24 Septembrie 2021
Fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui.
Romani 3.24,25
Cum a fost obținută răscumpărarea? Bineînțeles că se putea întâmpla doar pe o cale care să satisfacă pe deplin cerințele sfințeniei și ale dreptății lui Dumnezeu. Această cale fusese arătată, prin imagini, încă din vremea vechiului legământ. O dată pe an, în marea Zi a ispășirii, marele preot intra în Locul Preasfânt, pentru a stropi cu sângele jertfei capacul de aur care acoperea chivotul legământului, făcând astfel ispășire înaintea lui Dumnezeu. Sângele se găsea de acum între heruvimi, păzitorii sfinți care vegheau asupra împlinirii căilor drepte ale guvernării lui Dumnezeu, și legea încălcată, care stătea scrisă pe cele două table de piatră, în chivot, gravată de neșters cu degetul lui Dumnezeu. Astfel, sângele lua locul păcatelor, schimbând pe o temelie dreaptă scaunul judecății într-un tron de har. Doar sângele unei jertfe recunoscute și primite de Dumnezeu putea face așa ceva.
Astăzi imaginea s-a împlinit. Dumnezeu L-a rânduit pe Hristos Isus „ca scaun al îndurării, prin credința în sângele Lui” (versetul 25). Sângele prețios al Fiului Său este adus înaintea lui Dumnezeu și acolo a fost stropit înaintea lui Dumnezeu în întreaga Sa valoare. Hristos este atât Mare Preot, care a intrat în sanctuar cu sângele Său, cât și tron de har, ridicat de Dumnezeu. Sângele Său a adus o ispășire desăvârșită. Cel care se așază la adăpostul acestui sânge poate păși ca îndreptățit pe terenul răscumpărării. Dumnezeu nu va mai aminti păcatele lui, iar aceasta nu doar pe baza harului Său, ci „pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii [cu vederea] peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să îl îndreptățească pe acela care este din credința în Isus” (versetele 25 și 26).
R. Brockhaus
Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări! Cine aduce mulțumiri, ca jertfă, acela mă preamărește.
Psalmul 50.15,23
Cu încredere, a pus ceaunul la foc (2)
Spunând aceasta, fata a pus coșul jos și s-a furișat din bucătărie. Petru a îngenuncheat în fața coșului plin și l-a despachetat. Imediat și-a revărsat inima plină de mulțumire înaintea Domnului care îl ajutase. În timp scurt, doi oameni fericiți ședeau în camera bolnavei și beau cafea. În coș nu se afla doar un sfert de kilogram de cafea boabe, ci și pâine, zahăr, ouă, carne și multe alte alimente.
Atunci a trecut pe acolo un prieten bun. El a văzut masa îmbelșugată a oamenilor săraci și a rămas mirat.
— Vino!, a strigat Petru și l-a împins spre masa plină. Dumnezeu este dragoste! Eu L-am rugat pentru câteva boabe de cafea și El mi-a dat toate acestea. Nu sunt un om fericit în sărăcia mea?
Pentru omul secolului al XXI-lea, o astfel de întâmplare pare că este imposibil de repetat în zilele noastre. Însă adevărul este că viața oamenilor este un mozaic de experiențe și de transformări lăuntrice. Unele se întâmplă fără durere, dar altele ne trec prin „cuptorul” încercărilor. Răspunsul biblic la suferință, la încercări și la nevoi este singura soluție adevărată și eliberatoare. Ea se deosebește de toate gândurile omenești. Când ne încredem în Dumnezeu, pacea Lui ne va păzi inimile și gândurile în Isus Hristos. Ce har că până și temerile noastre sunt folosite de Dumnezeu ca mijloc de a ne umple de pacea Sa minunată, atunci când suntem gata să le aducem înaintea Lui cu încrederea că El va lucra pentru binele nostru! Pe omul care se încrede în Dumnezeu, valurile grele ale încercărilor vieții nu îl îneacă, ci îl fac să vadă izbăvirea Domnului. Acel om știe din experiență că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei desăvârșite.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 2.15-25 · Ioan 16.25-33
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„COMPETIȚIA MARTIRILOR” – Fundația S.E.E.R. România
„Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Galateni 5:26)
Te rog să fii atent la următoarele cuvinte și vezi dacă par valabile și pentru tine: „Ai impresia că tu ai avut o zi grea? Eu am avut treizeci de clienți până la prânz!” Este foarte ușor să te lași absorbit de „competiția martirilor”, în care problemele tale sunt mai grave decât ale tuturor. Și dacă nu ești atent, ea se poate strecura și în familia ta. Alicia Howe scria: „La sfârșitul zilei, când frustrările de la serviciu sunt proaspete și sarcinile domestice apar amenințătoare, decorul este pregătit. Soții care au nevoie disperată unul de celălalt pentru a-și recunoaște eforturile, se luptă acum pentru titlul de cea mai harnică persoană. Avem o nevoie fundamentală de recunoaștere din partea partenerului de viață și dacă n-o avem, inventăm strategii pentru a o obține.” Problema este că atunci când ne comparăm între noi, facem rău relației. Așadar, având lucrul acesta în minte, iată ce ai de făcut:
1) Fii atent la așteptările nerostite! Când soțul sau soția ta își exprimă frustrarea, nu contrazice, afișându-ți superioritatea. Ascultă și încurajează! Domnul Isus a zis: „cine are urechi de auzit, să audă.” (Marcu 4:9). Nevoia soțului sau soției tale este aceea de a avea siguranța că poate rezolva problema!
2) Exprimă-ți des aprecierea. Imaginează-ți că soțul sau soția ta poartă un afiș pe care scrie: „Apreciază-mă!” Faptul că societatea este înclinată să atribuie roluri specifice pentru bărbați și femei, nu-ți dă dreptul să-ți desconsideri soțul sau soția!
3) Susține eforturile soțului sau soției tale, și dă-i o mână de ajutor. Nu fi critic pentru felul în care celălalt împăturește rufele sau greblează gazonul. Când procedezi așa, îți garantez că a doua oară nu va mai încerca s-o facă!
Deci:
a) Respectați-vă munca unul altuia;
b) Recunoaște că deși meseriile voastre sunt diferite, ambele pot fi dificile;
c) Fii suficient de sensibil ca să ajuți când nu e „treaba ta” sau „rândul tău”!
d) Nu mai exprima văicăreli de tipul „sunt obosit”… Ele se opun productivității, și probabil că amândoi v-ați săturat să le auziți!
de Jean Koechlin
Ieremia 21:1-14
Profeţiile lui Ieremia nu ne sunt consemnate în ordinea în care au fost ele rostite. Cea de faţă ne poartă în vremea celui din urmă împărat al lui Iuda. Atacat de temutul său vecin, Nebucadneţar, împăratul Zedechia trimite doi soli la profet, pentru a-l ruga să-L consulte pe Domnul: era cel mai bun lucru pe care, de fapt, îl putea face. În realitate însă, el şi poporul căutau eliberarea fără ca mai întâi să se pocăiască: trândăveau prin ignorarea acestei condiţii, peste care, de altfel, nu se putea trece, din moment ce Dumnezeu nu o dădea pe una fără cealaltă (eliberarea fără pocăinţă).
După toate câte anunţase Ieremia în capitolele precedente, o asemenea cerere era aproape o neruşinare şi de aceea Domnul este nevoit să le răspundă cu toată asprimea. Nu numai împăratul Babilonului va lupta împotriva lui Iuda, ci Însuşi Domnul: va lovi cu o ciumă mare oamenii şi animalele, precum odinioară turmele Egiptului (Exod 9.1-7). Totuşi, pe lângă acest drum al morţii, încă rămânea pentru acest popor un drum al vieţii … care însă cerea în mod obligatoriu recunoaşterea păcatelor şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Acest drum este încă deschis: ne-am angajat fiecare dintre noi pe el?
Mana Zilnica 