Mana Zilnica

31 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și să înjunghie țapul jertfei pentru păcat, care este pentru popor, și să aducă sângele lui înăuntrul perdelei și cu sângele lui să facă așa cum a făcut cu sângele vițelului și să-l stropească pe scaunul îndurării și înaintea scaunului îndurării.

Levitic 16.15

Vedem aici acel aspect al lucrării Domnului de la cruce care ține de cerințele sfinte ale lui Dumnezeu și de măreția Lui care a fost jignită. Jertfa adusă cu acest scop trebuia să fie perfectă, fără pată. Știm cine a fost Cel care a corespuns acestor cerințe. „Duh Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care Se va naște Se va chema Fiu al lui Dumnezeu”, a spus îngerul Mariei în Luca 1.35. Duhul Sfânt ne spune prin Pavel că Cel care nu a cunoscut păcatul a fost făcut păcat pentru noi.

În 1 Petru 2.22 citim că El nu a făcut păcat, iar în Evrei ni se spune că El a fost ispitit asemenea nouă în toate lucrurile, cu excepția păcatului. El a fost ceea ce găsim, simbolic, în darul de mâncare din Levitic 2: floarea făinii, care era jertfa adusă din rodul pământului. El a fost Om adevărat, născut din femeie, așa cum ne spune Galateni 4.4. A avut un trup omenesc, un suflet omenesc și un duh omenesc. Totuși, Domnul Isus a fost conceput prin puterea Duhului Sfânt și, astfel, a fost lipsit de păcat.

Acest Om a crescut și a fost tot mai plăcut lui Dumnezeu și oamenilor. A trăit aici treizeci și trei de ani și a putut întotdeauna spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis”. El I-a putut spune lui Dumnezeu: „Știu că întotdeauna Mă asculți” (Ioan 11.42). De asemenea, a putut spune despre Dumnezeu: „El nu M-a lăsat singur, pentru că întotdeauna fac ceea ce Îi este plăcut” (Ioan 8.29). Minunat Om! Auzim mărturia Tatălui, atunci când Domnul, prin botez, S-a asociat cu rămășița credincioasă a lui Israel, cu cei care erau botezați pentru iertarea păcatelor, după ce le mărturiseau. Ar fi putut părea că și El S-a pocăit pentru a obține iertarea de păcate, însă, în chiar acel moment, cerurile s-au deschis și, după treizeci de ani de trăire pe acest pământ, Dumnezeu a declarat: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea”. Trei ani mai târziu, aproape de sfârșitul lucrării și vieții Sale, un glas din cer S-a auzit din nou, pe muntele schimbării la față. Dumnezeu a declarat din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea; de El să ascultați!”.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este mai mare: cine stă la masă sau cine servește la masă? Nu este cel care stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca Cel care servește.

Luca 22.27

Hristos – Slujitorul unic

Numai Domnul Isus are dreptul să stea în centru și să atragă toate privirile spre Sine. Chiar și ca Slujitor, El merită toată atenția și admirația noastră:

• În slujba Sa, El a fost plin de râvnă pentru onoarea lui Dumnezeu. Astfel, a alungat vânzătorii și schimbătorii de bani din templu, pentru că ei făcuseră o casă de vânzare din Casa Tatălui Său (Ioan 2.14-17).

• El nu S-a lăsat influențat de oameni. De aceea, nu S-a dus la sărbătoare când frații Lui au încercat să-L determine, ci mai târziu, când Dumnezeu I-a dat porunca să meargă (Ioan 7.3-10).

• Domnul a făcut lucrarea Sa potrivit cu adevărul. El a pus în lumina adevărului divin și pe femeia prinsă în adulter și pe acuzatorii ei (Ioan 8.3-11).

• El a slujit plin de dragoste și cu mare îndurare. Ce milă și ce compasiune a arătat El când a vindecat bolnavi, când a eliberat demonizați, când a hrănit flămânzi!

• El a fost un Slujitor neobosit și răbdător. El nu i-a respins niciodată pe cei care au venit la El cu o rugăminte sinceră. El a fost întotdeauna dispus să ajute și să binecuvânteze. El a rezolvat problemele ucenicilor și, cu îndelungă răbdare, le-a suportat ciudățeniile.

• El a arătat în mod desăvârșit caracteristica indispensabilă a unui slujitor dedicat: a ascultat în orice situație de Dumnezeul Său, a fost ascultător chiar până la moarte pe cruce (Filipeni 2.8).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.19-22.7 · Psalmul 107.1-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IA VIAȚA DE LA CAPĂT! – Fundația S.E.E.R. România

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet…” (Proverbele 23:7)

Familia Chandler a avut de parcurs un drum dificil ca să scape de lanurile de bumbac și de sărăcia din Mississippi. Toți cei nouă copii ai familiei, își aduc aminte de coliba arendașului în care stăteau și de faptul că nu aveau ce să mănânce și cu ce să se îmbrace. Dar toți cei nouă au ajuns absolvenți de facultate! Povestea lor ar trebui să fie o inspirație pentru oricine. Părinții au luat cu împrumut doi dolari pentru a-i cumpăra un bilet de autobuz fiului lor Cleveland, care a plecat la școală, a studiat cu sârguință și a devenit președintele Departamentului economic din cadrul Universității Howard. Luther a urmat cursurile Universității Omaha și a devenit managerul serviciului public din orașul Kansas. El l-a ajutat pe fratele lui, James, să ajungă în Omaha și apoi la Yale, unde a și lucrat după absolvire. James, la rândul său, l-a ajutat pe Herman, care în prezent este director tehnic în Dallas. Donald lucrează în Minneapolis. Copiii s-au ajutat mereu între ei – și la cules de bumbac sau de porumb, și la săpatul cartofilor. Fortson s-a dus la Universitatea Morehouse din Atlanta și s-a implicat în lucrarea baptistă din Colorado. Princess a obținut o diplomă de master la Universitatea din Indiana și a devenit profesoară. Gloria este și ea profesoară. Bessie a absolvit masteratul și este dietetician la un spital de veterani. Apoi, în 1984, toți copiii s-au întâlnit și au cumpărat o casă pentru părinții lor. Biblia ne spune: „El este ca unul care îşi face socotelile în suflet.” Adică: dacă te convingi singur că nu poți, sau dacă îi lași pe alții să te convingă de asta – atunci nu vei putea! Însă dacă crezi că prin harul lui Dumnezeu ești capabil, atunci – vei fi! Dacă cei din familia Chandler au putut, și tu poți. Uită ce s-a întâmplat în trecut! În fiecare zi, Dumnezeu îți dă ocazia să-ți reîncepi viața, s-o iei de la capăt! Asta este valabil și astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 44:24-30; 45:1-5

După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâ-ciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile care-i pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor” se va dovedi prea incapabilă să-i apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).

În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta ne–o va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost „împreună cu Ieremia, cel pe care nu l–a părăsit” ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

30 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, iată, vorbeau cu El doi bărbați, care erau Moise și Ilie, care, arătându-se în glorie, vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim.

Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus.

Luca 9.30,31; Romani 3.25,26

Moise și Ilie au trecut fiecare prin multe experiențe atunci când au trăit pe acest pământ. Moise s-a rugat să fie lăsat să intre în țară, în timp ce Ilie a fugit din țară, din cauza amenințărilor Izabelei. Însă nu experiențele lor erau subiectul discuției cu Domnul Isus pe munte. Ei „vorbeau cu El”. Remarcați că vorbeau despre ceea ce nu avusese loc încă, dar care urma să aibă loc în curând: moartea Domnului, în Ierusalim.

Cum puteau acești oameni – și nenumărați alții – să fie în cer, atunci când Hristos încă nu-Și dăduse viața pentru noi? Nu este adevărat că prin sângele Lui vărsat suntem mântuiți și avem intrare în acel loc minunat? Romani 3 ne oferă răspunsul. Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele comise de acei oameni, în baza lucrării viitoare a Domnului Isus de la Golgota.

Când îi vedem pe sfinții cerești vorbind cu Domnul Isus despre lucrarea pe care urma s-o împlinească, inimile noastre se bucură. Acea lucrare a fost deci făcută cunoscut acestor sfinți înainte ca strigătul „S-a sfârșit!” să se facă auzit la cruce. Starea lor nu era una de adormire, așa cum spun unii în mod eronat. Ei își găseau plăcerea în a vorbi despre acea mântuire glorioasă cu Cel care urma să o împlinească, spre gloria lui Dumnezeu, și să demonstreze dreptatea lui Dumnezeu în faptul că-i îndreptățise prin credință.

Cei iubiți ai noștri care au murit în credință se bucură acum, fără îndoială, de cunoașterea deplină a măreției lucrării împlinite la cruce.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt așezați în poziții înalte.

1 Timotei 2.1,2

„Să înceteze să se roage!”

O femeie dintr-un sat din Bangladesh s-a dus la un misionar și l-a rugat să vorbească cu vecinul ei să nu se mai roage pentru ea.

— Dar de unde știți că el se roagă pentru dumneavoastră? a întrebat-o misionarul.

— Până acum preferam să mă închin la idolii noștri, dar de curând nu mai simt această nevoie. În plus, vecinul mi-a spus odată că se roagă pentru familia mea, iar cele două fiice ale mele și fiul meu au devenit creștini. Dacă se roagă mai departe tot așa, s-ar putea să mă determine și pe mine să devin creștină. Rugăciunile sale au întotdeauna efect. Să înceteze să se roage! Cineva trebuie să-i spună acest lucru.

„Rugați-vă unii pentru alții … Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept. Ilie era un om cu aceleași slăbiciuni ca și noi și s-a rugat cu stăruință să nu plouă și n-a plouat pe pământ trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou și cerul a dat ploaie și pământul și-a dat rodul” (Iacov 5.16-18).

„Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7).

Să ne rugăm și noi pentru vecinii noștri, pentru colegii noștri, pentru rudele noastre, să vină la Dumnezeu și să-L primească în inimile lor pe Domnul Isus!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 21.1-18 · 3 Ioan 9-15

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DAR ȘI HAR – Fundația S.E.E.R. România

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (Romani 12:6)

Biblia ne învață că Dumnezeu ne oferă fiecăruia anumite daruri, dar și harul de a le folosi. Și când nu operăm în sfera darurilor, apar luptele. Trebuie să ținem minte lucrul acesta, când vedem pe cineva cu mari realizări la activ sau atunci când ne dorim să fim noi înșine persoane cu mari realizări. Apostolul Pavel vorbea cinci limbi și a scris jumătate din Noul Testament, însă el s-a luptat constant cu ceea ce numește „țepușul din carne”. Când L-a rugat pe Dumnezeu să i-l scoată, Dumnezeu a zis nu: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9). Așadar, avem nevoie de har în sfera darurilor noastre, și avem nevoie de har în sfera în care nu avem daruri deloc. Există o poveste despre un american care s-a dus să asculte pe un mare vorbitor și s-a nimerit să stea fix lângă soția acestuia. În timpul discursului, omul a observat că faimosul vorbitor purta șosete inscripționate. Puțin contrariat, s-a uitat și mai atent și a văzut că în loc de două sau trei inițiale obișnuite, el avea patru: TGIF. Când s-a terminat prelegerea, omul respectiv l-a felicitat pe vorbitor, apoi s-a întors către soția acestuia și a întrebat: „Cum este posibil ca pe șosetele soțului dumneavoastră să scrie TGIF?” (TGIF fiind un acronim pentru expresia „Thank God, It’s Friday” – adică: „Slavă Domnului, e vineri” – sărbătorind ultima zi lucrătoare sau de școală a săptămânii, dinainte de weekend.) Soția conferențiarului a răspuns: „Oh, dar nu asta înseamnă aceste litere; monograma a fost pusă acolo ca să-l ajute să-și recunoască obiectele vestimentare și înseamnă: „Toes Go In First – Degetele de la picioare intră primele”!

Acuma, lăsând gluma la o parte, noi toți avem domenii în care excelăm și domenii în care nu suntem pricepuți, dar ne vom lupta toată viața să facem față provocărilor. Și vom descoperi că harul lui Dumnezeu ne este suficient pentru toate problemele cu care ne confruntăm, și în toate circumstanțele vieții. Așadar, folosiți-vă darul cu har! Și cereți har ca să vă folosiți bine darul! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 44:11-23

Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei… noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru” (Iosua 24.16,18). Plini de rea–credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor” (v. 17, comp. cu cap. 7.18). Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! „Dumnezeu nu mi–a dat ceea ce–mi doream… Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu–mi va refuza nimic.”

Mizerabilă inimă omenească! Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpâ-nită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).