezeu. „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și-L lăudau pe Dumnezeu cu cântări, iar cei închiși îi ascultau” (Fapte 16.25). Și eu doresc să am ochi deschiși pentru ocazii potrivite, să fiu smerit, să accept oportunitățile venite de la Dumnezeu și să am curaj să le folosesc!
Citirea Bibliei: 2 Samuel 23.13-39 · Ioan 2.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FOLOSEȘTE-ȚI TALENTELE! – Fundația S.E.E.R. România
„Nu fi nepăsător de darul care este în tine…” (1 Timotei 4:14)
Luigi Tarisio s-a născut în Italia în 1796. El a fost un colecționar de viori și s-a mândrit foarte mult cu viorile rare pe care le-a descoperit. El a achiziționat doar instrumente de cea mai bună calitate. Cu toate acestea, nimeni nu a știut cu adevărat despre pasiunea lui Tarisio până după moartea sa. În timpul evaluării proprietății sale, au fost descoperite în podul casei lui vreo 246 de viori valoroase! Una dintre cele mai scumpe, ascunsă în sertarul unui șifonier vechi, era un Stradivarius pe care îl cumpărase de la cineva care îl deținea doar ca obiect de colecție.
Comentând situația, un pastor și predicator cunoscut – Dr. W. Y. Fullerton – a apreciat că, păstrând instrumentul, Tarisio „a privat lumea de muzica pe care putea s-o ofere acea vioară.” Dar și alții înaintea lui făcuseră la fel. De fapt, de când se cântase ultima oară pe acel valoros Stradivarius, din colecția sa, trecuseră 147 de ani! Un psiholog a tras concluzia: „Să nu mori cu muzica înăuntrul tău… Să nu ajungi la sfârșitul vieții tale și să spui: „Și dacă toată viața mea a fost greșită?” Dumnezeu ți-a dat daruri și El se așteaptă să le folosești. Dacă aștepți până când o poți face perfect, nu o vei face deloc!”
Isus a spus: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:13-14). Trebuie să înțelegi următorul lucru: Dumnezeu îți va cere socoteală pentru talentele tale, pentru dezvoltarea lor la maximum, pentru folosirea lor în glorificarea Numelui Său, și în a-i binecuvânta pe alții!
de Jean Koechlin
Matei 14:22-36
Această scenă a corabiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându-Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într-un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu-se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care-l iubeşte. Dintr-o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi-a luat privirile de la Învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i-a venit imediat în ajutor.
Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L-a respins, Îl va recunoaşte şi Îl va onora, fiind eliberat prin El.
Mana Zilnica 
Pingback: 30 Iulie 2021 | Blogul lui Roman