19 Iulie 2021
Și în al treilea an al împărăției sale a trimis pe căpeteniile sale … să-i învețe pe oameni în cetățile lui Iuda; și cu ei pe leviți … și cu ei pe Elișama și pe Ioram, preoții. Și-i învățau pe oameni în Iuda și aveau cu ei cartea legii Domnului; și au mers prin toate cetățile lui Iuda și-i învățau în popor.
2 Cronici 17.7-9
Leviții (21) – Poporul capătă învățătură cu privire la legea Domnului
Citim despre Iosafat că „a umblat în căile dintâi ale lui David, tatăl său, și n-a căutat pe baali; ci L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său și a umblat în poruncile Sale … și inima lui s-a întărit în căile Domnului”. Dumnezeu putea binecuvânta un astfel de împărat, dându-i pace și făcându-l să prospere, fiindcă el căutase să fie credincios și îndepărtase idolatria din țară.
Iosafat s-a dovedit înțelept în acest timp de pace și de prosperitate. Nu și-a folosit autoritatea de împărat ca să forțeze poporul să se alipească de legea lui Dumnezeu, ci a trimis șaisprezece dintre căpeteniile sale, majoritatea dintre ei leviți, să meargă în ținutul lui Iuda, cu cartea legii, și să-i învețe pe oameni cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu le dorea de la ei. Ce trebuie să fi fost pentru acești oameni evlavioși să meargă din cetate în cetate ca să dea învățătură din legea lui Dumnezeu! Să nu uităm că, în acele timpuri, oamenii nu aveau fiecare o copie a Cuvântului lui Dumnezeu, așa că trebuie să fi fost un eveniment major atunci când acești oameni ajungeau în fiecare cetate pentru a învăța poporul din legea lui Dumnezeu.
Și astăzi există slujitori ai Domnului care cheltuie timp și efort pentru a-i învăța pe sfinți din Cuvântul lui Dumnezeu. Pe câmpurile de misiune, sufletele sunt aduse de la întuneric la lumină, așa că este mare nevoie de îndrumare și de învățătură. Este nevoie însă de aceste lucruri și în mijlocul nostru, pentru ca tinerii să cunoască adevărurile Scripturii și să crească spiritual. A-i învăța pe credincioși voia lui Dumnezeu din Cuvântul Său este o lucrare prețioasă și de mare importanță și în zilele noastre.
E. P. Vedder, Jr.
Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.
Romani 12.2
Viața – o călătorie cu un autovehicul fără frâne
Iulian și Marcel mergeau cu mașina pe autostradă. Doreau să respecte limita de viteză, dar acul tahometrului urca mereu. Când apăreau în fața lor camioane, care păreau că se târăsc, erau nevoiți să reducă viteza.
O mică pană i-a obligat să oprească pe banda de urgență. Când au coborât din mașină, gălăgia părea asurzitoare, autovehiculele goneau pe lângă ei într-un iureș nesfârșit, iar camioanele păreau adevărate tunete într-o furtună puternică!
Marcel a exclamat: „Ce nebuni sunt! Cu ce viteză conduc!”. Iulian i-a răspuns: „Exact ca și noi. Și noi suntem la fel de nebuni!”. Câteva minute mai târziu și-au reluat călătoria cu atenție. După un timp, Iulian a spus: „Și dacă viața noastră ar fi ca această autostradă? Trăim așa de rapid și nu suntem conștienți de pericole…”.
Exact așa este! Am putea compara viața noastră cu o călătorie cu un autovehicul fără frâne. Fiecare trece cu vederea pericolul, pentru că și ceilalți fac același lucru. Cât de neînțelept este să alergăm în viața noastră spre veșnicie, fără să ne gândim la țintă!
Unui tânăr plin de energie i s-a spus: „Oprește-te acum și-ți voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu” (1 Samuel 9.27). Acum a venit rândul nostru să stăm și noi liniștiți și să ascultăm ce mesaj personal are să ne transmită Biblia! Să dăm răspuns la întrebări ca acestea: Pentru ce trăim? Încotro mergem? Ce loc ocupă Dumnezeu în viața noastră?
Citirea Bibliei: 2 Samuel 18.1-18 · Tit 1.10-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EȘTI NEPRIHĂNIT ÎN OCHII LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România
„…nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire…” (Evrei 5:13)
Autorul epistolei către Evrei scrie în 5:13 că: „oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.” Neprihănirea nu este o stare pe care o dobândești prin eforturi omenești, ci este o poziție în care te pune Dumnezeu atunci când te încrezi în Hristos. Începând cu acel moment, Dumnezeu dorește să te consideri „neprihănit”, așa cum te vede și El pe tine. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” (Romani 3:20-22).
Dacă te străduiești din răsputeri să fii neprihănit ca să ajungi în rai, citește următorul verset: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). În același fel în care Dumnezeu L-a făcut pe Domnul Isus „să fie păcat” pentru noi, în clipa în care crezi în Hristos, Dumnezeu te face „să fii neprihănit.” Vei păcătui în continuare, pentru că trăiești într-un trup de carne păcătoasă… Și până nu vei dobândi noul trup, mereu va fi așa. Ai auzit poate de „durere iluzorie” – o senzație care își are sursa într-o parte a trupului pe care n-o mai ai… Credincioși fiind, noi suferim de dureri iluzorii de care trebuie să ne debarasăm. Cum? Înțelegând diferența dintre poziția noastră și starea noastră. Poziția noastră „în Hristos” ne dă siguranța și încrederea în Dumnezeu. Iar următorul verset din Scriptură spune: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu… este… neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” ( Romani 14:17). Și dacă știm că suntem considerați neprihăniți în ochii lui Dumnezeu, avem pace… și pentru că avem pace, avem bucurie!
de Jean Koechlin
Matei 10:24-42
După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său” (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu-i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).
Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.
A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă Învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine„ (2 Corinteni 5.1415).
Mana Zilnica 