27 Septembrie 2021
Și în zilele lui Zorobabel și în zilele lui Neemia, tot Israelul a dat părțile cântăreților și ale ușierilor, după cerința fiecărei zile, și puneau deoparte ca sfinte cele pentru leviți, iar leviții le puneau deoparte ca sfinte pe cele pentru fiii lui Aaron … Și am aflat că părțile leviților nu li se dăduseră și că leviții și cântăreții care făceau slujba fugiseră fiecare la ogorul lui.
Neemia 12.47; 13.10
Leviții (28) – Corectarea greșelilor
Primul dintre aceste versete ne arată starea minunată de lucruri de la sfârșitul primei perioade de cârmuire sub Neemia, când totul era făcut potrivit poruncilor lui Dumnezeu. Al doilea verset arată un aspect al stării triste de dezordine pe care Neemia a găsit-o atunci când s-a întors la Ierusalim, când poruncile lui Dumnezeu nu mai erau păzite.
Și astăzi Dumnezeu dorește ca nevoile slujitorilor Lui să fie acoperite prin dărnicia celor credincioși. Când îndrumările Sale sunt urmate, totul merge bine. Dumnezeu este onorat, nevoile slujitorilor sunt împlinite și cei credincioși sunt binecuvântați. Dacă nu se procedează așa, Dumnezeu Însuși este privat de ceea ce I se cuvine, fiindcă lucrarea și închinarea suferă, din cauza faptului că slujitorii Săi se concentrează mai mult pe a-și hrăni familiile, fiind nevoiți să se ostenească în lucrări de o natură diferită. Cum ar putea binecuvânta Dumnezeu o astfel de stare de lucruri?
Aceasta nu a fost singura problemă pe care Neemia a găsit-o la întoarcerea sa la Ierusalim, fiindcă problemele cauzate de necredincioșie se înmulțesc rapid.
Eliașib, marele preot, îi dăduse lui Tobia, unul dintre vrăjmașii iudeilor, o cameră mare în templu, în care mai înainte fuseseră ținute darurile de bunăvoie. Neemia a aruncat toate lucrurile lui Tobia și a poruncit să fie curățită camera.
De asemenea, în sabat, oamenii lucrau, iar unii din Tir veneau pentru a vinde pește și alte bunuri. Totodată, iudeii își luaseră soții din popoarele păgâne din jur. Neemia a corectat cu fermitate aceste lucruri rele care se strecuraseră în mijlocul poporului și s-a rugat lui Dumnezeu să-Și aducă aminte de el și de lucrarea pe care o făcea. Într-adevăr, Dumnezeu vede toate lucrurile pe care le facem pentru El!
E. P. Vedder, Jr.
Isus i-a răspuns și i-a zis: Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică.
Ioan 4.13,14
Ce ne poate potoli setea?
Sunt mulți munți pe vârful cărora se poate zări silueta unei cruci de lemn. Fiind într-o drumeție, am ajuns și eu pe un astfel de vârf de munte, unde am putut să observ că lemnul crucii aflate acolo era de-a dreptul brăzdat de monede. De ce? Drumeții, care ajung cu mult efort pe acel vârf de munte, sunt răsplătiți, cel puțin când este vreme bună, cu o priveliște de neuitat. Ce sentiment măreț! Ei ar dori să păstreze acel moment în mintea și în sufletul lor. Dar curând trebuie să coboare. Acele monede din crucea de lemn – la fel ca la Fântâna Trevi din Roma, unde, potrivit legendei, monedele aruncate peste umăr în fântână asigură o reîntoarcere acolo – demonstrează că oamenii doresc să revină în acel loc sau într-unul asemănător. Ele exprimă dorul care nu poate fi astâmpărat. Ele arată că sentimentele de fericire pe care ni le oferă pământul sunt întotdeauna doar trecătoare.
Întâlnirea atât de emoționantă dintre Domnul Isus și femeia din Samaria dezvăluie tocmai tânjirea aceasta după fericire statornică. Nicio ofertă a acestei lumi nu poate să potolească setea noastră adâncă după fericire statornică: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete” (Ioan 4.13).
Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii, are însă o altă ofertă pentru noi. El ne oferă fără plată apa vieții: „Celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22.17). „Apa vie” pe care vrea să ne-o dea El înseamnă prospețime și înnoire, însemnă viață nouă în puterea Duhului Sfânt și fericire statornică. El vrea să ne dea toate acestea. Să mergem la El și „să bem”, să le primim în inima și în viața noastră!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.1-16 · Ioan 17.20-26
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE AI FOST TRIMIS SĂ FACI? – Fundația S.E.E.R. România
„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21)
Domnul Isus a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Să reținem faptul că aici este vorba despre modul în care Dumnezeu dorește să răspândim Evanghelia, nu despre reguli, regulamente și doctrine ale diferitelor denominații. Noi trebuie să înțelegem următoarele lucruri: 1) Am fost trimiși să slujim, nu să fim slujiți. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare” (Matei 20:28). Ați observat că dacă nu suntem serviți la timp când mergem la un restaurant, ne pierdem cumpătul? Credem că merităm mai mult. În Împărăția lui Dumnezeu însă, puterea se află jos, și de acolo guvernează și biruiește Hristos. Trebuie să ne smerim! Noi nu-L reprezentăm pe Isus decât dacă suntem dispuși să ne îmbrăcăm cu haina smereniei și să „spălăm” picioarele fraților noștri… chiar dacă numele lor s-ar putea să fie Iuda! 2) Am fost trimiși să facem voia lui Dumnezeu, nu voia noastră. Domnul Isus a zis: „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). Când suntem tineri și lumea ne întreabă despre planurile noastre de viitor, noi spunem: „Aș vrea să devin doctor, profesor sau asistentă…” Dar e neapărat necesar să adăugăm „dacă este voia Domnului”, deoarece dacă El nu face parte din planul nostru, suntem singuri. Dacă îți alegi profesia nepotrivită, ajungi în locul nepotrivit, înconjurat de persoane nepotrivite, și toate lucrurile din viața ta vor fi nepotrivite. Evanghelistul Ioan a scris: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Să nu împlinești voia lui Dumnezeu, înseamnă să nu împlinești scopul pentru care te-ai născut! Nu lăsa să ți se întâmple ție lucrul acesta!
de Jean Koechlin
Ieremia 23:1-15
În cap. 21 şi 22 am văzut cum Cuvântul Domnului îi condamna pe cei din urmă împăraţi. În adevăr, toţi cei responsabili din Iuda, „şi profetul şi preotul” (v. 11), falimentaseră în misiunea lor. În loc să păstorească poporul „fiind modele pentru turmă„ (1 Petru 5.3), ei au fost păstori răi. Din cauza purtării lor deplorabile, turma fusese neglijată, distrusă şi risipită (comp. cu Ezechiel 34.4-6).
Din acest motiv, Dumnezeu Se va îngriji El Însuşi să strângă rămăşiţa acestei turme, căreia îi va da un alt Păstor (Ioan 10.14). Când familia regală a lui Israel va lipsi complet, Dumnezeu va ridica din chiar această casă a lui David o Odraslă dreaptă, un Împărat divin: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 6; comp. cu 1 Corinteni 1.30). Această expresie, „Odrasla”, este folosită de cinci ori în profeţi şi de fiecare dată Îl desemnează pe Domnul Isus:
În Ieremia: aici şi în cap. 33.15, ca Împăratul, caracter care Îi este specific în Evanghelia după Matei.
În Zaharia: în cap. 3.8, ca „Robul Meu, Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Marcu) şi în cap. 6.12, ca „un om al cărui Nume este Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Luca).
În Isaia 4.2: ca „Odrasla Domnului … spre frumuseţe şi glorie”, în care Îl recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu prezentat de către Evanghelia după Ioan.
Mana Zilnica 