22 August 2021
Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, de acum așteptând până când vrăjmașii Lui vor fi puși ca așternut al picioarelor Lui.
Evrei 10.12,13
Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (13)
S-a spus adesea că Dumnezeu n-a dat instrucțiuni cu privire la un scaun pe care preoții să șadă și să se odihnească, în cortul întâlnirii sau în templu. Motivul pentru aceasta este că lucrarea lor nu se sfârșea niciodată – ei stăteau „în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11).
Ce contrast binecuvântat avem în versetul citat mai sus: „Dar El”! Cine este El? Fiul etern și binecuvântat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși, care a devenit Om. Și de ce a devenit Om? Sunt mai multe motive, fără îndoială, însă versetul nostru ne spune că a devenit Om pentru a aduce „o singură jertfă pentru păcate”. Ce contrast cu preoții din Israel! Mai multe jertfe în contrast cu o singură jertfă finală!
După ce S-a adus pe Sine jertfă – singura jertfă cu adevărat primită de Dumnezeu pentru păcatele tuturor celor care cred în El – S-a așezat. Acest lucru ne arată că lucrarea Sa de jertfire este completă. Însă El n-a șezut pe pământ, ci la dreapta Măririi. Dumnezeu a acceptat lucrarea Sa!
Să remarcăm de asemenea că El a șezut pentru totdeauna. Această expresie are semnificația de „perpetuu”, „fără întrerupere”. Este posibil să ne așezăm după o zi lungă de lucru, după care să ne aducem aminte că am uitat să facem ceva și să trebuiască să ne ridicăm din nou. Domnul nostru însă nu trebuie să Se mai ridice niciodată să facă ceva cu privire la păcatele noastre. El a încheiat lucrarea Sa, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea noastră eternă. Când Se va ridica de pe tron, o va face pentru a doua Sa venire. Mai întâi îi va lua la Sine pe sfinții Săi, apoi Se va întoarce pentru a împărăți, când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. Vino, Doamne Isuse!
K. Quartell
Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
Ioan 17.20,21
Gânduri cu privire la Ioan 17
Când S-a rugat pentru ai Săi, Domnul nu a avut în vedere doar micul grup al ucenicilor Săi, ci inima Sa îi cuprindea pe toți aceia care, începând de la Rusalii, când Duhul Sfânt avea să vină pe pământ, vor veni la credința în El. Cei mai mulți dintre ei nu au venit la credință prin slujba directă de predicare făcută prin gura apostolilor, pentru că aceștia au trăit doar puțini ani pe pământ. Dar cuvântul apostolilor în forma Scripturilor inspirate ale Noului Testament a rămas. El a fost de la început temelia oricărei propovăduiri a evangheliei și mai este și astăzi.
În legătură cu acest cerc extins al tuturor credincioșilor, Domnul a exprimat pentru a doua oară cererea ca ei să fie una. Comparând cu prima cerere, observăm o deosebire. Acolo unitatea era restrânsă la apostoli și cererea era: „Pentru ca ei să fie una ca Noi” – una în gândire și în acțiune. Aici El S-a rugat astfel: „Ca și ei să fie una în Noi„. Această unitate s-a format prin interesul lor comun pentru Tatăl și Fiul. Temelia pentru această unitate este viața veșnică, natura divină, pe care toți credincioșii o au.
Oameni de proveniență diferită, din cele mai diversificate culturi și religii, deosebindu-se social și intelectual, pot fi una, dând mărturie cu privire la aceasta în fața lumii! La începutul Faptelor Apostolilor, această unitate era vizibilă: „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet” (Fapte 4.32).
Cât se mai vede astăzi din această unitate?
Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.10-28 · Ioan 8.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUVINTELE TALE AU GREUTATE – Fundația S.E.E.R. România
„Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna.” (Proverbele 18:4)
Când Solomon vorbește despre „ape adânci”, el se referă la apa dintr-o fântână adâncă – adică cea mai bună, cea mai rece. Dacă vrei să știi ce fel de apă are o fântână, trebuie s-o testezi. Iar dacă dorești să afli ce este în inima unui om, ascultă-i vorbele. Un fermier bătrân a spus-o astfel: „Ceea ce se află în fântână întotdeauna vine la suprafață într-o găleată!” Unul dintre cele mai sigure semne ale înțelepciunii și maturității este abilitatea de a spune lucrul potrivit, în modul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite… sau, să nu spui absolut nimic! Firește, pe măsură ce devii mai înțelept, vei vorbi mai puțin și vei face mai mult.
În Marea Britanie, când cineva este arestat, polițistul este obligat să-i citească drepturile înainte de a-l interoga, informându-l despre dreptul lui de a păstra tăcerea: „Ai dreptul să nu spui nimic. Dar tot ceea ce spui poate fi folosit ca dovadă.” Așadar, dacă vorbele tale nu sunt destinate să zidească pe cineva, ci să doboare – tăcerea este un „drept” pe care trebuie să ți-l exerciți în fiecare zi. Uneori, cele mai înțelepte cuvinte sunt cele nerostite. Cineva a zis: „Un înțelept este considerat cineva care se gândește de două ori înainte de a… nu spune nimic!”
Solomon a scris următoarele: „Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbele 17:27-28). Așadar, este mai bine să taci inteligent, decât să vorbești mult, prost și fără rost!
de Jean Koechlin
Matei 25:14-30
Parabola celor zece fecioare se referea la aşteptarea Domnului. Cea a talanţilor va privi latura slujirii. Viaţa creştinului, după întoarcerea la Dumnezeu, are două caracteristici: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său„ (1 Tesaloniceni 1.9-10). A aştepta nu înseamnă nicidecum a nu face nimic până la venirea Lui, ci fiecare răscumpărat are privilegiul de a putea lucra pentru El. În acest scop, fiecare a primit un anumit număr de talanţi pe care are răspunderea de a-i valorifica: sănătate, memorie, inteligenţă, timp liber, bunuri materiale… Mai presus de toate însă, el are Cuvântul divin împreună cu cunoştinţa care decurge din acesta (1 Corinteni 2.12).
Dragi prieteni, chiar dacă suntem mântuiţi, putem totuşi să ne asemănăm, mai mult sau mai puţin, cu robul cel rău. Suntem noi siguri că n-am lucrat într-un mod egoist, leneş sau în alt fel necinstit, îngropând unul sau altul dintre aceşti talanţi care-I aparţin Domnului? Cum anume Îi vom da noi socoteală când va veni? Ne va putea El face să intrăm în bucuria Sa, cea a lucrării împlinite şi a dragostei satisfăcute, bucurie care Îi era şi Lui „pusă
înainte” (Evrei 12.2)? Răsplata este aceeaşi pentru primii doi robi, şi aceasta pentru că Domnul pune preţ nu pe rezultatele cantitative (întotdeauna „puţine lucruri„), ci pe credincioşie.
Mana Zilnica 