9 Octombrie 2021
Cuvintele lui Iov s-au sfârșit. Și acești trei bărbați au încetat să răspundă lui Iov, pentru că el era drept în ochii săi.
Iov 31.40; 32.1
Cuvintele lui Iov se încheie la sfârșitul capitolului 31. Prietenii săi de asemenea au tăcut, lucru de înțeles, fiindcă vedeau că Iov era drept în ochii săi. În realitate însă, ei nu aveau nimic altceva de spus, decât să aducă acuzații împotriva lui, cu privire la vreun păcat ascuns, din cauza căruia Dumnezeu îl pedepsise. O astfel de concluzie părea logică.
Prietenii lui Iov însă ar fi trebuit să aibă cuvinte de mângâiere pentru cel aflat într-o astfel de situație tragică. De multe ori și noi gândim și acționăm ca acești prieteni, însă cuvintele de mângâiere sunt tot ceea ce trebuie, fiindcă lucrarea în inimă o face Dumnezeu. Noi nu putem face o astfel de lucrare. Ea este doar între Dumnezeu și sufletul respectiv. Nu se cuvine ca vreun om să ia locul lui Dumnezeu și să încerce să facă o asemenea lucrare. Doar Dumnezeu o poate face. Noi însă putem încuraja și mângâia, ceea ce îl va face pe celălalt să privească la Dumnezeu, care Își va continua lucrarea în inima sa.
Dacă cineva ne pune o întrebare sau ne cere părerea în vreo privință și suntem în comuniune cu Domnul, descoperim că El pune pe inima noastră un cuvânt de înțelepciune și astfel ne putem deschide gura pentru a răspunde. Dar să nu folosim niciodată tonul prietenilor lui Iov, care nu puteau vedea în inima lui Iov, dar care îi aduceau acuzații grave. Doar Dumnezeu cunoaște inima. Noi nu ne putem cunoaște nici măcar propria inimă, care este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea (Ieremia 17.9). Am făcut noi experiența acestui adevăr? Am învățat să ne aplicăm moartea lui Hristos și să umblăm prin Duhul? Cunoaștem oare semnificația adâncă a cuvintelor: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 7.25)? Toate aceste lucruri sunt necesare ca să avem o părere potrivită despre noi înșine și să-i putem ajuta pe alții (Galateni 6.1).
Să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă lucrarea în suflet, iar noi să rostim cuvinte de mângâiere pentru cei aflați în încercare. Este lucrarea lui Dumnezeu să ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca noi să-i putem mângâia pe alții la rândul nostru (2 Corinteni 1.4). Procedând așa, putem fi siguri că facem lucrarea Lui.
A. Leclerc
Ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut, că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare.
Efeseni 4.21,22
L-a invitat iarăși la zaruri
În ciuda legii care-i amenda cu 500 de rupii (rupia, monedă de argint, unitate a sistemului monetar din India, Nepal etc.) pe jucătorii de zaruri, doi tineri nu au respectat interdicția. Unul dintre ei era copil de oameni înstăriți, astfel că părinții acestuia au putut plăti imediat amenda. În schimb, celălalt era fiul unor țărani săraci și a rămas la închisoare. Ca să-l elibereze, mama lui a muncit din greu cărând poveri. Această muncă epuizantă i-a provocat răni adânci la mâini. De după zăbrelele închisorii, tânărul a văzut acele mâini sângerânde și a zis:
— Mamă, ce este cu rănile acestea pe mâinile tale?
— Dragul meu, eu trudesc pentru tine, pentru că vreau să te scap de aici!
Cu multă trudă, mama a câștigat cele 500 de rupii și astfel și-a eliberat fiul. După puțin timp, tânărul pentru care părinții bogați plătiseră amenda, întâlnindu-l pe cel eliberat de curând din închisoare, l-a invitat iarăși la zaruri.
— Nu, i-a răspuns acesta, tu ai scăpat cu ușurință; pentru mine însă au sângerat mâinile mamei mele. Cum aș putea să continui jocul care a costat-o pe mama mea atâta suferință?
Aceia care beneficiază de prețul atât de mare pe care l-a plătit Domnul Isus, vărsându-Și sângele la cruce ca să-i salveze, nu mai pot să trăiască în păcatul care I-a produs Lui atâta suferință. Omul cel vechi, da, se strică prin poftele înșelătoare. Dar, potrivit cu Efeseni 4, ca unii care ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, să ne îmbrăcăm în omul cel nou!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.30-10.11 · Ioan 20.11-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI PACEA ȘI BUCURIA – Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” (Romani 15:13)
Dumnezeu a promis că ne va da un sentiment al bucuriei în mijlocul tuturor împrejurărilor cu care ne confruntăm. Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11)
Așadar, cum îți poți păstra bucuria fără să o pierzi? Apostolul Pavel a scris: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13). Să reținem cuvântul extrem de important „credința”. Nu e greșit să ai întrebări, dar tu nu trebuie să te îndoiești niciodată de dragostea și credincioșia lui Dumnezeu față de tine.
Un învățător biblic spunea: „Îmi aduc aminte de o seară în care mă simțeam extrem de nemulțumit și de nefericit. Nu aveam pace sau bucurie și mă simțeam absolut îngrozitor. Am citit Romani 15:13… și a fost într-adevăr „un cuvânt la vreme de nevoie” pentru mine. Problema mea era simplă: mă îndoiam, în loc să cred! Mă îndoiam de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu față de mine, mă îndoiam că-L pot auzi, mă îndoiam de chemarea Sa pentru viața mea, mă îndoiam că-Şi găsea plăcere în mine. Eram plin de îndoială, îndoială, îndoială. Când am înțeles problema și m-am întors la credință, am scăpat de îndoială, iar bucuria și pacea mi-au revenit numaidecât. Am descoperit că același lucru este adevărat în viața mea din nou și din nou. Când bucuria și pacea par să dispară din viața mea, îmi verific credința – ca să-mi dau seama dacă și ea a dispărut.”
Ei bine, același principiu este valabil și pentru tine, astăzi!
de Jean Koechlin
Ieremia 31:1-14
Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu într-un mod atât de emoţionant cum o fac v. 1-14. Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi S-a arătat de departe” (v. 3). Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.
La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu! Tu eşti călăuza tinereţii Mele!”, Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel„ (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el„ (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.
Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 7-14), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.
Mana Zilnica 