27 Iulie 2021
Eu sunt glas al unuia care strigă în pustie.
Ioan 1.23
Cu cât acest slujitor al lui Hristos este silit să vorbească despre sine însuși sau despre lucrarea sa, cu atât se retrage mai în umbră. Când este întrebat despre sine, el spune: „Eu sunt un glas”. Apoi, întrebat despre lucrarea sa, el răspunde că nu era vrednic să dezlege cureaua sandalelor Stăpânului său. Ioan nu se înalță pe sine și nu se mândrește cu lucrarea sa. Cel mai mare profet era, în ochii săi, doar un glas. Cel mai onorat dintre slujitori nu se considera vrednic să atingă încălțămintea Stăpânului său.
Această atitudine a lui Ioan Botezătorul este ziditoare și plină de încurajare pentru noi. Este foarte necesar ca sufletul să respire o astfel de atmosferă în zilele pe care le trăim, pline de egoism și de trufie. Ioan a fost un om caracterizat de reală putere și de reală valoare. Prin urmare, el a fost smerit. În general, așa stau lucrurile. Oamenii care sunt cu adevărat mari preferă să stea în umbră. Dacă trebuie să vorbească despre ei înșiși, o fac foarte pe scurt. David nu vorbise niciodată de biruințele sale asupra leului și ursului, până n-a fost nevoit s-o facă din cauza lipsei de încredere a lui Saul. Pavel, la rândul lui, nu pomenise niciodată de răpirea sa în al treilea cer, până n-a fost silit să facă acest lucru din cauza stării corintenilor, paisprezece ani mai târziu; iar când a fost forțat să vorbească despre sine sau despre lucrarea sa, el s-a scuzat și a repetat de multe ori: „Vorbesc ca un nebun”.
Așa stau lucrurile întotdeauna. Adevărata valoare este modestă și retrasă. David, Ioan, Pavel, cu toții și-au găsit plăcerea în a se trage în umbra Stăpânului lor și în a se pierde pe ei înșiși din vedere în strălucirea gloriei Lui morale. Aceasta a fost bucuria lor. Acolo și-au găsit ei cea mai adâncă, mai deplină și mai bogată binecuvântare. Cea mai mare și mai pură bucurie pe care o făptură o poate gusta este să se piardă pe ea din vedere în prezența imediată a lui Dumnezeu. Facă El să gustăm tot mai mult dintr-o astfel de bucurie!
C. H. Mackintosh
De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.
Matei 10.32
Eu Îl iubesc pe Domnul Isus – dar tu?
Un tânăr marinar și-a petrecut concediul pe țărm. În acest timp, el a recunoscut că este un om păcătos și s-a întors cu toată inima la Dumnezeu. Viața lui s-a schimbat. Când a sosit timpul să se întoarcă pe vapor la echipajul său, i-a venit o idee. A mers cu un carton alb la un prieten credincios și l-a rugat:
— Pentru că tu poți să scrii așa de frumos cu litere de tipar, te rog să-mi scrii ceva pe acest carton.
— Cu plăcere! Ce să-ți scriu pe el?
— Te rog, scrie: Eu Îl iubesc pe Domnul Isus – dar tu?
Prietenul a scris imediat cât a putut el de frumos ceea ce i s-a cerut.
— Acum trebuie să-mi spui ce vei face cu acest carton.
Tânărul marinar i-a răspuns:
— Mâine mă voi întoarce pe vapor și mă tem că, dacă nu Îl voi mărturisi imediat pe Domnul Isus ca fiind Mântuitorul meu, mai târziu îmi voi pierde curajul și puterea. Vreau să prind cartonul de ușa cabinei mele, ca toți de pe vapor să poată citi că acum eu Îi aparțin Domnului Isus.
Tânărul marinar a procedat corect! Mărturisește și tu imediat despre Domnul și Mântuitorul tău, ca toți să știe că tu Îi aparții. Dacă vei amâna, îți va veni tot mai greu să recunoști acest adevăr și poate nu vei mai ajunge niciodată să faci aceasta. Atunci vei deveni foarte nefericit.
Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.20-32 · Ioan 1.19-28
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PUTEREA TRANSFORMATOARE A MULȚUMIRII (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 5:18)
Starea de mulțumire infuzează bucurie și optimism în viața de zi cu zi. Teologul britanic John Henry Jowett a spus: „Orice virtute care divorțează de mulțumire este schilodită și șchiopătează pe calea spirituală.” Fără mulțumire, credința ta devine o practică religioasă seacă, și dragostea ta pentru alții se duce de râpă, lăsându-te stors de bucurie și făcându-te să te victimizezi. Când apostolul Pavel a spus: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”, el nu spune că fiecare împrejurare pe care o întâlnești este voia lui Dumnezeu.
Pastorul Jack Hayford scria: „Pe orice poliță de asigurare există o clauză „cu excepția voii lui Dumnezeu” și din punct de vedere cultural, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. I-am auzit pe unii dând următoarea interpretare: „Ei bine, orice se întâmplă este voia lui Dumnezeu; mulțumește-I și laudă-L pe Dumnezeu!” Biblia nu spune că tot ce se întâmplă este proiectat de Dumnezeu. Scriptura ne spune că este îngăduit de Dumnezeu, și că – în ele, prin ele și dincolo de ele – El poate produce binele. „Voia lui Dumnezeu în Hristos” este să aducem mulțumire și să-L lăudăm pe Dumnezeu în mijlocul lor. De ce, pentru că ne simțim bine? Nu, ci pentru că rugăciunea însoțită de mulțumire introduce un cântec de laudă în situația prin care treci!”
Nu este suficient să amesteci rugăciunea cu eforturile proprii. Tu trebuie să știi că rugăciunea de mulțumire însoțită de laudă va fi tăria ta. Biblia ne spune să „mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.” Concluzie: prin orice situație ai trece, poți alege fie să te văicărești, fie să te închini – ori, nu te poți închina fără să aduci mulțumiri!
de Jean Koechlin
Matei 13:31-43
În cele şase „parabole ale Împărăţiei„ care urmează după cea a semănătorului, Domnul prezintă rezultatul semănăturilor Sale în această lume.
Parabola bobului de muştar devenit un copac mare descrie forma exterioară pe care a luat-o Împărăţia cerurilor după respingerea Împăratului, în timp ce a aluatului pus în făină pune accentul pe lucrarea tainică care alterează caracterul ei. Este vremea Bisericii responsabile. După un început foarte timid (câţiva ucenici), creştinismul a cunoscut marea dezvoltare, cea pe care o cunoaştem noi. Succesul şi răspândirea lui în lume nu dovedesc însă câtuşi de puţin binecuvântarea şi aprobarea lui Dumnezeu şi nici vorbă să o pună la adăpost de atacurile lui Satan: chiar de la început, ea a fost invadată de rău (păsările conform v. 4 şi 19 şi aluatul).
Amestecul care caracterizează creştinătatea de nume este ilustrat şi într-un alt mod: prin parabola neghinei din ogor, pe care Domnul o explică aici. Ştim că numele de creştin este purtat astăzi de toţi cei care sunt botezaţi, fie că sunt, fie că nu sunt copii autentici ai lui Dumnezeu. Domnul mai suportă această stare de lucruri până în ziua secerişului (Apocalipsa 14.15,16). El va arăta atunci, prin trierea finală a unora faţă de alţii, ce reprezenta fiecare dintre ei.
Mana Zilnica 