Mana Zilnica

18 Iulie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca să știți … ce este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morți, și L-a așezat la dreapta Sa, în cele cerești … și L-a dat Cap peste toate, Adunării.

Efeseni 1.18-22

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (8)

Cât de mare este puterea care L-a înviat pe Hristos dintre cei morți și L-a așezat la dreapta lui Dumnezeu! Remarcați că, acum, fiind Omul înălțat, așezat la dreapta lui Dumnezeu, Hristos este dat să fie Cap. El este Cap peste toate lucrurile, însă Evrei 2.8 ne spune că această domnie a Lui universală nu este văzută public, deși este deja adevărată. El însă este și Cap al Adunării Sale. Chiar dacă faptul că El este Cap peste toate lucrurile nu este încă văzut și recunoscut de această lume, noi avem privilegiul, ca popor al Lui, să-L recunoaștem și să ne supunem Lui ca și Cap al nostru. Nu avem nevoie de un cap pământesc, fiindcă avem un Cap în cer, care este de ajuns să ne hrănească și să ne îndrume atunci când suntem strânși laolaltă.

Iosif ne prezintă o imagine ajutătoare în această privință. El a hrănit „cu pâine pe tatăl său și pe frații săi și toată casa tatălui său, după familiile lor” (Geneza 47.12). Tot așa, Iosif al nostru poate să ne hrănească. Iosif a putut da îndrumări pentru a salva întreaga țară a Egiptului și de asemenea pentru a-i îndruma pe frații săi (Geneza 45.17-24). La fel, Hristos poate să ne îndrume cu privire la cum, când și ce trebuie să facem în strângerile laolaltă. În final, vedem întreaga țară a Egiptului sub comanda lui Iosif (Geneza 41.44). Domnul, de asemenea, este Cel care are controlul asupra strângerilor noastre. Voia Lui trebuie să se facă. Dacă ne supunem Lui, vom primi o binecuvântare deplină.

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit cuvântul Tău. Acum ei au cunoscut că toate câte Mi-ai dat Tu sunt de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis.

Ioan 17.6-8

Gânduri cu privire la Ioan 17

Înainte ca Domnul Isus să exprime alte dorințe ale inimii Sale cu privire la ai Săi, El i-a descris în cuvinte mișcătoare.

Ucenicii nu mai aparțineau acestei lumi, așa cum nici Hristos nu a aparținut acestei lumi. Erau ei dezavantajați din această cauză? Nu, dimpotrivă! Ai Săi cunoșteau Numele Tatălui. Ucenicii au putut să-L cunoască pe Tatăl în viața și în lucrările lui Isus.

Mai departe, Domnul a spus că ucenicii aparțin Tatălui. Ei erau incluși dintotdeauna în planul dragostei Tatălui.

„Ei au păzit Cuvântul Tău.” Ce plină de har este această apreciere! Să ne gândim cât de greu înțelegeau ucenicii! Totuși, ei au crezut și au recunoscut că tot ceea ce făcea și spunea Domnul venea de la Dumnezeu Tatăl.

Ucenicii mai aveau de învățat ceva: Isus nu era doar Mesia, pe care L-a promis Dumnezeu, ci El era și Fiul veșnic, care a ieșit de la Tatăl – o dovadă a dragostei Sale. Faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său dovedește dragostea Tatălui față de noi, copiii Săi. Cât de mult Se bucură Domnul să cunoaștem și să savurăm această legătură a dragostei cu Tatăl!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 17.15-29 · Tit 1.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ UMBLĂM PRIN CREDINȚĂ – Fundația S.E.E.R. România

„…calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam…” (Romani 4:12)

Biblia vorbește despre cei care „calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam.” Cum putem și noi să umblăm în felul acesta? Să privim la Avraam:

1) Avraam L-a crezut pe Dumnezeu „…care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4:17). Când Dumnezeu îți face o promisiune, El are puterea de a o împlini, chiar și atunci când toate dovezile și lucrurile înconjurătoare contravin spuselor Sale.

2) „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri…” (Romani 4:18). Chiar și atunci când orice licăr de speranță s-a spulberat, Avraam a crezut în continuare. De ce? Deoarece nădejdea lui era în Dumnezeu! Dacă te simți neajutorat astăzi, gândește-te la aceste cuvinte: „Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinşi de război plini de nădejde! O spun şi astăzi, că îţi voi întoarce îndoit!” (Zaharia 9:12).

3) „El a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” (Romani 4:18). Să reținem exprimarea „după cum i se spusese”; când Dumnezeu face o promisiune, aceasta conține în ea o putere de autoîmplinire care o face să devină realitate. „Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:11).

4) „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Romani 4:20). Cuvântul „a se îndoi” ne spune că Avraam nu a ezitat, nu a șovăit, nu s-a certat cu el însuși, nu s-a lăsat influențat de părerea altora. În schimb, a rămas hotărât și ferm. Aceasta este umblarea prin credință!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 10:1-23

Cei doisprezece ucenici au devenit apostoli (v. 2). În timp ce îi enumeră pe toţi, scriitorul Matei îşi aduce aminte de vechea sa ocupaţie şi o consemnează: „Matei, vameşul…„ (vezi 21.31 sf.). După ce au fost instruiţi prin cuvintele şi prin exemplul divinului Învăţător, a sosit momentul să fie trimişi (apostol înseamnă trimis) ca lucrători la seceriş. Un copil nu merge toată viaţa la şcoală, este evident aceasta, însă, într-un sens, credinciosul este tot timpul în şcoala lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne însuşim lecţiile de bază, în special cele despre totala noastră incapacitate naturală, iar numai după aceea putem fi folosiţi de Domnul.

Să mai observăm câteva aspecte de maximă importanţă: Cel care cheamă, care pregăteşte, care trimite, care îndrumă, susţine, încurajează şi îi răsplăteşte pe slujitorii Săi este Domnul. Aceştia nu umblă dintr-un impuls propriu şi nici trimişi de oameni. Ei nu numai că nu aşteaptă nicio plată de la oameni, ci şi dau gratuit ceea ce au primit gratuit. Cât de mult sunt pierdute astăzi din vedere aceste adevăruri simple în creştinătate! Sub formă de comitete, de ierarhii sau de diverse organizaţii, între Domnul şi lucrătorii Săi s-au interpus persoane, adesea bine intenţionate, în detrimentul lucrătorilor şi, mai presus de toate, al lucrării care le fusese încredinţată.